Irina Rasoveanu

Irina Rasoveanu a terminat studiile Facultății de Jurnalism și Științele Cmunicării, în cadrul Univeristății din București. A făcut primii pași în domeniul jurnalistic încă din anul doi de facultate. A început prin stagii de practică, atât în presa scrisă, la Libertatea, cât și în televiziune, la Antena 1 și Antena 3. Mai apoi, s-a angajat la Antena Stars, unde a fost redactor și reporter mai mult de 3 ani. Acolo a realizat o mulțime de materiale și interviuri atât pentru știri, cât și pentru emisiunea matinală.

În luna octombrie a anului 2023, a făcut un salt important pentru cariera ei, trecând de la televiziune la presa scrisă și ocupând, până în prezent, postul de redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Printre altele, Irina a gestionat site-ul uneia dintre cele mai mari școli de cursuri afterwork din România.

Contact: irina.rasoveanu@cancan.ro

Vezi mai mult

Ce boală are Daniela Iliescu, soția lui Culiță Sterp. Cum ține durerile sub control, de când e gravidă

Daniela Iliescu a vorbit deschis despre boala de care suferă. Mai mult decât atât, soția lui Culiță Sterp a mărturisit că a fost nevoită să renunțe la medicamente în timpul sarcinii, însă a descoperit un tratament natural care o ajută să scape de dureri. Daniela Iliescu a reușit să adune o comunitate foarte mare în […]
Ce boală are Daniela Iliescu, soția lui Culiță Sterp. Cum ține durerile sub control, de când e gravidă

Care a fost cauza reală a morții Mărioarei Zăvoranu. Oana, fiica ei, a făcut mărturisirea abia acum

Mărioara Zăvoranu s-a stins din viață în luna aprilie a anului 2015. Aceasta a avut mai multe probleme de sănătate, însă Oana Zăvoranu a fost acuzată în repetate rânduri că ea ar fi fost motivul pentru care mama sa a murit. Cele două nu au avut o relație tocmai bună, iar între cele două au […]
Care a fost cauza reală a morții Mărioarei Zăvoranu. Oana, fiica ei, a făcut mărturisirea abia acum

Alex Bodi, ‘fiert’ după ce s-a aflat de Ema Uta și Gabi Bădălău? „Pițigoii care caută după resturi…”

Alex Bodi și Ema Uta au trăit o poveste de dragoste intensă, cu multe certuri și împăcări. Ba chiar s-au logodit la un moment dat, însă flacăra iubirii s-a stins în cele din urmă și ei s-au îndreptat către noi orizonturi. Totuși, zvonurile legate de idilele fostei iubite nu i-ar fi picat prea bine afaceristului […]
Alex Bodi, 'fiert' după ce s-a aflat de Ema Uta și Gabi Bădălău? „Pițigoii care caută după resturi...”

Test IQ | Care ceainic este mai plin? Doar românii extrem de inteligenți răspund în 5 secunde

Dragi cititori, CANCAN.RO a pregătit un test de inteligență, menit să vă antreneze mintea și vă dezvolte spiritul de observație. Tot ce trebuie să faceți este să vă dați seama care ceainic este mai plin. Se spune că românii extrem de inteligenți răspund pot să descopere adevărul în 5 secunde. Așadar, luați-vă câteva momente și […]
Test IQ | Care ceainic este mai plin? Doar românii extrem de inteligenți răspund în 5 secunde

E alertă de poluare în București! Calitatea aerului a ajuns la nivelul ”extrem de rău”. Ce înseamnă asta

Alertă de poluare masivă în Capitală! Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) a avertizat că, recent, calitatea aerului a ajuns la valori de foarte rău și extrem de rău. Specialiștii susțin că traficul este principalul motiv de poluare în orașele mar. De asemenea, un alt factor care contribuie la poluare îl reprezintă vremea nefavorabilă. Află, […]
E alertă de poluare în București! Calitatea aerului a ajuns la nivelul ”extrem de rău”. Ce înseamnă asta

Tragedie în Galați! Un bărbat a murit ars în propria casă

Tragedie în județul Galați! Un bărbat în vârstă de 67 de ani din localitatea Smârdan, județul Galați, a murit ars în propria locuință. Casa a ars ca o torță, iar victima nu a mai avut nicio șansă. Atunci când au ajuns la fața locului, pompierii l-au găsit pe gălățean carbonizat. Marți dimineața, 21 ianuarie 2024, […]
Tragedie în Galați! Un bărbat a murit ars în propria casă

