Irina Rasoveanu

Irina Rasoveanu a terminat studiile Facultății de Jurnalism și Științele Cmunicării, în cadrul Univeristății din București. A făcut primii pași în domeniul jurnalistic încă din anul doi de facultate. A început prin stagii de practică, atât în presa scrisă, la Libertatea, cât și în televiziune, la Antena 1 și Antena 3. Mai apoi, s-a angajat la Antena Stars, unde a fost redactor și reporter mai mult de 3 ani. Acolo a realizat o mulțime de materiale și interviuri atât pentru știri, cât și pentru emisiunea matinală.

În luna octombrie a anului 2023, a făcut un salt important pentru cariera ei, trecând de la televiziune la presa scrisă și ocupând, până în prezent, postul de redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Printre altele, Irina a gestionat site-ul uneia dintre cele mai mari școli de cursuri afterwork din România.

Contact: irina.rasoveanu@cancan.ro

Vezi mai mult

Andrei a fost ucis și abandonat pe o stradă din Galați! Avea doar 20 de ani

Tragedie fără margini în județul Galați! Andrei Tudorache, un tânăr de doar 20 de ani, a fost găsit fără suflare în mijlocul unui drum din localitatea Berești. Potrivit informațiilor, băiatul a fost bătut cu bestialitate de trei indivizi, iar motivul pentru care s-a ajuns la acest scandal este halucinant. Mai mult detalii tulburătoare au ieșit […]
Andrei a fost ucis și abandonat pe o stradă din Galați! Avea doar 20 de ani

Alimentul care e total interzis vara! Îți ”prăjește” creierul: ”Cade ca un bolovan”

Profesorul Vlad Ciurea este cunoscut pentru sfaturile importante pe care le oferă în ceea ce privește sănătatea creierului. Recent, medicul neurochirurg a tras un semnal de alarmă cu privire la alimentația pe timp de caniculă. Există un aliment care ne poate „prăji” creierul. Află, în articol, toate detaliile! Există multe păreri legate de pașii pe […]
Alimentul care e total interzis vara! Îți ”prăjește” creierul: ”Cade ca un bolovan”

Doliu în muzica românească! Niculina Stoican e devastată, după moartea lui Aurel Blondea

Aurel Blondea, dirijorul care a marcat destinul Ansamblului „Doina Gorjului”, a încetat din viață, după o lungă suferință. „Cea mai bună vioară a Gorjului”, așa cum a fost supranumit, a lăsat multă durere în urma sa. Niculina Stoican este devastată după moartea artistului și a transmis un mesaj sfâșietor. Află, în articol, toate detaliile! Muzica […]
Doliu în muzica românească! Niculina Stoican e devastată, după moartea lui Aurel Blondea

Ce s-a întâmplat cu cenușa lui Robert Lupu, după ce a fost incinerat? Inițial, trupul criminalului fusese abandonat la morgă

Familia lui Robert Lupu a fost de acord ca trupul neînsuflețit al acestuia să fie incinerat, după autopsia de la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti. Află, în articol, ce s-a întâmplat cu cenușa bărbatului! Povestea Teodorei Marcu a îndurerat și a revoltat o țară întreagă. Tânăra a fost ucisă cu sânge rece […]
Ce s-a întâmplat cu cenușa lui Robert Lupu, după ce a fost incinerat? Inițial, trupul criminalului fusese abandonat la morgă

Cum arată Krista, sora lui Klaus Iohannis? A fost publicată unica imagine cu ruda fostului președinte

Klaus Iohannis a fost mereu discret cu viața personală, însă a împărtășit câteva detalii neștiute în cartea autobiografică, pe care a lansat-o la scurt timp după ce a devenit președintele țării. Acolo, a vorbit și despre sora sa, Krista. De asemenea, cu femeia există o singură fotografie care a circulat în spațiul public.  Klaus Iohannis […]
Cum arată Krista, sora lui Klaus Iohannis? A fost publicată unica imagine cu ruda fostului președinte

Unde a fost văzut Ionuț, SPP-istul lui Nicușor Dan, când toată lumea îl credea dat afară?

Ionuț, ofițerul SPP care îi oferă pază și protecție președintelui Nicușor Dan, continuă să fie în centrul atenție. În urmă cu doar câteva zile, au apărut informații conform cărora ar fi fost retras din funcție din cauza popularității pe care a căpătat-o, dar situația a luat o turnură neașteptată. Află, în articol, unde a fost […]
Unde a fost văzut Ionuț, SPP-istul lui Nicușor Dan, când toată lumea îl credea dat afară?

