Andre Agassi: „Djokovic nu e terminat!”
Fostul tenisman american Andre Agassi, care îl consiliază pe sârbul Novak Djokovic începând din luna iunie, crede că-l poate ajuta pe fostul lider mondial să fie „mai bun ca niciodată”, după un sezon 2017 dezamăgitor şi scurtat de o accidentare la un cot, informează AFP.„Ca să fiu sincer, Djokovic nu are nevoie de mine pentru a câştiga din nou, însă eu cred că-l pot ajuta să fie mai mult ca niciodată până acum”, a explicat Agassi în cadrul emisiunii „Beyond the Baseline” a revistei „Sports Illustrated”, difuzată pe internet.