Alina Nistor

Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. Concomitent, timp de doi ani, a urmat cursurile de teatru și actorie din cadrul ”Școlii populare de artă Titel Popovici” din Iași.

A început o nouă etapă în București din dorința de a face presă. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a intrat în lumea televiziunii și a presei. Timp de trei ani a făcut parte din trustul Antena Stars, unde a fost reporter și redactor. A renunțat la televiziune și timp de patru ani a fost redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă ARCMEDIA, și de 4 ani este șef coordonator.

contact: alina.nistor@cancan.ro

Vezi mai mult

Cum o convinge Bianca Drăgușanu pe fiica ei să mănânce tot din farfurie: ”Copilul meu e foarte ascultător”

De când Bianca Drăgușanu și Victor Slav s-au despărțit, micuța Sofia a rămas să locuiască cu mama ei. Vedeta îi face toate poftele fetiței sale, dar viața de mămică nu este tocmai ușoară. Bianca Drăgușanu este o mămică extrem de grijulie și atunci când vine vorba despre fetița ei, vedeta este în stare de absolut […]
Cum o convinge Bianca Drăgușanu pe fiica ei să mănânce tot din farfurie: ”Copilul meu e foarte ascultător”

Smiley, dezvăluiri picante din intimitate. La 19 ani, artistul visa să facă amor cu două mulatre: ”N-am reguli în pat”

În 2002, pe vremea în care era în mare vogă trupa ”Simplu” din care făcea parte Smiley, artistul oferea un interviu incendiar. Iubitul Ginei Pistol dezvăluia, la vremea repectivă, detalii picante din intimitatea sa. Acum s-a așezat la casa lui și este un familist convins. În tinerețe, însă, Smiley a fost un rebel. Trupa ”Simplu” […]
Smiley, dezvăluiri picante din intimitate. La 19 ani, artistul visa să facă amor cu două mulatre: ”N-am reguli în pat”

Bancul zilei | ”Am auzit că ieși cu fosta mea iubită”

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între fostul iubit și pretendentul unei tinere a devenit virală. ”-Salut! Am auzit că ieși cu fosta mea.  -Salut! Da.  -Eu mănânc o pizza acum.  -Păi… și ce-mi spui mie?  -Nimic, voiam doar să știu dacă vrei și resturile de la asta”, este […]
Bancul zilei | ”Am auzit că ieși cu fosta mea iubită”

Săracii n-au ce căuta! Câți lei costă o simplă omletă în restaurantul lui Victor Slav din București

În plină pandemie de coronavirus, Victor Slav și-a deschis un restaurant într-o zonă selectă din Capitală. Prețurile, însă, sunt piperate iar pentru o masă… clienții trebuie să scoată ceva bănuți din buzunar. La fel ca multe alte vedete din showbiz-ul românesc, fostul soț al Biancăi Drăgușanu a fost nevoit să se reprofileze din cauza pandemiei […]
Săracii n-au ce căuta! Câți lei costă o simplă omletă în restaurantul lui Victor Slav din București

Cosmin Olăroiu și-a recuperat ceasul în valoare de aproape 180.000 de euro, după ce a fost jefuit în Milano

În urmă cu o lună, Cosmin Olăroiu a fost jefuit, în plină stradă, în timp ce se afla cu soția sa în vacanță la Milano. Antrenorului i s-a furat ceasul în valoare de 179.000 de euro, dar a reușit acum să-l recupereze cu ajutorul oamenilor legii. Cosmin Olăroiu se plimba cu soția sa pe o […]
Cosmin Olăroiu și-a recuperat ceasul în valoare de aproape 180.000 de euro, după ce a fost jefuit în Milano

Anamaria Prodan, dezvăluire neașteptată în plin divorț: ”Probabil o să înfiez un copil”

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 15 ani de căsătorie. Iar, acum, impresara face dezvăluiri neașteptate despre planurile sale din viitorul apropiat. În ultima vreme, au tot existat zvonuri referitoare la un posibil divorț între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf. De fiecare dată, însă, impresara a negat vehement orice speculație și susținea că cei […]
Anamaria Prodan, dezvăluire neașteptată în plin divorț: ”Probabil o să înfiez un copil”

Raed Arafat, despre propunerea INSP de a carantina Capitala și județul Iflov: ”Am convocat comitetul”

