accident

Dramă într-o fabrică din Arad. Un muncitor a fost strivit de stivuitorul pe care îl manevra

Un tânăr în vârstă de 25 de ani a avut parte de un sfârşit teribil într-o fabrică din Arad El a fost strivit de motostivuitorul pe care lucra şi a murit pe loc.

Dramă într-o fabrică din Arad. Un muncitor a fost strivit de stivuitorul pe care îl manevra

Decizie de ultimă oră în cazul înmormântării Simonei, tânăra arsă de vie alături de patru prieteni! Cum va fi îngropată adolescenta

Anunţul recent făcut în legătură cu înmormântarea adolescentei moartă în accidentul de la Ilişeşti, judeţul Suceava, i-a făcut pe mulţi să aibă lacrimi în ochi. Vestea a fost dată după ce s-a aflat că părinţii Simonei Lazarovici nu au avut bani ca să-şi îngroape fiica de 16 ani care urma să fie adoptată de o familie iubitoare.

Decizie de ultimă oră în cazul înmormântării Simonei, tânăra arsă de vie alături de patru prieteni! Cum va fi îngropată adolescenta

FOTO / Accident înfiorător în judeţul Timiş: un om a murit, iar alţi doi sunt în stare critică. Unul dintre pasageri a fost proiectat pe şosea, după ce maşina s-a răsturnat de mai multe ori

Un om şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi s-au ales cu răni grave, după ce maşina în care erau s-a izbit violent de un gard de beton, pe care l-a rupt. În urma impactului înregistrat  pe drumul care Timişoara de Sânnicolau Mare, autoturismul s-a răsturnat, iar medicii şi poliţiştii ajunşi la faţa locului au fost şocaţi de felul în care arăta maşina care se transformase într-un ghem de fiare.

FOTO / Accident înfiorător în judeţul Timiş: un om a murit, iar alţi doi sunt în stare critică. Unul dintre pasageri a fost proiectat pe şosea, după ce maşina s-a răsturnat de mai multe ori

VIDEO / Imagini sfâşietoarea de la înmormântarea fraţilor, morţi în maşina care s-a topit după accidentul din Suceava: „Mare durere aţi lăsat. Tatăl şi sora voastră «au plecat» mai de mult timp”

Beniamin Marian Paraliuc şi Emanuel Darius Paraliuc au fost conduşi pe ultimul drum de rude, prieteni, dar şi de zeci de oameni impresionaţi de tragedia rutieră. Imaginile care au apărut de la înmormântarea care a avut loc în Gura Humorului vorbesc singure despre durerea fără margini pe care au trăit-o în ziua în care şi-au luat rămas bun de la ei toţi cei care i-au cunoscut.

VIDEO / Imagini sfâşietoarea de la înmormântarea fraţilor, morţi în maşina care s-a topit după accidentul din Suceava: "Mare durere aţi lăsat. Tatăl şi sora voastră «au plecat» mai de mult timp"

I-a spulberat de pe marginea şoselei! Ce s-a întâmplat cu victimele

Accident grav pe o şosea din Argeş! Un autoturism a spulberat două persoane care mergeau pe marginea drumului.

I-a spulberat de pe marginea şoselei! Ce s-a întâmplat cu victimele

Mesajul cutremurător al mamei care şi-a îngropat copiii arşi în accident: ”Mai trebuie să…”

Emanuel Darius Paraliuc şi Beniamin Marian Paraliuc au fost înmormântaţi duminică. Ei sunt două dintre cele cinci victime ale accidentului teribil de la Suceava, când maşina a luat foc. 

Mesajul cutremurător al mamei care şi-a îngropat copiii arşi în accident: ”Mai trebuie să...”

VIDEO / Adolescenta rănită grav în urma accidentului violent din Iaşi a murit: „Nu a mai putut lupta şi a ales o altă viaţă. Adio, Ana”

Ana, tânăra care a intrat în comă şi lupta de zile bune ca să supravieţuiască, a murit. În vârstă de 17 ani, iubita lui Mădălin a suferit mai multe răni şi fracturi în urma accidentului violent, provocat în urmă cu mai bine de o săptămână. Medicii nu îi dădeau şanse la viaţă, iar vestea mortii sale a picat ca un trăsnet asupra familiei şi pritenilor.

VIDEO / Adolescenta rănită grav în urma accidentului violent din Iaşi a murit: "Nu a mai putut lupta şi a ales o altă viaţă. Adio, Ana"

Cosmin Contra, implicat într-un accident în zona Vitan!

Cosmin Contra, antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, a fost implicat într-un accident rutier. Totul s-a petrecut sâmbătă seara, în zona Vitan.

Cosmin Contra, implicat într-un accident în zona Vitan!

FOTO / Carnagiul din Suceava, FILMAT de o cameră de supraveghere. Avem filmul ultimelor clipe din viaţa celor cinci tineri care au pierit în maşina morţii

La mai bine de trei zile de la accidentul înfiorător din judeţul Suceava au apărut imaginile surprinse cu câteva secunde înainte ca şoferul de 26 de ani să ia în mormânt cu el alţi patru prieteni, printre care era şi o fată. La câţiva metri de locul tragediei este o benzinărie, iar camerele de supraveghere au surprins atât momentul în care maşina condusă de Ciprian Năsăudeanu a trecut prin dreptul ei cu o viteză foarte mare, dar şi clipa în care s-a ciocnit de camion şi a luat foc.

FOTO / Carnagiul din Suceava, FILMAT de o cameră de supraveghere. Avem filmul ultimelor clipe din viaţa celor cinci tineri care au pierit în maşina morţii

Scrisoare şocantă către toţi oamenii! O jurnalistă care a fost la tragedia din Suceava: „Mirosea a moarte acolo, resturi umane stăteau întinse pe caldaram alături de… Încă mai sper…”

O jurnalistă care a mers la locul carnagiului de la intrarea în Ilişeşti dinspre Suceava a rupt tăcerea. Ea a aşternut pe internet tot ce a văzut şi a simţit din momentul în care a ajuns la câţiva metri de maşina în care au ars cinci tineri şi până în prezent. Mărturiile sale din iadul trăit acolo sunt considerate de mulţi ca fiind o scrisoare pentru toţi oamenii, iar titlul dat de ea este: " Explicaţii de la unul dintre mâncătorii de rahat. De ce un carnagiu ca cel de la Ilişeşti trebuie mediatizat".

Scrisoare şocantă către toţi oamenii! O jurnalistă care a fost la tragedia din Suceava: "Mirosea a moarte acolo, resturi umane stăteau întinse pe caldaram alături de... Încă mai sper..."

Legiştii au dat verdictul în cazul morţii celor doi fraţi care au sfârşit în carnagiul din Suceava. Mătuşa lor, mărturisiri sfâşietoare: „Beniamin i-a spus şoferului ASTA chiar înainte de accident”

Medicii legişti au reuşit să încheie autopsiile celor doi fraţi care au pierit în urma carnagiuliu din judeţul Suceava. Când rudele au aflat veştile de la specialişti durerea lor a fost parcă şi mai mare. Despre nepoţii săi, Beniamin Marian Paraliuc şi Emanuel Darius Paraliuc, o mătuşă a spus că nu crede că-şi va reveni după această tragedie care i-a marcat pe viaţă.

Legiştii au dat verdictul în cazul morţii celor doi fraţi care au sfârşit în carnagiul din Suceava. Mătuşa lor, mărturisiri sfâşietoare: "Beniamin i-a spus şoferului ASTA chiar înainte de accident"

Adevărul despre ultima filmare făcută în maşina morţii: “Am primit video-ul de la Emanuel!”

Cinci tineri au sfârşit tragic în noaptea de Halloween, atunci când şoferul a pierdut controlul volanului, a intrat într-un autocamion apoi a luat foc. Toţi au decedat, arşi de vii. 

Adevărul despre ultima filmare făcută în maşina morţii: “Am primit video-ul de la Emanuel!”

Mărturii neştiute despre carnagiul din Suceava care vă pot afecta emoţional: „Nu am văzut în viaţa mea aşa ceva, nu am mai putut dormi”. SEMNUL rău primit de mama unuia dintre tineri înainte de accident

Ciprian Năsăudeanu, Beniamin Marian Paraliuc, Emanuel Darius Paraliuc, Andrei Prelucă şi Simona Lazarovici. Pentru unii sunt doar cinci nume, pentru alţii, totul şi spun despre ei că fiecare avea un destin frumos înainte. Soarta însă a decis ca ei să moară în aceeaşi maşină, după ce au sărbătorit pentru ultima dată Halloween-ul. Mama şoferului şi cea a lui Andrei Prelucă au făcut dezvăluiri emoţionante despre copiii pe care i-au pierdut.

Mărturii neştiute despre carnagiul din Suceava care vă pot afecta emoţional: "Nu am văzut în viaţa mea aşa ceva, nu am mai putut dormi". SEMNUL rău primit de mama unuia dintre tineri înainte de accident

VIDEO / Tinerii care au murit ARŞI de VII şi-au filmat ultimul drum cu maşina! Imaginile surprinse înainte de accidentul terifiant

O înregistrare care a apărut pe internet arată care era atmosfera din autoturismul care s-a transformat în coşciug pentru cei cinci prieteni. Imaginile filmate cu doar două ore înainte de tragedia din Suceava au împărţit rudele şi cunoscuţii victimelor în două tabere.
Potrivit anchetatorilor, bolidul condus de Ciprian Năsăudeanu, ar fi avut o viteză de aproape 180 de kilometri pe oră. Un alt indiciu arată că pe şosea nu erau urme de frânare, semn că maşina a fost scăpată total de sub control.