Cele 3 zodii date peste cap total de Luna Căpșunilor, din 11 iunie. Schimbări radicale

Schimbări radicale pentru 3 zodii din horoscop! Acești nativi vor fi dați complet peste cap de Luna Căpșunilor, fenomen care va avea loc în data de 11 iunie. Ce surprize au pregătit astrele? În data de 11 iunie, va fi Lună Plină, fenomen cunoscut și sub numele de „Luna Căpșunilor”. Denumirea a fost aleasă pentru […]
Cele 3 zodii date peste cap total de Luna Căpșunilor, din 11 iunie. Schimbări radicale

De ce se afla Ciprian Pian la închisoare, de fapt? Era la un pas de eliberarea condiționată

Lumea interlopă a fost zguduită de vestea morții lui Laurențiu Duduianu, cunoscut drept Ciprian Pian, nimeni altul decât fratele lui Emi Pian. Tragedia s-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Penitenciarul Jilava, acolo unde bărbatul era încarcerat. A făcut infarct și nu a mai putut fi salvat, în ciuda eforturilor. Află, în articol, […]
De ce se afla Ciprian Pian la închisoare, de fapt? Era la un pas de eliberarea condiționată

Cea mai dificilă iluzie optică | Descoperă pisica din imagine: se ascunde unde nu te aștepți

Dragi cititori, CANCAN.RO vă prezintă, în aceste zile călduroase, un test de inteligență. Mai exact, este vorba despre o iluzie optică, menită să vă dezvolte spiritul de observație și să vă antreneze mintea. Tot ce trebuie să faceți este să găsiți pisica ascunsă în imagine. Atenție, se află unde vă așteptați mai puțin! Așadar, nu […]
Cea mai dificilă iluzie optică | Descoperă pisica din imagine: se ascunde unde nu te aștepți

Cum își recunosc pisicile stăpânii, de fapt. Specialiștii s-au folosit de 3 tampoane

Pisicile sunt printre cele mai îndrăgite animale de companie. Chiar dacă, uneori, au un aer de superioritate, felinele își iubesc foarte mult stăpânii. Specialiștii au vrut să afle cum fac ele să îi recunoască pe cei care le îngrijesc. Surprinzător, pentru acest experiment, au folosit 3 tampoane, iar rezultatul nu a întârziat să apară. Află, […]
Cum își recunosc pisicile stăpânii, de fapt. Specialiștii s-au folosit de 3 tampoane

Ipostaza plină de iubire în care a fost surprins Jador alături de fiul lui. Mesajul lui te va topi instant!

Jador a fost surprins într-o ipostază plină de iubire, alături de băiețelul lui și al Oanei Ciocan. Mai mult decât atât, manelistul a publicat și un mesaj emoționant pentru fiul său. Află, în articol, toate detaliile! Miercuri, 4 iunie 2025, este o zi importantă pentru Oana Ciocan și Jador. Cei doi au devenit părinți pentru […]
Ipostaza plină de iubire în care a fost surprins Jador alături de fiul lui. Mesajul lui te va topi instant!

Ce fond de urgență financiar trebuie să ai în casă, în funcție de jobul tău. Alexandru Chirilă, dezvăluiri la ALTCEVA cu Adrian Artene

Alexandru Chirilă, unul dintre cei mai importanți români în poziția de CEO din România zilelor noastre, a fost invitat în noua ediție a podcastului „Altceva cu Adrian Artene”. Specialistul în business și finanțe a oferit privitorilor un ghid de bune practici despre ce ar trebui să facem ca să evităm un faliment personal. Mai mult […]
Ce fond de urgență financiar trebuie să ai în casă, în funcție de jobul tău. Alexandru Chirilă, dezvăluiri la ALTCEVA cu Adrian Artene

Ce îi învață Dana Nălbaru pe copiii ei. Mulți părinți o vor critica: „Exercițiul acesta e…”

În urmă cu aproape doi ani, Dana Nălbaru și Dragoș Bucur au decis să lase în urmă Bucureștiul și s-au mutat la țară, alături de copiii lor. Familia prezentatorului de la Pro TV locuiește acum într-o casă, cu o curte mare, în satul Moșteni-Greci din județul Argeș. De atunci, cei doi și-au schimbat și stilul […]
Ce îi învață Dana Nălbaru pe copiii ei. Mulți părinți o vor critica: „Exercițiul acesta e...”

Îți amintești de Roxana Marinescu Schwartz? Cum arată și ce face acum fostul fotomodel controversat

A fost o perioadă când showbizul românesc primea personaje noi constant, de la asistente TV care își încercau norocul la televizor până la fetele care pozau pentru pagina 5. Ei bine, din a doua categorie face parte și Roxana Marinescu Schwartz. Puțini sunt cei care își mai amintesc de ea pentru că s-a retras de […]
Îți amintești de Roxana Marinescu Schwartz? Cum arată și ce face acum fostul fotomodel controversat

Faimoasa astroloagă Urania ne spune care este cea mai perfecționistă zodie din horoscop, de fapt

Pentru unele persoane, horoscopul este foarte important și le ajută să se ghideze, mai ales atunci când vine vorba de oamenii din jurul lor. Fiecare om are caracteristici specifice zodiei sale. Sunt foarte bine cunoscut încăpățânarea Berbecului sau dorința de a conduce a Leului. Ei bine, faimoasa astroloagă Urania a dezvăluit și ce nativi sunt […]
Faimoasa astroloagă Urania ne spune care este cea mai perfecționistă zodie din horoscop, de fapt

Ce se întâmplă cu pensionarii din România cu pensii mai mari de 2.500 lei? Marius Budăi a făcut anunțul

Se anunță noi schimbări pentru pensionari. Ce se întâmplă cu vârstnicii care primesc sume mai mari de 2.500 de lei pe lună? Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a făcut o serie de declarații importante în acest sens. Află, în articol, toate detaliile! Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, a readus […]
Ce se întâmplă cu pensionarii din România cu pensii mai mari de 2.500 lei? Marius Budăi a făcut anunțul

Cuplurile de la Insula Iubirii au fost DEZVĂLUITE! Declarația bizară care a atras deja atenția: „Am venit doi, plecăm unul”

Nu mai este mult și începe nebunia! Antena 1 a lansat deja primele imagini cu noile cupluri de la Insula Iubirii. În doar câteva ore, trailer-ul oficial al sezonului 9 a fost distribuit pe toate platformele de socializare. Fanii show-ului fenomen așteaptă cu sufletul la gură să vadă cine va pica în ispită de data […]
Cuplurile de la Insula Iubirii au fost DEZVĂLUITE! Declarația bizară care a atras deja atenția: „Am venit doi, plecăm unul”

Am aflat cum s-a ales șeful ANPC cu porecla „Piedone”, de fapt. Nu Șerban Huidu l-a poreclit asa! Povestea este fabuloasă

Cristian Popescu și-a adăugat singur prenumele Piedone, pe care l-a căpătat încă din liceu. Șeful ANPC a dezvăluit povestea fabuloasă din spatele acestei porecle. Nu Șerban Huidu a fost cel care i-a spus așa. Află, în articol, toate detaliile! Piedone a fost în centrul atenției în ultimele luni, după seria de controale dure pe care […]
Am aflat cum s-a ales șeful ANPC cu porecla "Piedone", de fapt. Nu Șerban Huidu l-a poreclit asa! Povestea este fabuloasă

Test de inteligență | 6-8=15 este greșit. Pentru a corecta egalitatea, mutați un singur chibrit

Dragi cititori, CANCAN.RO vă prezintă un test de inteligență, menit să vă pună la încercare cunoștințele matematice și atenția la detalii. Tot ce trebuie să faceți este să mutați un singur băț de chibrit pentru a corecta egalitatea 6 – 8 = 15. Așadar, luați-vă câteva momente și concentrați-vă pentru a rezolva ecuația. La final, […]
Test de inteligență | 6-8=15 este greșit. Pentru a corecta egalitatea, mutați un singur chibrit

Ce truc folosește Dragoș Bucur pentru pomii fructiferi! Așa îi puteți salva de o problemă des întâlnită

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur se bucură de viața la țară, având o gospodărie mare. Cei doi se ocupă de atent de toate treburile, precum grădinărit, pusul murăturilor sau îngrijirea animalelor. De asemenea, prezentatorul de la Visuri la cheie are grijă și de pomii fructiferi. Recent, acesta a publicat un videoclip în care dezvăluie un […]
Ce truc folosește Dragoș Bucur pentru pomii fructiferi! Așa îi puteți salva de o problemă des întâlnită

Marilu Dobrescu și-a lăsat fanii fără cuvinte! Gestul ei este HALUCINANT: „Seara în care eram în stare să te omor”

Noi detalii surprinzătoare au ieșit la iveală despre Marilu Dobrescu! Internauții au „scormonit” atent în trecutul ei și au scos la suprafață detalii neștiute. Ce gest halucinant a făcut celebra influenceriță? La aproape un an după despărțire, între Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu a izbucnit un scandal monstru. Tânăra a decis să iasă în față, […]
Marilu Dobrescu și-a lăsat fanii fără cuvinte! Gestul ei este HALUCINANT: „Seara în care eram în stare să te omor”

„Minunea lui Moise” din Coreea de Sud. Motivul pentru care marea se deschide de două ori pe an, timp de o oră

Planeta noastră ascunde multe locuri spectaculoase, iar unul dintre ele este Miracolul de la Jindo, supranumit și „Minunea lui Moise”. Acesta se află în Coreea de Sud și este, de fapt, un fenomen natural impresionant, care atrage mii de turiști în fiecare an. Aici, marea se deschide de două ori pe an, timp de o […]
"Minunea lui Moise" din Coreea de Sud. Motivul pentru care marea se deschide de două ori pe an, timp de o oră

Gestul SFÂȘIETOR făcut de Alex Marcu în memoria Teodorei. A uimit pe toată lumea: „Nu-l voi uita niciodată”

Teodora Marcu a fost condusă pe ultimul de drum de către familie și prieteni. Soțul ei, Alex, s-a ocupat de funeralii încă de la primele ore ale dimineții. Vizibil slăbit, încă sub influența șocului suferit, bărbatul abia se mai ține pe picioare. Totuși, partenerul de viață al tinerei a fost foarte atent și a făcut […]
Gestul SFÂȘIETOR făcut de Alex Marcu în memoria Teodorei. A uimit pe toată lumea: „Nu-l voi uita niciodată”

Vedetă din România, prinsă cu aproape 200 de km/h în județul Vâlcea! Ce au făcut polițiștii când au văzut radarul

Un afacerist controversat din România a apăsat prea tare pedala de accelerație, iar polițiștii au fost pe fază și l-au oprit imediat. Bărbatul circula cu aproape 200 de km/h într-o localitate din județul Vâlcea. Până și oamenii legii s-au mirat când au văzut radarul. Șoferul vitezoman a fost aspru sancționat. Află, în articol, toate detaliile! […]
Vedetă din România, prinsă cu aproape 200 de km/h în județul Vâlcea! Ce au făcut polițiștii când au văzut radarul

Ce a făcut Ionel Ganea înainte ca fiul lui de doar 2 ani să moară. Dovada a fost publicată acum

Ionel Ganea trece prin cea mai grea încercare a vieții sale. Băiețelul său de doar 2 ani s-a stins din viață pe patul de spital, la o lună de la accidentul tragic provocat de fostul fotbalist. La scurt timp după aflarea veștii tulburătoare, a ieșit la iveală și ce a făcut sportivul înainte să își […]
Ce a făcut Ionel Ganea înainte ca fiul lui de doar 2 ani să moară. Dovada a fost publicată acum

Orașul din România în care o mini-garsonieră de doar 15 metri pătrați costă 82.000 de euro acum, în iunie 2025

Piața imobiliară din România este plină de surprize, iar prețurile parcă au luat-o razna în ultimii ani. Recent, persoanele interesate să își achiziționeze o locuință au rămas surprinși de prezentarea unei mini-garsoniere. Proprietarii au scos-o la vânzare cu 82.000 de euro, deși are doar 15 metri pătrați. Află, în articol, din ce oraș este anunțul […]
Orașul din România în care o mini-garsonieră de doar 15 metri pătrați costă 82.000 de euro acum, în iunie 2025

Iustin Petrescu, în PERICOL! Datele lui personale sunt publice și primește telefoane la greu: „Am întins o capcană…”

Iustin Petrescu a ieșit din nou la atac! În plin scandal cu Marilu Dobrescu, acesta a făcut noi dezvăluiri tranșante. Influencerul a susținut că datele lui personale sunt publice și primește telefoane la greu. Mai mult decât atât, ar fi întins o capcană care a dat roade. Află, în articol, toate detaliile! La aproape un […]
Iustin Petrescu, în PERICOL! Datele lui personale sunt publice și primește telefoane la greu: „Am întins o capcană...”

Bucureștenii, sfătuiți să evite deplasările. Pericolul anunțat de meteorologii Accuweather pentru următoarele 3 zile

Situație delicată în Capitală! Specialiștii îi avertizează pe bucureșteni să evite deplasările în următoare 3 zile. Meteorologii Accuweather au anunțat pericolul cu care se confruntă românii în această perioadă. Află, în articol, toate detaliile! În ultima perioadă, bucureștenii s-au confruntat cu o vreme capricioasă, trecând de la temperaturi scăzute la maxime sufocante. Mai mult decât […]
Bucureștenii, sfătuiți să evite deplasările. Pericolul anunțat de meteorologii Accuweather pentru următoarele 3 zile

Test de logică exclusiv pentru genii | Găsiți obiectul de pe masă diferit de toate celelalte!

Dragi cititori, CANCAN.RO a pregătit un test de logică exclusiv pentru genii, menit să vă antreneze mintea și vă dezvolte spiritul de observație. Tot ce trebuie să faceți este să priviți cu atenție fotografia prezentată și să descoperiți ce obiect este diferit de toate celelalte. Așadar, luați-vă câteva momente și concentrați-vă pentru a desluși provocarea. […]
Test de logică exclusiv pentru genii | Găsiți obiectul de pe masă diferit de toate celelalte!

