Anca Serea nu și-a mai putut stăpâni emoțiile. Gestul făcut după ce fiica ei a plecat la facultate

Fiica Ancăi Serea a plecat în Italia / Sursa foto: Social media

Anca Serea trăiește o perioadă plină de emoții după ce fiica ei cea mare, Sarah, a făcut un pas important spre independență. Tânăra a părăsit România și a plecat în Italia, acolo unde își va începe studiile universitare la Milano. Pentru Anca Serea, despărțirea nu este deloc ușoară, chiar dacă familia a mai trecut printr-un moment similar atunci când David, fiul ei cel mare, a plecat să studieze în Olanda.

Sarah a încheiat în acest an liceul, iar rezultatele bune obținute la examenul de Bacalaureat au ajutat-o să se pregătească pentru următoarea etapă din viața sa. Tânăra a ales să studieze Fashion Business la Istituto Marangoni din Milano, un domeniu care combină partea de business cu industria modei și include noțiuni de management, marketing, strategie și antreprenoriat.

Cursurile la facultate încep pe 23 septembrie, iar Sarah s-a mutat deja la Milano pentru a se acomoda cu noul oraș și cu viața de student. Anca Serea a recunoscut că plecarea fiicei sale a lăsat un gol în familie și că perioada de dinaintea acestui moment a fost una încărcată de emoții și îngrijorări.

„Nimeni nu te pregătește pentru momentul în care copilul tău pleacă din țară! Am sperat că, având experiența lui David în Olanda, voi ști să gestionez mai ușor momentul. Că voi fi mai pregătită. Și, deși sunt atât de mândră de ea, recunosc că pentru mine această plecare vine cu un gol mare pe care nu știu încă unde să-l așez. Sarah a plecat azi la 4:00 la Milano. La facultate, la viața ei”, a mărturisit Anca Serea pe rețelele de socializare.

Sursa foto: Instagram

Anca Serea a plecat în Milano pentru a fi alături de Sarah

Vedeta a plecat cu trenul în Milano pentru a-i fi alături fiicei sale în primele zile de acomodare. Anca Serea își dorește să o ajute să își pună la punct locuința și să transforme noul apartament într-un spațiu cât mai apropiat de sentimentul de „acasă.”

Chiar dacă despărțirea este dificilă, Anca Serea este mândră de fiica ei și își dorește ca aceasta să se bucure de experiența universitară, să descopere lucruri noi și să își construiască propriul drum.

„Și poate cel mai greu este că, dintr-odată, grijile mele se schimbă: nu mai sunt lângă ea să văd dacă a ajuns bine, dacă a mâncat, dacă are nevoie de ceva…Multe nopți agitate în care nu am putut să dorm! M-am gândit la ei, la noul început al Sarei, la toate lucrurile pe care le va descoperi singură și știu că nu îi va fi simplu! (…)

Acum sunt în tren, în drum spre Milano. Mă duc să o ajut să își așeze lucrurile, să îi facem apartamentul să se simtă puțin «acasă» și, probabil, să mai trag ceva de timp… Drum bun, Sarah mea. Să-ți fie Milano acasă. Să ai curaj, să descoperi, să greșești, să înveți și să știi mereu că, oriunde vei fi, noi te așteptăm ACASĂ!”, a mai spus Anca Serea.

CITEȘTE ȘI: Cât o costă pe Anca Serea începutul de an școlar. Vedeta cheltuie mii de lei doar pe rechizite

Sarah, apariție de senzație în mediul online. Fiica Ancăi Serea a atras toate privirile

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Dana, prima soție a lui Dan Petrescu. După 10 ani de căsnicie, antrenorul a fost înșelat cu Radu Niculescu
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Dana, prima soție a lui Dan Petrescu. După 10 ani de căsnicie, antrenorul a fost înșelat cu Radu Niculescu
Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Prosport.ro
Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bombă culinară la nunta Cristinei Bâtlan! Ce preparate speciale au primit invitații la petrecerea de lux
Click.ro
Bombă culinară la nunta Cristinei Bâtlan! Ce preparate speciale au primit invitații la petrecerea de lux
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Digi 24
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Ștefan Popescu: Îngrijorătoarea vizită a subsecretarului american Elbridge Colby la Bucureşti: SUA nu oferă nimic României
Gandul.ro
Ștefan Popescu: Îngrijorătoarea vizită a subsecretarului american Elbridge Colby la Bucureşti: SUA nu oferă nimic României
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia