Acasă » Exclusiv » Doi sătmăreni pleacă într-o expediție nemaiauzită, de 27.000 de kilometri. Excursie extremă în Siberia, pe urmele bunicului

Doi sătmăreni pleacă într-o expediție nemaiauzită, de 27.000 de kilometri. Excursie extremă în Siberia, pe urmele bunicului

De: Adrian Lucian 07/09/2018 | 23:31

Când spui Siberia, te gândești mai întâi la frig, iar mai apoi la sălbăticie și pustietate, iar aceste gânduri îi sperie pe cei mai mulți.  Nu și pe Attila Bertici, un sătmărean care se autocaracterizează iubitor de aventură și de senzații tari, lucruri care l-au convins să facă o expediție, împreună cu fiul său în vârstă de 20 de ani, până în Siberia. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă povestea lor inedită. (VEZI ȘI: ÎN URMĂ CU 15 ANI, S-A CATAPULTAT DINTR-UN MIG, IAR AZI… POVESTEA CELUI MAI EXPERIMENTAT PILOT MILITAR DIN ROMÂNIA)

„De vreo doi ani de zile ne-am propus să facem drumul acesta, dar tot amânat, tot am zis că nu anul acesta, că mai lucrăm un an și mergem pe urmă. La fel am zis și anul trecut. Eu am mulți prieteni care au murit până să împlinească 50 de ani și am zis că oricum din toată munca nu ducem nimic cu noi, nu ne rămâne nimic, iar viața trebuie trăită că la sfârșit rămânem doar cu amintirile și așa ne-am decis până la urmă să mergem anul acesta.  Eu am o problemă de sănătate, cu inima, pot să trăiesc cu ea 50 de ani sau să mă doboare mâine, nu am de unde să știu și vreau să trăiesc experiența aceasta, așa că mergem”, povestește Attila Bertici. 

Pe urmele bunicului

Antrenamentul începe în cort

Siberia nu a fost aleasă la întâmplare, fiind considerată cea mai sălbatică și grea rută, iar pe lângă acest lucru, nici un sătmărean nu a ajuns în cel mai estic punct al Asiei, la Vladivostok, Attila dorindu-și ca el și fiul său să fie primii. (CITEŞTE ŞI: Au lăsat baletul pentru un sport al băieţilor. Am intrat în vestiarul fotbalistelor! ”Nu mi-am imaginat niciodată că…”)Mai există și o componentă emoțională care îl leagă pe aventurieri de acest traseu, fiind oarecum o reconstrucție a drumului făcut de bunicul său, care a venit pe jos acasă din Siberia, unde a fost deportat. 

„Bunicul meu a fost deportat în anii ’40 în Siberia. A venit de acolo pe jos, a durat doi ani și jumătate drumul. Acasă toată lumea l-a crezut mort, chiar i-au organizat și înmormântarea în lipsa lui. A ajuns acasă într-o noapte și i-a bătut la bunica în poartă, dar ea nu l-a lăsat în casă pentru că a crezut că e o fantomă. A dormit în fața ușii până dimineață, și abia pe urmă l-a lăsat în casă. Dacă el a rezistat acelui drum, pe jos, și noi putem rezista cu mașina. Și mai este un aspect, tinerii din ziua de azi nu fac armata, nu au o experiență care să îi inițieze în viață, iar pentru el aceasta va fi inițierea”, mai afirmă aventurierul.  (NU RATA, AICI: VIDEO EXCLUSIV. Plăteşte şi 30 de mii de euro pentru a personaliza un ”monstru”. El este regele tirurilor!)

„Să mergi vara în Siberia nu are farmec…”

Aventurierii sunt gata de drumul de 27.000 de kilometri

Expediții românești în Vladivostok au mai existat, dar cele mai multe au avut loc pe timp de vară, ceea ce, consideră cei doi tată și fiu, ar anula din însemnătatea locului și din dificultatea aventurii, astfel că ei au decis să pornească în octombrie.  

„Am zis că vom porni pe iarnă, pentru că pentru iarna friguroasă e recunoscută Siberia, să mergi vara, când afară e totuși cât de cât cald și ai ziua destul de lungă, nu mai are nici un farmec. Mergem în 10 sau 25 octombrie, acuma să vedem cât de repede ne sunt gata vizele pentru toate țările prin care trecem. Din cauza birocrației am fost nevoiți să mergem cu pașapoarte ungurești, pentru că cu acte românești ne era mult, mult mai greu să obținem toate hârtiile de care avem nevoie, dar în Ungaria este un birou care doar de obținerea de vize și permise de trecere se ocupă și așa reușim să le rezolvăm pe toate. Nu va fi ușor, pentru că undeva la ora 15-16 e deja întuneric și o să fim nevoiți să ne oprim din drum și să tragem pe dreapta sau să ne cazăm. Nu vrem să conducem noaptea pentru că toți cei care au mai fost și au condus noaptea fie s-au răsturnat, fie au lovit urși, lupi și nu ne dorim acest lucru”, spune și Norbert, fiul lui Attila, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

„Nu ne luăm bilet de avion ca rezervă”

Drumul este calculat să dureze aproximativ 45 de zile, dar cei doi nu scot din calcul că vor avea nevoie și de mai mult timp să ajungă acasă. Întoarcerea în 45 de zile ar însemna să ajungă acasă la începutul lui decembrie, dar dacă vor fi nevoiți să își prelungească aventura, speră să fie acasă pe Crăciun.  (CITEŞTE ŞI: În urmă cu 32 de ani, l-a declarat mort la naştere, iar azi…

„Nu știm ce se poate întâmpla acolo. Putem și ținuți pe loc de acte, putem să avem probleme cu mașina, putem să nu ajungem la timp la o secție de poliție unde trebuie să facem declarații pentru prelungirea vizei, iar toate acestea pot prelungi durata călătoriei. E o călătorie de 27.000 km, orice se poate întâmpla. Plecăm motivați să nu cedăm la chestii minore, ca stricarea sistemului de climă sau un service de una-două zile la mașină. Nici nu ne luăm bilet de avion ca rezervă, ne abandonăm drumul doar dacă sunt probleme grave de sănătate”, mai afirmă Bertici Attila.

Costurile aventurii se duc spre 8.000 de euro

Mașina cu care vor face deplasarea este încă o surpriză, pe care nu doresc să o dezvăluie, lucrând în prezent la ea, pentru a o echipa corespunzător plecării într-o zonă atât de friguroasă. Vor avea și câteva piese de schimb pentru ea, dar și un sistem de încălzire pe baterii, care să le asigure 48 de ore de căldură, în cazul în care rămân cu mașina în drum. (VEZI ȘI: OLTENII AU INVENTAT PÂINEA FĂRĂ GLUTEN, GĂLBENUȘUL PORTOCALIU ȘI OASELE ARTIFICIALE)

Nu este o mașină nouă, pentru că nu avem ce face cu ea acolo, mergem oarecum și în timp, înapoi cu 30 de ani și nu prea există tehnologia necesară acolo pentru reparații la mașinile noi. Iar combustibilul acolo e de proastă calitate, ne-am face mai mult rău și risc nouă să băgăm benzină de acolo într-o mașină nouă. Mașina cu care mergem noi are peste 15 ani vechime. Acum o să ne apucăm să o pregătim, cu parbriz dublu, cu izolație pe dedesubt, scoatem bancheta din spate, pentru a putea rabata scaunele din față să dormim pe ele. Nu facem un scop din a dormi doar în mașină, ne-au impus și vizele să avem rezerare la câteva hoteluri, dar avem și nevoie să tragem la un hotel o dată la 3-4 zile, pentru un duș”, povestește Norbert.

De cum au aflat de expediția lor, sponsorii nu au întârziat să apară, existând deja câțiva sătmăreni care își doresc să își vadă numele pe o mașină, alături de un steag românesc, la capătul pământului, în Vladivostok.

Costurile totale pentru expediție se ridică la aproximativ 8.000 euro, fără eventualele reparații care vor avea loc la mașină și schimburi de consumabile. (NU RATA, AICI: L-AM DESCOPERIT PE ”OMUL DIN OȚEL”!)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
„Ofertă de PAȘTE!”. Cu câți lei se vinde un singur ou, în Piața Progresul din București
„Ofertă de PAȘTE!”. Cu câți lei se vinde un singur ou, în Piața Progresul din...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Asta CHIAR e greu de crezut! Ce meserie avea în viața de zi cu zi această femeie superbă. Nimeni n-o crede
Asta CHIAR e greu de crezut! Ce meserie avea în viața de zi cu zi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce...
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani. Nu are dureri de spate și încă își conduce singur mașina
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate de milion de oameni
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Deea Maxer le dă de înțeles fanilor că povestea de dragoste cu Robert Drilea s-a încheiat. Mesajul postat de brunetă pe rețelele sociale
Deea Maxer le dă de înțeles fanilor că povestea de dragoste cu Robert Drilea s-a...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Ce sumă a plătit Tavi Clonda pentru geanta oferită cadou soției. Gabriela Cristea este în al nouălea cer după achiziție! „ Acum își cumpără pentru prima dată când e cu mine.”
Ce sumă a plătit Tavi Clonda pentru geanta oferită cadou soției. Gabriela Cristea este în...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Horoscop zilnic pentru luni, 29 aprilie. Probleme la muncă pentru două zodii
Horoscop zilnic pentru luni, 29 aprilie. Probleme la muncă pentru două zodii
Planta care aduce un profit de 30.000 de euro la hectar. Românii au început să o cultive și să raporteze câștiguri uriașe
Planta care aduce un profit de 30.000 de euro la hectar. Românii au început să...
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Gabriela Cristea, lăsată cu ochi-n soare de Tavi Clonda: A agăţat o gagică!
Gabriela Cristea, lăsată cu ochi-n soare de Tavi Clonda: A agăţat o gagică!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Statuie nouă în onoarea Reginei Elisabeta a II-a şi a câinilor săi
Statuie nouă în onoarea Reginei Elisabeta a II-a şi a câinilor săi
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30...
Românii caută aceste zone de 1 Mai. A fost bătaie pe rezervări
Românii caută aceste zone de 1 Mai. A fost bătaie pe rezervări
Cum a ajuns Nuța din Vaslui să primească și salariu, și PENSIE, în același timp
Cum a ajuns Nuța din Vaslui să primească și salariu, și PENSIE, în același timp
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile mari
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
Cum reușește Ilinca Vandici să aibă o siluetă de invidiat la 37 de ani. Secretul prezentatoarei de la Kanal D2
Cum reușește Ilinca Vandici să aibă o siluetă de invidiat la 37 de ani. Secretul...
Cine face, de fapt, gardul comun sau gardul dintre vecini. Ce spune legea în 2024, cine plătește eventuale reparații și cum devii proprietar asupra lui
Cine face, de fapt, gardul comun sau gardul dintre vecini. Ce spune legea în 2024,...
Singurele cartiere din București care sunt gemene. Nu există limită între ele și oamenii nu știu exact unde stau
Singurele cartiere din București care sunt gemene. Nu există limită între ele și oamenii nu...