Institutul Național de Sănătate Publică a cerut carantinarea Capitalei și a județului Ilfov, după ce rata de infectare cu COVID-19 a crescut simțitor. Raed Arafat a vorbit despre propunerea INSP și a dat asigurări că acest lucru nu se va întâmpla. Ministerul Sănătății și CNCCI au primit o cerere din partea INSP – Institutului Național […]
Raed Arafat, despre propunerea INSP de a carantina Capitala și județul Iflov: ”Am convocat comitetul”

Gabriela Prisăcariu a publicat prima imagine cu chipul băiețelului ei: ”Să nu afle Dani”

La o lună de la naștere, Gabriela Prisăcariu a publicat prima imagine cu chipul băiețelului ei. Micuțul Luca Tiago este adorabil. Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au devenit pentru prima oară părinți pe 11 septembrie. Viața lor s-a schimbat radical, iar de atunci sunt în culmea fericirii. Soția prezentatorului TV își ține fanii la curent […]
Gabriela Prisăcariu a publicat prima imagine cu chipul băiețelului ei: ”Să nu afle Dani”

Celia este însărcinată! Artista va deveni mămică pentru a doua oară

Celia va deveni mămică pentru a doua oară! Artista se apropie deja de luna a cincea de sarcină și abia așteaptă să-și țină la piept bebelușul. Și-a dorit enorm de mult să rămână din nou însărcinată și iată că visul i s-a îndeplinit. Celia este din nou însărcinată! Artista a intrat deja în luna a […]
Celia este însărcinată! Artista va deveni mămică pentru a doua oară

Victor Slav, primele declarații după ce a înlocuit-o pe Ilinca Vandici la ”Bravo, ai stil! Celebrities”. Cum a reacționat când a văzut-o pe Anda Adam

Începând de astăzi, 14 octombrie, fostul soț al Biancăi Drăgușanu va prezenta emisiunea „Bravo, ai stil! Celebrities”. Victor Slav a oferit și primele declarații după ce a înlocuit-o pe Ilinca Vandici, din cauza unor probleme de sănătate pe care le are prezentatoarea TV. Ilinca Vandici nu va putea fi prezentă în platoul celebrului show din […]
Victor Slav, primele declarații după ce a înlocuit-o pe Ilinca Vandici la ”Bravo, ai stil! Celebrities”. Cum a reacționat când a văzut-o pe Anda Adam

L-ai văzut?! Un fost consilier local PSD a dispărut, iar familia îl caută cu disperare

Un fost consilier local PSD a dispărt, iar familia și oamenii legii îl caută cu disperare. Bărbatul a plecat miercuri de acasă și nu s-a mai întors până astăzi. Constantin Chicuș, fost consilier local, instructor sportiv și arbitru de handbal, a plecat de acasă, miercuri, în jurul orei 16.00, pentru a se întâlni în zona […]
L-ai văzut?! Un fost consilier local PSD a dispărut, iar familia îl caută cu disperare

Prima apariție publică a Elenei Merișoreanu, după ce a fost infectată cu noul coronavirus: ”Azi nu mai eram aici dacă nu mă vaccinam”

Elena Merișoreanu a fost invitată în cadrul emisiunii ”La Măruță”, acolo unde a vorbit despre experiența neplăcută prin care a trecut după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Elena Merişoreanu, în vârstă de 74 de ani, a fost vaccinată cu schema completă anti-COVID în aprilie, dar nu a scăpat de infectarea cu coronavirus. Timp de […]
Prima apariție publică a Elenei Merișoreanu, după ce a fost infectată cu noul coronavirus: ”Azi nu mai eram aici dacă nu mă vaccinam”

Gabriela Cristea, infectată cu noul coronavirus! Care este starea de sănătate a prezentatoarei TV

Gabriela Cristea s-a infectat cu noul coronavirus. Prezentatoarea TV se află la domiciliul său, acolo unde urmează tratamentul prescris de către medici. S-a protejat cât a putut, dar iată că virusul nu a ocolit-o! Gabriela Cristea a fost depistată pozitiv cu noul coronavirus. Din fericire, vedeta a făcut o formă ușoară a bolii și nu […]
Gabriela Cristea, infectată cu noul coronavirus! Care este starea de sănătate a prezentatoarei TV

Anunțul făcut de Florin Cîțu! Certificatul verde ar putea deveni obligatoriu și în magazine

