CELE MAI NOI ARTICOLE

Sfântul Gheorghe, de la armata română la Anglia, Georgia, Spania și FC Barcelona. Ce țări l-au ales ca patron spiritual

Sfântul Gheorghe este unul din cei mai iubiți și respectați martiri creștini, devenind și patronul spiritual al unor țări precum Anglia sau Georgia, dar și al unor regiuni precum Aragon din Spania. În România, Sfântul Gheorghe este considerat patronul Forțelor Terestre Române, care își sărbătoresc ziua odată cu această mare sărbătoare creștină. Sfântul Gheorghe a […]
Sfântul Gheorghe, de la armata română la Anglia, Georgia, Spania și FC Barcelona. Ce țări l-au ales ca patron spiritual

Câte mii de euro a primit eliminata Codruța Filip, pentru cele două luni la Desafio. A pierdut jumătate din bani la divorțul de Valentin?

Participarea Codruței Filip la emisiunea „Desafío” s-a încheiat, după un parcurs care a atras atenția publicului și a generat numeroase discuții în mediul online. Eliminarea acesteia, produsă în ediția difuzată aseară, a venit după o perioadă de aproximativ două luni petrecute în competiție, timp în care a trecut prin nu mai puțin de 16 probe. […]
Câte mii de euro a primit eliminata Codruța Filip, pentru cele două luni la Desafio. A pierdut jumătate din bani la divorțul de Valentin?

Cum se sărbătorește Ziua Pământului în marile orașe: Acțiuni de ecologizare și activități pentru copii

Tema Zilei Pământului din 2026 este „Puterea noastră, planeta noastră”. În fiecare an, ziua Pământului se sărbătorește pe 22 aprilie. Tema de anul acesta se referă la rolul oamenilor și al comunităților din întreaga lume în susținerea măsurilor de protecție a mediului care afectează costul vieții, sănătatea publică, fiabilitatea infrastructurii și stabilitatea pe termen lung. […]
Cum se sărbătorește Ziua Pământului în marile orașe: Acțiuni de ecologizare și activități pentru copii

De ce adulții care au fost independenți în copilărie ajung întotdeauna să fie atenți la nevoile celor din jur. Explicația nu e așa simplă precum credem

La orice reuniune de familie există acea persoană care pare să fie peste tot, dar în același timp nicăieri și niciodată în centrul atenției. Este cea care ajută în bucătărie fără să fie rugată, strânge farfuriile, întreabă dacă cineva mai are nevoie de ceva și se asigură că toți ceilalți se simt bine. Și, aproape […]
De ce adulții care au fost independenți în copilărie ajung întotdeauna să fie atenți la nevoile celor din jur. Explicația nu e așa simplă precum credem

Meteorologii Accuweather anunță o nouă zi „de vară” în aprilie. Pe ce dată

După ce am avut parte de câteva zile însorite, vremea s-a schimbat radical. Meteorologii au emis un cod galben de ploi și vânt puternic, însă cei de la Accuweather vin cu o surpriză plăcută. În această lună este așteptată o zi cu temperaturi de vară. Este luna aprilie, iar vremea este destul de instabilă. În […]
Meteorologii Accuweather anunță o nouă zi "de vară" în aprilie. Pe ce dată

Ce a spus Codruța despre Valentin Sanfira, cu ochii în lacrimi, în ultima zi la Desafio. Imediat, a fost eliminată

Ediția difuzată din cadrul emisiunii „Desafío – Aventura” a adus una dintre cele mai tensionate eliminări de până acum, având-o în prim-plan pe Codruța Filip, care a părăsit competiția după un duel dificil. Confruntarea cu Rafa a fost decisivă, însă ceea ce a atras atenția nu a fost doar rezultatul, ci și modul în care […]
Ce a spus Codruța despre Valentin Sanfira, cu ochii în lacrimi, în ultima zi la Desafio. Imediat, a fost eliminată

Supa detox vegană de varză cu ghimbir proaspăt, aromată ca aerul Mediteranei. Rețeta care te face să te simți ușor

Această supă de varză detox, inspirată din bucătăria mediteraneană, este vegană, fără gluten, sănătoasă și plină de savoare. O varză întreagă, un amestec bogat de condimente calde, usturoi, legume proaspete și ghimbir creează o supă hrănitoare care îți îngrijește corpul și îți încântă simțurile. Este genul de preparat simplu, dar profund, care reflectă perfect filosofia […]
Supa detox vegană de varză cu ghimbir proaspăt, aromată ca aerul Mediteranei. Rețeta care te face să te simți ușor

Kira Kiralina, extraordinara pisică supranumită „ursoaica din Bucovina”, cucerește Europa și Scandinavia

Kira Kiralina, una dintre cele mai premiate pisici din România și din lume, își confirmă din nou statutul de elită în competițiile internaționale. După titlul european obținut în Austria, felina a impresionat din nou în Danemarca, câștigând una dintre cele mai dificile distincții din circuitul felin european. Pisica supranumită „ursoaica din Bucovina” Kira Kiralina, vedeta […]
Kira Kiralina, extraordinara pisică supranumită „ursoaica din Bucovina”, cucerește Europa și Scandinavia

BANC | Bulă își duce mașina în service

Este miercuri, mai sunt câteva zile până când începe weekend-ul, iar cel mai bun mod de a te bucura de această zi este să râzi cu gura până la urechi. Din acest motiv, CANCAN.RO îți propune un banc care te va face să zâmbești o zi întreagă. – Domnule Bulă, e grav! – Cât de […]
BANC | Bulă își duce mașina în service

Horoscop rune azi, 22 aprilie 2026. Inguz a ales: nativii Balanță fac un salt seminficativ în colaborarea lor

Inguz este runa mugurilor buni, a semințelor care știu deja că vor încolți înainte ca pământul să le fi dat permisiunea. Astăzi această rună îți promite una dintre cele mai generoase și mai productive zile din calendar, o zi în care munca curge fără efort, oamenii din jur sunt prietenoși și dispuși să ajute, planurile […]
Horoscop rune azi, 22 aprilie 2026. Inguz a ales: nativii Balanță fac un salt seminficativ în colaborarea lor

Cătălin Bordea a refuzat cocktailul și a trecut direct la “blondă”. Moment savuros în Loft cu jumătatea lui Nelu Cortea

Cătălin Bordea (fără Nelu Cortea) a fost reperat de CANCAN.RO în Loft, un local care nu are nevoie de mari prezentări. De altfel, nici Bordea. Dar comportamentul actorului și stand-up-istului Cătălin Bordea a fost la limita dintre comedie și extaz. Vă prezentăm imagini inedite cu ce-a putut să facă Bordea în club. După ce luni […]
Cătălin Bordea a refuzat cocktailul și a trecut direct la “blondă”. Moment savuros în Loft cu jumătatea lui Nelu Cortea

Cum și-a amenajat Andreea Bănică curtea. Cum este noua locuință pentru vedetă

Andreea Bănică se numără printre cele mai apreciate vedete din România, iar dincolo de carieră, pune mare preț pe confortul și armonia spațiului în care trăiește alături de familie. Artista s-a implicat personal în amenajarea noii sale locuințe, dar și a grădinii, transformând totul într-un loc primitor și atent organizat. Recent, ea și soțul său, […]
Cum și-a amenajat Andreea Bănică curtea. Cum este noua locuință pentru vedetă

Cartea de Tarot de azi, 22 aprilie 2026. Nativii Vărsător au o singură misiune de la Zece de Bâte: pune jos ce nu e al tău

 Zece de Bâte este cartea celui care cară zece lemne groase în brațe cu spatele încovoiat și cu privirea în pământ, atât de prins în greutatea a ceea ce duce încât a uitat de mult să mai vadă unde merge. Este cartea supraîncărcării asumate, a responsabilităților acceptate din dorința de a fi indispensabil și a […]
Cartea de Tarot de azi, 22 aprilie 2026. Nativii Vărsător au o singură misiune de la Zece de Bâte: pune jos ce nu e al tău

Cum a reușit Billie Eilish să-și schimbe stilul de viață. Nu mănâncă niciodata acest aliment

Billie Eilish (26 de ani), renumita cântăreață și compozitoare americană, a fost destul de deschisă cu fanii în ceea ce privește viața și sănătatea ei. Transformarea prin care a trecut odată cu pierderea în greutate a uimit publicul, iar ea se simte incredibil de mândră de parcursul său spre o viață mai sănătoasă. Billie s-a […]
Cum a reușit Billie Eilish să-și schimbe stilul de viață. Nu mănâncă niciodata acest aliment

Țara din Europa care va interzice total folosirea telefoanelor mobile în școli. Ce spun autoritățile

Guvernul de la Londra a anunțat că va introduce o interdicție privind utilizarea telefoanelor mobile în școlile din Anglia. Ministrul Educației, baroneasa Jacqui Smith, a declarat luni în Camera Lorzilor că Guvernul va depune un amendament la proiectul său de lege privind bunăstarea copiilor și școlile, „creând o cerință legală clară pentru școli” în această […]
Țara din Europa care va interzice total folosirea telefoanelor mobile în școli. Ce spun autoritățile

Horoscop chinezesc azi, 22 aprilie 2026. Nativii Capră au mare noroc la bani: fiecare decizie luată cu cap valorează cât o lună de muncă

Capra nu este zodia spectacolului financiar și nu este zodia câștigului rapid, dar este zodia care știe să construiască solid și să pună cărămidă peste cărămidă până când ceea ce ridică rezistă la orice furtună. Astăzi această calitate a sa capătă o dimensiune concretă și vizibilă, pentru că ziua îi aduce exact tipul de energie […]
Horoscop chinezesc azi, 22 aprilie 2026. Nativii Capră au mare noroc la bani: fiecare decizie luată cu cap valorează cât o lună de muncă

Alexia Eram, ca scoasă din revistă, Tonghi mai relaxat. “Ginerele” Andreei Esca a uitat regulile de bază

Alexia Eram, 25 de ani, încălțată cu o pereche de stilettos albi și cu șapca lui Tonghi pe cap, (pentru că se făcuse cam răcorică), coboară sigură pe ea treptele de la Uanderful în cel mai vaporos costumaș posibil, mai lejer decât stratul subțire de gloss de pe buze, mai diafan decât umbra de rimel […]
Alexia Eram, ca scoasă din revistă, Tonghi mai relaxat. “Ginerele” Andreei Esca a uitat regulile de bază

Avertismentul Mihaelei Bilic pentru români. Ce grăsimi trebuie să eliminăm complet din dieta zilncă și de ce

Nutriționista românilor, Mihaela Bilic atrage atenția pe pagina sa de social media asupra unui nou pericol ascuns din mâncarea românilor. Grăsimile trans sunt de evitat acestea contribuind major la o multitudine de boli cardiovasculare. Medicul își începe pledoaria printr-un sfat direct, simplu, dar plin de forță: ”Evitați grăsimile trans!” Conținut reglementat de Comisia Europeană Mihaela […]
Avertismentul Mihaelei Bilic pentru români. Ce grăsimi trebuie să eliminăm complet din dieta zilncă și de ce

Prognoza meteo azi, 21 aprilie 2026. Ciclonul aduce vreme severă în România: revin temperaturile cu minus în termometre!

Vremea de mâine aduce un episod rece și instabil pentru această perioadă, cu ploi în multe regiuni și chiar ninsori la munte. Temperaturile scăzute și apariția brumei în unele zone indică o răcire accentuată, astfel că dimineața va fi deosebit de rece pentru final de aprilie. Evoluția ciclonului prezent acum în România ne scoate din […]
Prognoza meteo azi, 21 aprilie 2026. Ciclonul aduce vreme severă în România: revin temperaturile cu minus în termometre!

