Două nave comerciale, lovite de drone în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei. Un vas s-a scufundat, iar cinci marinari au fost răniți

Două nave comerciale, lovite de drone în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei. Un vas s-a scufundat, iar cinci marinari au fost răniți
Întâlniri importante upă atacarea celor două nave / Sursa foto: Shutterstock

Două nave comerciale au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale. În urma incidentelor, una dintre ambarcațiuni a fost avariată, iar cealaltă s-a scufundat. Autoritățile au declanșat măsuri de securitate și au informat NATO și Uniunea Europeană, în contextul unor noi riscuri pentru transportul maritim din regiune.

Primul incident a vizat nava Chelsea 3, care navighează sub pavilion maltez și este deținută de o companie ucraineană. Vasul, înregistrat în Odesa, a fost atacat în timpul nopții de trei drone aeriene, la aproximativ 30 de kilometri de coastă, în apropiere de Byala, în regiunea Varna. Loviturile au provocat avarii la punte și pe una dintre lateralele navei.

Întâlnire importantă după atacul navelor

La bord se aflau 15 persoane, respectiv șapte cetățeni ucraineni și opt azeri. Toți marinarii au fost salvați și transportați în portul Varna. Cinci dintre aceștia au suferit răni ușoare și au primit îngrijiri medicale. Autoritățile portuare au fost informate despre atac în jurul orei 01:57, potrivit presei bulgare.

Al doilea incident s-a produs în apropiere de Krapets, unde o altă navă s-a scufundat, la aproximativ 17 mile marine de coastă. Informațiile disponibile arată că un singur membru al echipajului a fost salvat. Deocamdată, nu au fost făcute publice date complete despre identitatea vasului și despre celelalte persoane aflate la bord.

În urma evenimentelor, a fost convocată o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate din cadrul Consiliului de Miniștri al Bulgariei. Premierul Rumen Radev urmează să discute situația cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Totodată, ambasadoarea Rusiei la Sofia, Eleonora Mitrofanova, ar urma să fie convocată pentru explicații.

Sursa foto: Shutterstock

Noile atacuri au loc la doar o săptămână după ce navele comerciale ABLE și ALFA WATAN au fost lovite de drone, pe 6 octombrie. Prima a fost avariată și a luat foc, însă echipajul a fost salvat. Cea de-a doua s-a scufundat, iar cei 12 marinari sirieni aflați la bord nu au fost găsiți, în ciuda operațiunilor de căutare.

Pe 12 octombrie, guvernul bulgar a anunțat că a solicitat sprijin tehnic din partea NATO și a Uniunii Europene pentru investigarea atacurilor anterioare. Circumstanțele noilor incidente, identitatea autorilor și eventualele legături dintre atacuri urmează să fie stabilite de anchetatori.

CITEȘTE ȘI: Zbor neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Autoritățile monitorizează situația

Statul oferă peste 3000 de lei lunar acestor tineri. Cine poate primi banii până la 26 de ani

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!