 
VIDEO / Tinerii care au murit ARŞI de VII şi-au filmat ultimul drum cu maşina! Imaginile surprinse înainte de accidentul terifiant

Scene înfiorătoare de la tragedia din Suceava! Un tânăr decapitat şi cu o mână smulsă, iar altul cu o mână secerată. Misiunea grea pe care au avut-o medicii legişti

De la o zi la alta ies la iveală noi informaţii teribile despre accidentul care a adus multă durere în sufletele rudelor şi apropiaţilor celor cinci tineri care au murit arşi de vii. Un lucru pe care l-au aflat poliştiştii este acela că şoferul avea viteză foarte mare, cel mai probabil cu 180 km/h. Ciprian Năsăudeanu era cunoscut că circula cu viteză excesivă şi se întorsese chiar luni, cu o zi înainte de tragedie din Elveţia, unde muncea.

Scene înfiorătoare de la tragedia din Suceava! Un tânăr decapitat şi cu o mână smulsă, iar altul cu o mână secerată. Misiunea grea pe care au avut-o medicii legişti

Alcoolemia lui Ciprian, şoferul care a luat în mormânt patru prieteni cu el, a fost stabilită de medicii legişti dintr-un braţ secţionat în urma impactului violent

Ciprian Năsăudeanu, şoferul care a provocat tragedia de la Ilişeşti, ar fi consumat alcool înainte de a urca la volan. Surse apropiate anchetei au declarat că poliţiştii au identificat martori care le-ar fi confirmat faptul că tânărul de 26 de ani băuse la petrecerea de Halloween la care a participat în Suceava.

Alcoolemia lui Ciprian, şoferul care a luat în mormânt patru prieteni cu el, a fost stabilită de medicii legişti dintr-un braţ secţionat în urma impactului violent

VIDEO / Fiul cel mare al lui Michael Jackson, implicat într-un accident de motocicletă! A suferit mai multe răni şi a fost dus la spital

Prince, băiatul cel mare al lui Michael Jackson, a ajuns de urgenţă în mâinile medicilor, după ce a fost implicat într-un accident rutier. În timp ce se afla pe motocicletă, tânărul de 20 de ani a pierdut controlul şi s-a lovit de un autoturism pe o stradă din Los Angeles.

VIDEO / Fiul cel mare al lui Michael Jackson, implicat într-un accident de motocicletă! A suferit mai multe răni şi a fost dus la spital

Mesajul care le-a dat fiori părinţilor! Ce a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, după tragedia din Suceava în urma căreia cinci tineri au sfârşit carbonizaţi

Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, a transmis un mesaj tulburător tuturor părinţilor. Când citeşti cuvintele pe care le-a spus acesta, te trec fiori reci pe şira spinării. Ideea i-a venit după ce cei cinci tineri au murit arşi de vii şi doreşte prin apelul său ca numărul tragediilor să scadă.

Mesajul care le-a dat fiori părinţilor! Ce a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, după tragedia din Suceava în urma căreia cinci tineri au sfârşit carbonizaţi

Mesajul tulburător postat de şoferul care a provocat tragedia din Suceava. A luat cu el în mormânt patru prieteni

Ciprian Năsăudeanu, Beniam Marian Paraliuc, Emanuel Darius Paraliuc, Andrei Prelucă şi Simona Lazarovic sunt tinerii care au pierit într-un cumplit accident rutier, petrecut pe 1 noiembrie, la intrarea în Ilişeşti dinspre Suceava (VEZI AICI MAI MULTE DETALII).

 
Mesajul tulburător postat de şoferul care a provocat tragedia din Suceava. A luat cu el în mormânt patru prieteni

Sfâşietor. Tragedia în care AU ARS DE VII cinci tineri putea fi evitată! Mărturiile dureroase ale rudelor despre şoferul aflat la volan

Maşina în care au făcut ultima călătorie a devenit coşciug pentru o adolescentă de 16 ani şi patru băieţi, unul de 26 de ani, doi fraţi de 15 şi 19 ani şi încă un tânăr, tot de 19 ani. Totuşi, spun unele dintre rudele victimelor tragediei din Suceava, nenorocirea putea fi evitată. Despre Ciprian Năsăudeanu, tânărul şofer, nu s-au spus lucruri prea plăcute.

