Vedete

Elena Udrea a primit vestea teribilă! Rămâne în închisoare

Vineri, 23 septembrie, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au respins excepția de constituționalitate formulată de Elena Udrea (48 de ani), precum și apelurile împotriva deciziei penale pronunțată în Completul de 5 judecători. Aceasta a fost ultima cale prin care fostul ministru a încercat să fie eliberat. Fosta politiciană este bună de plată […]
Elena Udrea a primit vestea teribilă! Rămâne în închisoare

Ramona Olaru a ajuns la psihoterapeut. Care e motivul: „Viața mea nu e așa roz”

Ramona Olaru (33 de ani) face ședințe de terapie. Vedeta de „Neatza cu Răzvan și Dani” a declarat pe rețelele de socializare de ce a ajuns să facă astfel de ședințe. Iată care este motivul! Ramona Olaru este una dintre aparițiile energice și plină de viață. Carisma și buna dispoziție sunt calitățile cu care ea […]
Ramona Olaru a ajuns la psihoterapeut. Care e motivul: „Viața mea nu e așa roz”

Cum l-am filmat pe George Buhnici, alături de familie, în „cartierul milionarilor”

George Buhnici (41 de ani) își continuă viața. Vloggerul care, în vară, jignea „femeile cu vergeturi și celulită”, încearcă acum, pe cât posibil, să nu iasă în evidență. Zilele trecute, a luat masa alături de familie într-un local select din zona Floreasca, unde a fost super-discret. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imaginile. Ajuns „inamicul” numărul […]
Cum l-am filmat pe George Buhnici, alături de familie, în "cartierul milionarilor"

S-a aflat motivul pentru care CRBL nu vrea să participe la ”Sunt celebru, scoate-mă de aici”: ”Nu m-as duce pentru nicio sumă de bani”

Este oficial! CRBL a vorbit despre motivul pentru care nu va participa niciodată la emisiunea ”Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Artistul a spus din prima ”NU”. Deși are experiență în competițiile de genul reality show, CRBL nu se vede participând niciodată la ”Sunt celebru, scoate-mă aici”. Fostul câștigător de la ”Asia Express” a declarat că  […]
S-a aflat motivul pentru care CRBL nu vrea să participe la ”Sunt celebru, scoate-mă de aici”: ”Nu m-as duce pentru nicio sumă de bani”

Divorț de răsunet în lumea fotbalului. Sexy-impresara și fotbalistul care îl reprezintă și-au spus adio. „E dureros!” | GALERIE FOTO

Wanda Nara și Mauro Icardi au ajuns în pragul divorțului. Sexy-impresara s-a despărțit din nou de Mauri Icardi, fotbalistul căruia îi este și agent! Anunțul a fost făcut de blondă pe contul personal de Instagram. Pe o rețea socială, Wanda Nara a dezvăluit că urmează să divorțeze de Mauro Icardi, atacantul lui Galatasaray, club unde […]
Divorț de răsunet în lumea fotbalului. Sexy-impresara și fotbalistul care îl reprezintă și-au spus adio. "E dureros!" | GALERIE FOTO

Miss Italia e istorie! Ionuț Radu, noul portar titular al echipei naționale, s-a cuplat cu o bombă-sexy, tot din Peninsulă. Cum arată noua iubită | GALERIE FOTO

Ionuț Radu (25 de ani), noul portar titular al echipei naționale, nu are un start de sezon strălucit cu Cremonese, în Serie A, însă a dat lovitura pe plan personal. Goalkeeper-ul s-a reorientat rapid după despărțirea de Miss Italia și a început o relație de dragoste cu o cunoscută influenceriță din Italia. În urmă cu […]
Miss Italia e istorie! Ionuț Radu, noul portar titular al echipei naționale, s-a cuplat cu o bombă-sexy, tot din Peninsulă. Cum arată noua iubită | GALERIE FOTO

Atât s-a putut! Ce studii are Giani Kiriță, de fapt. Câte clase a absolvit concurentul de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici” de la Pro TV

Giani Kiriță (45 de ani) a susținut Bacalaureatul la o vârstă destul de înaintată, mai exact la vârsta de 29 de ani. Iată cu ce notă a promovat examenul maturității fostul căpitan al echipei Dinamo. Vei rămâne surprins când vei afla. Fostul fotbalist a terminat studiile liceale în urmă cu 16 ani și abia atunci […]
Atât s-a putut! Ce studii are Giani Kiriță, de fapt. Câte clase a absolvit concurentul de la "Sunt celebru, scoate-mă de aici" de la Pro TV

Lia Bugnar, declaraţii dureroase după ce a fost părăsită de Anghel Damian pentru Theo Rose: „M-a lovit tancul”

Deși a reușit să rămână destul de discretă în ceea ce privește relația fostului iubit cu Theo Rose, scenarista serialului ”Clanul” a răbufnit. Lia Bugnar a dat cărțile pe față și a făcut declarații dureroase după despărțirea de Anghel Damian. Invitată în emisiunea” Întrebarea mesei rotunde”, Lia Bugnar a fost mai sinceră ca niciodată în […]
Lia Bugnar, declaraţii dureroase după ce a fost părăsită de Anghel Damian pentru Theo Rose: "M-a lovit tancul"

De ce a plecat, de fapt, Răzvan Botezatu de la ”Sunt celebru, scoate-mă de aici”? Scandal la Pro TV

Pentru că a strigat ”Sunt celebru, scoate-mă de aici”, Răzvan Botezatu și-a luat rămas bun de la o parte din colegi, însă nu toată lumea a primit cu tristețe vestea plecării. De ce a plecat, de fapt, unul dintre cei mai controversați concurenți din show-ul de la Pro TV. Joi, 22 septembrie 2022, un nou […]
De ce a plecat, de fapt, Răzvan Botezatu de la ”Sunt celebru, scoate-mă de aici”? Scandal la Pro TV

Dorian Popa vorbește pe față despre preferințele sale și cum le gestionează: ”Nu mi se întâmplă să îmi moară!”

Nu se întâmplă des ca unul dintre cei mai transparenți, activi și prolifici artiști din România să se declare emoționat, iar acest aspect să fie unul vizibil. Urmăritorii vlogului lui Dorian Popa l-au mai văzut în această postură poate când și-a comandat Lamborghini-ul Huracan, ce sosește la începutul lui 2023. Dar uite că a reușit […]
Dorian Popa vorbește pe față despre preferințele sale și cum le gestionează: ”Nu mi se întâmplă să îmi moară!”

I-a băgat racu’ și pa! Ex-soția lui ”Nilă” s-a fript la Taverna Racilor!

CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, adevărul despre relația dintre Adelina Nica și Paul Nicolau, afaceristul cu care modelul s-a afișat după despărțirea de Mihai Costea. După ce bruneta a răbufnit pe o rețea socială, cu trimitere către „omul cu racii”, reporterii site-ului nostru au „săpat” și au aflat natura legăturii dintre cei doi. Direct de […]
I-a băgat racu’ și pa! Ex-soția lui ”Nilă” s-a fript la Taverna Racilor!

Deputatul Playboy lovește din nou! Ce ”achiziție” brunetă a luat direct pe cameră Cristi Boureanu

Există viață și după Cristina Belciu! CANCAN.RO l-a întâlnit pe Cristian Boureanu după o mega-distracție la NUBA, de unde a plecat cu o sexy-brunetă, semn că-și merită pe deplin supranumele de Deputatul Playboy. Vă prezentăm, în exclusivitate, imagini de la „locul faptei”, cu ex-politicianul în plină acțiune. Cristian Boureanu este recunoscut în showbiz pentru viaţa […]
Deputatul Playboy lovește din nou! Ce ”achiziție” brunetă a luat direct pe cameră Cristi Boureanu

Dezvăluirile făcute de Oana Lis, în direct: ”La înmormântarea lui Viorel o sa merg machiată”

Oana Lis (43 de ani) a făcut o serie de dezvăluiri, în cadrul unei emisiuni de televiziune. Soția lui Viorel Lis (79 de ani), fostul edil al Capitalei, mărturisește că i-a plăcut întotdeauna să fie o persoană cochetă și că la înmormântarea soțului se va afișa la fel. În plus, Oana a mai povestit despre […]
Dezvăluirile făcute de Oana Lis, în direct: ”La înmormântarea lui Viorel o sa merg machiată”

Boala incurabilă de care suferă Rică Răducanu: ”Doar la morga mai trece!”

Rică Răducanu (76 de ani) suferă de mai multe afecțiuni, iar pentru a preveni diverse complicații, medicul i-a spus că trebuie neapărat să se opereze. Află cu ce boli se confruntă fostul portar de la Rapid și cât de grave sunt acestea. Pe numele său adevărat, Răducanu Necula, este speriat că, în viitorul apropiat, va […]
Boala incurabilă de care suferă Rică Răducanu: ”Doar la morga mai trece!”

Adi de la Vâlcea tună și fulgeră. Ce a pățit artistul: ”Suntem furaţi într-un mare fel!”

Adi de la Vâlcea (49 de ani) nu s-a mai abținut și și-a expus opinia în legătură cu facturile care s-au majorat. Artistul se arată mâhnit din cauza faptului că prețurile facturilor au explodat, iar mulți români se află pe muchie de cuțit la capitolul financiar. În plus, artistul a mărturisit că s-a debranșat de […]
Adi de la Vâlcea tună și fulgeră. Ce a pățit artistul: ”Suntem furaţi într-un mare fel!”

Dezvăluirile făcute de Lili Sandu. De ce actrița și Silviu Țolu au fost la un pas de despărțire

Lili Sandu (43 de ani) a făcut o serie de mărturisiri în cadrul unui podcast. Actrița a dezvăluit de ce s-a aflat la un pas să se despartă de partenerul său de viață, Silviu Țolu. Deși există o diferență de vârstă de 12 ani între ei, dragostea îi ține unul lângă altul. În cadrul unui […]
Dezvăluirile făcute de Lili Sandu. De ce actrița și Silviu Țolu au fost la un pas de despărțire

Yny Sebi a creat isterie în jurul său când a ajuns la Hotel Ramada în Râmnicu Vâlcea. Cântărețul este nominalizat la Romanian Music Awards

Zeci de copii extaziați s-au adunat în jurul lui Yny Sebi, atunci când cântărețul a ajuns la Hotelul Ramada din Râmnicu Vâlcea. Joi, 22 septembrie are loc evenimentul Romanian Music Awards, aici, tânărul de 18 ani are 3 nominalizări. CANCAN.RO are imagini în exclusivitate. Peste 30 de artiști români sunt prezenți joi seară în Râmnicu […]
Yny Sebi a creat isterie în jurul său când a ajuns la Hotel Ramada în Râmnicu Vâlcea. Cântărețul este nominalizat la Romanian Music Awards

Andreea Bălan a fost implicată într-un accident rutier. Care este starea de sănătate a cântăreței

Joi, Andreea Bălan (38 de ani) a trecut prin clipe de groază, după ce un șofer ucrainean a intrat, fără să se asigure, în autoturismul pe care ea îl conduce, un Range Rover. Află cum se simte acum cântăreața. A fost o zi teribilă pentru Andreea Bălan. Cântăreața se deplasa liniștită la volanul autoturismul ei, […]
Andreea Bălan a fost implicată într-un accident rutier. Care este starea de sănătate a cântăreței

Ce spune Connect-R despre cazul preotului Visarion Alexa: ”Încetați să mai credeți că preoții sunt sfinți”

Connect-R (40 de ani) și-a expus public opinia despre cazul preotului Visarion Alexa. Părintele a fost reținut de oamenii legii, după ce o femeie în vârstă de 37 de ani a declarat că a fost agresată sexual. Iată ce a transmis artistul pe rețelele de socializare. Connect-R și-a expus opinia pe rețelele de socializare, după […]
Ce spune Connect-R despre cazul preotului Visarion Alexa: ”Încetați să mai credeți că preoții sunt sfinți”

Anca Neacșu a divorțat! Fosta componentă a trupei Asia a ieșit plângând din sala de judecată

Este oficial! Anca Neacșu a devenit o femeie singură. Fosta componentă a trupei ASIA a pus punct unui mariaj de 10 ani cu fostul soț de origine turcă. Zvonurile că Anca Neacșu și Serkan Yaman, fostul soț, nu se mai înțeleg au apărut în primăvara acestui an, iar astăzi a avut loc primul și ultimul […]
Anca Neacșu a divorțat! Fosta componentă a trupei Asia a ieșit plângând din sala de judecată

Momente grele pe Cabral. Prezentatorul show-ului ”Sunt celebru, scoate-mă de aici” a rămas fără familie în Republica Dominicană: ”O să mă apuce jelania”

Cabral (44 de ani) a rămas singur în Republica Dominicană. Prezentatorul ”Sunt celebru, scoate-mă de aici” s-a ”trezit” fără familie, moment în care a realizat cât de dificil este să stea departe de cei dragi.  Cabral se află de ceva timp în Republica Dominicană, acolo unde, alături de Adela Popescu, prezintă emisiunea ”Sunt celebru, scoate-mă […]
Momente grele pe Cabral. Prezentatorul show-ului ”Sunt celebru, scoate-mă de aici” a rămas fără familie în Republica Dominicană: ”O să mă apuce jelania”

Acum e clar totul! Moment incredibil la „Chefi la Cuțite”, seara trecută. Ce a făcut Doina Teodoru pentru chef Cătălin Scărlătescu

Acum este clar totul! Doina Teodoru (32 de ani) i-a făcut o surpriză de proporții iubitului ei, chef Cătălin Scărlătescu, seara trecută, în emisiunea „Chefi la Cuțite” de la Antena 1. Iată cum a reușit să îl surprindă pe partenerul său și ce au spus ceilalți jurați de la masă, chef Sorin Bontea și chef […]
Acum e clar totul! Moment incredibil la „Chefi la Cuțite”, seara trecută. Ce a făcut Doina Teodoru pentru chef Cătălin Scărlătescu

Cum a reacţionat Mihai Bendeac când a aflat că Maria Georgiana face 40.000 de dolari pe lună din Only Fans: „Iubirea mea”