Vremea o ia razna în România! Zonele în care vine căldura: temperaturi de primăvară

Această iarnă continuă să ne surprindă cu temperaturi total anormale pentru luna ianuarie, depășind frecvent valorile obișnuite ale perioadei. În timp ce frigul specific sezonului pare să întârzie, regiunile montane și restul țării se confruntă cu un deficit semnificativ de precipitații. În următoarele zile, valorile termice vor continua să crească, devenind o vreme specifică primăverii. […]
Vremea o ia razna în România! Zonele în care vine căldura: temperaturi de primăvară

Daciana Sârbu, prima reacție după ce s-a aflat că a divorțat de Victor Ponta: ”Mintea mea…”

Daciana Sârbu a oferit prima reacție după ce s-a aflat că a divorțat de Victor Ponta. Cei doi au decis să își separe drumurile, după 19 ani de mariaj. Încă din 2024 au apărut zvonuri referitoare la o posibilă separare, însă acum a ieșit la iveală și documentul care confirmă despărțirea. Este vorba despre declarația […]
Daciana Sârbu, prima reacție după ce s-a aflat că a divorțat de Victor Ponta: ”Mintea mea...”

Ce cantitate de cafea este recomandat să bei, potrivit unui cardiolog renumit. Dacă este consumată corect, poate crește speranța de viață

Cafeaua este una dintre băuturile preferate ale oamenilor din întreaga lume, iar mulți nu pot să își înceapă ziua fără o cană generoasă. Totuși, unele persoane aleg să consume o cantitate mult mai mare, pe întreaga perioadă a zilei. Acest subiect a creat multe controverse și a dus la numeroase studii științifice și dezbateri medicale. […]
Ce cantitate de cafea este recomandat să bei, potrivit unui cardiolog renumit. Dacă este consumată corect, poate crește speranța de viață

Cum se manifestă miozita și care sunt simptomele specifice. Boala rară a făcut victime și în România

În sezonul rece, foarte mulți oameni se luptă cu diverse afecțiuni. În România, cazurile de gripă sunt din ce în ce mai multe și se răspândesc mai ales în cazul copiilor, însă oamenii se confruntă și cu alte probleme de sănătate. Recent, o boală rară a făcut victime și la noi în țară. Este vorba […]
Cum se manifestă miozita și care sunt simptomele specifice. Boala rară a făcut victime și în România

Motivul pentru care Gigi Becali nu mai consumă alcool: „A venit salvarea, a văzut că…”

La cei 66 de ani ai săi, Gigi Becali se menține impecabil. Patronul FCSB a dezvăluit că acordă o atenție deosebită alimentației sale și a renunțat la unele produse care îi fac rău. Mai mult decât atât, latifundiarul din Pipera nu consumă deloc alcool, iar în spatele acestei decizii se află o poveste neașteptată. Afaceristul […]
Motivul pentru care Gigi Becali nu mai consumă alcool: „A venit salvarea, a văzut că...”

Motivul bizar pentru care Donald Trump și-a instalat un buton roșu într-o cutie de lemn, în Biroul Oval

Imaginile cu Donald Trump biroul oficial al președintelui de la Casa Albă au devenit virale. Oamenii au observat că liderul american și-a instalat un buton roșu într-o cutie de lemn. Acest „obiect” a fost prezent și în fostul mandat, însă fusese înlăturat de Joe Biden. Află, în articol, ce reprezintă! Donald Trump a revenit la […]
Motivul bizar pentru care Donald Trump și-a instalat un buton roșu într-o cutie de lemn, în Biroul Oval

Cine a fost de vină în accidentul cumplit în care Daria și-a pierdut viața? Alte două persoane au murit

Tragedie fără margini în apropiere de Craiova! Daria, o tânără de 19 ani, și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla s-a ciocnit puternic de un TIR. În accident, au murit și bunica sa, în vârstă de 73 de ani, și un prieten de familie de 52 de ani. Cum s-a produs nefericitul […]
Cine a fost de vină în accidentul cumplit în care Daria și-a pierdut viața? Alte două persoane au murit

Ce se întâmplă cu fiicele lui Victor Ponta cu Daciana? La cine au rămas, după divorț

Este știrea momentului! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de mariaj. Încă din 2024 au apărut zvonuri referitoare la o posibilă separare, însă acum a ieșit la iveală și documentul care confirmă despărțirea. Este vorba despre declarația de avere a fostului prim-ministru. Cei doi foști soți au împreună două fete, Irina […]
Ce se întâmplă cu fiicele lui Victor Ponta cu Daciana? La cine au rămas, după divorț