Mirabela Dauer, primele declarații după ce a fost chemată la DNA! Nu i-a venit să creadă: „Mi-am dorit un loc de…”

Mirabela Dauer a fost prinsă în centrul unui scandal! Artista a fost chemată la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru audieri într-un dosar ce îl vizează pe generalul Cătălin Zisu, fostul comandant al Comandamentul Logistic Întrunit din cadrul MApN. Potrivit informațiilor transmise de autorități, acesta i-a oferit cântăreței un loc de vezi. Vedeta nu a stat […]
Mirabela Dauer, primele declarații după ce a fost chemată la DNA! Nu i-a venit să creadă: „Mi-am dorit un loc de…”

Zodia născută pentru a conduce lumea, potrivit Lidiei Fecioru și lui Mihai Voropchievici: „Un lider și un mentor”

Vești foarte bune pentru o zodie din horoscop! Lidia Fecioru și Mihai Voropchievici au transmis că acești nativi au parte de noroc pe toate planurile: iubire, carieră și bani. Sunt favorizați chiar pentru a conduce lumea. Află, în articol, toate detaliile! Lidia Fecioru este cunoscută pentru sfaturile pe care le dă în ceea ce privește […]
Zodia născută pentru a conduce lumea, potrivit Lidiei Fecioru și lui Mihai Voropchievici: "Un lider și un mentor"

BREAKING | Tragedie cumplită pentru Ionel Ganea și soția lui: fiul lor a murit în spital

Zi cumplită pentru Ionel Ganea! Fiul său de doi ani nu a mai putut lupta. Din păcate, micuțul s-a stins pe patul de spital vineri după-amiază, 6 iunie 2025. Timp de aproape o lună, după un teribil accident, băiețelul a stat internat sub supravegherea atentă a medicilor, însă nu a mai putut fi salvat. În […]
BREAKING | Tragedie cumplită pentru Ionel Ganea și soția lui: fiul lor a murit în spital

Alimentul care hidratează mai bine decât apa. Mihaela Bilic: „Este perfect pe timp de caniculă!”

Mihaela Bilic a dezvăluit alimentul care hidratează mai bine decât apa. Este ideal pentru această perioadă călduroasă de vară, potrivit nutriționistei. De asemenea, vedeta Pro TV a susținut că produsul are și alte beneficii. Mai mult decât atât, se găsește în toate supermarketurile, iar prețul lui nu este deloc unul mare. Află, în articol, toate […]
Alimentul care hidratează mai bine decât apa. Mihaela Bilic: "Este perfect pe timp de caniculă!"

Revoltă după retragerea lui Ionuț, ofițerul SPP care îl păzea pe Nicușor Dan! „Nu e corect”

Mare tristețe după retragerea lui Ionuț, tânărul agent SPP care a cucerit inimile doamnelor și domnișoarelor! Mai multe admiratoare și-au exprimat regretul față de decizia Serviciului de Protecție și Pază (SPP). Imaginile cu ofițerul au continuat să se viralizeze, iar comentariile au curs la postările cu pricina. Află, în articol, toate detaliile! UPDATE: SPP anunță […]
Revoltă după retragerea lui Ionuț, ofițerul SPP care îl păzea pe Nicușor Dan! „Nu e corect”

Mircea Ursu a împlinit 44 de ani! Cum a sărbătorit cel supranumit „Bodyguardul lui Dumnezeu”

Mircea Ursu, cel supranumit “Bodyguardul lui Dumnezeu”, a împlinit 44 de ani și a sărbătorit alături de familie și de câțiva prieteni. Acestă zi importantă nu a putut trece neobservată, iar bărbatul a profitat la maximum de vremea frumoasă și s-a distrat împreună cu cei dragi. Află, în articol, toate detaliile! Mircea Ursu este fost […]
Mircea Ursu a împlinit 44 de ani! Cum a sărbătorit cel supranumit „Bodyguardul lui Dumnezeu”

Cristi Borcea și Valentina Pelinel, prezenți la nunta Mihaelei cu Sorin Rap. Cum s-au distrat foștii soți cu actualii… soți!

Mihaela Borcea s-a căsătorit cu partenerul ei de viață, Sorin Rap. La mai bine de 35 de ani distanță de la prima nuntă, femeia de afaceri a ajuns din nou în fața altarului. Oamenii s-au întrebat dacă fostul acționar de la Dinamo a participat la eveniment. Ei bine, Cristi Borcea și Valentina Pelinel, actuala sa […]
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, prezenți la nunta Mihaelei cu Sorin Rap. Cum s-au distrat foștii soți cu actualii... soți!

Care ar fi unul dintre motivele retragerii lui Ionuț, ofițerul SPP care îl însoțea pe Nicușor Dan. Avem dovada INDECENTĂ

Ionuț, tânărul agent SPP care a cucerit inimile doamnelor și domnișoarelor, nu îl va mai păzi pe Nicușor Dan, însă continuă să fie în centrul atenției. După ce ofițerul a fost retras din funcție, au apărut și câteva informații incendiare. Află, în articol, toate detaliile! UPDATE: SPP anunță că ofițerul nu a ieșit din dispozitiv, […]
Care ar fi unul dintre motivele retragerii lui Ionuț, ofițerul SPP care îl însoțea pe Nicușor Dan. Avem dovada INDECENTĂ

Ionuț, ofițerul SPP care îl păzea pe Nicușor Dan, ar fi fost retras din funcție. Ce a pățit tânărul agent

