Acasă » Știri » VIDEO LIVE | Vedeți aici Gala Premiilor Oscar 2026, duminică noapte, de la ora 1:00

VIDEO LIVE | Vedeți aici Gala Premiilor Oscar 2026, duminică noapte, de la ora 1:00

De: Irina Maria Daniela 15/03/2026 | 12:30
VIDEO LIVE | Vedeți aici Gala Premiilor Oscar 2026, duminică noapte, de la ora 1:00
VIDEO LIVE Gala Premiilor Oscar 2026. Sursa foto: colaj Cancan.ro

Gala decernării Premiilor Oscar 2026 are loc duminică, 15 martie, la Dolby Theatre din Los Angeles. În România, fanii pot urmări transmisia video live în noaptea de 15 spre 16 martie, începând cu ora 01:00. A 98-a ediție a evenimentului, denumit oficial Academy Awards, aduce în prim-plan cele mai iubite producții cinematografice ale anului 2025.

Gala Premiilor Oscar 2026 din acest an promite să fie una cu mari, mari emoții și surprize. Printre producțiile care se bat pentru titlul de „Cel mai bun film” se numără „Sinners”, care a adunat un număr record de nominalizări – 16, și „One Battle After Another”, care a adunat 11 nominalizări.

VIDEO LIVE | Gala Premiilor Oscar 2026

Gala decernării Premiilor Oscar 2026 va avea loc duminică, 15 martie, la ora 19:00, ora Americii. Diferența de fus orar dintre România și SUA face ca ceremonia să fie difuzată live în noaptea de 15 spre 16 martie 2026, adică duminică spre luni, începând cu ora 01:00.

Ca de obicei, transmisiunea va dura între trei și patru ore, ediția din acest an terminându-se în jurul orelor 05:00 – 06:00, ora României. Gala va fi transmisă de postul de televiziune american ABC, care deține drepturile de difuzare, și de platforma online Hulu. În România, Premiile Oscar 2026 se pot vedea live aici.

Cine prezintă Oscarurile în 2026

Gazda principală a evenimentului este comediantul Conan O’Brien, în vârstă de 62 de ani, care și-a asumat acest rol pentru a doua oară. Acesta a mai prezentat, în trecut, Premiile Emmy și MTV Movie Awards și a fost gazda talk-show-urilor „Late Night with Conan O’Brien”, „The Tonight Show with Conan O’Brien” și „Conan”.

„O’Brien este persoana perfectă pentru a coordona festivitatea noastră globală a filmului, cu umorul său genial, dragostea sa pentru filme și expertiza sa în televiziune în direct. Capacitatea sa remarcabilă de a se apropia de public va aduce spectatorii laolaltă pentru a face ceea ce Oscarurile fac cel mai bine – să cinstească filmele și cineaștii spectaculoși ai acestui an”, susțin Bill Kramer, CEO al Academiei, și Janet Yang, președintele Academiei.

Ca de obicei, pe scenă vor urca nume celebre care vor anunța și înmâna trofeele câștigătorilor pentru fiecare categorie în parte. Printre numele confirmate la Premiile Oscar 2026 se numără Javier Bardem, Adrien Brody, Kieran Culkin, Chris Evans, Demi Moore, Kumail Nanjiani, Maya Rudolph, Mikey Madison și Zoe Saldaña.

Filmele favorite la Gala Premiilor Oscar 2026

Ediția din acest an are două pelicule favorite la titlul de „Cel mai bun film”. Este vorba despre lungmetrajul „Sinners” și „One Battle After Another”. Conform cotelor de la casele de pariuri, acesta din urmă este marele favorit al serii la cele mai importante trofee (vezi mai jos toate nominalizările).

„Sinners”, record la Premiile Oscar 2026


„Sinners” („Păcătoșii”) a fost lansat internațional pe 07.03.2025 și în România pe 18.04.2025. A obținut notele 7.6 pe IMBD și 6.9 pe Cinemagia, dar a adunat un număr record de nominalizări la Oscarurile din 2026. Lungmetrajul este semnat de Ryan Coogler, iar din distribuție fac parte actori celebri ca: Hailee Steinfeld, Jack O’Connell, Michael B. Jordan, Wunmi Mosaku, Delroy Lindo.

Filmul este descris de critici drept un „cameleon” cinematografic, combinând cu succes genurile dramă istorică, horror și musical. Acțiunea are loc în America, în 1930, o epocă marcată de tensiuni rasiale și transformări sociale profunde.

„One Battle After Another”, marele favorit la Oscaruri


Lungmetrajul a reușit să obțină 11 nominalizări la cea de-a 98-a ediție a Academy Awards. „One Battle After Another” s-a impus și la Premiile BAFTA 2026, unde a câștigat 6 trofee, printre care „Cel mai bun film” și „Cel mai bun regizor”. La Globurile de Aur 2026, producția a reușit să plece acasă cu 4 trofee – „Cel mai bun film” comedie sau musical și distincții pentru regie și scenariu.

Filmul este regizat de Paul Thomas Anderson, face parte din categoriile dramă, crimă și thriller, iar în distribuția sa îi regăsim pe Leonardo DiCaprio, Benicio Del Toro, Sean Penn, Regina Hall, Teyana Taylor. A avut premiera în România pe 26.09.2025 și a reușit să obțină notele 7.8 pe IMDB și 6.7 pe Cinemagia.

„One Battle After Another” este marele favorit la Premiile Oscar 2026, după cum o arată și cotele la casele de pariuri din România.

Actorii favoriți la Gala Premiilor Oscar 2026

În continuare, vă prezentăm cine sunt actorii favoriți la Premiile Oscar 2026:

  1. La categoria „Cel mai bun actor principal”, favoritul acestei ediții este Michael B. Jordan pentru rolul său dublu din filmul „Sinners”.
  2. La categoria „Cea mai bună actriţă principală”, favorita din acest an este Jessie Buckley, potrivit Variety.com.
  3. La categoria „Cel mai bun actor secundar”, favoriți ar fi Delroy Lindo din „Sinners” și Benicio Del Toro din “One Battle After Another”.
  4. La categoria „Cea mai bună actriţă secundară”, favorită la un premiu Oscar este Amy Madigan pentru rolul din filmul “Weapons”.

Nominalizările la Premiile Oscar 2026

Cel mai bun film

  • „Bugonia”
  • „F1”
  • „Frankenstein”
  • „Hamnet”
  • „Marty Supreme”
  • „One Battle After Another” – FAVORIT
  • „The Secret Agent”
  • „Sentimental Value”
  • „Sinners” – Al doilea favorit al serii
  • „Train Dreams”

Cel mai bun regizor

  • Chloé Zhao – „Hamnet”
  • Josh Safdie – „Marty Supreme”
  • Paul Thomas Anderson – „One Battle After Another”
  • Joachim Trier – „Sentimental Value”
  • Ryan Coogler – „Sinners”  – FAVORIT

Cel mai bun actor principal

  • Timothée Chalamet – „Marty Supreme”
  • Leonardo DiCaprio – „One Battle After Another”
  • Ethan Hawke – „Blue Moon”
  • Michael B. Jordan – „Sinners” – FAVORIT
  • Wagner Moura – „The Secret Agent”

Cea mai bună actriţă principală

  • Jessie Buckley – „Hamnet” – FAVORITĂ
  • Rose Byrne – „If I Had Legs I’d Kick You”
  • Kate Hudson – „Song Sung Blue”
  • Renate Reinsve – „Sentimental Value”
  • Emma Stone – „Bugonia”

Cel mai bun actor secundar

  • Benicio del Toro – „One Battle After Another” – Al doilea favorit al serii
  • Jacob Elordi – „Frankenstein”
  • Delroy Lindo – „Sinners” – FAVORIT
  • Sean Penn – „One Battle After Another”
  • Stellan Skarsgård – „Sentimental Value”

Cea mai bună actriţă secundară

  • Elle Fanning – „Sentimental Value”
  • Inga Ibsdotter Lilleaas – „Sentimental Value”
  • Amy Madigan – „Weapons” – FAVORITĂ
  • Wunmi Mosaku – „Sinners”
  • Teyana Taylor – „One Battle After Another”

Cel mai bun scenariu original

  • „Blue Moon” – Robert Kaplow
  • „It Was Just an Accident” – Jafar Panahi
  • „Marty Supreme” – Ronald Bronstein Josh Safdie
  • „Sentimental Value” – Eskil Vogt, Joachim Trier
  • „Sinners” – Ryan Coogler – FAVORIT

Cel mai bun scurtmetraj animat

  • „Butterfly” – Florence Miailhe, Ron Dyens
  • „Forevergreen” – Nathan Engelhardt, Jeremy Spears
  • „The Girl Who Cried Pearls” – Chris Lavis, Maciek Szczerbowski
  • „Retirement Plan” – John Kelly, Andrew Freedman – FAVORIT
  • „The Three Sisters” – Konstantin Bronzit