Doliu în fotbalul românesc! A murit Ion Cănăvoiu la doar 47 de ani

Tragedie în lumea sportului! Un fost fotbalist s-a stins din viață la doar 47 de ani. Bărbatul a acuzat dureri puternice în piept, iar familia l-a dus de urgență la spital. Din nefericire, acesta a murit în fața medicilor, în timp ce i se efectua o electrocardiogramă (EKG) – un test care măsoară activitatea electrică […]
Doliu în fotbalul românesc! A murit Ion Cănăvoiu la doar 47 de ani

Adio, cartele SIM pentru telefoane mobile. Cu ce vor fi înlocuite

Tehnologia continuă să se dezvolte în diverse moduri, iar o nouă schimbare urmează să fie implementată. Mai exact, cartelele SIM pentru telefoanele mobile ar putea dispărea în curând. Află, în articol, cu ce vor fi înlocuite. Producătorii noilor smartphone-uri și-au propus să reducă numărul de părți ale telefonului pe care utilizatorul le poate accesa. De […]
Adio, cartele SIM pentru telefoane mobile. Cu ce vor fi înlocuite

De ce vrea Andra, o româncă stabilită în Anglia, să se întoarcă în țară? Mulți se regăsesc în situația ei

Andra, o româncă stabilită în Anglia, a povestit că își dorește să se întoarcă la noi în țară. Tânăra a mărturisit că este mai greu să faci ceea ce îți dorești în România, însă nu vrea să mai stea plecată peste hotare. Mai mult decât atât, aceasta a dezvăluit și motivele care au împins-o să […]
De ce vrea Andra, o româncă stabilită în Anglia, să se întoarcă în țară? Mulți se regăsesc în situația ei

Ce plan are Trump pentru România? Un fost diplomat din prima administrație a președintelui american a făcut dezvăluiri inedite

Nicholas Kass, un fost diplomat din prima administrație Trump, a făcut dezvăluiri inedite despre un plan amplu pe care îl are președintele Americii. Unul dintre proiectele sale vizează și țara noastră. Donald Trump a revenit la Casa Albă, ca președinte al Statelor Unite, pentru a doua oară. În data de 20 ianuarie, a avut loc […]
Ce plan are Trump pentru România? Un fost diplomat din prima administrație a președintelui american a făcut dezvăluiri inedite

Cum arată Cazionul din Constanța acum? Imagini rare din interior

După mai bine de patru ani, lucrările la Cazonul din Constanța s-au încheiat, iar marea deschidere este aproape. Zeci de specialiști au contribuit pentru ca edificiul de la Malul Mării să capete o nouă înfățișare. Renovările au costat aproape 200 de milioane de lei, însă interiorul este unul impresionant. Fiecare loc al clădirii a fost […]
Cum arată Cazionul din Constanța acum? Imagini rare din interior

Cât a costat pălăria purtată de Melania Trump? Toată lumea a fost cu ochii pe ea

Donald Trump a revenit la Casa Albă, ca președinte al Statelor Unite, pentru a doua oară. În data de 20 ianuarie, a avut loc investirea celui de-al 47-lea președinte american. Soția sa, Melania Trump, a făcut furori cu apariția sa. Prima Doamnă a purtat o ținută bleumarin-alb, însă piesa de rezistență a reprezentat-o pălăria care […]
Cât a costat pălăria purtată de Melania Trump? Toată lumea a fost cu ochii pe ea

VH2 a lansat prima piesă de dragoste după decesul lui Gabriel Cotabiță: „Mai stai o zi”

Trupa VH2, înființată de Gabriel Cotabiță și Mihai Pocorschi în anul 2002, continuă să primească apreciere din partea publicului. Mai mult decât atât, recent, formația a lansat prima piesă de dragoste după decesul regretatului artist. Titlul melodiei este sugestiv, ținând cont de pierderea uriașă. De asemenea, co-fondatorul trupei a transmis un mesaj emoționant legat de […]
VH2 a lansat prima piesă de dragoste după decesul lui Gabriel Cotabiță: „Mai stai o zi”

Ce s-a întâmplat, de fapt, cu tânărul de 20 de ani dat dispărut. Marian a fost găsit fără suflare