Războiul din Iran scumpește biletele de avion. Cât ar putea plăti fiecare pasager în plus

Creșterea abruptă a prețurilor la combustibilul pentru avioane, provocată de conflictul din Iran, începe să se reflecte direct în costul biletelor de avion, în special pentru zborurile pe distanțe lungi. Potrivit unei analize realizate de organizația Transport & Environment (T&E), citată de Reuters, perturbările din piața globală a petrolului au dus la o majorare semnificativă […]
Războiul din Iran scumpește biletele de avion. Cât ar putea plăti fiecare pasager în plus

Viața Sfântului Mare Mucenic Gheorghe: Cine a fost „Purtătorul de biruință” și de ce este unul dintre cei mai iubiți sfinți

Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai timpurii martiri creștini. În afară de bine-cunoscuta legendă în care acesta ucide balaurul, salvând o prințesă, există suficiente dovezi care arată că Sfântul Gheorghe a fost un personaj real. Consensul istoricilor este clar: Sfântul Gheorghe, ofițer roman, a trăit în Capadoccia și a murit pe vremea împăratului Dioclețian. […]
Viața Sfântului Mare Mucenic Gheorghe: Cine a fost „Purtătorul de biruință" și de ce este unul dintre cei mai iubiți sfinți

Horoscop 22 aprilie 2026. Zodia care își schimbă locul de muncă

Horoscop 22 aprilie 2026. Află zodia care își schimbă locul de muncă, dar și previziunile pentru restul zodiilor! Berbec (21 martie – 19 aprilie) Sănătate. Ai multă energie, dar riști să o consumi haotic. Hidratează-te și acordă atenție somnului. Corpul îți cere echilibru, iar mici ajustări îți pot schimba complet starea generală. Bani. Apar cheltuieli […]
Horoscop 22 aprilie 2026. Zodia care își schimbă locul de muncă

El este polițistul care s-a împușcat mortal! Ce l-ar fi determinat pe tânărul de 20 de ani să recurgă la gestul extrem

Sfârșit tragic pentru un tânăr polițist în vârstă de numai 20 de ani! Florin Liviu a fost găsit împușcat mortal pe un câmp, în Tulcea. Tânărul se afla în timpul serviciului și s-a împușcat cu arma din dotare. Ce l-ar fi determinat pe polițist să recurgă la gestul extrem? Luni, 20 aprilie 2026, în jurul […]
El este polițistul care s-a împușcat mortal! Ce l-ar fi determinat pe tânărul de 20 de ani să recurgă la gestul extrem

Revine „Deadpool” pe marile ecrane? Ce mărturisire a făcut Ryan Reynolds pentru fani

Revine „Deadpool” pe marile ecrane? Ryan Reynolds, în vârstă de 49 de ani, le-a sugerat fanilor că este posibil să apară – într-un viitor incert – a patra parte a celebrei francize în care este eroul principal. Totul se datorează succesului pe care l-a avut filmul „Deadpool & Wolverine” din 2024. În cadrul unui interviu […]
Revine „Deadpool” pe marile ecrane? Ce mărturisire a făcut Ryan Reynolds pentru fani

Un belgian a fost păcălit de două românce! Le-a dat 500 de euro pentru o noapte de neuitat, dar a rămas fără card și cheile de la mașină

Două românce sunt căutate de autoritățile din Belgia. Acestea sunt implicate într-un caz care a atras atenția. Mai exact, se pare că femeile i-au promis unui belgian o noapte de neuitat contra sumei de 500 de euro. Însă, i-au dat acestuia să bea o băutură, bărbatul a adormit, iar când s-a trezit nu își mai […]
Un belgian a fost păcălit de două românce! Le-a dat 500 de euro pentru o noapte de neuitat, dar a rămas fără card și cheile de la mașină

Viața grea l-a schimbat complet pe Nicolae Guță. Ce spune despre oamenii care i-au influențat destinul

Nicolae Guță dă cărțile pe față despre tradițiile din comunitățile de țigani! Manelistul ne-a spus că aceste comunități i-au influențat profund modul de gândire și felul în care privește viața. CANCAN.ro are toate detaliile! Manelistul a recunoscut că nu a avut o viață ușoară și că tocmai lipsurile l-au format ca om. Guță ne-a recunoscut […]
Viața grea l-a schimbat complet pe Nicolae Guță. Ce spune despre oamenii care i-au influențat destinul

Iubitul mai tânăr cu 20 de ani a pus-o în centrul atenției pe Emilia Ghinescu. Ce spune artista despre relația lor

