Valentina și-a pierdut viața la doar 28 de ani, într-un caz care a uimit toată țara. Tânăra ar fi fost ucisă de iubitul ei, Vlad Bălțățeanu, iar trupul ei a fost descoperit într-o valiză care plutea pe râul Olt. Un pescar a observat bagajul și a alertat autoritățile. În urma tragediei, sora Valentinei, Eliza, a simțit nevoia să vorbească public despre cele întâmplate și, mai ales, să își apere părinții de acuzațiile apărute în mediul online.
Eliza a explicat că reacția sa publică a venit după mai multe zile în care familia a încercat să proceseze pierderea Valentinei. Mesajele primite din partea oamenilor le-au oferit sprijin într-un moment extrem de dificil, însă comentariile negative au avut un impact diferit asupra părinților victimei.
Ce a povestit Eliza Tănasie despre moartea surorii sale, Valentina
Sora Valentinei a vrut astfel să atragă atenția asupra modului în care sunt judecate victimele după moarte, mai ales atunci când apar în mediul online fotografii sau informații despre viața lor personală. Ea consideră că aspectul fizic, stilul vestimentar sau alegerile unei femei nu pot justifica în niciun fel violența asupra sa.
„Eu nu știu cum să încep. A trecut o săptămână de când mi-am văzut sora moartă. Dacă vreodată am crezut că am dus ceva greu, nu există ceva mai greu decât să îți suni mama și să o anunți că i-a murit copilul. Văd peste tot poze cu sora mea pe internet, nu pot să cred așa ceva. Acum îmi amintesc de ce am făcut clipul ăsta. Toată lumea mă caută: de ce nu zic o reacție, de ce nu apar în emisiuni, de ce nu vreau să fac chestia asta.
Am fost în șoc. Nu am crezut ce mi se întâmplă, chiar și după ce am aflat de sora mea. Eu am sunat-o încontinuu și spuneam: >. Să știți că, chiar dacă credeți că noi nu vedem mesajele voastre, noi le vedem și ne dau putere. Trecem prin cea mai grea perioadă din viața noastră.
Eu sunt obișnuită cu hate-ul. Postând în online, dacă mi-ar scrie cineva ceva sau cineva ar avea o părere de-a lui, nu m-ar afecta, că nu știu cum funcționează lucrurile astea. Însă părinții mei nu pot, prin ce suferință trec, să citească comentariile rele. În ziua de azi să nu se mai facă diferența între victimă și criminal, să fie judecați oamenii după aparență. Când, ca femeie, ți-ai modificat ceva puțin sau ești un pic mai sexy într-o ipostază, ți-ai meritat-o. Oamenii care comentează urât și instigă la ură și violență nu sunt cu nimic mai prejos față de acel criminal.”, a spus Eliza Tănasie pe rețelele de socializare.

Sursa foto: Tiktok
Unul dintre lucrurile pe care Eliza a vrut să le clarifice a fost motivul pentru care familia nu a reușit să o îndepărteze de bărbatul cu care avea o relație. Tânăra a subliniat că Valentina era o femeie adultă, care lua singură deciziile, chiar dacă cei apropiați nu au fost de acord cu partenerul ei.
Eliza susține că mama Valentinei a aflat abia în noaptea tragediei că fiica sa fusese agresată anterior. Potrivit relatării sale, Valentina ia spus că fusese bătută ore întregi și că nu mai voia să continue relația.
„Acum vreau să clarific niște lucruri legate de mama, pentru că, săraca, ea este peste tot pe internet. Toată lumea o blamează. Sora mea, un suflet blând și bun, însă o fire mai rebelă. 28 de ani, femeie în toată firea, nu asculta sfaturile noastre. Ea făcea, până la urmă, ce considera. Era un adult în toată firea.
Să oblige o femeie de 28 de ani să plece dintr-un loc, să nu mai vorbească cu anumite persoane dacă ea asta simte să facă? În ceea ce privește acest individ, nimeni din familia mea nu a fost de acord cu el. Am încercat în toate felurile să o convingem pe sora mea.
Multe din declarațiile pe care le-au dat părinții mei, săracii, le-au dat doar pentru că vor ajuta la prinderea acestui criminal. Nu le-a făcut neapărat bine. Totul s-a înțeles greșit. Mama mea a aflat, în noaptea în care sora mea a fost ucisă, că atunci sora mea i-a recunoscut că acest individ a bătut-o cinci ore.”, a mai spus sora Valentinei.
Tatăl Valentinei a mers să-și ia fiica acasă
A doua zi, tatăl Valentinei a plecat spre Vâlcea pentru a-și vedea fiica și a o aduce acasă. Familia nu știa însă că aceasta fusese deja ucisă. Eliza spune că acesta a aflat despre moartea tinerei în timp ce încerca să o găsească.
Sora victimei a respins și ideea că părinții nu au făcut nimic pentru a o proteja și a povestit că familia a încercat inclusiv să găsească ajutor specializat pentru Valentina. Aceștia i-au făcut o programare la psiholog, însă nu a acceptat să meargă.
„Tatăl meu a doua zi a plecat la Vâlcea să o vadă și să o ia acasă. Nu știa nimeni că a fost omorâtă. Tatăl meu a aflat acolo, la locul faptei, în timp ce își căuta copilul să-l vadă, că ea nu mai este. Cum pot oamenii să fie atât de răi încât să-i blameze pe părinții victimei, în loc să se uite către criminal? Victima este mereu trasă la răspundere, în timp ce criminalul a avut un motiv, nu? >
Între timp, când tatăl meu s-a dus la Vâlcea, a chemat poliția. Când a văzut că sora mea nu răspunde la telefon, a fost chemată poliția. Din păcate, a fost prea târziu. Stăm să ne gândim. Dacă, cu un singur apel la poliție, totul s-ar rezolva, nu ar mai exista atâtea cazuri de feminicid în România.”, a mai spus Eliza.
Noi detalii în cazul morții Valentinei. Tânăra de 28 de ani voia să-l părăsească pe Vlad Bălțățeanu