Tragedie în județul Constanța! Marian Acatrinei, un tânăr de 20 de ani, a fost găsit fără suflare la marginea orașului Năvodari! Acesta fusese dat dispărut de către familie cu două zile înainte de descoperirea macabră. Află, în articol, ce s-a întâmplat cu el! Sâmbătă, 18 ianuarie, Marian Acatrinei a plecat de acasă și nu a […]
Ce s-a întâmplat, de fapt, cu tânărul de 20 de ani dat dispărut. Marian a fost găsit fără suflare

Plipli, posesorul păpușii Maltida, despre inițierea în lumea paranormalului: „E catalogată una dintre cele mai bântuite păduri din România”

Cea mai nouă ediție a emisiunii CANCAN SENZAȚIONAL, unde invitat permanent este Dan Diaconescu, a fost prezentată de Plitan Darius, cunoscut pe TikTok ca Plipli. Mai mult decât atât, acesta a adus-o în studio și pe celebra sa păpușă bântuită, Matilda. Cei doi au abordat numeroase subiecte legate de experiențe paranormale. Printre altele, influencerul a povestit […]
Plipli, posesorul păpușii Maltida, despre inițierea în lumea paranormalului: „E catalogată una dintre cele mai bântuite păduri din România”

Calvarul prin care Oana Ioniță a trecut! Soacra ei i-a smuls copilul din mașină și…

Oana Ioniță trece prin clipe grele! Cu lacrimi în ochi, fosta bebelușă de la Cronica Cârcotașilor a făcut mărturisiri dureroase despre situația grea prin care a trecut în urma divorțului de Florin Budnaru. Mult timp, vedeta nu și-a putut vedea copilul. Mai mult decât atât, a povestit un episod în care soacra i-a muls fiul […]
Calvarul prin care Oana Ioniță a trecut! Soacra ei i-a smuls copilul din mașină și...

Cum arată acum fiul lui Daniel Pavel. Antoniu a împlinit 20 de ani

Antoniu, fiul lui Daniel Pavel din căsnicia cu Anca Pirvutoiu, a împlinit 20 de ani. Prezentatorul de la Survivor a transmis un mesaj foarte emoționant pentru băiatul său cu ocazia zilei sale de naștere. Mai mult decât atât, a ținut să îi mulțumească fostei partenere pentru ceea ce este băiatul lui astăzi. Femeia a avut […]
Cum arată acum fiul lui Daniel Pavel. Antoniu a împlinit 20 de ani

Nepoata lui Tzancă Uraganu, Gucci, s-a logodit cu iubitul ei, la doar 14 ani. Când vor face nunta

Bucurie mare în familia lui Tzancă Uraganu! Gucci, fiica minoră a lui Miraj Tzunami, plecase de la domiciliu cu iubitul ei, iar părinții ei erau foarte îngrijorați cu privire la acest lucru. În cele din urmă, fata de 14 ani s-a întors acasă, iar acum s-a logodit cu băiatul alături de care fugise. Tatăl și […]
Nepoata lui Tzancă Uraganu, Gucci, s-a logodit cu iubitul ei, la doar 14 ani. Când vor face nunta

A fost reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Cine este

Oamenii legii au reținut primul suspect în cazul crimei din Bragadiru! În data de 10 ianuarie, un muncitor, care efectua lucrări la centura Capitalei, a descoperit trupul neînsuflețit al unei femei, în stare avansată de putrefacție. Bărbatul a sunat de urgență la 112, iar oamenii legii au deschis o anchetă. La scurt timp s-a aflat […]
A fost reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Cine este

Când a cerut-o Florin Ristei pe Naomi Hedman de soție! „Dar nu consider că primul ‘te iubesc’…”

Naomi Hedman și Florin Ristei s-au despărțit în urmă cu aproximativ un an, iar bruneta și-a refăcut viața alături de Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea. În schimb, artistul nu s-a mai afișat de atunci alături de altă femeie. Mai mult decât atât, recent, fostul jurat de la X Factor a povestit cum a cerut-o în […]
Când a cerut-o Florin Ristei pe Naomi Hedman de soție! „Dar nu consider că primul 'te iubesc'...”

Au devenit părinți la 9 luni de când s-au căsătorit! Vedetele din România sunt în extaz: au o fetiță

Bucurie mare pentru două vedete de la noi! El este fotbalist, iar ea o artistă cunoscută din Banat. În vara anului trecut, cei doi au anunțat că vor deveni părinți, iar în urmă cu o zi, fetița lor a sosit pe lume într-o clinică din Timișoara. Miruna Lazea și Marius Constantin, căci despre ei este […]
Au devenit părinți la 9 luni de când s-au căsătorit! Vedetele din România sunt în extaz: au o fetiță

Cum a reușit o mamă din Mureș să dea BAC-ul în locul fiului său. Ce meserie are femeia

O mamă din Mureș a dorit cu orice preț să își ajute copilul pentru a promova bacalaureatul, așa că a pus la cale un plan elaborat. Femeia a fost ajutată de supraveghetori, cu sprijinul inspectorului general de la acea vreme. În cele din urmă, a recunoscut acuzațiile, reușind să încheie un acord cu procurorii. Tribunalul […]
Cum a reușit o mamă din Mureș să dea BAC-ul în locul fiului său. Ce meserie are femeia

Ce a pățit Sorin din Iași, după ce a comandat de pe internet o geacă de 757 lei: „Am fost la Poliție și la Protecția Consumatorului”

Probleme pentru Sorin, un bărbat din Iași! Acesta a comandat pe internet o geacă în valoare de 757 de lei, însă a trimis coletul retur. Din păcate, articolul vestimentar nu a mai ajuns la destinație, iar acum nu reușește să intre nici în posesia pachetului, dar nici să recupereze banii. În cele din urmă, după […]
Ce a pățit Sorin din Iași, după ce a comandat de pe internet o geacă de 757 lei: "Am fost la Poliție și la Protecția Consumatorului"

Teo Trandafir a comentat demisia Gabrielei Cristea de la Antena Stars: „Te mănâncă de viu…”

În urmă cu doar câteva zile, Gabriela Cristea și-a surprins fanii, anunțând că nu va mai prezenta emisiunea „Mireasa- Capriciile iubirii”, de la Antena Stars. Vedeta a renunțat la postul de televiziune după 10 ani. Vestea a ajuns la urechile lui Teo Trandafir care a comentat subiectul. Află, în articol, ce reacție a avut prezentatoarea […]
Teo Trandafir a comentat demisia Gabrielei Cristea de la Antena Stars: „Te mănâncă de viu...”

Probleme pentru graviduța LaLa de la Insula Iubirii. Prin ce trece: „Ai dureri peste tot de…”

Larisa Mârtan, cunoscută de la emisiunea Insula Iubirii, se pregătește să devină mamă pentru prima dată. Sarcina nu a fost una tocmai ușoară pentru Lala. Fosta ispită a show-ului de la Antena 1 a dezvăluit că se confruntă cu probleme. Durerile nu îi dau deloc pace. Larisa Mârtan, cunoscută drept Lala, a fost una dintre […]
Probleme pentru graviduța LaLa de la Insula Iubirii. Prin ce trece: „Ai dureri peste tot de...”

Prima eliminare de la Power Couple: „S-a îndeplinit frica noastră cea mai mare”

Miercuri, 15 ianuarie 2025, a avut loc prima eliminare în emisiunea Power Couple. Două cupluri au fost propuse pentru a pleca acasă, iar restul concurenților au fost nevoiți să îi voteze pe cei care își doresc să rămână. Află, în articol, toate detaliile! Ultima ediție din Power Couple a fost una tensionată. Cooncurenții au avut […]
Prima eliminare de la Power Couple: "S-a îndeplinit frica noastră cea mai mare"

Doliu în fotbalul românesc! A murit fotbalistul accidentat de Marius Lăcătuș, Vasile Ardelean

Doliu în fotbalul românesc! Vasile Ardelean, fundașul central cu peste 100 de meciuri în Divizia A la FCM Bacău, s-a stins din viață la doar 50 de ani. Radu Ciobanu, fostul său coechiper, este cel care a făcu anunțul trist. Ulterior, mesajele de condoleanțe au început să curgă în mediul online. Joi, 16 ianuarie 2025, […]
Doliu în fotbalul românesc! A murit fotbalistul accidentat de Marius Lăcătuș, Vasile Ardelean

Imagini APOCALIPTICE cu parcul IOR. Toată mini-pădurea a fost tăiată fără milă, iar locul arata ca un câmp

Imagini tulburătoare cu parcul IOR! Mini-pădurea a fost tăiată fără milă, iar acum întreaga zonă arată de parcă acolo ar fi avut loc un război. Peisajul superb care transmitea liniște a ajuns greu de privit, iar tăierile copacilor continuă. În urmă cu 5 zile, a fost adoptat Codul Silvic, ce prevede sancţiuni mai drastice pentru […]
Imagini APOCALIPTICE cu parcul IOR. Toată mini-pădurea a fost tăiată fără milă, iar locul arata ca un câmp

Dan Capatos îl atacă puternic pe manelistul Liviu Guță: „Făceai pușcărie ca un prost ce ești”

Dan Capatos nu a mai rezistat și a răbufnit în direct. Omul de televiziune l-a atacat dur pe Liviu Guță la Un show păcătos. Acesta s-a enervat la culme atunci când manelistul l-a acuzat că dezinformează și instigă la ură în emisiunea sa de pe Antena Stars.  Dan Capatos nu a mai ținut cont de […]
Dan Capatos îl atacă puternic pe manelistul Liviu Guță: „Făceai pușcărie ca un prost ce ești”

Probleme de sănătate pentru Andreea Mantea: „Tremur de durere. Iau foarte multe pastile, o să…”

Andreea Mantea se confruntă cu probleme de sănătate! Vedeta și-a îngrijorat fanii după ce a apărut la Casa Iubirii, emisiunea pe care o prezintă, cu fața umflată. Deși a încercat să mascheze cu machiajul profesionist, oamenii care o urmăresc au observat că ceva nu este în regulă și au întrebat-o ce s-a întâmplat. Așadar, moderatoarea […]
Probleme de sănătate pentru Andreea Mantea: „Tremur de durere. Iau foarte multe pastile, o să...”

Cum arată animalul care se hrănește cu pietre. E singurul din lume care face asta

Oamenii de știință au făcut o descoperire remarcabilă într-un râu din provincia Bohol, Filipine. Cunoscând foarte bine zona, localnicii au fost cei care i-au ghidat pe cercetări. În cele din urmă, au identificat o vietate rară și ciudată care se hrănește cu… pietre. De altfel, este singurul animal din lume care face acest lucru. Ulterior, […]
Cum arată animalul care se hrănește cu pietre. E singurul din lume care face asta

Vedeta din România care susține că i s-au pus substanțe interzise în băutură: „Stare de rău, de confuzie maximă”

O vedetă din România a povestit coșmarul prin care a trecut chiar în noaptea de Revelion. Aceasta a fost nevoită să își amâne toate planurile, după ce a servit un cappuccino la un local din Capitală. A început imediat să se simtă foarte rău, iar acum susține că i s-au pus substanțe interzise în băutură. […]
Vedeta din România care susține că i s-au pus substanțe interzise în băutură: „Stare de rău, de confuzie maximă”

Singura categorie de pensionari din România ale căror pensii vor crește începând cu 1 martie 2025

Vești bune pentru unii pensionari! Premierul Marcel Ciolacu a făcut anunțul mult așteptat. Această categorie de români va primi mai mulți bani începând cu 1 martie 2025. Guvernul a anulat indexarea cu rata medie anuală a inflației care trebuia să aibă loc la începutul acestui an, după ce ministrul de Finanțe a invocat lipsa banilor. […]
Singura categorie de pensionari din România ale căror pensii vor crește începând cu 1 martie 2025

Păzea! Cum își descarcă Maria Popovici nervii. Sportul e destul de periculos

Maria Popovici și-a uimit fanii cu ultimele postări de pe rețelele de socializare. Actrița le-a arătat urmăritorilor săi cum scapă de nervi. Comedianta a apelat la un sport care poate fi destul de periculos. Maria Popovici a trecut printr-o transformare uriașă, după divorțul de Mincu. Pe lângă schimbarea culorii părului, comedianta s-a concentrat pe topirea […]
Păzea! Cum își descarcă Maria Popovici nervii. Sportul e destul de periculos

Marina Almășan, pusă la zid de Georgică Cornu. Câte sute de mii de euro îi cere și de ce

Marina Almășan și Georgică Cornu continuă scandalul după despărțire în instanță! Urmează un nou proces între cei doi foști parteneri. Bărbatul a fost cel care a dat-o în judecată pe prezentatoarea TV. Omul de afaceri îi cere vedetei o sumă de bani imensă pe care i-ar fi pus-o la dispoziție la începutul relației lor, susține […]
Marina Almășan, pusă la zid de Georgică Cornu. Câte sute de mii de euro îi cere și de ce

Schimbări majore pentru elevii din România. Ministrul Educației a dat ordinul: „Aceste practici sunt nocive”

Ministrul Educației, Daniel David, a explicat că își dorește eliminarea unor practici tradiționale din școlile românești, precum scrisul după dictare și transcrierea mecanică din manuale. De asemenea, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a precizat că profesorii trebuie să folosească metode moderne de învățare, concentrându-se pe formarea valorilor, culturii și abilităților practice. Daniel David consideră că […]
Schimbări majore pentru elevii din România. Ministrul Educației a dat ordinul: „Aceste practici sunt nocive”