Cele mai bune costume

  • „Avatar: Fire and Ash” – Deborah L. Scott
  • „Frankenstein” – Kate Hawley – FAVORIT
  • „Hamnet” – Malgosia Turzanska
  • „Marty Supreme” – Miyako Bellizzi
  • „Sinners” – Ruth E. Carter

Cel mai bun casting

  • „Hamnet” – Nina Gold
  • „Marty Supreme” – Jennifer Venditti
  • „One Battle After Another” – Cassandra Kulukundis
  • „The Secret Agent” – Gabriel Domingues
  • „Sinners” – Francine Maisler – FAVORIT

Cel mai bun scurtmetraj

  • „Butcher’s Stain” – Meyer Levinson-Blount, Oron Caspi
  • „A Friend of Dorothy” – Lee Knight, James Dean
  • „Jane Austen’s Period Drama” – Julia Aks, Steve Pinder
  • „The Singers” – Sam A. Davis, Jack Piatt
  • „Two People Exchanging Saliva” – Alexandre Singh, Natalie Musteata – FAVORIT

Cel mai bun machiaj şi hairstyling

  • „Frankenstein” – Mike Hill, Jordan Samuel, Cliona Furey – FAVORIT
  • „Kokuho” – Kyoko Toyokawa, Naomi Hibino, Tadashi Nishimatsu
  • „Sinners” Ken Diaz, Mike Fontaine, Shunika Terry
  • „The Smashing Machine” – Kazu Hiro, Glen Griffin, Bjoern Rehbein
  • „The Ugly Stepsister” – Thomas Foldberg, Anne Cathrine Sauerberg

Cea mai bună coloană sonoră

  • „Bugonia” – Jerskin Fendrix
  • „Frankenstein” – Alexandre Desplat
  • „Hamnet” – Max Richter
  • „One Battle After Another” – Jonny Greenwood
  • „Sinners” – Ludwig Goransson – FAVORIT

Cel mai bun lungmetraj animat

  • „Arco”
  • „Elio”
  • „KPop Demon Hunters” – FAVORIT
  • „Little Amélie or the Character of Rain”
  • „Zootropolis 2”

Cea mai bună imagine

  • „Frankenstein” – Dan Laustsen
  • „Marty Supreme” – Darius Khondji
  • „One Battle After Another” – Michael Bauman – FAVORIT
  • „Sinners” – Autumn Durald Arkapaw
  • „Train Dreams” – Adolpho Veloso

Cel mai bun documentar

  • „The Alabama Solution”
  • „Come See Me in the Good Light”
  • „Cutting Through Rocks”
  • „Mr. Nobody Against Putin” – FAVORIT
  • „The Perfect Neighbor”

Cel mai bun documentar de scurtmetraj

  • „All the Empty Rooms” – FAVORIT
  • „Armed Only with a Camera: The Life and Death of Brent Renaud”
  • „Children No More: Were and Are Gone”
  • „The Devil Is Busy”
  • „Perfectly a Strangeness”

Cel mai bun montaj

  • „F1” – Stephen Mirrione
  • „Marty Supreme” – Ronald Bronstein, Josh Safdie
  • „One Battle After Another” – Andy Jurgensen – FAVORIT
  • „Sentimental Value” – Olivier Bugge Coutté
  • „Sinners” – Michael P. Shawver

Cel mai bun film international

  • „The Secret Agent” (Brazilia)
  • „It Was Just an Accident” (Franţa)
  • „Sentimental Value” (Norvegia) – FAVORIT
  • „Sirāt” (Spania)
  • „The Voice of Hind Rajab” (Tunisia)

Cel mai bun cântec original

  • „Dear Me” – Diane Warren: Relentless
  • „Golden” – KPop Demon Hunters – FAVORIT
  • „I Lied To You” – Sinners
  • „Sweet Dreams Of Joy” – Viva Verdi!
  • „Train Dreams” – Train Dreams

Cea mai bună scenografie

  • „Frankenstein”
  • „Hamnet”
  • „Marty Supreme”
  • „One Battle After Another”
  • „Sinners”

Cel mai bun sunet

  • „F1” – FAVORIT
  • „Frankenstein”
  • „One Battle After Another”
  • „Sinners”
  • „Sirāt”

Cele mai bun bune efecte vizuale

  • „Avatar: Fire and Ash” – FAVORIT
  • „F1”
  • „Jurassic World Rebirth”
  • „The Lost Bus”
  • „Sinners”

CITEȘTE ȘI:

Actrița din România, care a jucat cu vedeta din „Game of Thrones”, înșelată de partener: „Am descoperit prin mesaje”

Actorul legendar care nu a câștigat niciodată un Oscar. Cum a fost ignorat de Academia Americană de Film

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News