Maria Georgina a urcat pe scena iUmor pentru a face un moment de stand-up. Tânăra de 23 de ani le-a dezvăluit juraților de la emisiunea Antenei 1 câți bani a câștigat din OnlyFans, moment în care lui Mihai Bendeac (39 de ani) i s-au aprins, brusc, „beculețele”.  Actorul a devenit extrem de drăgăstos cu tânăra […]
Cum a reacţionat Mihai Bendeac când a aflat că Maria Georgiana face 40.000 de dolari pe lună din Only Fans: "Iubirea mea"

Alexandru Arșinel, în stare gravă! Marele actor este ventilat artificial

Momente extrem de grele pentru Alexandru Arșinel (83 de ani). Actorul se află internat în stare gravă la Terapie Intensivă, acolo unde cadrele medicale fac tot posibilul să-l țină în viață.  Alexandru Arșinel este internat în spital, încă de la finalul lunii august, dar starea lui de sănătate s-a degradat tot mai mult. Maestrul teatrului […]
Alexandru Arșinel, în stare gravă! Marele actor este ventilat artificial

Laurențiu Duță a apăsat pedala de accelerație și s-a ales cu o amendă usturătoare: ”Cu toții mai depășim viteza”

Laurențiu Duță, membru al trupei 3 Sud Est, a fost prins pe picior greșit de către polițiștii constănțeni. Artistul se afla în trafic când a fost oprit de brigada rutieră. Iată care este motivul, dar și cu ce amendă s-a ales cântărețul. Ceea ce părea să fie o zi obișnuită din viața lui Laurențiu Duță, […]
Laurențiu Duță a apăsat pedala de accelerație și s-a ales cu o amendă usturătoare: ”Cu toții mai depășim viteza”

Shakira, hărțuită după divorțul de Pique: „Incredibil de dificil! Nu mă pot ascunde”

Shakira nu are deloc liniște după ce s-a separat de Gerard Pique. Artista susține că este hărțuită non-stop de paparazzi și că nu poate duce o viață normală alături de copiii ei. Totodată, a mărturisit că o deranjează enorm știrile neplăcute care apar în mediul online referitor la familia ei. Shakira și Gerard Pique au […]
Shakira, hărțuită după divorțul de Pique: "Incredibil de dificil! Nu mă pot ascunde"

Alex Ciucu, adevărul despre Paris! Are sau nu o idilă? Încă nu a divorţat de Alina Sorescu

Din toamna anului 2021, Alex Ciucu (46 de ani) își petreace majoritatea timpului la Paris. După câteva luni, creatorul de modă și soția sa, Alina Sorescu (36 de ani), au decis de comun acord să se despartă, motiv pentru care, s-a vehiculat, în presă, că are o idilă. Alex Ciucu și Alina Sorescu au avut […]
Alex Ciucu, adevărul despre Paris! Are sau nu o idilă? Încă nu a divorţat de Alina Sorescu

Theo Rose, sărut pasional chiar în fața iubitului. Cum a reacționat Anghel Damian

Theo Rose (25 de ani) s-a sărutat cu Denis Hanganu (28 de ani) chiar pe platourile de filmare ale serialului Clanul. Anghel Damian (31 de ani), iubitul antrenoarei de la Vocea României, a văzut întregul moment.  Cântăreața a povestit recent în cadrul podcastului „La Mijloc” cum i-a fost „infidelă” partenerului. Codin Maticiuc a reușit să […]
Theo Rose, sărut pasional chiar în fața iubitului. Cum a reacționat Anghel Damian

Theo Rose, detalii despre relatia cu Anghel Damian. Cum se poartă regizorul cu iubita lui, actriță în serialul Clanul

Theo Rose (25 de ani) a dezvăluit, în podcastul „La mijloc”, detalii din relația sa cu Anghel Damian (31 de ani). Antrenoarea de la Vocea României a povestit cum a mers regizorul la ea acasă, după ce abia se cunoscuseră pe platourile serialului Clanul de la PRO TV.  Relația dintre Theo Rose și Anghel Damian […]
Theo Rose, detalii despre relatia cu Anghel Damian. Cum se poartă regizorul cu iubita lui, actriță în serialul Clanul

La ce vârstă și cu ce cântăreț celebru și-a pierdut inocența Bia Khalifa. Concurenta de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici” de la Pro TV a recunoscut tot

Bia Khalifa a reușit să intre rapid în lumina reflectoarelor și a presei mondene, nu doar pentru conținutul pe care îl ”livrează” publicului adult, ci și datorită relațiilor amoroase în care a fost implicată cu bărbați celebri. Concurenta de la ”Sunt celebru, scoate-mă de aici”, de la Pro Tv, a dezvăluit la ce vârstă și […]
La ce vârstă și cu ce cântăreț celebru și-a pierdut inocența Bia Khalifa. Concurenta de la "Sunt celebru, scoate-mă de aici" de la Pro TV a recunoscut tot

Care este motivul pentru care Smiley nu se căsătoreşte cu Gina Pistol? Adevărul despre relaţia cu mama fetiţei sale

Smiley (39 de azi) și Gina Pistol (41 de ani) sunt împreună de ani buni, dar nu se gândesc la căsătorie. Prezentatoarea de la „Chefi la cuțite” și antrenorul de la „Vocea României” au dezvăluit care este motivul pentru care aleg să nu oficializeze relația, chiar dacă au un copil împreună.  Vedeta de la Antena […]
Care este motivul pentru care Smiley nu se căsătoreşte cu Gina Pistol? Adevărul despre relaţia cu mama fetiţei sale

Și-a scos posteriorul mare și bombat pe strasse! Andreea Bălan a ieșit la ”agățat” într-o rochie incredibil de mulată, transparentă și …crăpată! A lăsat să se vadă TOT

Andreea Bălan este perfect conștientă de atuurile ei fizice și le folosește cu fiecare ocazie. În plin scandal cu George Burcea cu privire la custodia fetițelor, jumătatea blondă a trupei „Andre” a profitat de timpul liber și a ieșit la „agățat” cu „brigada” de fete. Dovadă că ”tinerelul” cu care se săruta prin Herăstrău în […]
Și-a scos posteriorul mare și bombat pe strasse! Andreea Bălan a ieșit la ”agățat” într-o rochie incredibil de mulată, transparentă și …crăpată! A lăsat să se vadă TOT

Cine l-a hărțuit violent pe Mihai Bendeac la filmările iUmor! IREAL! CANCAN.RO a aflat motivul pentru care actorul refuză să mai filmeze cu trustul Intact. E a doua oară când se întâmplă!

Mihai Bendeac nu mai vrea să audă de Antene! E a doua oară când pleacă de la filmări, iar CANCAN.RO a aflat motivele care stau la baza acestui comportament haotic la prima vedere. În primăvara anului trecut, actorul a fost la cuțite cu postul TV, după ce ar fi fost înjurat și – atenție – […]
Cine l-a hărțuit violent pe Mihai Bendeac la filmările iUmor!  IREAL! CANCAN.RO a aflat motivul pentru care actorul refuză să mai filmeze cu trustul Intact. E a doua oară când se întâmplă!

Prima reacție a lui George Burcea după ce Andreea Bălan i-a declarat război și a spus că luptă pentru custodia fetițelor: ”Încearcă să mă îndepărteze de ele”

George Burcea (34 de ani) a venit cu replică la spusele Andreei Bălan (38 de ani) de acum câteva zile, atunci când l-a acuzat că are un comportament neadecvat cu fetițele sale și că vrea să câștige custodia exclusivă a fetițelor, Ella și Carla. Actorul i-a dat asigurări cântăreței că va lupta până în pânzele […]
Prima reacție a lui George Burcea după ce Andreea Bălan i-a declarat război și a spus că luptă pentru custodia fetițelor: ”Încearcă să mă îndepărteze de ele”

Nicoleta Voicu, declarații dure despre fostul partener: ”Ultimiii 10 ani din căsnicie au fost cu multe atacuri de panică”

Nicoleta Voicu a trecut prin clipe grele din cauza fostului iubit. Artista a dezvăluit  motivul pentru care s-a lăsat controlată și condusă în relație, chiar dacă acest lucru i-a adus numai suferință. În cadrul unui interviu, Nicoleta Voicu a vorbit despre momentele dificile prin care a trecut în relația cu fostul partener, dar și despre […]
Nicoleta Voicu, declarații dure despre fostul partener: ”Ultimiii 10 ani din căsnicie au fost cu multe atacuri de panică”

Cum a câștigat Marymar inima lui Tzancă Uraganu? Am aflat secretul și care este cea mai de preț calitate a brunetei

Marymar, actuala parteneră de viață a lui Tzancă Uraganu, a dezvăluit care este cea mai mare calitate a sa cu care a reușit să îl atragă în brațele ei pe celebrul manelist. Nu contează doar frumusețea, ci și alte lucruri. Tzancă Uraganu are o relație de luni bune cu Marymar, pe numele său real, Alina […]
Cum a câștigat Marymar inima lui Tzancă Uraganu? Am aflat secretul și care este cea mai de preț calitate a brunetei

Moment dificil pentru Rona Hartner. Artista nu a trecut nici acum peste moartea tatălui ei: ”Despărțirea de tata a fost cruntă”

Rona Hartner și-a deschis sufletul și a vorbit despre, poate, cel mai greu episod din viața ei. Artista a făcut declarații tulburătoare despre despărțirea de tatăl ei.  În cadrul unui interviu, Rona Hartner  a vorbti despre un moment delicat din copilărie. Părinții artistei au fost nevoiți să divorțeze, moment în care a interveni despărțirea de […]
Moment dificil pentru Rona Hartner. Artista nu a trecut nici acum peste moartea tatălui ei: ”Despărțirea de tata a fost cruntă”

”De ce să nu recunoaștem că…” O vedem pe Inna actriță? Reacția cântăreței când i s-a aruncat mănușa

BRomania a adunat, marți seara, la mall Băneasa – în sala de cinema VIP, toată spuma vedetelor din România! Pe 30 septembrie se lansează filmul „Teambuilding”, iar înainte ca publicul să ia cu asalt cinematografele din toată țara, persoanele publice s-au strâns pentru a vizualiza filmul în care Matei Dima se transpune în corporatistul Emil. […]
”De ce să nu recunoaștem că...” O vedem pe Inna actriță? Reacția cântăreței când i s-a aruncat mănușa

Cel mai mare regret al Oanei Radu: ”Singura problemă am putea spune că este…”

Oana Radu (28) le-a mărturisit recent fanilor săi de pe rețelele de socializare care este cel mai mare minus al carierei sale. Cântăreața susține că face ceea ce iubește, însă, ca în orice domeniu există și anumite sacrificii. Află ce regretă cel mai mult solista și ce ar schimba în viața ei dacă ar putea. […]
Cel mai mare regret al Oanei Radu: ”Singura problemă am putea spune că este...”

Catinca Roman este în doliu: „L-am pierdut pe tata azi noapte. Am avut o legătură specială și a fost un om deosebit.”

Catinca Roman trece prin cea mai grea perioadă din viața ei. Sora Oanei Roman a anuntat pe rețelele de socializare faptul că tatăl ei s-a stins din viață.  Iosif Zilahy, s-a stins din viață în urmă cu o noapte la vârsta de 90 de ani. Catinca Roman, fiica acestuia,  a transmis un mesaj emoționant pe […]
Catinca Roman este în doliu: „L-am pierdut pe tata azi noapte. Am avut o legătură specială și a fost un om deosebit.”

Show de zile mari la Nuba! Adrian Mititelu Junior nu s-a uitat la bani, șampaniile fine au curs în neștire

Mega-distracție în zona de Nord a Capitalei în weekendul care tocmai a trecut. Adrian Mititelu Jr. a fost, și de această dată, în rol principal atât vineri, cât și sâmbătă, atunci când a „aruncat” câteva mii de euro la Nuba. CANCAN.RO a surprins imaginile, pe care vi le prezintă, în exclusivitate.  Adrian Mititelu Jr. a […]
Show de zile mari la Nuba! Adrian Mititelu Junior nu s-a uitat la bani, șampaniile fine au curs în neștire

Elena Chiriac clarifică definitv relația pe care o are cu Alex Delea: “O să o facem, va ști toată lumea!”

Elena Chiriac a fost poate unul dintre cele mai controversate personaje ale show-ului „Survivor”, unde a fost învinsă în finală de Alex Delea. Cei doi au rămas în relații extrem de apropiate, aspect ce i-a pus pe gânduri pe fani. După emisiunea de la PRO TV, un alt proiect se arată la orizont pentru Elena […]
Elena Chiriac clarifică definitv relația pe care o are cu Alex Delea: “O să o facem, va ști toată lumea!”

Vedetele din România reacționează în premieră la “Teambuilding”, filmul lui BRomania: “M-am că*#@t pe mine de râs!”

A mai rămas foarte puțin timp până când cinefilii români pot lua cu asalt sălile de cinema, pentru că în data de 30 septembrie se lansează filmul „Teambuilding”, produs și regizat de BRomania, geniul creativ din spatele ecranizării de succes „Miami Bici”. Înainte de a fi difuzat publicului larg, vedetele au avut acces la ceea […]
Vedetele din România reacționează în premieră la “Teambuilding”, filmul lui BRomania: “M-am că*#@t pe mine de râs!"

Pare glumă, dar imaginile nu mint! Gigi Becali s-a apucat să predice în biserică

Gigi Becali (64 de ani) a fost surprins în timp ce citea din Sfânta Evanghelie, iar enoriașii îl ascultau ca și cum ar fi fost trimisul Domnului.  În cadrul unei slujbe de duminică, Gigi Becali a intrat în lăcașul credincioșilor și a început să țină chiar el predica. Afaceristul a uimit pe toată lumea cu […]
Pare glumă, dar imaginile nu mint! Gigi Becali s-a apucat să predice în biserică

Carmen Harra dezvăluie că cifra sub care te-ai născut îți determină durata vieții. „Eu îmi știu data morții și…”

Carmen Harra a vorbit, la RADIO GOLD FM, despre destinul Reginei Elisabetei a II-a și, despre cum i-a influențat viața cifra anului în care s-a născut. Clarvăzătoarea susține că a știut că monarhul nu va domni mai mult de 70 de ani. De asemenea, Harra  și-a exprimat părerea și despre motivul neînțelegerilor dintre Regina Marii […]
Carmen Harra dezvăluie că cifra sub care te-ai născut îți determină durata vieții. „Eu îmi știu data morții și...”

De necrezut câţi lei a costat rochia purtată de Carmen Iohannis la înmormântarea Reginei Elisabeta. Ce s-a întâmplat cu ţinuta ei după. FOTO

Carmen și Klaus Iohannis au participat la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Rochia de catifea pe care a purtat-o prima doamnă a strânit un val de reacții cu privire la preț, dar noi l-am aflat pe cel corect.  Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii au avut loc pe data de 19 septembrie. Aproximativ […]
De necrezut câţi lei a costat rochia purtată de Carmen Iohannis la înmormântarea Reginei Elisabeta. Ce s-a întâmplat cu ţinuta ei după. FOTO

Scandal monstru între Mara Bănică şi Chef Salvo Lo Castro, la Sunt celebru, scoate-mă de aici: „Bă, vorbeşte frumos, ai păr alb în cap”

Tensiunea dintre concurenții showului „Sunt celebru, scoate-mă de aici” crește pe zi ce trece. Vedetele fac din țânțar armăsar. De data aceasta, borcanul de miere a fost motivul pentru care s-a iscat o ceartă în toată regula între Mara Bănică și Chef Salvo Lo Castro. Cel din urmă este tras de urechi pentru faptul că […]
Scandal monstru între Mara Bănică şi Chef Salvo Lo Castro, la Sunt celebru, scoate-mă de aici: "Bă, vorbeşte frumos, ai păr alb în cap"

Andreea Bălan vrea să-i ia fetiţele lui George Burcea: „Voi lupta pentru binele lor”

Andreea Bălan este hotărâtă să lupte pentru fetițele sale! Jurata de la „Te cunosc de undeva” îi declară „război” fostului soț, George Burcea, și vrea să aibă custodia exclusivă a fetițelor. Andreea e deranjată de faptul că, George ar fi avut un comportament neadecvat, la ultima lui vizită. Andreea Bălan (38 de ani) și George […]
Andreea Bălan vrea să-i ia fetiţele lui George Burcea: "Voi lupta pentru binele lor"

Bia Khalifa s-a îndrăgostit de Giani Kiriță la Sunt celebru, scoate-mă de aici! Cum l-a poreclit

Bia Khalifa (21 de ani) a pus ochii pe Giani Kiriță (45 de ani). Blondina și-a declarat iubirea pentru fotbalist chiar la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Adela Popescu a demascat sentimentele cântăreței, după ce a făcut un gest inedit în fața tuturor.  Înaintea unei competiții din cadrul emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, Bianca […]
Bia Khalifa s-a îndrăgostit de Giani Kiriță la Sunt celebru, scoate-mă de aici! Cum l-a poreclit

”E nebună! Bine, măcar, că vrea să fie femeie!” Tudor Sișu face dezvăluiri uluitoare despre relația cu Bia Khalifa

Tudor Sișu aruncă bomba! În exclusivitate pentru CANCAN.RO, a dezvăluit că relația amoroasă dintre el și Bia Khalifa nu a existat niciodată. Rapperul demontează tot ce s-a chinuit modelul OnlyFans să „clădească”, în spațiul media, timp de un an! „Jumătatea” lui Puya a stat de vorbă cu reporterii publicației noastre, iar în cele ce urmează […]
”E nebună! Bine, măcar, că vrea să fie femeie!” Tudor Sișu face dezvăluiri uluitoare despre relația cu Bia Khalifa

”George Burcea e vinovat! Ce a făcut el acolo…” CANCAN.RO a aflat motivul pentru care Viviana Sposub a fost dată afară de la ”Dimineața cu noi”

George Burcea ar fi „ajutat-o” pe Viviana Sposub să rămână fără proiect la Kanal D. „Pagubele” provocate de „tragerea pe dreapta” a emisiunii Dimineața cu noi n-ar fi fost atât de mari precum cele provocate de prezența constată a lui Burcea pe platourile de la Kanal. CANCAN.RO are informațiile, pe care vi le prezintă în […]
”George Burcea e vinovat! Ce a făcut el acolo...” CANCAN.RO a aflat motivul pentru care Viviana Sposub a fost dată afară de la ”Dimineața cu noi”

Oana Lis îi caută asistentă lui Viorel Lis și cere ajutor din partea Statului: ” E foarte greu să le fac eu pe toate!”

Viorel Lis (78 de ani) o imploră pe soția sa, Oana Lis, să nu îl ducă la azilul de bătrâni. În acest caz, blondina a apelat la ajutorul Statului Român și susține că îi caută fostului edil o asistentă, pentru a-i oferi îngrijiri medicale. Fostul primar al Bucureștiului, Viorel Lis, se confruntă de ceva vreme […]
Oana Lis îi caută asistentă lui Viorel Lis și cere ajutor din partea Statului: ” E foarte greu să le fac eu pe toate!”

„S-a legat la Splash!” E rândul lui Bănel! Ce spune despre presupusa relație cu Vica Blochina

CANCAN.RO aducea ieri în atenție o posibilă relație amoroasă între două persoane foaaaarte cunoscute. (Vezi AICI detalii) Protagonista, Vica Blochina, și-a spus partea ei de adevăr, iar acum, Bănel Nicoliță a făcut declarații exclusive despre presupusa relație amoroasă pe care ar avea-o cu fosta amantă a lui Victor Vițurcă. Site-ul nostru vă prezintă dezvăluirile fostului […]
"S-a legat la Splash!" E rândul lui Bănel! Ce spune despre presupusa relație cu Vica Blochina

Ce a putut să spună Cătălin Botezatu despre ținuta purtată de Carmen Iohannis la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Cătălin Botezatu a comentat ținuta pe care a purtat-o Carmen Iohannis la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Soția Președintelui României a luat și ea parte la ceremonia din Londra. Iată ce a spus criticul de modă despre ținuta pe care a purtat-o. Cătălin Botezatu susține faptul că ținuta pe care a purtat-o Carmen Iohannis, soția […]
Ce a putut să spună Cătălin Botezatu despre ținuta purtată de Carmen Iohannis la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

“Clarvăzătorul” Zanni a prezis soarta adversarului în cușca de MMA: “E atât de deștept că nu se va prezenta!”

Zanni și adversarul său ar fi trebuit să intre în cușca de arte marțiale mixte în fix o săptămână, pe 27 septembrie. Între timp, oponentul cântărețului susține că s-ar fi accidentat într-o sesiune de sparring, în absența antrenorului său. Abia aici intervine partea interesantă a poveștii, pentru că Zanni pare să se fi așteptat la […]
“Clarvăzătorul” Zanni a prezis soarta adversarului în cușca de MMA: “E atât de deștept că nu se va prezenta!”

Veste cumplită! Alexandru Arșinel a fost transferat la secția ATI a Spitalului Universitar de Urgență din București

Alexandru Arșinel (83 de ani) a fost transferat la secția de Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Universitar din București, deoarece starea lui de sănătate s-a înrăutățit. În urmă cu 5 zile, actorul fusese internat pentru tratarea unor leziuni ale tegumentului, cauzate de repausul prelungit la pat. Spitalul Universitar de Urgență din București a anunțat marți, […]
Veste cumplită! Alexandru Arșinel a fost transferat la secția ATI a Spitalului Universitar de Urgență din București

Andreea Marin o descoase pe “tiza” de la știri, Andreea Esca: “Ea se joacă mereu cu…”

Figura Andreei Marin este sinonimă cu show-ul „Surprize, surprize”, emisiune în care prezentatoarea a căpătat și titulatura de „zână” a televiziunii din România. Chiar dacă emisiunile de autor i s-au potrivit mănușă moderatoarei, fosta soție a lui Ștefan Bănică junior a prezentat și știri, în perioada în care Andreea Esca își începea ascensiunea. În același […]
Andreea Marin o descoase pe “tiza” de la știri, Andreea Esca: “Ea se joacă mereu cu...”

Andreea Mantea a împlinit astăzi 36 de ani. Ce mesaj a transmis vedeta Kanal D

Andreea Mantea a împlinit astăzi 36 de ani și, ca de fiecare dată, a dorit să le transmită celor care au felicitat-o cu această ocazie, un mesaj de mulțumire. Vedeta de la Kanal D a primit și o atenție deosebită din partea producției „Casa Iubirii”, emisiune pe care o găzduiește. Astăzi este zi de sărbătoare […]
Andreea Mantea a împlinit astăzi 36 de ani. Ce mesaj a transmis vedeta Kanal D

Jador, pus la zid după ce a început să le dea report fanilor. Ce l-a determinat pe manelist să facă acest gest

Jador (27 de ani) a intrat în „scandal” cu fanii săi. Conflictul s-a declanșat de la noua sa melodie pe care cântărețul urmează să o lanseze pe 24 septembrie. Internauții s-au simțit trădați și l-au taxat imediat pe manelist.  Remus Ionuț Dumitrache, cunoscut ca Jador, a ajuns în „război” cu fanii săi din cauza noii […]
Jador, pus la zid după ce a început să le dea report fanilor. Ce l-a determinat pe manelist să facă acest gest

Maria Constantin, dezvăluiri despre al doilea copil + Secretul pe care l-a ținut până în ultima clipă: “N-a știut nici mama!”

După două căsnicii soldate cu divorțuri, iată că a răsărit soarele și pe strada Mariei Constantin sau cel puțin asta reiese din interviul acordat de cântăreață, în exclusivitate pentru CANCAN.RO! Responsabilul pentru fericirea artistei este Robert Stoica, afaceristul care a cerut-o „de nevastă” chiar în timpul filmărilor show-ului „Splash! Vedete la apă”. Din momentul înregistrării […]
Maria Constantin, dezvăluiri despre al doilea copil + Secretul pe care l-a ținut până în ultima clipă: “N-a știut nici mama!”