Sfâşietor. Tragedia în care AU ARS DE VII cinci tineri putea fi evitată! Mărturiile dureroase ale rudelor despre şoferul aflat la volan

Accident grav pe DN1. Trei oameni au rămas încarceraţi, după ce maşina în care erau s-a răsturnat

Trei persoane şi-au văzut moartea cu ochii, după ce autoturismul în care se aflau a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat într-un şanţ. În urma impactului, violent, maşina a rămas pe plafon, iar oamenii nu au mai putut să iasă din el. Potrivit declaraţiilor făcute de Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, toate victimele erau conştiente.

Accident grav pe DN1. Trei oameni au rămas încarceraţi, după ce maşina în care erau s-a răsturnat

FOTO / Clipe înfiorătoare. Ce s-a întâmplat la scurt timp la locul accidentului mortal din Italia! El e unul dintre adolescenţii care şi-au pierdut viaţa

La câteva ore de la accidentul teribil din localitatea Palosco, situată în provincia Bergamo, jurnaliştii de la bergamonews.it au făcut publică o poză cu unul dintre adolescenţii care au pierit. Presa locală a mai relatat că, după ce s-a produs tragedia, la faţa locului, au ajuns mai mulţi români, cărora li s-au sfâşiat inimile când au văzut nenorocirea. În zona în care s-a înregistrat incidentul rutier este o întreagă comunitate de români.

FOTO / Clipe înfiorătoare. Ce s-a întâmplat la scurt timp la locul accidentului mortal din Italia! El e unul dintre adolescenţii care şi-au pierdut viaţa

FOTO / Tragedie în Italia! Cinci tineri români, striviţi în maşina distrusă în urma impactului! Doi dintre copii au murit pe loc

Un accident înfiorător produs în Italia a adus multă durere în sufletele unor familii de români.  Doi copii,  unul de de 14, celălalt, de 17 ani, au murit pe loc, după ce şoferul, un tânăr de 24 de ani a pierdut controlul maşinii. În ciuda eforturilor de a redresa autoturismul, acesta a lovit puternic un copac pe care l-a smuls din pământ. Impactul a fost atât de puternic, încât maşina în care erau cinci tineri români a ricoşat într-o construcţie din beton aflată la marginea drumului.

FOTO / Tragedie în Italia! Cinci tineri români, striviţi în maşina distrusă în urma impactului! Doi dintre copii au murit pe loc

FOTO / Tânăra ARSĂ de VIE, alături de alţi patru tineri, şi-a presimţit moartea? Ultimul mesaj făcut public înainte de carnagiul din Suceava

Ciprian Năsăudeanu, Beniamin Marian Paraliuc, Emanuel Darius Paraliuc, Andrei Prelucă şi Simona Lazarovici sunt cei cinci tineri care au sfârşit carbonizaţi în maşina care a luat foc după ce s-a răsturnat de mai multe ori pe şosea. Totul s-a produs după ce Ciprian, şoferul maşinii, a pierdut controlul într-o curbă şi s-a lovit de un camion şi o altă maşină. Prietenii tinerei cred că aceasta şi-ar fi presimţit moartea, pentru că înainte de tragedie a scris un mesaj foarte trist.

FOTO / Tânăra ARSĂ de VIE, alături de alţi patru tineri, şi-a presimţit moartea? Ultimul mesaj făcut public înainte de carnagiul din Suceava

A fost identificată a cincea victimă care a murit carbonizată în urma accidentului din Suceava! Tinerii arşi de vii au cerut ajutorul în timp ce maşina era în flăcări

O altă familie a primit vestea cumplită de la autorităţi, după ce medicii legişti au identificat persoana care se afla în maşina condusă de Ciprian Năsădeanu. Un şofer care a văzut scenele de coşmar a făcut dezvăluiri din ultimele clipe de viaţă ale tinerilor.

A fost identificată a cincea victimă care a murit carbonizată în urma accidentului din Suceava! Tinerii arşi de vii au cerut ajutorul în timp ce maşina era în flăcări

VIDEO / Carnagiu pe o şosea! Mai mulţi oameni au murit ARŞI DE VII, în urma unui carambol în care au fost implicate 14 maşini

Mai mulţi oameni au murit carbonizaţi, după ce maşinile lor au luat foc, în urma unui teribil accident. Incidentul rutier în care au fost implicate 14 maşini s-a produs pe o autostradă situată în apropiere de Toronto. Potrivit martorilor, au avut loc mai multe explozii în urma carambolului înfiorător.

