Irina Rasoveanu

Irina Rasoveanu a terminat studiile Facultății de Jurnalism și Științele Cmunicării, în cadrul Univeristății din București. A făcut primii pași în domeniul jurnalistic încă din anul doi de facultate. A început prin stagii de practică, atât în presa scrisă, la Libertatea, cât și în televiziune, la Antena 1 și Antena 3. Mai apoi, s-a angajat la Antena Stars, unde a fost redactor și reporter mai mult de 3 ani. Acolo a realizat o mulțime de materiale și interviuri atât pentru știri, cât și pentru emisiunea matinală.

În luna octombrie a anului 2023, a făcut un salt important pentru cariera ei, trecând de la televiziune la presa scrisă și ocupând, până în prezent, postul de redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Printre altele, Irina a gestionat site-ul uneia dintre cele mai mari școli de cursuri afterwork din România.

Contact: irina.rasoveanu@cancan.ro

Vezi mai mult

Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: ”Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și…”

Cerasela Rogen și Dan Diaconescu au abordat mai multe subiecte în cadrul emisiunii CANCAN SENZAȚIONAL. Printre altele, antreprenoarea a vorbit și despre vacanța sa în India. Aceasta a rămas șocată de ceea ce a văzut acolo și chiar s-a întrebat cum poate Iulia Vântur să trăiască într-o astfel de țară. Emisiunea poate fi urmărită AICI. […]
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: ”Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...”

Filmul de pe Netflix care i-a cucerit și pe români! Povestea, bazată pe fapte reale, a emoționat o lume întreagă

Netflix a dat lovitura cu un nou film de excepție. Producția a fost adăugată de curând pe platformă și deja a ajuns în clasament. Pe lângă acțiunea plină de suspans, românii au fost atrași și de distribuție, actorii având roluri fenomenale. Mai mult decât atât, povestea pe care o prezintă producătorii peliculei este bazată pe […]
Filmul de pe Netflix care i-a cucerit și pe români! Povestea, bazată pe fapte reale, a emoționat o lume întreagă

DeSanto, prima reacție după ce Jador a mărturisit că l-ar fi șantajat ani buni: ”Mă, frate, când ai nevoie de ajutor, sună la 112!”

DeSanto a reacționat după ce Jador l-a acuzat că i-a șters melodiile de pe Youtube și l-a șantajat în schimbul unei sume uriașe de bani. Producătorul muzical a vorbit ironic la adresa manelistului și a explicat de la ce a pornit scandalul între ei. În urmă cu doar câteva ore, Jador a publicat un filmuleț […]
DeSanto, prima reacție după ce Jador a mărturisit că l-ar fi șantajat ani buni: ”Mă, frate, când ai nevoie de ajutor, sună la 112!”

Horoscop 4 ianuarie 2025. Zodia care va fi promovată la locul de muncă

Horoscopul zilei de sâmbătă, 4 ianuarie 2025. A patra zi din an vine cu vești bune pentru unii nativi care vor fi promovați la locul de muncă. Vezi lista previziunilor complete pentru fiecare zodie în parte! Berbec: 21 martie – 20 aprilie Nu scăpați de îngrijorări în această perioadă. Aflați că o persoană apropiată se […]
Horoscop 4 ianuarie 2025. Zodia care va fi promovată la locul de muncă

Cine este Mihai Aftanase, șoferul teribilist care a făcut drifturi cu un sicriu legat de mașină. Povestea lui de viață îți dă fiori!

Mihai Aftanase a devenit viral în mediul online după ce s-a filmat în timp ce făcea drifturi cu un sicriu legat de mașină. Întreaga scenă a avut loc în Iași, iar imaginile au fost postate pe internet. Totuși, puțini sunt cei care știu povestea tânărului. Acesta nu a avut deloc o viață ușoară. Recent, a […]
Cine este Mihai Aftanase, șoferul teribilist care a făcut drifturi cu un sicriu legat de mașină. Povestea lui de viață îți dă fiori!

Ce a putut să pățească Gabriela, o femeie din București, după ce s-a cazat la o pensiune din Sinaia de Revelion: ”Soțul meu a întrebat ce avem la micul dejun și…”

Gabriela, o româncă din București, a plecat să se bucure de sărbători la Sinaia, însă a avut parte de o experiență neplăcută. Femeia s-a arătat total dezamăgită de pensiunea la care s-a cazat, problema cea mai mare fiind mizeria. De altfel, a publicat și câteva imagini realizate în cameră. Mai mult decât atât, ea a […]
Ce a putut să pățească Gabriela, o femeie din București, după ce s-a cazat la o pensiune din Sinaia de Revelion: ”Soțul meu a întrebat ce avem la micul dejun și...”

Primele imagini cu Florin Piersic, după ce s-a retras la mănăstire. E de nerecunoscut! VIDEO

O serie de imagini emoționante cu Florin Piersic au făcut înconjurul internetului. Marele actor a fost filmat la scurt timp după o ședință de recuperare medicală, iar oamenii au observat că este vizibil slăbit. Totuși, în videoclip, titanul cinematografiei române a mărturisit că se simte mai bine și a oferit detalii despre procedurile pe care […]
Primele imagini cu Florin Piersic, după ce s-a retras la mănăstire. E de nerecunoscut! VIDEO

Jador, în lacrimi după nunta cu Oana Ciocan! Ireal ce s-a întâmplat imediat după: ”Mi-au luat banii!”

Momente grele pentru Jador! Artistul a povestit cu lacrimi în ochi că toate melodiile sale au dispărut de pe YouTube. Celebrul manelist susține că în spatele coșmarului prin care trece se află cântărețul și producătorul muzical DeSanto. Acum, fostul concurent de la Survivor se simte la pământ și nu știe cum poate rezolva situația, motiv […]
Jador, în lacrimi după nunta cu Oana Ciocan! Ireal ce s-a întâmplat imediat după: ”Mi-au luat banii!”

Test optic | Ce anume se ascunde în această iluzie optică virală?

Dragi cititori, CANCAN.RO a pregătit un test optic, menit să vă antreneze mintea și vă dezvolte spiritul de observație. Mai exact, trebuie să identificați ce se ascunde în fotografia de mai sus. Așadar, nu mai stați pe gânduri, priviți cu atenție și spuneți ce vedeți dincolo de imagine. Mult succes pentru a desluși provocarea! Testele […]
Test optic | Ce anume se ascunde în această iluzie optică virală?

Ornela Pasăre, prima reacție după ce s-a aflat că a divorțat în secret. Ce mesaj a transmis

Ornela Pasăre a pus punct căsniciei cu fostul soț după trei ani de mariaj. Divorțul a avut loc în mare secret. Acum, interpreta de muzică populară a oferit prima reacție după ce s-a aflat despre despărțire. Află, în articol, ce mesaj a transmis cântăreața. Ornela Pasăre, una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară […]
Ornela Pasăre, prima reacție după ce s-a aflat că a divorțat în secret. Ce mesaj a transmis

David Popovici, agresat de o antrenoare! Ce îi făcea sportivului medaliat cu aur la JO 2024

David Popovici a dus numele țării noastre pe culmi înalte. Campionul olimpic, mondial și european la înot, tânărul de 20 de ani a muncit din greu pentru a face performanță. A început să practice acest port de la o vârstă fragedă, iar de-a lungul timpului, a avut parte de diferite experiențe. Recent, sportivul medaliat cu […]
David Popovici, agresat de o antrenoare! Ce îi făcea sportivului medaliat cu aur la JO 2024

Horoscop 3 ianuarie 2025. Zodia care va avea un conflict la locul de muncă

Horoscop 3 ianuarie 2025. A treia zi din noul an nu aduce vești bune pentru toții nativii. Cei născuți sub un anumit semn zodiacal vor avea un conflict la locul de muncă. Vezi lista previziunilor complete pentru fiecare zodie în parte! Berbec: 21 martie – 20 aprilie Deși sărbătorile au trecut, așteptați în continuare musafiri. […]
Horoscop 3 ianuarie 2025. Zodia care va avea un conflict la locul de muncă

Tată pentru a doua oară! Prezentatorul de la Antena 1 va avea un băiețel

Bucurie mare în familia unui prezentator din trustul Intact! Omul de televiziune a anunțat că va deveni tată pentru a doua oară. Mai mult decât atât, acesta a dezvăluit și sexul bebelușului. Soția sa urmează să aducă pe lume un băiețel. Cei doi mai au o fetiță de 11 ani. Adrian Velea și soția lui, […]
Tată pentru a doua oară! Prezentatorul de la Antena 1 va avea un băiețel

Bursucu a făcut primele declarații după demisia de la Kanal D. Ce a răspuns postul turcilor când a văzut anunțul