Florin Cîţu a anunţat joi, după şedinţa de guvern, faptul că autoritățile se gândesc la impunerea certificatului verde pentru toate activităţile din România. Întrebat, după ședința de Guvern, dacă se gândește la o carantină pentru București și județul Ilfov, din cauza ratei mari de infectare cu noul coronavirus, Florin Cîțu a răspuns negativ: ”Nu luăm […]
Anunțul făcut de Florin Cîțu! Certificatul verde ar putea deveni obligatoriu și în magazine

Trei tineri, în vârstă de 18, 24 şi 29 de ani, au murit din cauza coronavirusului. Niciunul dintre ei nu era vaccinat anti-COVID

Trei tineri, în vârstă de 18, 24 şi 29 de ani, au murit din cauza coronavirusului. Niciunul dintre ei nu era vaccinat anti-COVID, dar aveau probleme de sănătate. Potrivit raportului Grupului de Comunicare Strategică (GCS), o tânără de 18 ani, din județul Iași, nevaccinată, a murit. Ea s-a infectat cu SARS-CoV-2 și avea și comorbidități. […]
Trei tineri, în vârstă de 18, 24 şi 29 de ani, au murit din cauza coronavirusului. Niciunul dintre ei nu era vaccinat anti-COVID

Alertă ANM! Cod portocaliu de ploi abundente și frig în București și alte 10 județe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben şi Cod portocaliu de ploi abundente și temperaturi scăzute în mai multe zone din țară. Începând de joi de la ora 13.00 până sâmbătă la ora 14.00, meteorologii au emis un Cod galben de ploi pentru anumite zone. În Oltenia, Muntenia, local în sudul Banatului […]
Alertă ANM! Cod portocaliu de ploi abundente și frig în București și alte 10 județe din țară

Coronavirus România, 14 octombrie 2021. 304 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 14 octombrie 2021. 304 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, 40.765 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 13.10.2021 (10:00) – 14.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 304 decese (149 bărbați și 155 femei), […]
Coronavirus România, 14 octombrie 2021. 304 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 14 octombrie 2021. 16.383 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 14 octombrie 2021. 16.383 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, 14 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.414.647 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 4.937 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de […]
Coronavirus România, 14 octombrie 2021. 16.383 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Andra Măruță, taxată dur de fani după postarea făcută pe Instagram: ”Eu nu cred că le dați așa ceva copiilor”

Andra Măruță a fost aspru criticată de internauți. Artista a făcut, recent, o reclamă la un produs iar acest lucru i-a adus reacții și comentarii negative din partea fanilor. Pe lângă concerte și evenimente private, Andra are și colaborări cu diverse branduri și promovează produsele lor pe contul ei de Instagram. Lucru care, bineînțeles, îi […]
Andra Măruță, taxată dur de fani după postarea făcută pe Instagram: ”Eu nu cred că le dați așa ceva copiilor”

A cumpărat un bolid de lux în valoare de aproape 30.000 de euro, dar și-a luat țeapa vieții sale. Ce a pățit o femeie din București

O femeie din București a cumpărat un bolid de lux în valoare de aproape 30.000 de euro, dar și-a luat țeapa vieții sale. Problemele au început chiar a doua zi. În decembrie anul trecut, Magdalena Udrea a luat de la o firmă de leasing, un BMW X5, din 2011, adus din Germania. A plătit o […]
A cumpărat un bolid de lux în valoare de aproape 30.000 de euro, dar și-a luat țeapa vieții sale. Ce a pățit o femeie din București

Anamaria Prodan, reacție dură pe Instagram: ”Prietenii fac exact același lucru pe care îl fac și dușmanii”

Anamaria Prodan trece printr-o perioadă dificilă, dar o face cu zâmbetul pe buze. Impresara a mărturisit că are foarte puțini prieteni lângă ea și a dezvăluit și motivul pentru care preferă ca situația să rămână așa. Laurențiu Reghecampf a declarat, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, faptul că a depus deja actele de divorț. Nu mai există […]
Anamaria Prodan, reacție dură pe Instagram: ”Prietenii fac exact același lucru pe care îl fac și dușmanii”

Un danez, înarmat cu arc și săgeți, a ucis 5 persoane în Norvegia. Alte două au fost grav rănite

Un danez, înarmat cu arc și săgeți, a ucis 5 persoane în Norvegia. Alte două au fost grav rănite. Incidentul șocant a avut loc miercuri la Kongsberg, în sud-estul Norvegiei. Poliţia locală a anunțat pe Twitter faptul că un individ a fost văzut înarmat cu un arc şi a tras cu săgeți în mai multe […]
Un danez, înarmat cu arc și săgeți, a ucis 5 persoane în Norvegia. Alte două au fost grav rănite

Victor Slav revine pe micile ecrane! Ce emisiune va prezenta fostul soț al Biancăi Drăgușanu

Victor Slav revine pe micile ecrane! Începând de astăzi, 14 octombrie, fostul soț al Biancăi Drăgușanu va prezenta emisiunea „Bravo, ai stil! Celebrities”. Ilinca Vandici nu va putea fi prezentă în platoul celebrului show din cauza unor probleme de sănătate, care o vor ține, pentru scurt timp, departe de atmosfera incendiară de la filmări, dar […]
Victor Slav revine pe micile ecrane! Ce emisiune va prezenta fostul soț al Biancăi Drăgușanu

Sorin Cîmpeanu, reacție dură după ce DSP Ilfov a anunțat că școlile se vor închide: ”Își depășește atribuțiile legale”

Toate școlile din Ilfov se închid începând de luni, la recomandarea Direcției de Sănătate Publică Ilfov. Măsura a fost dispusă după ce incidența a ajuns la 15,48 cazuri la mia de locuitori. Sorin Cîmpeanu a reacționat dur și acuză decizia luată de DSP Ilfov. Teodor Negulescu, directorul DSP Ilfov, a afirmat că recomandarea a fost […]
Sorin Cîmpeanu, reacție dură după ce DSP Ilfov a anunțat că școlile se vor închide: ”Își depășește atribuțiile legale”

Albert Oprea de la Survivor România s-a infectat cu noul coronavirus. Cum se simte fostul Războinic

Albert Oprea de la ”Survivor România” s-a infectat cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut de fostul Războinic pe contul său de Instagram. Numărul infectărilor cu noul coronavirus crește de la o zi la alta și tot mai multe vedete din showbiz-ul românesc au contractat virusul. Iată că nici Albert Oprea nu a scăpat! Fostul […]
Albert Oprea de la Survivor România s-a infectat cu noul coronavirus. Cum se simte fostul Războinic

Ungaria va prelua 50 de pacienţi români infectați cu COVID-19, care au nevoie de tratament la ATI

Ungaria oferă României ajutor pentru tratarea pacienţilor COVID-19, a anunţat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto. Astfel, 50 de pacienți români vor fi transferați pentru a primi tratamentul necesar la ATI. Pacienții români vor fi tratați în două spitale din Ungaria şi se vor pune la punct în zilele următoare detaliile logistice. Ministrul Peter Szijjarto […]
Ungaria va prelua 50 de pacienţi români infectați cu COVID-19, care au nevoie de tratament la ATI

Radu Vâlcan, adevărul despre presupusa demisie de la Antena 1 și o nouă colaborare cu PRO TV: ”Acolo am ajuns după negocieri”

În ultima vreme au tot existat zvonuri referitoare la faptul că Radu Vâlcan ar fi încheiat colaborarea cu Antena 1. Sătul de speculații, prezentatorul TV a decos să dea cărțile pe față. Radu Vâlcan a participat la show-ul de la PRO TV, „Masked Singer România”, unde s-a ascuns sub masca Șarpelui. Ulterior… prezentatorul TV a […]
Radu Vâlcan, adevărul despre presupusa demisie de la Antena 1 și o nouă colaborare cu PRO TV: ”Acolo am ajuns după negocieri”

Începând de luni, toate școlile din Ilfov se vor închide la solicitarea DSP. Incidența cazurilor de COVID-19 a trecut de 15 la mia de locuitori

Toate școlile din Ilfov se închid începând de luni, la recomandarea Direcției de Sănătate Publică Ilfov. Măsura a fost dispusă după ce incidența a ajuns la 15,48 cazuri la mia de locuitori. Teodor Negulescu, directorul DSP Ilfov, a afirmat că recomandarea a fost făcută pentru 14 zile, începând din 18 octombrie. Recomandarea vizează doar școlile, […]
Începând de luni, toate școlile din Ilfov se vor închide la solicitarea DSP. Incidența cazurilor de COVID-19 a trecut de 15 la mia de locuitori

Transferurile verii care s-au dovedit a fi SuperMișcări

Nici nu a trecut bine perioada de transferuri de vară, că cele mai importante mișcări confirmă deja. Asemenea unui joc de șah, mișcările gândite atent de echipele cu renume din Europa se dovedesc a fi, mare parte dintre ele, reușite. În continuare vom vorbi despre transferurile care au lăsat microbiștii fără cuvinte, de la anunț […]
Transferurile verii care s-au dovedit a fi SuperMișcări

Incidența cazurilor de COVID-19 în Capitală a depășit 15 la mia de locuitori

Incidența cazurilor de COVID-19 în Capitală a depășit, miercuri, 15 la mia de locuitori. Conform DSP București, rata de infectare a ajuns la 15,1 la mia de locuitori. Luni, incidența a fost 14,2 la mie, duminică, era 13,6 la mie. Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit că masca de protecţie devine obligatorie […]
Incidența cazurilor de COVID-19 în Capitală a depășit 15 la mia de locuitori

Cristina Șișcanu, primele declarații după ce s-a speculat că divorțează de Mădălin Ionescu: ”Nu știu de ce ar trebui să mă justific”

În ultima vreme au tot existat zvonuri conform cărora Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu ar fi în prag de divorț. Sătulă de speculații, fosta concurentă de la ”Bravo, ai stil! Celebrities” a dat cărțile pe față. Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu formează unul dintre cele mai sudate și longevive cupluri din showbiz-ul românesc. În ultima […]
Cristina Șișcanu, primele declarații după ce s-a speculat că divorțează de Mădălin Ionescu: ”Nu știu de ce ar trebui să mă justific”

Coronavirus România, 13 octombrie 2021. 382 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 13 octombrie 2021. 382 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, 40.461 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 12.10.2021 (10:00) – 13.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 390 de decese (190 bărbați și 200 […]
Coronavirus România, 13 octombrie 2021. 382 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 13 octombrie 2021. 15.733 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 13 octombrie 2021. 15.733 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, 13 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.398.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 4.607 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de […]
Coronavirus România, 13 octombrie 2021. 15.733 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Bancul zilei | Soția: ”Ce faci, vecine? Vii pe la mine?”

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între un soț, o soție și fiul lor a devenit virală. ”Mama: Ce faci, vecine? Vii pe la mine?  Fiul: Uită-te cui i-ai scris.  Mama: Să nu ăi spui lui taică-tu.  Fiul: Un ps5, un laptop și un Iphone 12 Pro Max.  Mama: […]
Bancul zilei | Soția: ”Ce faci, vecine? Vii pe la mine?”

Alex și Alina de la Puterea Dragostei s-au despărțit: ”Nu pot să trec peste anumite principii”

Alex și Alina de la Puterea Dragostei s-au despărțit! Este primul cuplu din sezonul patru al show-ului de la Kanal D care a decis să meargă pe drumuri separate. S-au plăcut din prima clipă în care s-au văzut, s-au cunoscut mai bine, iar apoi au decis să dea o șansă poveștii lor de dragoste. Doar […]
Alex și Alina de la Puterea Dragostei s-au despărțit: ”Nu pot să trec peste anumite principii”

O fetiță de 11 ani a sunat la Poliție ca să-și denunțe tatăl. Bărbatul se urcase băut la volan

O fetiță de 11 ani a sunat la Poliție ca să-și denunțe tatăl. Bărbatul se urcase băut la volan, iar micuței îi era teamă ca tatăl ei să nu facă un accident. O fetiță în vârstă de 11 ani din Mathay, Franța, care se afla în mașină cu tatăl și fratele ei de 6 anișori. […]
O fetiță de 11 ani a sunat la Poliție ca să-și denunțe tatăl. Bărbatul se urcase băut la volan

Primele declarații ale lui Gigi Becali, după ce a aflat că Laurențiu Reghecampf divorțează de Anamaria Prodan: ”Așa e cel mai bine”

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 15 ani de căsătorie. Actualul antrenor al Universității Craiova a confirmat pentru CANCAN.RO faptul că a depus deja actele pentru a se separa de impresară. Iar, acum, a apărut și prima reacție a lui Gigi Becali după aflarea veștii. În ultima vreme, au tot existat zvonuri referitoare la […]
Primele declarații ale lui Gigi Becali, după ce a aflat că Laurențiu Reghecampf divorțează de Anamaria Prodan: ”Așa e cel mai bine”

Cum s-a scuzat o bucureșteancă în fața polițiștilor, după ce a fost prinsă fără mască de protecție pe stradă

