Connie Preda este concurenta care face echipă cu Maurice Munteanu de la Asia Express – Drumul Mătăsii. Sezonul 9 al emisiunii va fi difuzat pe Antena 1 din toamna acestui an și 18 concurenți se vor lupta pentru premiul cel mare.
Echipele au pornit deja în marea aventură Asia Express 2026, care se va filma în Uzbekistan și China, țară în care se vor desfășura 8 etape ale show-ului. Cele 9 perechi vor fi nevoite să stea, timp de 2 luni, pe drumuri lungi și istovitoare, să trăiască fără bani și fără telefonul mobil, pentru a reuși să ajungă în marea finală.
Una dintre echipele care a acceptat provocarea lansată de Antena 1 este formată din Maurice Munteanu, fost prezentator „Bravo, ai stil!”, și Connie Preda. Cei doi sunt prieteni de foarte mult timp și speră să facă față tuturor probelor dificile care îi așteaptă, autostopului și căutării de cazare.
Connie Preda este o prezență constantă în mediile culturale și social-artistice din România. Este cunoscută mai ales pentru proiectele de artă și comunicare creativă. A fondat clubul privat Rosumovi, un proiect lansat în 2017 și al cărui director artistic este în prezent. Ideea i-a venit în 2016, din dragoste și fascinație pentru perioada interbelică.
„Visam la un loc în Bucureşti unde să se desfăşoare serate, unde să cunoşti oameni, să dansezi, dar să se iniţieze şi conversaţii efervescente”, a mărturisit Connie.
Numele proiectului a fost inspirat din piesa de teatru R.U.R. – Rossum’s Universal Robots, scrisă de autorul ceh Karel Capek. Scopul este promovarea artei contemporane și conectarea artiștilor cu publicul dornic de artă, film, teatru, dans sau performance. Connie Preda este cunoscută ca fiind organizatoarea unor numeroase evenimente culturale, printre care se regăsesc și concerte de muzică clasică sau spectacole de balet.
Tânăra susține că a fost fascinată încă de mică de roboți, în sensul de supereroi. Apoi a devenit pasionată de inteligența artificială și de explorarea spațiului.
„Eu sunt fascinată încă din copilărie de roboți. Cred că toate se întâlnesc sau se ramifică, dintr-un îndelung studiu personal sau dintr-o curiozitate de-a mea, în privința emoției. M-au intrigat mereu ideea unei imunități emoționale în situații dramatice și posibilitatea sau capacitatea de a programa emoțiile”, mărturisea partenera lui Maurice, în 2022, pentru ZF.
Dar pasiunile ei cele mai mare rămân iubirea pentru romantism și pentru perioada interbelică, precum și moda vintage.
Cei doi sunt prieteni buni de peste 15 ani. Cum tânăra a locuit câțiva ani la Monaco, relația lor a decurs, în mare parte, la distanță. Acum, după ce au acceptat provocarea Asia Express 2026, cei doi au ocazia să petreacă timp împreună non-stop în următoarele 2 luni.
Stilistul Maurice Munteanu a primit propunerea din partea producătoarei Mona Segall și s-a gândit imediat la Connie Preda. Așa că a invitat-o la cafea și i-a spus că o dorește ca parteneră de drum în Uzbekistan și China.
„Eram într-o seară în oraș. Am chemat-o la o cafea, dar nu știa ce urmează să-i spun. I-am propus această formulă la care eu mă gândisem dintr-o primă fază, dar nu credeam că ea va accepta, având în vedere contextul. Connie este o persoană receptivă în general și munca de convingere nu a fost o muncă de convingere clasică, tipică”, a spus Maurice într-un interviu pentru a1.ro.
Potrivit lui Maurice Munteanu, tânăra ar avea o personalitate cum întâlnim din ce în ce mai rar. Susține că este o persoană care nu afișează răutate deloc și preferă să fie pozitivă, indiferent de context.
„Connie este unul dintre puținii oameni pe care îi cunosc unde nu există răutate. Zero răutate. Tot timpul, în orice situație și în orice context, Connie înțelege și are ceva pozitiv de spus. Și în tot haosul ăsta în care trăim, asta mi se pare o calitate esențială”, a mai adăugat Maurice Munteanu despre partenera sa, potrivit a1.ro.
Ba mai mult, în anul 2014, stilistul a inclus-o pe Connie în topul lui personal al celor mai sexy femei din București.
”Femeile de care, poate, în mod normal, m-aș fi îndrăgostit”, a spus atunci Maurice.
Tânăra este descrisă ca fiind ambițioasă, energică și dornică de provocări. A acceptat provocarea de la Antena 1 deoarece i s-a părut o aventură romantică, dar și pentru că vrea să evadeze din rutina ei zilnică. Connie este convinsă că se va distra de minune alături de Maurice Munteanu și speră ca echipa lor să câștige marele premiu.
„Mi s-a părut extrem de romantic să mă aventurez așa în necunoscut împreună cu Maurice, noi fiind prieteni vechi, buni; dar și pentru că simțeam nevoia să evadez dintr-un cotidian încărcat de responsabilități. Plec fără niciun scenariu. Mi-am propus să fiu cât mai prezentă și să mă las surprinsă pe tot parcursul călătoriei noastre de oameni, de necunoscut…
Mă aștept că vom fi destul de solicitați și că ne va fi greu uneori, dar cred că va fi și foarte amuzant în compania lui Maurice, care are un umor remarcabil. Sper că amândoi vom fi flexibili, spontani și că o să ne învingem unele frici pe drum… și sper că o să câștigăm!”, a spus Connie Preda despre participarea la Asia Express.
Connie susține că emisiunea este o reală provocare și că va duce dorul cafelei. Este speriată de autostop și speră să nu ajungă ultima la Irina Fodor. Prietena ei cea mai bună a fost prima persoană care a aflat că va merge la Asia Express.
Preferă mâncarea picantă, deși susține că alimentația nu este la fel de importantă cum este somnul. Se va baza pe rațiune în cadrul competiției și preferă probele logice în detrimentul celor fizice.
Sub presiune, rămâne calmă și susține că vrea să se bucure de experiență, chiar dacă nu va câștiga. Cât despre cel mai nefolositor lucru pe care l-a luat cu ea în rucsac, Connie Preda a fost extrem de sinceră: creionul dermatograf.
Fostul prezentator al emisiunii „Bravo, ai stil!” de la Kanal D a mărturisit de ce a acceptat provocarea Asia Express de la Antena 1. Acesta și-a dorit să iasă din zona de confort, așa că vede emisiunea ca pe o provocare personală.
În plus, traseul ales de producători în acest an îl fascinează și a fost unul dintre motivele pentru care a acceptat să plece. Consideră că destinațiile încărcate de istorie și energii aparte îi vor oferi șansa de a trăi o experiență unică în viață.
„La 48 de ani, nu am ieșit niciodată cu adevărat dintr-o anumită zonă de confort. Mi-a plăcut întotdeauna să am controlul. De aceea privesc această experiență, înainte de orice, ca pe o călătorie personală — una care, sper, mă va ajuta să înțeleg și poate chiar să vindec o formă de anxietate care m-a însoțit mereu.
Destinațiile mi se par absolut fascinante — Uzbekistan și China, pe traseul legendar al Drumului Mătăsii. Există ceva aproape mitologic în această linie de parcurs. Un alt lucru care mă bucură este faptul că am reușit să-mi depășesc, recent, teama de zbor. Am foarte multă încredere în partenera mea, Connie Preda. Suntem diferiți, dar tocmai în diferențele noastre cred că stă forța echipei”, a declarat Maurice Munteanu.
CITEȘTE ȘI: