Traseul lui Vlad Bălțățeanu, criminalul din Olt. Cum a reușit să ajungă tocmai în Elveția

Traseul lui Vlad Bălțățeanu, criminalul din Olt. Cum a reușit să ajungă tocmai în Elveția
Cum a ajuns Vlad Bălțățeanu în Elveția.

După 7 zile de căutări, Vlad Bălțățeanu (30 de ani) s-a predat autorităților din Elveția. Principalul suspect în cazul crimei din Vâlcea se află în custodia autorităților elvețiene, urmând să fie extrădat. Cum a reușit acesta să fugă din țară și care a fost traseul pe care l-a urmat în timpul în care era căutat la nivel  internațional. 

Luni, 28 septembrie, Vlad Bălțățeanu s-a predat autorităților din Elveția, la o secție de poliție din orașul St. Gallen, în nordul-estul țării. Tânărul suspectat că a ucis-o pe Valentina Tănăsie se află în aceste momente în custodia autorităților elvețiene, urmând ca în scurt timp să înceapă procedurile legale în vederea predării sale către autoritățile române.

Valentina Ioana Tănasie, tânăra de 28 de ani, găsită moartă

Valentina Ioana Tănasie, tânăra de 28 de ani, găsită moartă.

Cum a reușit Vlad Bălțățeanu în Elveția

Potrivit Antena 3 CNN, bărbatul de 30 de ani ar fi plecat din România în noaptea de luni spre marți (21-22 septembrie), imediat după ce ar fi ucis-o pe Valentina. Acesta ar fi fost ajutat de un prieten din Sibiu, care a devenit complice fără voie, fără să aibă habar de ceea ce făcuse suspectul. Vlad Bălțățeanu a ajuns în Budapesta apoi ar fi plecat spre Roma (Italia), de unde a luat trenul spre Elveția.

Vlad Bălțățeanu a reușit să treacă frontiera prin Ungaria în noaptea crimei, înainte ca valiza cu trupul neînsuflețit al Valentinei să fie descoperită de un pescar în râul Olt, în zona barajului Zăvideni, marți, 22 septembrie. Alarma a fost dată de un pescar care a văzut o valiza plutind pe râu. Autoritățile ajunse la fața locului au descoperit în interiorul valizei trupul neînsuflețit al Valentinei. Aceștia au constatat că tânăra de 28 de ani a avut parte de o moarte violentă, pe trupul său fiind descoperite mai multe lovituri la nivelul capului și 5 coaste rupte.

De atunci, Vlad Bălțățeanu a devenit principalul suspect în cazul morții Valentinei, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pentru omor și un ordin de urmărire internațională.

Vlad ar fi agresat-o pe Valentina după primele 2 săptămâni de relație. Ce i-a făcut în momentul în care a vrut să-l părăsească

Vlad a vorbit 47 de minute cu tatăl Valentinei pe videocall în seara tragediei. Care ar putea fi motivul din spatele gestului său

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!