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit că masca de protecţie devine obligatorie în toate spaţiile publice, închise sau deschise. Nu toți cetățenii însă respectă noua măsură impusă. Polițiștii și jandarmii au făcut verificări pentru a vedea dacă oamenii respectă noile măsuri impuse de autorități în contextul pandemiei de coronavirus. Și… au avut […]
Cum s-a scuzat o bucureșteancă în fața polițiștilor, după ce a fost prinsă fără mască de protecție pe stradă

Vica Blochina s-a întors în brațele lui ”Tom Degețel”. Cei doi se distrează pe tărâmul grecesc

Vica Blochina s-a întors în brațele lui ”Tom Degețel”! Vedeta se distrează de minune alături de milionarul grec și prietenii lor apropiați. În urmă cu un an, Vica Blochina a dat ”fuguța” pe tărâmul grecesc pentru a-i sărbători ziua de naștere milionarului grec. Împreună cu mai mulți prieteni comuni, cei doi au petrecut câteva zile […]
Vica Blochina s-a întors în brațele lui ”Tom Degețel”. Cei doi se distrează pe tărâmul grecesc

Ce anume nu ar accepta niciodată Bianca Drăgușanu din partea unui bărbat + Ce calități trebuie să aibă viitorul iubit

Bianca Drăgușanu a dezvăluit, în cadrul unui interviu recent, ce anume nu ar accepta niciodată de la un bărbat. De asemenea, fosta prezentatoare de la Kanal D a vorbit și despre calitățile pe care trebuie să le aibă viitorul ei iubit. După un șir lung de împăcări și despărțiri, Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au […]
Ce anume nu ar accepta niciodată Bianca Drăgușanu din partea unui bărbat + Ce calități trebuie să aibă viitorul iubit

O mamă a fost la un pas de leșin, după ce fiica ei a intrat fără să vrea într-un live pe Instagram

O mamă a avut parte de o surpriză total neașteptată, după ce fiica ei a intrat fără să vrea într-un live pe Instagram.  Femeia i-a dat telefonul fetiței sale, ca să se joace în timp ce ea avea de gând să facă un duș rapid. Brianna s-a băgat în cabină, iar după câteva minute fetița […]
O mamă a fost la un pas de leșin, după ce fiica ei a intrat fără să vrea într-un live pe Instagram

Coronavirus România, 12 octombrie 2021. 442 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 12 octombrie 2021. 442 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, 12 octombrie, 40.071 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 11.10.2021 (10:00) – 12.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 442 de decese (226 bărbați […]
Coronavirus România, 12 octombrie 2021. 442 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 12 octombrie 2021. Cel mai mare număr de infectări de la debutul pandemiei! 16.743 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 12 octombrie 2021. Cel mai mare număr de infectări de la debutul pandemiei! 16.743 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, 12 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.382.531 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 4.205 sunt ale unor […]
Coronavirus România, 12 octombrie 2021. Cel mai mare număr de infectări de la debutul pandemiei! 16.743 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Răsturnare de situație în dosarul lui Alex Bodi. Hotărârea instanței este definitivă!

Alex Bodi a fost arestat, din nou, pentru o perioadă de 30 de zile. Iar acum a primit o altă lovitură, după ce instanța a modificat una dintre hotărârile pe care le-a luat. Zilele tecute, Tribunalul Gorj admitea cererea formulată de Alex Bodi și astfel musculosul se putea întîlni oricând cu șeful său: ”Modifică conținutul […]
Răsturnare de situație în dosarul lui Alex Bodi. Hotărârea instanței este definitivă!

Bancul zilei | Prima întâlnire: ”Cum ți-am părut?”

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Discuția haioasă între doi tineri care au ieșit la o primă întâlnire a devenit virală. ”-Mă bucur că într-un final am reușit să ne vedem.  -Și eu.  -Ești frumos! Ești mult mai frumos în realitate decât în poze.  -Mersi mult.  -Și eu cum ți-am părut? […]
Bancul zilei | Prima întâlnire: ”Cum ți-am părut?”