VIDEO / Carnagiu pe o şosea! Mai mulţi oameni au murit ARŞI DE VII, în urma unui carambol în care au fost implicate 14 maşini

FOTO / Ei sunt tinerii care au murit arşi de vii, după ce maşina lor a fost implicată într-un accident terifiant

La câteva ore de la accidentul şocant, autorităţile au aflat cine sunt cei cinci tineri care au avut parte de un sfârşit cumplit, după ce maşina în care erau a luat foc la scurt timp după ce s-a ciocnit de alte două autoturisme. Ei se întorceau de la o petrecere de Halloween, iar la un moment dat şoferul a pierdut controlul maşinii în curba de la intrarea în Ilişeşti dinspre Suceava. Ajuns pe contrasens, a lovit mai întâi un autocamion, după care a fost aruncat într-o altă maşină. În urma acestui impact, autoturismul în care erau tinerii s-a răsturnat pe şosea, după care a luat foc.

FOTO / Ei sunt tinerii care au murit arşi de vii, după ce maşina lor a fost implicată într-un accident terifiant

Descoperire şocantă a poliţiştilor! Au aflat după un an ce se ascundea în spatele unui accident auto

O mamă şi cei trei copii ai ei, implicată într-un accident, a vrut de fapt să se sinucidă, au descoperit poliţiştii. Descoperirea a fost făcută la un an de la teribila faptă.

Descoperire şocantă a poliţiştilor! Au aflat după un an ce se ascundea în spatele unui accident auto

Jurat X-Factor, internat de urgenţă la spital! A căzut pe scări şi…

Artistul a fost dus de urgenţă la spital, în cursul dimineţii de vineri. Se pare că acesta a căzut şi s-a accidentat serios, în timp ce făcea treabă prin casă.

Jurat X-Factor, internat de urgenţă la spital! A căzut pe scări şi...

Accident pe E 85, cu cinci victime! A ajuns şi elicopterul SMURD

Cinci persoane au fost rănite vineri, după amiază, pe E 85, în urma unui accident rutier. 

Accident pe E 85, cu cinci victime! A ajuns şi elicopterul SMURD

Vedetă Pro TV, implicată într-un accident rutier! Imagini de ULTIMĂ ORĂ realizate în Bucureşti

Ramona Păun, una dintre cele mai sexy prezentatoare de ştiri sportive de la noi, a fost implicată într-un accident rutier, în această dimineaţa. Se pare că ştirista a intrat cu maşina într-un taxi. Cancan.ro, site-ul numărul 1 din România, are imaginile!

Vedetă Pro TV, implicată într-un accident rutier! Imagini de ULTIMĂ ORĂ realizate în Bucureşti

A făcut accident! Cum se simte Bianca Drăguşanu după impact: „Am luat o curbă mai la dreapta, foarte strâmtă…”

Bianca Drăguşanu a fost implicată într-un accident. Iubita lui Victor Slav a povestit în cadrul unei emisiuni cum s-a produs incidentul rutier şi a spus ce pagume materiale s-au înregistrat. Din fericire, vedeta s-a ales doar cu o sperietură, iar în celălalt autoturism nu se afla nicio persoană.

A făcut accident! Cum se simte Bianca Drăguşanu după impact: "Am luat o curbă mai la dreapta, foarte strâmtă..."

Oligarhul ucrainean a cărui fiică a omorât cinci oameni pe stradă „cere iertare în genunchi” victimelor! Le-a dat bani familiilor, dar i-a şocat când le-a spus că fata lor e…..

Alyona Zaitseva ucis cinci oameni, într-un accident care a avut loc pe străzile oraşului ucrainean Khardiv, săptămâna trecută. Tatăl ei, Vasily Zaitsev a spus că el şi soţia sa „cer iertare în genunchi” victimelor. 

Oligarhul ucrainean a cărui fiică a omorât cinci oameni pe stradă „cere iertare în genunchi” victimelor! Le-a dat bani familiilor, dar i-a şocat când le-a spus că fata lor e.....

FOTO / Presa din România, în doliu! Un jurnalist cunoscut, spulberat de o maşină: „Doi copii minunaţi şi o splendidă soţie rămân să-i plângă trecerea…”

E doliu în lumea presei de la noi, după ce un jurnalist cunoscut a fost implicat într-un accident rutier. În vârstă de 39 de ani, bărbatul a încercat să traverseze strada printr-un loc nepermis şi a fost izbit în plin de un autoturism. În ciuda faptului că medicii au ajuns repede la locul incidentului, ei nu au mai putut face nimic ca să-i salveze viaţa.

FOTO / Presa din România, în doliu! Un jurnalist cunoscut, spulberat de o maşină: "Doi copii minunaţi şi o splendidă soţie rămân să-i plângă trecerea..."

Un biciclist a murit, după ce a fost aruncat în faţa maşinii!

Biciclistul de 53 de ani a fost victima condiţiilor meteorologice, anume, vânt puternic.
 