Ionuț, tânărul agent SPP care a cucerit inimile doamnelor și domnișoarelor, nu îl va mai păzi pe Nicușor Dan. Șefii de la Serviciul de Protecție și Pază au decis să îl retragă din echipa președintelui României, după ce a căpătat prea multă popularitate. Află, în articol, toate detaliile! UPDATE: SPP anunță că ofițerul nu a […]
Ionuț, ofițerul SPP care îl păzea pe Nicușor Dan, ar fi fost retras din funcție. Ce a pățit tânărul agent

Informații de ultimă oră despre război! Cozmin Gușă a făcut precizări importante la Dan Diaconescu Direct

Cozmin Gușă a fost invitat în cea mai nouă ediție a emisiunii Dan Diaconescu Direct. Consultantul politic a vorbit despre frica de război instaurată în România, explicând la ce trebuie să se aștepte cetățenii țării noastre. Află, în articol, toate detaliile! Dan Diaconescu a arătat în emisiune o scrisoare primită de un bucureștean din Sectorul […]
Informații de ultimă oră despre război! Cozmin Gușă a făcut precizări importante la Dan Diaconescu Direct

Amenzi de 1.000 de lei pe litoralul românesc! Greșeala care îi lasă pe turiști fără bani

Turiștii care și-au stabilit deja vacanțele pe litoral trebuie să fie foarte atenți pentru că se pot alege cu amenzi de până la 1.000 de lei. Află, în articol, ce greșeală îi poate lăsa fără bani pe vizitatorii de la malul mării! Temperaturile au crescut semnificativ, iar mulți români și-au stabilit deja concediile. În timp […]
Amenzi de 1.000 de lei pe litoralul românesc! Greșeala care îi lasă pe turiști fără bani

DECIZIA luată de Alex Bodi, după ce fosta soție a cerut ordin de protecție împotriva lui. A vorbit deja cu avocații!

Se încing spiritele între Alex Bodi și Iulia Sălăgean! Omul de afaceri nu a putut sta cu mâinile în sân și a luat o decizie neașteptată, după ce magistrații au hotărât să elibereze un ordin de protecție împotriva lui. Află, în articol, toate detaliile! Scandalul dintre Alex Bodi și Iulia Sălăgean a explodat cu forță […]
DECIZIA luată de Alex Bodi, după ce fosta soție a cerut ordin de protecție împotriva lui. A vorbit deja cu avocații!

Donald Trump și Elon Musk, războiul declarațiilor! S-au aruncat acuzații DURE: ”Fără mine pierdea alegerile!”

Cândva aliați de nădejde, acum sunt rivali care nu-și mai menajează deloc declarațiile. Relația dintre Elon Musk și Donald Trump pare să fi atins un punct fără întoarcere. Cei doi giganți – unul din lumea tehnologiei, celălalt din politică – își aruncă replici tăioase în public, iar scandalul capătă proporții neașteptate. Află, în articol, toate […]
Donald Trump și Elon Musk, războiul declarațiilor! S-au aruncat acuzații DURE: ”Fără mine pierdea alegerile!”

Robert Lupu ar fi avut și un fiu dintr-o relație anterioară. Ce s-a întâmplat cu băiețelul de 7 ani, de fapt

Noi detalii ies la iveală despre Robert Lupu, bărbatul care i-a frânt destinul Teodorei Marcu! După crima odioasă, au apărut informații legate de mai multe aventuri amoroase ale acestuia. De asemenea, el a fost căsătorit de două ori, iar din relația cu a doua soție are o fiică în vârstă de 18 ani. Ei bine, […]
Robert Lupu ar fi avut și un fiu dintr-o relație anterioară. Ce s-a întâmplat cu băiețelul de 7 ani, de fapt

Mihaela Borcea și Sorin Rap s-au căsătorit! PRIMELE imagini de la evenimentul fastuos

Zi importantă pentru Mihaela Borcea! Fosta soție a lui Cristi Borcea s-a căsătorit cu partenerul ei de viață, Sorin Rap. La mai bine de 35 de ani distanță de la prima nuntă, femeia de afaceri a ajuns din nou în fața altarului. Evenimentul se desfășoară într-o locație de vis de lângă București. Mihai Albu a […]
Mihaela Borcea și Sorin Rap s-au căsătorit! PRIMELE imagini de la evenimentul fastuos

Ce face Ionuț, ofițerul SPP, când nu-l păzește pe Nicușor Dan. Cum a fost surprins în timpul său liber

Ionuț, ofițerul SPP, care îl păzește pe Nicușor Dan, continuă să fie în centrul atenției. Bărbatul a cucerit inimile româncelor, iar internetul s-a umplut de imagini cu el. Acesta a fost surprins de mai multe ori la locul de muncă, alături de președintele României, însă acum a fost filmat și în timpul liber. Unde se […]
Ce face Ionuț, ofițerul SPP, când nu-l păzește pe Nicușor Dan. Cum a fost surprins în timpul său liber

Oana Zidaru, fosta concurentă de la Imperiul Leilor, a rupt colaborarea cu Cristina Bâtlan. Care este motivul

S-a rupt lanțul de colaborare între Cristina Bâtlan și Oana Zidaru, o fostă concurentă de la Imperiul Leilor. Tânăra a participat la emisiunea de la Pro TV în urmă cu 3 ani, iar atunci a impresionat-o pe femeia de afaceri cu produsul pe care l-a prezentat. Cele două au legat un parteneriat ce părea a […]
Oana Zidaru, fosta concurentă de la Imperiul Leilor, a rupt colaborarea cu Cristina Bâtlan. Care este motivul

Un bărbat din Tulcea și-a agresat fizic soția. IREAL ce a făcut individul când oamenii legii au apărut la ușa lui. VIDEO

Caz tulburător în comuna Văcăreni, județul Tulcea! Un bărbat și-a agresat fizic partenera de viață toată noaptea, iar atunci când au autoritățile au intervenit, situația a luat o turnură neașteptată. Individul i-a șocat pe oamenii legii cu comportamentul său. Mai mult decât atât, a refuzat transportarea femeii la spital pentru îngrijiri medicale. Cazurile de violență […]
Un bărbat din Tulcea și-a agresat fizic soția. IREAL ce a făcut individul când oamenii legii au apărut la ușa lui. VIDEO

Motivul IREAL pentru care Vasile, un român de 32 de ani, a omorât-o pe Denisa Adas. Filmul crimei șocante din Italia

Vasile, românul de 32 de ani arestat pentru moartea Denisei Maria Adas, și-a recunoscut fapta. Bărbatul a mărturisit în fața anchetatorilor motivul pentru care a recurs la acest gest extrem. Mai mult decât atât, el a povestit, pas cu pas, cum a ucis-o pe tânăra din România. Dispariția Denisei Maria Adas a fost semnalată la […]
Motivul IREAL pentru care Vasile, un român de 32 de ani, a omorât-o pe Denisa Adas. Filmul crimei șocante din Italia

Gestul făcut de Alex Marcu, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al Teodorei Marcu cobora în groapă. Ți se rupe sufletul!

Teodora Marcu a fost condusă pe ultimul de drum de către familie și prieteni. Soțul ei, Alex, s-a ocupat de funeralii încă de la primele ore ale dimineții. Vizibil slăbit, încă sub influența șocului suferit, bărbatul abia se mai ține pe picioare. Înainte ca sicriul cu trupul neînsuflețit să fie coborât în groapă, partenerul de viață […]
Gestul făcut de Alex Marcu, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al Teodorei Marcu cobora în groapă. Ți se rupe sufletul!

Ce au scris foștii colegi ai Teodorei Marcu, de la Insula Iubirii, pe coroană. Tânăra de 23 de ani a fost condusă, joi, pe ultimul drum

Teodora Marcu a fost condusă pe ultimul de drum de către familie și prieteni. Apropiații au împânzit locul de veci cu zeci de candele și coroane. Nici colegii de la Insula Iubirii nu au uitat-o pe fosta concurentă. Aceștia i-au transmis un mesaj emoționant. Află, în articol, ce au scris participanții show-ului de la Antena […]
Ce au scris foștii colegi ai Teodorei Marcu, de la Insula Iubirii, pe coroană. Tânăra de 23 de ani a fost condusă, joi, pe ultimul drum

Mihaela Bilic a dezvăluit desertul perfect pentru curele de slăbire! Este recomandat și în cazul persoanelor cu diabet

Mihaela Bilic a dezvăluit desertul pe care îl poți consuma în timpul dietei. Este ideal atât în lupta cu kilogramele în plus, cât și în cazul persoanelor care suferă de diabet, potrivit nutriționistei. De asemenea, vedeta Pro TV a susținut că are și alte beneficii. Mai mult decât atât, în această perioadă, se găsește în […]
Mihaela Bilic a dezvăluit desertul perfect pentru curele de slăbire! Este recomandat și în cazul persoanelor cu diabet

Gruparea interlopă din care Robert Lupu, ucigașul Teodorei, ar fi făcut parte. Oamenii din Onești sunt TERORIZAȚI

Oamenii din Onești au făcut dezvăluiri terifiante despre Robert Lupu, bărbatul care i-a frânt destinul Teodorei Marcu. Potrivit mărturisirilor unei femei care îl cunoștea, localnicii erau terorizați de el. Criminalul ar fi făcut parte dintr-o grupare interlopă. Povestea Teodorei Marcu a îndurerat și a revoltat o țară întreagă. Tânăra a fost ucisă cu sânge rece […]
Gruparea interlopă din care Robert Lupu, ucigașul Teodorei, ar fi făcut parte. Oamenii din Onești sunt TERORIZAȚI

Prima poză cu fiul lui Jador. Artistul i-a făcut Oanei Ciocan un jurământ pe viață: „O…”

Jador a făcut primele declarații, după ce a devenit tată pentru prima dată. Artistul i-a făcut soției sale, Oana Ciocan, o declarație de dragoste emoționantă. Mai mult decât atât, manelistul a publicat și prima imagine cu fiul său, Avraam. Află, în articol, toate detaliile! Miercuri, 4 iunie 2025, este o zi importantă pentru Oana Ciocan […]
Prima poză cu fiul lui Jador. Artistul i-a făcut Oanei Ciocan un jurământ pe viață: „O...”