Este știrea zilei! Bursucu a demisionat de la Kanal D. La scurt timp după ce informația a apărut public, prezentatorul TV a făcut și primele declarații despre plecarea neașteptată. Mai mult decât atât, reprezentanții postului de televiziune au venit cu un răspuns. În urmă cu doar câteva ore, pagina de Instagram Viperele Vesele a anunțat […]
Bursucu a făcut primele declarații după demisia de la Kanal D. Ce a răspuns postul turcilor când a văzut anunțul

Cum slăbești rapid după sărbători, potrivit nutriționistei Mihaela Bilic. Dieta care te scapă de 15 kg

Mulți oameni se plâng de kilogramele în plus pe care le-au acumulat de sărbători. În această perioadă, puțini sunt cei care au ținut cont de alimentație, preferând să se bucure de preparatele tradiționale. Astfel, la început de an, Mihaela Bilic a dezvăluit o metodă prin care puteți să slăbiți rapid. Nutriționista a precizat că acest […]
Cum slăbești rapid după sărbători, potrivit nutriționistei Mihaela Bilic. Dieta care te scapă de 15 kg

Maria Popovici, Revelion cu dureri! Vedeta a chemat ambulanța, ce probleme de sănătate are

Revelion de coșmar pentru Maria Popovici! Actrița s-a pregătit să meargă la petrecere, însă a început dintr-o dată să acuze stări de rău. Din cauza durerilor puternice, aceasta s-a văzut nevoită să cheme ambulanța. În cele din urmă, a petrecut noaptea dintre ani acasă, iar câțiva prieteni au venit la ea pentru a nu o […]
Maria Popovici, Revelion cu dureri! Vedeta a chemat ambulanța, ce probleme de sănătate are

Cele 7 predicții ale „noului Nostradamus” pentru 2025: primul contact cu extratereștrii, dezastru meteorologic și…

Brazilianul Athos Salomé, cunoscut drept „Nostradamus în viață” sau „noul Nostradamus” a făcut o serie de previziuni tulburătoare la început de an. Ziarul american New York Post a dezvăluit că patru dintre profețiile acestuia s-au adeverit, iar acum el a oferit alte șapte predicții noi. Printre ele se numără primul contact cu extratereștrii și un […]
Cele 7 predicții ale "noului Nostradamus" pentru 2025: primul contact cu extratereștrii, dezastru meteorologic și...

Test de inteligență pentru genii | Care dintre aceste două femei este proprietară de câine?

Dragi cititori, CANCAN.RO a pregătit un test de inteligență, menit să vă antreneze mintea și vă dezvolte spiritul de observație. Tot ce trebuie să faceți este să vă dați seama care femeie deține un câine. Se spune că doar un geniu poate să descopere adevărul într-un timp scurt. Așadar, luați-vă câteva momente și concentrați-vă pentru […]
Test de inteligență pentru genii | Care dintre aceste două femei este proprietară de câine?

Atentat în America! O camionetă a intrat în oameni, apoi șoferul ei a coborât în mulțime și…

Tragedie fără margini în prima zi a anului! Un atac în masă a avut loc în America. Mai exact, un șofer a intrat cu o camionetă în mulțimea de petrecăreți care sărbătoreau trecerea dintre ani în New Orleans, iar apoi a deschis focul asupra celor prezenți. Potrivit primelor informații din presa de peste hotare, cel […]
Atentat în America! O camionetă a intrat în oameni, apoi șoferul ei a coborât în mulțime și...

Să vezi și să nu crezi! Câți lei a dat o femeie pe un deodorant, la finalul lui 2024

În ultima perioadă, prețurile au crescut considerabil, mai ales că unii comercianți au profitat de febra cumpărăturilor de sărbători. O femeie a rămas surprinsă atunci când a văzut cât a ajuns să coste un deodorant, la finalul lui 2024. Aceasta a povestit că a ajuns să meargă cu teamă la supermarket. Ulterior, mai multe persoane […]
Să vezi și să nu crezi! Câți lei a dat o femeie pe un deodorant, la finalul lui 2024

Fost ministru al României, PĂRĂSIT de iubită chiar de Revelion 2025: „Anul 2024 a fost anul deziluziilor”

Revelion de coșmar pentru un fost ministru al României! Politicianul a fost părăsit de iubită chiar în noaptea dintre ani! Acesta a povestit public prin ce a trecut, precizând că 2024 a fost un an al deziluziilor. În timp ce unii s-au distrat la maximul alături de partenerii lor în noaptea dintre ani sau au […]
Fost ministru al României, PĂRĂSIT de iubită chiar de Revelion 2025: „Anul 2024 a fost anul deziluziilor”

Ce mesaj a putut scrie o româncă pe salata Boeuf. Când a pus-o pe masă de Revelion, toți invitații au chicotit

Gospodinele s-au întrecut în preparate tradiționale pentru masa de Revelion. Pe lângă sarmale, pește, cozonac, la loc de cinste este și salata de boeuf. O româncă a reușit să scoată preparatul din anonimat și a făcut din aperitiv un prilej de amuzament. Mai exact, femeia a scris un mesaj care a atras imediat atenția invitaților. […]
Ce mesaj a putut scrie o româncă pe salata Boeuf. Când a pus-o pe masă de Revelion, toți invitații au chicotit

De ce se certa Daniela Iliescu cu mama lui Culiță Sterp. Ce îi făcea doamna Geta

De-a lungul timpului au existat mai multe zvonuri despre diverse conflicte între Daniela Iliescu și soacra sa. Totuși, cele două nu au comentat situația, însă acum soția lui Culiță Sterp a dat cărțile pe față. Aceasta a explicat de la ce porneau certurile cu mama Geta, dar și ce o deranja în ceea ce privește […]
De ce se certa Daniela Iliescu cu mama lui Culiță Sterp. Ce îi făcea doamna Geta

Babasha și Mălina s-au logodit! Cum a cerut-o artistul de soție, chiar în seara de Revelion 2025

Babasha, artistul care a devenit cunoscut după ce a cântat cu trupa Coldplay, este mai îndrăgostit ca niciodată. Cântărețul de 22 de ani și-a cerut iubita în căsătorie chiar în seara de Revelion 2025. Momentul romantic a avut loc pe scenă, în fața a zeci de oameni. În luna noiembrie, tânărul a anunțat că va […]
Babasha și Mălina s-au logodit! Cum a cerut-o artistul de soție, chiar în seara de Revelion 2025

Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: În București ninge 8 zile, în ianuarie!

Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru luna ianuarie în București. Specialiștii au anunțat că primele zile ale anului vor fi mai călduroase decât ne-am fi așteptat, cu maxime de 5-7 grade Celsius. Totuși, din a doua săptămână își vor face apariția ninsorile. Vezi, în articol, cum va fi vremea în Capitală în perioada următoare, dar […]
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: În București ninge 8 zile, în ianuarie!

Test IQ de Anul Nou | Corectați 6 – 61 = 5, mutând un singur chibrit

Dragi cititori, CANCAN.RO a pregătit un test IQ de Anul Nou, menit să vă antreneze mintea și vă dezvolte spiritul de observație. Tot ce trebuie să faceți este să mutați un singur băț de chibrit pentru a corecta egalitatea 6 – 61 = 5. Așadar luați-vă câteva momente și concentrați-vă pentru a rezolva ecuația. La […]
Test IQ de Anul Nou | Corectați 6 - 61 = 5, mutând un singur chibrit

Interzis pe 1 ianuarie 2025! Ce NU ai voie să faci la început de an. Așa atragi ghinioanele

În această noapte, oamenii așteaptă cu nerăbdare noul an, sperând că va fi unul prosper. Mulți dintre români țin cont de tot felul de tradiții și obiceiuri vechi pentru a nu atrage ghinioanele. Iată ce nu trebuie să faci pe 1 ianuarie 2025, dacă vrei să își meargă bine! În majoritatea culturilor, noaptea dintre ani […]
Interzis pe 1 ianuarie 2025! Ce NU ai voie să faci la început de an. Așa atragi ghinioanele

2025, un an al curățării! Vica Blochina descifrează viitorul: „Se vor termina foarte multe lucruri”

Vica Blochina a prezentat ultima ediție din anul 2024 a emisiunii CANCAN SENZAȚIONAL, invitat fiind nimeni altul decât Dan Diaconescu. În ultima perioadă, vedeta a studiat numerologia și a obținut chiar și o diplomă în acest domeniu. Astfel, în cadrul interviului, fosta concurentă de la Survivor a explicat că urmează să se întâmple în 2025. […]
2025, un an al curățării! Vica Blochina descifrează viitorul: „Se vor termina foarte multe lucruri”

Amendă și de 7.500 de lei pentru românii care încalcă această lege, de Revelion

Mare atenție ce alegeți să faceți de Revelion pentru că vă puteți trezi cu amenzi de până la 7.500 de lei. Chiar dacă noaptea dintre ani este destinată distracției, trebuie să avem grijă să nu încălcăm legile aflate în vigoare. Aflați toate detaliile în articol! Focul de artificii reprezintă unul dintre cele mai așteptate momente […]
Amendă și de 7.500 de lei pentru românii care încalcă această lege, de Revelion

De ce și-a dat demisia Nelu Cortea de la Antena 1, de fapt. Ex-juratul iUmor a recunoscut adevărul abia acum

După ce au câștigat finala America Express, Nelu Cortea și Cătălin Bordea au acceptați să fie jurați la iUmor. În timp ce acesta din urmă face parte în continuare din emisiune, prietenul său a renunțat rapid. Recent, el a dezvăluit motivul pentru care și-a dat, de fapt, demisia de la Antena 1. Nelu Cortea și […]
De ce și-a dat demisia Nelu Cortea de la Antena 1, de fapt. Ex-juratul iUmor a recunoscut adevărul abia acum

Vedeta din România care și-a luat mega-ȚEAPĂ cu vacanța din Zanzibar. Ce a găsit la hotelul în care și-a rezervat cazarea

O vedetă de la noi a ales să plece de sărbători în Zanzibar, alături de logodnicul său. Cei doi au plănuit totul în detaliu și sperau să aibă parte de un concediu de vis, însă au luat o mare țeapă. Aceasta a povestit coșmarul prin care a trecut atunci când a ajuns la hotel. Diana […]
Vedeta din România care și-a luat mega-ȚEAPĂ cu vacanța din Zanzibar. Ce a găsit la hotelul în care și-a rezervat cazarea

De ce ciocnesc oamenii pahare cu șampanie de Anul Nou? Motivul datează din urmă cu 1.500 de ani

Mai sunt doar câteva ore până la trecerea în noul an, iar românii s-au pregătit deja pentru noaptea de Revelion. Șampania este nelipsită în această noapte pentru că oamenii s-au obișnuit să ciocnească un pahar la ora 00. Totuși, este important de precizat că acest obicei are origini vechi. Motivul pentru care s-a născut tradiția […]
De ce ciocnesc oamenii pahare cu șampanie de Anul Nou? Motivul datează din urmă cu 1.500 de ani

De ce Dani Oțil are o relație bună cu soacra sa. Ce a făcut: „O să aveți o viață mai ușoară”

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu sunt împreună de mai bine de 5 ani, iar relația lor pare că merge foarte bine. Mai mult decât atât, prezentatorul de la Neatza a mărturisit că se înțelege foarte bine și cu soacra sa. De asemenea, colegul de platou al lui Răzvan Simion a dezvăluit cum a reușit să […]
De ce Dani Oțil are o relație bună cu soacra sa. Ce a făcut: „O să aveți o viață mai ușoară”

Test de inteligență | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Dacă găsești 3 diferențe în 15 secunde, ești un geniu

Dragi cititori, CANCAN.RO a pregătit un test de logică, menit să vă antreneze mintea și vă dezvolte spiritul de observație. Tot ce trebuie să faceți este să găsiți cele trei diferențe existente în imaginile de mai sus. Acestea par identice, dar nu sunt. Se spune că un geniu poate să le descopere în doar 15 […]
Test de inteligență | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Dacă găsești 3 diferențe în 15 secunde, ești un geniu

Ce pește trebuie să mănânci de Revelion. Este ieftin și sănătos

În majoritatea culturilor, noaptea dintre ani este considerată un portal către un nou început, o oportunitate ideală de reevaluare a relațiilor cu cei din jur și, de ce nu, spre o nouă viață. Românii acordă o atenție specială tradițiilor și superstițiilor de Revelion, crezând și sperând că modul în care întâmpină noul an le va […]
Ce pește trebuie să mănânci de Revelion. Este ieftin și sănătos

Împăcare istorică în showbizul românesc! Cei doi artiști, tată și fiu, au petrecut Crăciunul împreună

Doi artiști, tată și fiu, unt într-un scandal continuu de câțiva ani. Mai mult decât atât, au ajuns și în instanță, dar sărbătorile de iarnă adus o minune în familia lor. De Crăciun, au îngropat securea războiului și au petrecut timp împreună. Călin Geambașu și tatăl său, Petre Geambașu, au fost implicați într-un conflict de […]
Împăcare istorică în showbizul românesc! Cei doi artiști, tată și fiu, au petrecut Crăciunul împreună

Ce a pățit Oana Ciocan după nunta cu Jador, dar nu a tăcut: „Doar trăim într-o țară de oameni bogați”

Jador și Oana Ciocan și-au unit destinele în a treia zi de Crăciun! Celebrul manelist și aleasa inimii sale au avut parte de un eveniment restrâns, unde au luat parte doar familia și prietenii apropiați. Mireasa a strălucit într-o rochie fabuloasă. Nu s-a uitat deloc la bani și a ales exact ce i-a plăcut. Ulterior, […]
Ce a pățit Oana Ciocan după nunta cu Jador, dar nu a tăcut: „Doar trăim într-o țară de oameni bogați”

S-a LOGODIT! Oana Radu a fost cerută de soție, la 13 luni de când a divorțat

Oana Radu este mai fericită ca niciodată, după divorțul de Cătălin Dobrescu! La mai bine de un an de când a pus punct relației cu fostul soț, artista a fost cerută în căsătorie de Șerban, noul său iubit. Cei doi s-au logodit în Paris, orașul iubirii, iar momentul a fost unul extrem de emoționant. Vedeta […]
S-a LOGODIT! Oana Radu a fost cerută de soție, la 13 luni de când a divorțat

Nu glumim cu asta! Ce sumă URIAȘĂ a cerut proprietarul unui apartament din Brașov pentru 6 zile de Revelion

Mulți români aleg să plece în vacanță de sărbători, iar destinațiile montane sunt cele mai căutate. Printre zonele preferate de turiști se numără și Brașov. Fiind o perioadă aglomerată, unii proprietari profită de cererea mare și cresc prețurile. Află, în articol, ce sumă uriașă a cerut o persoană pentru a-și închiria apartamentul 6 zile de […]
Nu glumim cu asta! Ce sumă URIAȘĂ a cerut proprietarul unui apartament din Brașov pentru 6 zile de Revelion

Adio, carne de porc de Revelion! Preparatul cu care Nicolai Tand nu dă chix de Anul Nou

Nicolai Tand este unul dintre cei mai apreciați chefi de la noi din țară. A devenit foarte urmărit pe micile ecrane după ce l-a înlocuit pe Vlăduț în bucătăria emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani, iar participarea la Asia Express i-a adus și mai multă notorietate. Fanii îi urmăresc rețetele cu drag, iar de această […]
Adio, carne de porc de Revelion! Preparatul cu care Nicolai Tand nu dă chix de Anul Nou

Iluzie optică virală | Identificați animalul ascuns în această fotografie!

Dragi cititori, CANCAN.RO a pregătit un test de inteligență, menit să vă antreneze mintea și vă dezvolte spiritul de observație. Este vorba despre o iluzie optică virală pe care trebuie să o deslușiți. Mai exact, trebuie să identificați animalul ascuns în fotografie. Așadar, nu mai stați pe gânduri, priviți cu atenție și spuneți ce vedeți […]
Iluzie optică virală | Identificați animalul ascuns în această fotografie!

Ferească! Ce a făcut Jador după ce s-a căsătorit cu Oana Ciocan. De emoții a uitat de…

Jador și Oana Ciocan și-au unit destinele în a treia zi de Crăciun! Celebrul manelist și aleasa inimii sale au avut parte de un eveniment restrâns, unde au luat parte doar familia și prietenii apropiați. Cei doi au avut parte de o nuntă frumoasă, însă nu a fost lipsită de surprize. Cântărețul a făcut un […]
Ferească! Ce a făcut Jador după ce s-a căsătorit cu Oana Ciocan. De emoții a uitat de…

Horoscop 31 decembrie 2024. Zodia care poate primi inelul de logodnă

Horoscopul zilei de marți, 31 decembrie 2024. Următoarea perioadă este plină de momente frumoase pentru unul dintre nativi. O zodie va avea parte de noroc în dragoste, iar în noaptea dintre ani este posibil să primească inelul de logodnă. Totuși, depinde de ea dacă va spune marele „da”. Iată lista completă a previziunilor pentru fiecare […]
Horoscop 31 decembrie 2024. Zodia care poate primi inelul de logodnă

Fuego va încânta românii de sărbători! Ediție specială de Crăciun și FUEGOVELION MARATON, la TVR 2

Fuego a pregătit două concerte speciale pentru români pe 21 și 22 decembrie. De asemenea, celebrul artist va fi prezent pe micile ecrane într-o specială de Crăciun, dar și de Revelion – FUEGOVELION MARATON, cu FUEGO, la TVR2. Zilele de sărbătoare aduc și ele o tolbă plină de surprize la TVR2! Astfel, pe 25 decembrie, […]
Fuego va încânta românii de sărbători! Ediție specială de Crăciun și FUEGOVELION MARATON, la TVR 2

Ce rețetă de post are Anca Țurcașiu. Poate fi gătită și pentru masa de Crăciun

Anca Țurcașiu a început pregătirile de Crăciun și a făcut o rețetă specială. Fosta concurentă de la Asia Express a mărturisit că acest preparat este perfect atât pentru masa de sărbători, cât și pentru cei care țin post. Celebra actriță a dezvăluit și ingredientele pe care le-a folosit. Deși s-a inspirat de pe internet, a […]
Ce rețetă de post are Anca Țurcașiu. Poate fi gătită și pentru masa de Crăciun

Momente de panică la Spitalul Marie Curie din Capitală! A fost activat planul roșu de intervenție

Momente de panică la Spitalul Marie Curie din Capitală! Un medic de gardă a sunat la 112, după ce a simțit miros puternic de fum. În urma sesizării, a fost activat planul roșu de intervenție. Mai multe echipaje de stingere, de salvare de la înălțime și inclusiv unități SMURD au fost trimise la fața locului. […]
Momente de panică la Spitalul Marie Curie din Capitală! A fost activat planul roșu de intervenție

Alertă de ninsori în toată România! Ce se întâmplă cu vremea în acest weekend

Alertă de vremea rea în acest weekend! Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au actualizat prognoza pentru zilele viitoare și au anunțat că precipitațiile vor cuprinde cea mai mare parte a României. În sudul țării, a fost emis cod galben de viscol. În Transilvania și Moldova vom avea parte de precipitații mixte, iar la munte […]
Alertă de ninsori în toată România! Ce se întâmplă cu vremea în acest weekend

Momente grele pentru Adriana Bahmuțeanu! S-a întors în locul în care a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană

Adriana Bahmuțeanu trece printr-un adevărat coșmar de mai bine de o lună de zile! Jurnalista a trecut prin momente grele după moartea lui Silviu Prigoană pentru că a fost într-o luptă continuă de a-și recupera copiii. De asemenea, vedeta a fost afectată și de decesul afaceristului. Recent, aceasta s-a întors la locul în care a […]
Momente grele pentru Adriana Bahmuțeanu! S-a întors în locul în care a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană

BREAKING | Tatăl lui Nick Rădoi a murit. Milionarul a aflat vestea tragică după ce a ieșit din operația pentru cancer

Momente grele pentru Nick Rădoi! Tatăl milionarului s-a stins din viață, iar el a aflat vestea tragică la câteva ore după ce a ieșit din operație. Afaceristul din America suferise a șasea operație după ce îi recidivase cancerul. Acesta se află în continuare în spital, dar speră să se pună pe picioare pentru a putea […]
BREAKING | Tatăl lui Nick Rădoi a murit. Milionarul a aflat vestea tragică după ce a ieșit din operația pentru cancer

Tensiuni la Casa Iubirii, de la Kanal D! Doi concurenți au fost eliminați pe neașteptate

Noi tensiuni la Casa Iubirii, emisiunea moderată de Andreea Mantea! Cu doar i zi înainte de difuzarea marii finale a sezonului 3, doi concurenți vor fi descalificați pe neașteptate. Producătorii au luat această decizie după ce au intrat în posesia unei conversații surprinzătoare. Casa Iubirii, emisiunea de la Kanal D prezentată de Andreea Mantea, a […]
Tensiuni la Casa Iubirii, de la Kanal D! Doi concurenți au fost eliminați pe neașteptate

Cât îi datorează Florin Talpan lui Gigi Becali după ce a pierdut procesul. E nevoit să își vândă propriul apartament

Florin Talpan a pierdut procesul deschis împotriva lui Gigi Becali și este nevoit să îi restituie o sumă mare de bani. Totuși, juristul are de gând să deschisă un nou proces contra patronului echipei FCSB, notează EVZ.ro. Colonelul Florin Talpan este îngropat în datorii după procesul cu Gigi Becali. În contextul acestui litigiu, juristul a […]
Cât îi datorează Florin Talpan lui Gigi Becali după ce a pierdut procesul. E nevoit să își vândă propriul apartament

Beatrice, o polițistă de 23 de ani, și-a găsit sfârșitul într-un accident cumplit! O mașină a intrat pe contrasens și a lovit-o cu putere

Tragedie fără margini în Botoșani! Beatrice, o tânără polițistă, s-a stins din viață la doar 23 de ani în urma unui accident cumplit la puțin timp după miezul nopții, pe drumul european E58, la ieșirea din orașul Flămânzi. Un alt șofer tânăr din Suceava a pătruns cu mașina pe contrasens și a lovit cu putere […]
Beatrice, o polițistă de 23 de ani, și-a găsit sfârșitul într-un accident cumplit! O mașină a intrat pe contrasens și a lovit-o cu putere

