Prințul Marco a devenit un personaj controversat după ce a avut mai multe reacții dure în mediul online, în urma difuzării emisiunii. Acum, el și-a cerut scuze în mod public și și-a justifică ieșirile din ultimele zile, susținând că a reacționat pe fondul nervilor și al presiunii resimțite după apariția pe micul ecran.
Unul dintre episoadele care au atras atenția a fost conflictul cu un rapper care a trecut prin trei intervenții chirurgicale pe creier. După ce artistul l-a înjurat și amenințat, Prințul Marco a răspuns dur și a anunțat că merge în București pentru a se întâlni personal cu acesta. Comportamentul său în mediul online a stârnit numeroase reacții, iar concurentul de la Insula Iubirii a revenit acum cu explicații despre atitudinea sa.
Marco a susținut că, după apariția în emisiune, s-a confruntat cu atacuri, amenințări și jigniri care i-au afectat viața personală. Acesta a explicat că răspunsurile sale au fost o formă de apărare în fața situației tensionate și a recunoscut că este posibil să fi rănit, la rândul său, alte persoane. Din acest motiv, și-a cerut scuze public celor care s-au simțit jigniți de reacțiile sale.
„Aș vrea să clarific o situație despre ceea ce am trăit eu în zilele astea. Am trăit, nu știu, niște emoții foarte grele, pentru că atunci când ajungi și intri în viața privată unei persoane și poți să atingi acolo unde îl doare și unde îl rănește, nu ai cum să decizi tu cum să reacționezi, adică reacția mea a fost pur și simplu și în ziua de ieri și în zilele anterioare una de răspuns la atacuri, da?
Puneți-vă și în situația noastră și în poziția noastră cum ați fi reacționat voi la niște atacuri în viața voastră privată, la amenințări și la injurii și jigniri. Eu zic că s-a dus prea departe situația asta.”, a spus Prințul Marco pe rețelele de socializare.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fprintul.jpg)
Foto: Instagram
Prințul Marco își dorește să lase în urmă scandalurile
Acum, spune că vrea să lase în urmă conflictele și să renunțe la ura acumulată în ultimele zile. În mesajul său, Prințul Marco a atras atenția și asupra riscului ca scandalurile din mediul online să eclipseze experiența celor cinci cupluri participante la emisiune.
Acesta consideră că atenția publicului ar trebui să se îndrepte din nou către poveștile și încercările prin care au trecut concurenții, dar și către lecțiile pe care fiecare le poate desprinde din experiența Insula Iubirii.
„Tocmai de aceea vreau să zic că să pierde conținutul emisiunii, adică ceea ce am trăit noi acolo este foarte prețios și poate să fie de învățătură pentru multe persoane și aș vrea să nu ieșim prea mult din acest conținut și să continuăm să mergem mai departe.
Nu vreau să se pierdă conținutul emisiunii și esența emisiunii, cum ar fi cinci cupluri frumoase, persoane care au avut niște trăiri și tot ceea ce reprezintă niște oameni care au un cuplu, care au o relație, care poate nu e atât de perfectă și aș vrea să ne concentrăm mai mult pe chestia asta, pe ceea ce am făcut noi acolo la Insula Iubirii.
Tocmai de asta repet, încă o dată, dacă cineva s-a supărat prin răspunsurile mele, îmi pare rău, sper să puteți merge mai departe și acum o să merg și eu mai departe tocmai pentru că nu ne ducem căieri, ura, înjurile, jignirile. E bine să ne facem cu toții o analiză de conștiință și să ne gândim, da, eu n-aș fi făcut așa, eu aș fi făcut așa și fix despre asta este vorba, despre noi, emisiunea.”, a mai spus Marco.
Prințul Marco pregătește o transformare spectaculoasă! Ce a pus la cale după revenirea în România