Probleme pentru Emily Burghelea. Vedeta e la un pas să cedeze: „De multe ori nu-i ușor”

Emily Burghelea se confruntă cu o situație dificilă. Influencerița s-a fotografiat cu lacrimi în ochi și a vorbit despre momentele grele prin care trece. De asemenea, ea a avut un mesaj important pentru mămici. Emily Burghelea a devenit cunoscută după participarea la emisiunea „Bravo, ai stil!”, de la Kanal D. Influencerița a reușit să își […]
Probleme pentru Emily Burghelea. Vedeta e la un pas să cedeze: „De multe ori nu-i ușor”

Petre Roman, chemat la Parchetul General în dosarul Mineriada. Cum se apără: „Eu eram cel venit de…”

Procurorii trebuie să refacă ancheta în dosarul Mineriadei din iunie 1990, după ce probele strânse de anchetatori au fost anulate în instanță. Așadar, au reînceput audierile în acest caz. Miercuri, 15 ianuarie, Petre Roman a fost chemat la Parchetul General, acuzat de infracțiuni contra umanității. Totodată, fostul președinte Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu. […]
Petre Roman, chemat la Parchetul General în dosarul Mineriada. Cum se apără: „Eu eram cel venit de...”

Cine sunt suspecții audiați în cazul crimei din Bragadiru. Ce s-a întâmplat după ce au picat testul poligraf

Au apărut doi suspecți în cazul crimei violente din Bragadiru. Bărbații, cetățeni egipteni, s-au mutat în România în urmă cu câțiva ani. Unul dintre ei locuiește în apropierea centrului de dezmembrări, unde a fost găsit trupul neînsuflețit al Marinei Ciosu. Aceștia au fost audiați, iar ulterior supuși unui test poligraf pe care l-au picat.  În […]
Cine sunt suspecții audiați în cazul crimei din Bragadiru. Ce s-a întâmplat după ce au picat testul poligraf

Ce pățește Delia Matache de fiecare dată când e Lună plină: „Căpăul era ocupat, se…”

Delia Matache a început anul așa cum și-a obișnuit fanii, cu o vacanță departe de casă. Cunoscută pentru pasiunea ei pentru călătorii, de această dată, vedeta și soțul ei se află în Asia. Cei au avut parte de momente speciale, dar s-au confruntat și cu probleme. Mai exact, Luna plină i-a dat bătăi de cap […]
Ce pățește Delia Matache de fiecare dată când e Lună plină: „Căpăul era ocupat, se...”

Silviu Prigoană, dat în judecată la 2 zile de la moartea sa. Care este motivul

Silviu Prigoană nu are liniște nici după moarte! Afaceristul a fost dat în judecată la două zile după ce s-a stins din viață. Procesul este înregistrat în data de 14 noiembrie 2024. Află, în articol, toate detaliile! În data de 12 noiembrie, Silviu Prigoană s-a stins din viață la vârsta de 60 de ani. Omul […]
Silviu Prigoană, dat în judecată la 2 zile de la moartea sa. Care este motivul

Liviu Guță a dat primul semn de viață! „Nu sunt mort, nu sunt nici în Panama”

În ultimele zile, Liviu Guță a fost în atenția publică, după ce au apărut mai multe speculații la adresa lui. Timp de aproape doi ani, artistul a fost dat dispărut, iar pe parcursul acestei perioade, au apărut zvonuri conform cărora ar fi fugit în Panama sau chiar s-ar fi stins din viață. Ei bine, după […]
Liviu Guță a dat primul semn de viață! „Nu sunt mort, nu sunt nici în Panama”

Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather

După câteva zile cu temperaturi destul de călduroase, vremea se schimbă. Dacă până acum am putut să vorbim de temperaturi aproape de primăvară, acum valorile termice încep să scadă și se apropie de normalul perioadei. De asemenea, meteorologii anunță ninsori în mai multe zone din țară, inclusiv în Capitală. Află, în articol, pe ce dată […]
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather

Alertă în România! Florin a dispărut fără urmă. Cine îl vede, să sune la 112

Autoritățile din România sunt în alertă! Florin Perca, un bărbat în vârstă de 33 de ani, a dispărut fără urmă în luna februarie a anului trecut, iar de atunci este de negăsit. Poliția nu a reușit să îl identifice până acum și a cerut ajutorul cetățenilor. Așadar, cine îl vede, este rugat să sune la […]
Alertă în România! Florin a dispărut fără urmă. Cine îl vede, să sune la 112

Andra Gogan, vecină cu incendiile din Los Angeles! Vedeta e în stare de alertă: „Bagajul e pregătit”

În data de 7 ianuarie, un adevărat coșmar a început în California, SUA. Șase incendii simultane au devastat mai multe cartiere din Los Angeles. Oamenii au fost evacuați, iar casele lor s-au făcut scrum. Andra Gogan și fratele ei, Răzvan, locuiesc într-o clădire aflată la doar 10 minute de unde au izbucnit flăcările mistuitoare. Influencerița […]
Andra Gogan, vecină cu incendiile din Los Angeles! Vedeta e în stare de alertă: „Bagajul e pregătit”

Gagea și Virginia de la „Casa iubirii”, apropieri și pupici la greu: „Suntem iubiți”

Gagea și Virginia și-au luat fanii prin surprindere, după ce s-au afișat în ipostaze romantice. Telespectatorii emisiunii Casa Iubirii s-au bucurat să îi vadă pe cei doi atât de apropiați. Mai mult decât atât, finalistul sezonului 3 al show-ului de pe Kanal D a precizat că sunt iubiți, iar în curând urmează și nunta. Duminică, […]
Gagea și Virginia de la „Casa iubirii”, apropieri și pupici la greu: „Suntem iubiți”

Temperaturi de -20 de grade în România! Zonele în care iarna își intră în drepturi

După câteva zile cu temperaturi destul de călduroase, vremea se schimbă semnificativ. Dacă până acum am putut să vorbim de temperaturi aproape de primăvară, acum valorile termice încep să scadă drastic. De asemenea, meteorologii anunță un val de aer polar care va afecta România, maximele atingând chiar și -20 de grade Celsius în unele zone. […]
Temperaturi de -20 de grade în România! Zonele în care iarna își intră în drepturi

Câinele tău nu te place? Uite ce trebuie să faci ca să îi intri în grații

Foarte mulți oameni au animale de companie, iar câinii sunt printre preferați. Totuși, unele persoane nu reușesc să se înțeleagă prea bine cu patrupezii lor. Ei bine, este necesar să știți cum să îi îngrijiți corect pentru a le intra în grații. Nu este suficient să îi hrăniți sau să îi scoateți la plimbare. Aceștia […]
Câinele tău nu te place? Uite ce trebuie să faci ca să îi intri în grații

De ce fiul Corneliei Catanga nu va reveni niciodată în România: „America este patria…”

Alex, fiul Corneliei Catanga și al lui Aurel Pădureanu, și-a găsit fericirea peste Ocean. Tânărul s-a stabilit în America și nu are de gând să se mai întoarcă în România. Tatăl său a oferit detalii despre parcursul profesional al băiatului său, dar și despre decizia de a rămâne în SUA. Regretata Cornelia Catanga a făcut […]
De ce fiul Corneliei Catanga nu va reveni niciodată în România: „America este patria...”

Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul

O descoperire macabră a fost făcută, pe data de 10 ianuarie, pe Șoseaua de Centură a Capitalei. A fost găsită o femeie decedată, în stare avansată de putrefacție. Cel care a descoperit cadavrul a sunat de urgență la 112, iar oamenii legii au deschis o anchetă. Trupul neînsuflețit a fost trimis la Institutul de Medicină […]
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul

Culiță Sterp s-a dat de gol în vacanța din Elveția! Ce a FURAT când a fost la Survivor România

Daniela Iliescu și Culiță Sterp au plecat într-o vacanță prin Europa, alături de fiul lor, Milan. În timp ce se aflau într-o piscină în aer liber din Elevția, cei doi au făcut un filmuleț în care artistul a adus în discuție un moment controversat de la Survivor. Acesta s-a dat de gol și a mărturisit […]
Culiță Sterp s-a dat de gol în vacanța din Elveția! Ce a FURAT când a fost la Survivor România

Cine vor fi liderii săptămânii de la Casa iubirii. Am aflat tot: ce afinități s-au format

Noul sezon al emisiunii Casa Iubirii a început în forță luni, 13 ianuarie 2025. Concurenții au început deja să își arate preferințele și s-au format unele afinități. Află, în articol, cine vor fi liderii săptămânii în cadrul show-ului prezentat de Andreea Mantea. Duminică, 12 ianuarie 2025, a avut loc marea finală Casa Iubirii. Virginia și […]
Cine vor fi liderii săptămânii de la Casa iubirii. Am aflat tot: ce afinități s-au format