Un biciclist a murit, după ce a fost aruncat în faţa maşinii!

Soţia preotului mort în cumplitul accident nu ştie totul! Medicii nu au avut curajul să-i spună…

Soţia preotului Petru Gavril, Maria, rănită grav în data de 14 octombrie, într-un accident rutier produs de un şofer beat, în comuna Cornu Luncii, a ieşit din comă şi respiră fără ajutorul aparatelor.
 
Soţia preotului mort în cumplitul accident nu ştie totul! Medicii nu au avut curajul să-i spună...

VIDEO / Clipe dureroase pe patul pe spital! Soţia preotului Petru Gavril a ieşit din comă, iar medicii i-au spus că soţul şi copiii ei au murit! Ce urmează să facă

Maria Gavril, soţia preotului care a murit în carnagiul din judeţul Suceava, s-a trezit din comă în această dimineaţă. Rănită grav în urma impactului violent, ea poate poate respira acum fără ajutorul aparatelor. Aflată pe patul de spital, medicii i-au spus că soţul ei, dar şi două dintre fiicele sale au murit în urma tragicul accidentul din 14 octombrie, când mergeau în pelerinaj la Sfânta Parascheva, la Iaşi.

VIDEO / Clipe dureroase pe patul pe spital! Soţia preotului Petru Gavril a ieşit din comă, iar medicii i-au spus că soţul şi copiii ei au murit! Ce urmează să facă

FOTO / Imagini înfiorătoare în Galaţi! Un băiat de 15 ani a murit, alţi trei tineri au răni grave, după ce maşina s-a izbit de o buturugă

Un adolescent şi-a pierdut viaţa şi alţi trei tineri au fost răniţi, după ce autoturismul în care se aflau a derapat. Şoferul nu a reuşit să controleze maşina şi s-a izbit cu ea puternic de o buturugă de pe marginea drumului. Impactul a fost extrem de violent, iar asta se poate observa în imaginile surprinse la locul tragediei.

FOTO / Imagini înfiorătoare în Galaţi! Un băiat de 15 ani a murit, alţi trei tineri au răni grave, după ce maşina s-a izbit de o buturugă

FOTO / Tragedie fără margini! A pierdut lupta la viaţă şi Anastasia Gavril, fiica preotului mort în accidentul violent de la Cornu Luncii! Ce alte veşti triste mai au au medicii

Anastasia Gavril, fata cea mare a părintelui Petru Gavril, a încetat din viaţă după o săptămână de agonie pe un pat de spital, unde medicii au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca ea să supravieţuiască. Astfel, azi, la fix o săptămână de la cumplitul accident provocat de Alexandru Vasile, care era beat, numărul morţilor a ajuns la şase. Rudele familiei preotului care mergea la Iaşi ca să se roage la moaştele Sfintei Parascheva au primit şi alte veşti triste de la medici.

FOTO / Tragedie fără margini! A pierdut lupta la viaţă şi Anastasia Gavril, fiica preotului mort în accidentul violent de la Cornu Luncii! Ce alte veşti triste mai au au medicii

Accidentul teribil putea fi evitat! Ce s-a aflat despre şoferul care a băgat în mormânt familia preotului Petru Gavril

La aproape o săptămână de la tragedia din Cornu Luncii, judeţul Suceava, s-au aflat detalii revoltătoare despre şoferul  care a provocat accidentul înfiorător. În urma impactului, părintele Petru Gavril, sora şi cumnatul său au murit pe loc, iar fiica sa, Anisia, la spital. Şi şoferul vinovat şi-a pierdut viaţa. Familia preotului mergea la Iaşi, la moaştele Sfintei Parascheva. Doi dintre copiii răniţi în urma impactului au fost ieri externaţi, dar fetiţa de 10 ani li mama ei sunt în stare foarte gravă în continuare.

Accidentul teribil putea fi evitat! Ce s-a aflat despre şoferul care a băgat în mormânt familia preotului Petru Gavril

Tragedie pe şosea! Doi oameni au decedat!

Accident mortal pe DN 69, în urma coliziunii a două maşini. Două persoane au decedat, iar altele au ajuns în stare gravă la spital.

Tragedie pe şosea! Doi oameni au decedat!

A ucis cinci oameni cu bolidul ei de lux, dar nu pare să îi pese! Fiica oligarhului ucrainean a venit râzând la tribunal

Alyona Zaitseva, fiica unui oligarh ucrainean milionar în dolari, a ucis cinci oameni, într-un accident care a avut loc pe străzile oraşului ucrainean Khardiv. Tânăra de 20 de ani nu pare să aibă nicio remuşcare, cel puţin asta reiese noile imagini apărute în presa locală. Alyona a fost adusă la tribunal cu mandat de arestare.

A ucis cinci oameni cu bolidul ei de lux, dar nu pare să îi pese! Fiica oligarhului ucrainean a venit râzând la tribunal

Fiica unui oligarh a trecut cu bolidul de lux pe roşu şi a provocat un carnagiu! „Locul arată ca o zonă de război”

Alyona Zaitseva, fiica unui oligarh ucrainean milionar în dolari, a provocat un adevărat carnagiu, pe străzile oraşului Khardiv. 

Fiica unui oligarh a trecut cu bolidul de lux pe roşu şi a provocat un carnagiu! „Locul arată ca o zonă de război”

Fetita asta a cautat bomboane in geanta bunicii. Ce a gasit a ucis-o pe loc. Familia e in stare de soc

 Era obisnuita ca, de fiecare data cand merge la batrani, sa primeasca ceva dulce. 

Fetita asta a cautat bomboane in geanta bunicii. Ce a gasit a ucis-o pe loc. Familia e in stare de soc

Gestul cutremurător făcut ieri de fiica de 9 ani a preotului care a murit într-un accident în drum spre Sf. Parascheva!

Preotul Petru Gavril, sora sa, Aurora Şandru, soţul ei, Dumitru Cătălin Şandru, toţi trei din autoturismul VW Touran, dar şi şoferul celeilalte maşini, Alexandru Vasile, au decedat în urma unui accident groaznic, petrecut sâmbătă. 

Gestul cutremurător făcut ieri de fiica de 9 ani a preotului care a murit într-un accident în drum spre Sf. Parascheva!

FOTO / Imaginile durerii! Ce s-a întâmplat la înmormântarea preotului care a murit alături de familia lui, în timp ce mergeau la Sf. Parascheva!

Preotul Petru Gavril şi fetiţa lui au fost conduşi astăzi pe ultimul drum. Rudele, dar şi sute de oameni i-au plâns cu lacrimi amare, după ce şi-au luat rămas bun de la ei şi le-au adus o mulţime de flori. Imaginile surprinse în timp ce sicriele erau duse spre biserică şi la cimitir te copleşesc şi vorbesc singure despre durerea din sufletele celor care i-au cunoscut. Un lucru neobişnuit s-a întâmplat la ceremonia de înmormântare.

FOTO / Imaginile durerii! Ce s-a întâmplat la înmormântarea preotului care a murit alături de familia lui, în timp ce mergeau la Sf. Parascheva!

Au primit vestea cu lacrimi în ochi! A fost găsit trupul tânărului care a murit împreună cu familia, după ce maşina în care erau a plonjat în Dunăre

La mai bine de o săptămână de la tragedia care a şocat România, trupul fiului cel mare al familliei de muzicieni a fost găsit. La fel ca şi în cazul mamei sale, cadavrul tânărului a fost găsit de sârbi, după ce apele Dunării l-au purtat kilometri întregi de la locul accidentului înfiorător.

Au primit vestea cu lacrimi în ochi! A fost găsit trupul tânărului care a murit împreună cu familia, după ce maşina în care erau a plonjat în Dunăre

Accident uluitor! A intrat cu basculanta într-o farmacie!

O maşină de mare tonaj a provocat, în această după-amiază, un accident mai puţin obişnuit. Şoferul a pierdut controlul volanului şi a părăsit carosabilul. 

Accident uluitor! A intrat cu basculanta într-o farmacie!

Strigătul de ajutor pentru soţia preotului mort în accident! Detalii cutremurătoare

Un preot, fiica, sora şi cumnatul său şi-au găsit sfârşitul într-un accident grav de maşină în timp ce se îndrepta către Iaşi, pentru a seruga la moaştele Sfintei Parascheva. Doar soţia preotului a scăpat cu viaţă, dar se află internată în stare gravă.

Strigătul de ajutor pentru soţia preotului mort în accident! Detalii cutremurătoare

Gerard Butler, internat de urgenţă în spital! Ce a păţit actorul

Celebrul actor Gerard Butler, care s-a iubit şi cu Mădălina Ghenea, a fost internat de urgenţă în această dimineaţă.

Gerard Butler, internat de urgenţă în spital! Ce a păţit actorul

Un şofer a murit carbonizat la volanul propriei maşini!

Sfârşit tragic pentru un bărbat, în această dimineaţă, pe drumul ce leagă Pipera de Tunari. Şoferul a murit carbonizat după ce maşina în care se afla a lovit cu viteză, spun martorii, piciorul unei pasarele şi apoi a luat foc. Câţiva oameni au încercat să stingă incendiul, însă totul a fost în zadar.

Un şofer a murit carbonizat la volanul propriei maşini!

Tragedie de proporţii în familia unui preot! Au murit în timp ce se îndreptau spre moaştele Sfintei Parascheva!

Un preot, fiica lui, sora şi cumnatul acestuia au murit într-un accident teribil petrecut în judeţul Suceava. Aceştia se îndreptau spre Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva.

Tragedie de proporţii în familia unui preot! Au murit în timp ce se îndreptau spre moaştele Sfintei Parascheva!

Accident grav la Timişoara! Un bărbat s-a răsturnat cu maşina, lovindu-se apoi de 4 autoturisme!

Un accident grav s-a produs la Timişoara, acolo unde un bărbat s-a răsturnat cu maşina, lovindu-se mai apoi de alte 4 autoturisme.

Accident grav la Timişoara! Un bărbat s-a răsturnat cu maşina, lovindu-se apoi de 4 autoturisme!

Microbuz cu pelerini care mergeau la Sfânta Parascheva, implicat într-un accident grav

Un microbuz cu pelerini care mergeau la Iaşi a fost implicat într-un accident rutier, în Vrancea. În autoturism se aflau 15 persoane.

Microbuz cu pelerini care mergeau la Sfânta Parascheva, implicat într-un accident grav

Mesajul dureros postat de iubitul Cristinei, românca moartă în accidentul din Italia, chiar în ziua fatidică! Semnul divin primit înainte de incident

Povestea de dragoste dintre Cristina Boroiban şi italianul Fausto Berdini poate fi un scenariu de film de la Hollywood. Bărbatul, care se va ocupa de acum de creşterea fiicei lor, a povestit cum s-au cunoscut şi care e asemănarea dintre ziua în care s-au întâlnit prima dată şi ziua morţii româncei. După ce au aflat acest detaliu, mulţi l-au considerat un semn divin.

Mesajul dureros postat de iubitul Cristinei, românca moartă în accidentul din Italia, chiar în ziua fatidică! Semnul divin primit înainte de incident

De necrezut! Femeia care a murit înecată în Dunăre, înmormântată de autorităţile din Serbia fără acordul familiei sale

Necazurile se ţin lanţ pentru rudele familiei de muzicanţi care s-a înecat în Dunăre, după ce maşina în care era a plonjat în apele fluviului. Toate astea după ce trupul mamei a fost găsită în Dunăre de autorităţile sârbe.

De necrezut! Femeia care a murit înecată în Dunăre, înmormântată de autorităţile din Serbia fără acordul familiei sale

Ce a visat tânăra care şi-a pierdut părinţii în accidentul de pe Dunăre: ”Mi s-a făcut frică…”

Maria, fata cea mare a familiei care şi-a pierdut viaţa săptămâna trecută, când maşina a ieşit de pe şosea şi a căzut în Dunăre, a avut un vis tulburător.

Ce a visat tânăra care şi-a pierdut părinţii în accidentul de pe Dunăre: ”Mi s-a făcut frică...”

VIDEO / Accident înfiorător în Italia! O româncă a murit sub privirile fiicei de cinci ani, după ce a ajuns cu maşina sub un camion

O româncă de 29 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident violent, produs pe o şosea din Italia. Cristina Boroiban era în maşină cu fetiţa ei de doar cinci anişori, iar, la un moment dat, a pierdut controlul volanului, a ajuns pe contrasens, unde s-a izbit puternic de un camion, potrivit areacentese.com. La faţa incidentului a ajuns imediat şi iubitul româncei. Fausto Berdini a încercat să o aducă la viaţă pe femeia care i-a dăruit o fiică.

VIDEO / Accident înfiorător în Italia! O româncă a murit sub privirile fiicei de cinci ani, după ce a ajuns cu maşina sub un camion

FOTO / Accident teribil! O maşină a Guvernului a lovit o femeie cu un copil în braţe! Gestul scandalos făcut de şofer după incident

Un accident teribil s-a produs în Chişinău. O maşină cu numere guvernamentale a lovit o femeie cu un copil în braţe, scriu jurnaliştii de la jurnalul.md.

FOTO / Accident teribil! O maşină a Guvernului a lovit o femeie cu un copil în braţe! Gestul scandalos făcut de şofer după incident

VIDEO / Tatăl Cameliei Potec, implicat într-un accident teribil! Maşina lui a fost strivită, iar rănile sale sunt grave

Camelia Potec a trăit momente grele, după ce a aflat că tatăl ei a fost implicat într-un accident violent. Incidentul rutier s-a petrecut pe DN 1 B Buzău-Ploieşti, în dreptul localităţii buzoiene Lipia.

VIDEO / Tatăl Cameliei Potec, implicat într-un accident teribil! Maşina lui a fost strivită, iar rănile sale sunt grave