Dezvăluiri despre partaj! Cu câți bani rămâne Anamaria Prodan după divorțul de Reghe: „Îi las lui tot”

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 15 ani de căsătorie. Actualul antrenor al Universității Craiova a confirmat pentru CANCAN.RO, în urmă cu doar o zi, faptul că a depus deja actele pentru a se separa de impresară. Iar, acum, toată lumea se întreabă cum se va împărți averea celor doi. Potrivit impresarei, averea este […]
Dezvăluiri despre partaj! Cu câți bani rămâne Anamaria Prodan după divorțul de Reghe: "Îi las lui tot"

Restricții de circulație pe autostrada București-Constanța. Vor fi în vigoare până la jumătatea lunii decembrie

Centrul Infotrafic a anunțat, luni seară, faptul că pe autostrada A2 București – Constanța vor fi restricții de circulație, valabile până la jumătatea lunii decembrie. Restricțiile se aplică în localitatea Glina (Ilfov), la kilometrul 13, pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 București-Constanța, pentru a permite realizarea unui pilon pentru autostrada A0. Traficul se va […]
Restricții de circulație pe autostrada București-Constanța. Vor fi în vigoare până la jumătatea lunii decembrie

Unde locuiește și cu ce se ocupă prima soție a lui Laurențiu Reghecampf. Mariana Pfeiffer are propria afacere

Mariana Pfeiffer și Laurențiu Reghecampf au pus capăt mariajului lor în 2007. Fosta soție a antrenorului de la Craiova s-a mutat ulterior în Germania, acolo unde a luat-o de la zero. Mariana Pfeiffer şi Laurenţiu Reghecampf au fost căsătoriţi timp de 13 ani, între 1994 şi 2007. Cei doi au avut doi copii, o fetiţă […]
Unde locuiește și cu ce se ocupă prima soție a lui Laurențiu Reghecampf. Mariana Pfeiffer are propria afacere

Ea este prima iubită celebră a lui Mircea Badea. Cu cine s-a iubit, timp de 7 ani, prezentatorul de la Antena 3, înainte de Carmen Brumă

Toată lumea îl cunoaște pe Mircea Badea, dar puțini sunt cei care știu că înainte să se cupleze cu Carmen Brumă… prezentatorul TV s-a iubit cu o altă femeie timp de șapte ani. De aproape 20 de ani, Mircea Badea trăiește o poveste de dragoste alături de Carmen Brumă, care l-a și făcut tătic pentru […]
Ea este prima iubită celebră a lui Mircea Badea. Cu cine s-a iubit, timp de 7 ani, prezentatorul de la Antena 3, înainte de Carmen Brumă

Ce a publicat Anamaria Prodan pe Instagram, cu o săptămână înainte să se afle că Laurențiu Reghecampf va deveni din nou tătic

Cu o săptămână înainte să se afle că Laurențiu Reghecampf va devenit din nou tătic, Anamaria Prodan publica pe contul ei de Instagram un video în care apărea alături de soțul ei. Nimic nu părea să prevestească o asemenea veste, care a căzut ca un trăsnet în showbiz-ul românesc. Laurențiu Reghecampf a declarat, în exclusivitate […]
Ce a publicat Anamaria Prodan pe Instagram, cu o săptămână înainte să se afle că Laurențiu Reghecampf va deveni din nou tătic

Unde și cu cine a plecat Andreea Bălan în vacanță, după ce s-a aflat că s-a despărțit de Tiberiu Argint: ”Joaca de seară”

Andreea Bălan și Tiberiu Argint s-au despărțit! Vestea a căzut ca un trăsnet în showbiz-ul românesc, iar apropiații cuplului sunt în stare de șoc. Artista a plecat acum să se relaxeze într-o vacanță. Nu singură, ci împreună cu fiicele și mama ei. Potrivit apropiaților cuplului, Andreea Bălan și Tiberiu Argint și-ar fi spus ”Adio!”. Certurile […]
Unde și cu cine a plecat Andreea Bălan în vacanță, după ce s-a aflat că s-a despărțit de Tiberiu Argint: ”Joaca de seară”

Un pasager al avionului Blue Air care s-a depresurizat a făcut dezvăluiri despre momentele de panică prin care a trecut: ”Se simțea un aer închis, ușor încins”

Un avion Boeing 737 al companiei Blue Air, care zbura duminică pe ruta Praga – București, s-a depresurizat înainte de aterizare. Măștile de oxigen au fost activate, iar pasagerii au trecut prin momente de panică. Incidentul aviatic s-a produs cu aproximativ 30 de minute înainte ca aeronava să aterizeze la București. În câteva minute, piloții […]
Un pasager al avionului Blue Air care s-a depresurizat a făcut dezvăluiri despre momentele de panică prin care a trecut: ”Se simțea un aer închis, ușor încins”

Apropiații cuplului sunt în stare de șoc, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat divorțul de Anamaria Prodan: ”Rar vezi așa ceva”

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 15 ani de căsătorie. Actualul antrenor al Universității Craiova a confirmat pentru CANCAN.RO, în urmă cu doar o zi, faptul că a depus deja actele pentru a se separa de impresară. Prezentatorul Cristi Brancu, un apropiat de-ai celor doi, este în stare de șoc după aflarea veștii. În […]
Apropiații cuplului sunt în stare de șoc, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat divorțul de Anamaria Prodan: ”Rar vezi așa ceva”

Secretul cafelei perfecte, preparată de Liviu Dragnea! Fostul lider PSD a dezvăluit rețeta-minune

Liviu Dragnea a băut cafea pentru prima oară atunci când a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova. I-a plăcut, așa că fostul lider PSD a început să-și prepare singur cea mai bună cafea. În ianuarie 2020, Liviu Dragnea a fost servit pentru prima oară cu cafea de către colegii din penitenciar. I-a plăcut, dar nu a […]
Secretul cafelei perfecte, preparată de Liviu Dragnea! Fostul lider PSD a dezvăluit rețeta-minune

Problemele de sănătate îi dau mari bătăi de cap Ancăi Serea! Ce tratament urmează acum soția lui Adi Sînă

Problemele de sănătate îi dau mari bătăi de cap Ancăi Serea. Vedeta a dezvăluit ce tratament urmează din cauza afecțiunii de care suferă. Nu de puține ori, Anca Serea a ajuns de urgență la spital din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă de ceva vreme. Vedeta se luptă cu o anemie severă de […]
Problemele de sănătate îi dau mari bătăi de cap Ancăi Serea! Ce tratament urmează acum soția lui Adi Sînă

Situație alarmantă în București! Incidența cazurilor de COVID-19 a ajuns la 13,6 la mia de locuitori

Situație alarmantă în București! Incidența cazurilor de COVID-19 a ajuns la 13,6 la mia de locuitori, după ce sâmbătă a fost de 12,65. Vineri, incidența era de 12,24 la mie, în creștere față de joi, când Capitala era la 11,49 la mie. CMBSU a instituit obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise […]
Situație alarmantă în București! Incidența cazurilor de COVID-19 a ajuns la 13,6 la mia de locuitori

Manuela Hărăbor, infectată cu COVID-19 de un coleg vaccinat dar care nu se testase. Actrița trage un semnal de alarmă: ”Până în ziua de azi, DSP-ul nu m-a sunat”

Manuela Hărăbor, o cunoscută actriță din România, a fost infectată cu noul coronavirus de către un coleg care era vaccinat anti-COVID, dar care nu se testase. Manuela Hărăbor, o actriță cunoscută de la noi din țară, a povestit, în mediul online, cum a fost infectată cu noul coronavirus de către un coleg. Bărbatul era vaccinat […]
Manuela Hărăbor, infectată cu COVID-19 de un coleg vaccinat dar care nu se testase. Actrița trage un semnal de alarmă: ”Până în ziua de azi, DSP-ul nu m-a sunat”

Primul oraș din România care intră în carantină, în valul 4 al pandemiei. Ce restricții se impun

Drobeta Turnu-Severin este primul oraș din România care intră în carantină, în valul 4 al pandemiei, după ce incidența cazurilor de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 9,94 la mia de locuitori. Începând de luni, 11 octombrie, cursurile școlare se vor desfăşura doar în sistem online, în cazul preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, […]
Primul oraș din România care intră în carantină, în valul 4 al pandemiei. Ce restricții se impun

Serghei Mizil, în doliu! A mai pierdut o ființă dragă, după ce socrul său s-a stins din viață în urmă cu aproape 2 luni: ”Dumnezeu să te odihnească în pace!”

Serghei Mizil este în doliu! Un prieten vechi de-ai omului de afaceri s-a stins astăzi din viață și a lăsat un gol imens în viața celor care l-au cunoscut. Serghei Mizil a mai pierdut o ființă dragă, după ce socrul său s-a stins din viață în urmă cu aproape două luni. Un prieten vechi de-ai […]
Serghei Mizil, în doliu! A mai pierdut o ființă dragă, după ce socrul său s-a stins din viață în urmă cu aproape 2 luni: ”Dumnezeu să te odihnească în pace!”

Coronavirus România, 10 octombrie 2021. 211 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 10 octombrie 2021. 211 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, 39.420 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 09.10.2021 (10:00) – 10.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 211 decese (99 bărbați și 112 femei), […]
Coronavirus România, 10 octombrie 2021. 211 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore