Organizatorii turneului Ian și Azteca rup colaborarea cu artiștii după incidentul de la concertul din București: „Hip Hop Takeovers se retrage”

Ian și Azteca, noi probleme /Foto: TikTok

Concertul susținut de Ian și Azteca în București a avut urmări greu de anticipat. Deși fanii s-au bucurat să îi vadă pe cei doi artiști, din nou, împreună pe scenă, lucrurile au luat o turnură neașteptată. Ian a urinat pe scenă, iar asta a adus repercusiuni serioase. În urma celor întâmplate, artistul a fost reținut pentru 24 de ore. Mai mult, cei de la Hip Hop Takeovers, care s-au ocupat de organizarea concertului, au anunțat că se retrag și nu vor mai colabora cu cei doi artiști pentru concertele următoare.

În data de 2 octombrie, Ian și Azteca au susținut primul concert după marea împăcare. Fanii s-au bucurat să îi vadă, din nou, împreună pe scenă, însă au avut parte de o surpriză. Ian a uitat că se află în fața publicului, iar atunci când nevoia l-a lovit, a urinat într-un colț de scenă.

Gestul făcut de Ian pe scena /Foto: CANCAN.RO

Cei de la Hip Hop Takeovers rup colaborarea cu Ian și Azteca

Gestul făcut de Ian a luat amploare, iar artistul a fost criticat aspru. Mai mult, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar acum o nouă lovitură vine pentru trapper. Ei bine, organizatorii concertului au anunțat că rup colaborarea cu Ian și Azteca.

Cei de la Hip Hop Takeovers au anunțat că nu se vor mai ocupa de concertele următoare pe care cei doi artiști le aveau planificate, delimitându-se clar de întreaga situație creată.

„Cu respect pentru cultură. Hip Hop Takeovers se retrage din organizarea următoarelor concerte ale turneului Ian & Azteca.

Vă mulțumim tuturor celor care ați fost la Arenele Romane. În spatele acelei seri au stat luni de muncă și oameni care au pus suflet în fiecare detaliu, de la scena 360° până la siguranța publicului. Suntem mândri de echipele care au făcut-o posibilă.

De 9 ani, creștem alături de voi și de artiștii care au avut încredere în noi. Continuăm să susținem hip-hop-ul, rapul și cultura urbană, cu aceeași grijă pentru oamenii din fața scenei și pentru cei din spatele ei.

Ne dorim să ne revedem la concerte și să construim în continuare seri pe care să le ținem minte împreună. Informațiile despre bilete și rambursări vor fi comunicate separat, pe canalele noastre oficiale, începând de săptămâna viitoare”, au anunțat cei de la Hip Hop Takeovers.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by hip hop takeovers (@hiphop.takeovers)

Ian a fost reținut pentru 24 de ore

Ian se confruntă cu repercusiuni serioase după ce s-a întâmplat la concertul din București. Pe lângă faptul că a fost criticat intens, artistul a ajuns și în fața oamenilor legii. După ce imaginile cu trapperul au devenit virale, polițiștii Secției 14 s-au sesizat din oficiu și au început verificările.

Potrivit Poliției Capitalei, fapta lui Ian ar putea intra în categoria infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri. Artistul a fost identificat de polițiști și chemat la Secția 14 pentru a da explicații în legătură cu incidentul.

După ce Poliția a administrat probele în dosarul deschis în urma incidentului de la concertul din București, Ian a fost reținut pentru 24 de ore.

 

CITEȘTE ȘI:

Tzancă Uraganu nu s-a mai abținut după gestul lui Ian: „Avem copii mici care se duc la concerte”

Florin Salam și Florin Cercel îl pun la zid pe Ian. Maneliștii condamnă gestul trapperului

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Bălan, mesaj cu subînțeles? „Știi când o conexiune e reală sau când ceva nu e în regulă”
Click.ro
Andreea Bălan, mesaj cu subînțeles? „Știi când o conexiune e reală sau când ceva nu e în regulă”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
go4it.ro
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
Gandul.ro
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!