Cel mai ieftin abonament de telefonie mobilă din România. Prețul ireal cerut de Digi RCS-RDS

Digi RCS-RDS pune la bătaie o nouă ofertă pentru clienții săi, dar și pentru potențialii abonați! Compania de internet și telecomunicații a anunțat că românii interesați își pot face abonament cu un preț ireal de mic. Tot ce trebuie să facă este să folosească un cod de reducere atunci când se abonează. Află, în articol, […]
Cel mai ieftin abonament de telefonie mobilă din România. Prețul ireal cerut de Digi RCS-RDS

Pensii mărite la 3.920 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru această categorie de pensionari din România

Începutul lui 2025 aduce vești bune pentru unii pensionari care ar putea primi un venit mult mai mare – 3.920 de lei. Mai exact, anul viitor ar urma să aibă loc două majorări. Pensiile ar trebui să crească o dată după data de 1 ianuarie și a doua oară după finalul lunii martie, potrivit noii […]
Pensii mărite la 3.920 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru această categorie de pensionari din România

Test de logică | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Doar un geniu poate găsi diferența

Dragi cititori, CANCAN.RO a pregătit un test de logică, menit să vă antreneze mintea și vă dezvolte spiritul de observație. Tot ce trebuie să faceți este să găsiți diferența existentă în imaginile de mai sus. Acestea par identice, dar nu sunt. Se spune că doar un geniu poate să o descopere repede. Așadar, luați-vă câteva […]
Test de logică | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Doar un geniu poate găsi diferența

Claudia Puican a dezvăluit ce reguli i-a impus Armin Nicoară în timpul sarcinii + când va naște

Armin Nicoară și Claudia Puican trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și sunt căsătoriți de mai bine de un an. De curând, cei doi au dat și vestea mult așteptată de fani. Artista este însărcinată pentru prima dată. Află, în articol, când urmează să nască, dar și cum decurge sarcina. Claudia Puican și Armin Nicoară […]
Claudia Puican a dezvăluit ce reguli i-a impus Armin Nicoară în timpul sarcinii + când va naște

La ce vârstă s-a măritat Cornelia cu Lupu Rednic. Părinții ei au fost foc și pară

Cornelia și Lupu Rednic formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din lumea muzicii populare românești. Cei doi au construit o relație solidă și fac o echipă foarte bună atât pe plan profesional, cât și personal. Artiștii s-a îndrăgostit cu mulți ani în urmă. Cântăreața era doar o adolescentă atunci când s-a căsătorit cu alesul […]
La ce vârstă s-a măritat Cornelia cu Lupu Rednic. Părinții ei au fost foc și pară

Tzancă Uraganu, scos din minți de colindători. Ce i-au făcut: „Nu vă dă nimeni bani că veniți să…”

Tzancă Uraganu a transmis un mesaj dur pentru colindătorii care îi calcă zilnic pragul. Tinerii l-au scos din minți pe celebrul manelist așa că nu s-a mai putut abține și le-a atras atenția. Vezi, în articol, ce a avut de spus cântărețul! Sărbătorile se apropie cu pași repezii, iar colindătorii au început să ia la […]
Tzancă Uraganu, scos din minți de colindători. Ce i-au făcut: „Nu vă dă nimeni bani că veniți să...”

Cătălin Bordea, super gest pentru bunica lui, înainte de Crăciun. Fapta lui te va face să lăcrimezi

Cătălin Bordea a vorbit mereu frumos despre bunica lui și i-a mulțumit pentru că a avut grijă de el. De asemenea, comediantul nu a uitat de unde a plecat și se întoarce de fiecare dată cu drag în casa de la Botoșani, mai ales că femeia care l-a crescut locuiește în continuare acolo. De această […]
Cătălin Bordea, super gest pentru bunica lui, înainte de Crăciun. Fapta lui te va face să lăcrimezi

Eliminare Casa iubirii 5 ianuarie 2025. Concurentul a încalcat regulamentul, are o super iubită acasă!

Tensiuni la Casa Iubirii! În gala difuzată în data de 5 ianuarie 2025, un concurent va fi eliminat din cadrul show-ului. Acesta a venit în emisiune, susținând că vrea să își găsească jumătatea, însă el o descoperise deja. Tânărul a încălcat regulamentul conform căruia trebuie să fii singur atunci când intri în concurs. În schimb, […]
Eliminare Casa iubirii 5 ianuarie 2025. Concurentul a încalcat regulamentul, are o super iubită acasă!