Emilia Ghinescu a intrat în vizorul tuturor după ce s-a aflat că trăiește o poveste de iubire cu un bărbat mai tânăr cu douăzeci de ani. La Dan Capatos Show, artista nu s-a ferit de întrebări și ne-a dezvăluit cum gestionează relația cu tinerelul ei iubit. CANCAN.ro are toate detaliile! Dincolo de diferența de vârstă, […]
Iubitul mai tânăr cu 20 de ani a pus-o în centrul atenției pe Emilia Ghinescu. Ce spune artista despre relația lor

Meghan Markle, criticată pentru gestul pe care l-a făcut la centenarul Reginei Elisabeta a II-a. „E dezgustător”

Meghan Markle a fost criticată după ce a lansat două lumânări noi, asociate cu copiii săi, Prințul Archie și Prințesa Lilibet, cu doar câteva ore înainte de ceea ce ar fi fost cea de-a 100-a aniversare a nașterii reginei Elisabeta a II-a. Regretata regină s-a stins din viață în liniște, la reședința sa din Balmoral, […]
Meghan Markle, criticată pentru gestul pe care l-a făcut la centenarul Reginei Elisabeta a II-a. „E dezgustător”

Presa din Italia scrie despre românii de succes care s-au întors acasă: „Aici câștig aproape 3.000 de euro”

România, țara care a fost scena unuia dintre cele mai mari valuri de emigranți din Europa între anii 90 și începutul anilor 2000, nu mai este aceeași. După decenii în care milioane de români au fost nevoiți să-și caute viitorul departe de casă, mulți români plecați peste hotare aleg acum să se întoarcă acasă. Numărul […]
Presa din Italia scrie despre românii de succes care s-au întors acasă: „Aici câștig aproape 3.000 de euro”

Pericolul ascuns din locuință! Obiectele banale care îți pot afecta sănătatea dacă nu sunt schimbate frecvent

Unele dintre obiectele pe care cu toții le avem în casă se pot transforma într-un adevărat pericol pentru sănătate dacă nu le înlocuim frecvent. Deși par banale și inofensive, acestea se degradează treptat și pot ajunge să ne afecteze mai mult decât ne-am imagina. Specialiștii trag un semnal de alarmă și spun că trebuie să […]
Pericolul ascuns din locuință! Obiectele banale care îți pot afecta sănătatea dacă nu sunt schimbate frecvent

Val de panică după imaginile false cu Nicolae Guță în spital. Manelistul a reacționat imediat și a spus ce s-a întâmplat de fapt

Internetul a luat foc după apariția unor imagini false cu Nicolae Guță, prezentat în stare gravă, pe patul de spital. Manelistul a intrat la Dan Capatos Show și a dezmințit zvonul care a apărut în mediul online. Chiar dacă nu s-a supărat, recunoaște că momentul l-a afectat, mai ales din cauza reacției celor apropiați. CANCAN.ro […]
Val de panică după imaginile false cu Nicolae Guță în spital. Manelistul a reacționat imediat și a spus ce s-a întâmplat de fapt

Radu Vâlcan, asaltat de copii și tentații la fiecare pas. Adela Popescu l-a lăsat „de izbeliște” în mijlocul haosului

Radu Vâlcan a fost surprins de CANCAN.RO la festivalul de Streetfood din zona Kiseleff în acest weekend, împreună cu cei trei băieți ai celor mai celebri ”mutați la țară” din România, Gospodarii din Șușani Vâlcea, adică Adela Popescu și Radu Vâlcan. Întrebarea este ce făcea fosta prezentatoare TV în tot acest timp? Să fi fost […]
Radu Vâlcan, asaltat de copii și tentații la fiecare pas. Adela Popescu l-a lăsat „de izbeliște” în mijlocul haosului

Nașul Temișan, marele absent de la nunta Andreei Bălan. Ce spune despre mariajul cu Victor Cornea: „I-am refuzat invitația”

Andreea Bălan și Victor Cornea au spus marele „DA” ieri, 20 aprilie 2026, într-un cadru restrâns și în mare taină. Fanii s-au bucurat pentru cei doi, dar nu au putut să nu observe lipsa lui Aurelian Temișan, naș x2 la prima căsătorie a acesteia cu George Burcea și la botezul Clarei, a doua fiică a […]
Nașul Temișan, marele absent de la nunta Andreei Bălan. Ce spune despre mariajul cu Victor Cornea: „I-am refuzat invitația”

Madonna a rămas fără haine la Coachella! Artista a anunțat că oferă o recompensă generoasă!