S-a aflat numele real al lui Marilu Dobrescu, în plin scandal! Ce lovitură de grație îi pregătește Iustin Petrescu

Odată cu scandalul care a izbucnit între Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu, interesul pentru cei doi protagoniști a crescut considerabil. Rețelele de socializare sunt pline atât cu informații despre cei doi, cât și cu păreri ale oamenilor legate de conflictul dintre ei. Ei bine, printre altele, a ieșit la iveală și numele real al influenceriței. […]
S-a aflat numele real al lui Marilu Dobrescu, în plin scandal! Ce lovitură de grație îi pregătește Iustin Petrescu

Administratorul blocului în care Robert Lupu locuia se TEMEA de el! Ce i-a făcut criminalul Teodorei: „De la școala nr. 5…”

Robert Lupu, ucigașul Teodorei Marcu, revenise, după mai mulți ani în care și-a pierdut toată agoniseala, la apartamentul pe care-l avea într-un cartier rău famat din Onești. Acolo-și ducea traiul bărbatul care a omorât-o cu sânge rece pe tânăra de 23 de ani. Era cunoscut pentru reacțiile violente, iar administratorul blocului a făcut declarații tulburătoare. […]
Administratorul blocului în care Robert Lupu locuia se TEMEA de el! Ce i-a făcut criminalul Teodorei: „De la școala nr. 5...”

Cum o chema, de fapt, pe Teodora Marcu? Numele complet a fost scris pe cruce

Teodora Marcu a devenit cunoscută după participarea la Insula Iubirii. În cadrul emisiunii, cei care au urmărit-o au aflat foarte multe detalii despre ea. Totuși, puțini știu numele său complet. Oamenii l-au observat abia acum, când a fost scris pe cruce. Povestea Teodorei Marcu a îndurerat și a revoltat o țară întreagă. Tânăra a fost […]
Cum o chema, de fapt, pe Teodora Marcu? Numele complet a fost scris pe cruce

Alex Marcu, soțul Teodorei, și Larisa, văduva criminalului Robert Lupu, față în față la TRIBUNAL. Ce gest au făcut amândoi

Alex Marcu, soțul Teodorei, și Larisa, văduva criminalului Robert Lupu, s-au întâlnit față în față în sala de judecată. Cei doi au fost chemați la tribunal într-un proces ce vizează ordinul de protecție cerut de fosta parteneră a atacatorului împotriva magicianului. Este surprinzătorul gestul pe care l-au făcut aceștia atunci când s-au văzut. Află, în […]
Alex Marcu, soțul Teodorei, și Larisa, văduva criminalului Robert Lupu, față în față la TRIBUNAL. Ce gest au făcut amândoi

Durere CRUNTĂ pentru sora Teodorei Marcu! Tânăra din Anglia este devastată și nu are soluție

Apropiații se pregătesc să o conducă pe Teodora Marcu pe ultimul drum. Tânăra de 23 de ani a lăsat în urma sa multă durere și o familie care nu va mai fi niciodată completă. Sora fostei concurente de la Insula Iubirii este și ea devastată. Mai mult decât atât, aceasta trece printr-o situație grea și […]
Durere CRUNTĂ pentru sora Teodorei Marcu! Tânăra din Anglia este devastată și nu are soluție

Jador și Oana Ciocan au devenit părinți pentru prima dată. Ce nume au ales pentru băiețelul lor

Bucurie mare în familie lui Jador! Artistul și soția sa au devenit părinți pentru prima dată. În urmă cu puțin timp, Oana Ciocan a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Află, în articol, toate detaliile! Miercuri dimineață, 4 iunie 2025, Jador a publicat un filmuleț pe rețelele de socializare în care anunța că se […]
Jador și Oana Ciocan au devenit părinți pentru prima dată. Ce nume au ales pentru băiețelul lor

Cazare pentru 4 nopți în valoare de 32.000 de lei! Stațiunea din România în care prețurile au luat-o RAZNA!!!

Beach, please!, festivalul fenomen de pe litoralul românesc revine în 2025, cu noi concepte. Timp de 5 zile și 5 nopți, cei mai renumiți artiști din industria muzicală românească, dar și cei mai mari trapperi internaționali vor urca pe aceeași scenă. Așadar, românii și-au achiziționat bilete în număr foarte mare. Hotelierii au profitat de nevoia […]
Cazare pentru 4 nopți în valoare de 32.000 de lei! Stațiunea din România în care prețurile au luat-o RAZNA!!!