Madonna a lansat un apel public după ce mai multe ținute vestimentare pe care le-a purtat la festivalul Coachella au dispărut în mod misterios din culise. Artista, în vârstă de 67 de ani, a apărut în cadrul celui de-al doilea weekend al festivalului, unde a urcat pe scenă alături de Sabrina Carpenter. Momentul a fost […]
Madonna a rămas fără haine la Coachella! Artista a anunțat că oferă o recompensă generoasă!

Se dau 200 de euro de la stat pentru elevi și studenți. Ce trebuie să facă pentru a intra în posesia banilor

Vești bune vin pentru elevii și studenții cu venituri mici din România. Se dau 200 de euro de la stat pentru achiziția de calculatoare. Pentru a intra în posesia banilor aceștia trebuie să îndeplinească anumite criterii și să completeze o cerere-tip pe care o depun la unitatea/instituția de învățământ la care sunt înscriși. Elevii și […]
Se dau 200 de euro de la stat pentru elevi și studenți. Ce trebuie să facă pentru a intra în posesia banilor

Cât costă să-l ai la nunta ta pe ex-ul Codruței Filip și ce condiții a pus. ”Negocierea” s-a purtat direct cu Valentin Sanfira: „Nu există, nu, nu, încheiem subiectul”

CANCAN.RO vine cu un subiect cald și actual pentru toți curioșii. Știți cum e românul, să le știe el pe toate, așa că suntem siguri că în acest val de articole, postări, declarații și TikTok-uri pe care le vedeți zilnic cu Valentin Sanfira și Codruța Filip v-ați întrebat cel puțin măcar o dată: „Oare cât […]
Cât costă să-l ai la nunta ta pe ex-ul Codruței Filip și ce condiții a pus. ”Negocierea” s-a purtat direct cu Valentin Sanfira: „Nu există, nu, nu, încheiem subiectul”

Marius Tucă Show începe miercuri, 22 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist și sociolog. Emisiunea poate fi fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”
Marius Tucă Show începe miercuri, 22 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Răzvan Kovacs, reacție explozivă după ce Ema Oprișan a filmat cu Bogdan Mocanu! Ce mesaj i-a transmis fostul concurent de la Insula Iubirii

Relația dintre Răzvan Kovacs și Ema Oprișan pare să fi ajuns la un punct fără întoarcere, după o perioadă lungă în care cei doi au încercat să-și repare legătura afectivă. Povestea lor, cunoscută publicului larg mai ales după participarea la emisiunea Insula Iubirii, s-a încheiat definitiv, iar în prezent cei doi se află în plin […]
Răzvan Kovacs, reacție explozivă după ce Ema Oprișan a filmat cu Bogdan Mocanu! Ce mesaj i-a transmis fostul concurent de la Insula Iubirii

Ce a pățit Alina Pușcaș după podcastul lui Jorge! A fost amendată imediat

O situație neașteptată a avut loc recent pentru Alina Pușcaș, care a trecut printr-un moment neplăcut după participarea la un podcast realizat de Jorge. Deși experiența profesională a fost una obișnuită și lipsită de incidente, finalul serii a venit cu o surpriză care a luat-o complet pe nepregătite. Iată ce a pățit aceasta! Prezentatoarea a […]
Ce a pățit Alina Pușcaș după podcastul lui Jorge! A fost amendată imediat

Cum a „topit” Gabriela Cristea 30 de kilograme. Prin ce chin a trecut: ”Îmi fac analizele”

Gabriela Cristea a vorbit deschis despre transformarea fizică prin care a trecut în ultima vreme și a dezvăluit cum a „topit” cele 30 de kilograme în plus. Ea a recunoscut că acest proces nu a fost deloc ușor, însă rezultatele vizibile au meritat tot efortul. Se poate spune că anul 2026 este anul transformărilor pentru […]
Cum a „topit” Gabriela Cristea 30 de kilograme. Prin ce chin a trecut: ”Îmi fac analizele”