Știri interne

Un tânăr din Iași și-a făcut acest tatuaj pe braț. Când a aflat ce înseamnă, să intre în pământ de rușine

Rețele sociale sunt privite, de foarte multe ori – și mai ales în ultima perioadă, în timpul crizei medicale a noului coronavirus – cu scepticismul de rigoare, acuzațiile mergând de la manipularea opiniei publice, prin diferite mesaje apocaliptice legate de subiecte diverse, și până la… prostie. Dar sunt și multe cazuri în care aceste rețele […]
Un tânăr din Iași și-a făcut acest tatuaj pe braț. Când a aflat ce înseamnă, să intre în pământ de rușine

Noua Ordonanță de Urgență a fost publicată! Cum se va schimba viața românilor

În contextul crizei medicale induse de noul coronavirus, autoritățile din întreaga lume și, bineînțeles, din România au făcut și fac tot posibilul pentru ca răspândirea infecției cu COVID-19 să fie limitată. Evoluția pandemiei este atent monitorizată, iar măsurile de protecție și distanțarea socială rămân elemente-cheie în tot acest scenariu medical neanticipat. Începând de luni, în […]
Noua Ordonanță de Urgență a fost publicată! Cum se va schimba viața românilor

Gata, e oficial: Terasele se redeschid de luni în România. Vești proaste: Câți oameni pot sta la o masă

România luptă în continuare cu noul cornavirus, specialiștii monitorizând cu atenție evoluția epidemiologică, dar măsurile de relaxare intră într-o nouă etapă. Începând cu data de 1 iunie, în țara noastră vor fi redeschise terasele, iar cei care au suportat destul greu perioada lungă de izolare vor putea ieși, alături de prieteni, pentru a se relaxa […]
Gata, e oficial: Terasele se redeschid de luni în România. Vești proaste: Câți oameni pot sta la o masă

E oficial, se deschid plajele în România din 1 iunie! Câți metri trebuie să fie între șezlonguri

Klaus Iohannis a făcut, zilele trecute, anunțul pe care îl așteptau toți românii. Deși s-a spus că plajele se vor redeschide începând cu 15 iunie, se pare că acest lucru va avea loc mult mai devreme, mai exact pe 1 iunie.  Chiar dacă plajele se redeschid pe 1 iunie, românii trebuie să știe un lucru […]
E oficial, se deschid plajele în România din 1 iunie! Câți metri trebuie să fie între șezlonguri

Anunț de ultimă oră pentru toți elevii. Ce schimbări s-ar putea produce în anul școlar 2020-2021: „Consider că e un lucru bun și pentru părinți”

Anunț important pentru toți elevii, dar și pentru părinții acestuia. Începând cu anul școlar 2020-2021 ar putea fi reintrodusă uniforma școlară. Lucian Iliescu, senatorul PMP, a depus un proiect de lege prin care se introduce obligativitatea purtării uniformei școlare, începând cu anul 2020-2021. CITEȘTE ȘI – CUM SE PROCEDEAZĂ, DE FAPT, CU ÎNSCRIERILE PENTRU SESIUNEA […]
Anunț de ultimă oră pentru toți elevii. Ce schimbări s-ar putea produce în anul școlar 2020-2021: „Consider că e un lucru bun și pentru părinți”

Caz halucinant în Maramureș. Un fost cadru didactic și-a ucis copilul de 10 ani, apoi a încercat să-și pună capăt zilelor

Un caz halucinant a avut loc în Maramureș! O femeie, fost cadru didactic, și-a ucis cu sânge rece copilul de numai 10 ani, apoi a încercat să-și pună capăt zilelor.  O femeie din Maramureș a reușit să șocheze oamenii legii! Aceasta a recurs la un gest de-a dreptul inexplicabil și, fără milă, și-a ucis copilul […]
Caz halucinant în Maramureș. Un fost cadru didactic și-a ucis copilul de 10 ani, apoi a încercat să-și pună capăt zilelor

Restricții drastice după 1 iunie în România: „Izolare la domiciliu pentru toți cei care…”

Începând cu 1 iunie, în România va fi posibil un alt set de măsuri de relaxare, însă vor exista, în continuare, reguli pentru o anumită categorie de cetățeni.  Deși de la 1 iunie apar alte măsuri de relaxare, premierul Ludovic Orban a menționat că o anumită categorie de români va fi nevoită să respecte, în […]
Restricții drastice după 1 iunie în România: "Izolare la domiciliu pentru toți cei care..."

Un fost membru al Legiunii Străine, arestat pentru crimă. Victima ar fi hackerul Cezar Oancea

Marius Ştefan Achim, un fost luptător K1 și membru al Legiunii Străine din cadrul Armatei Franţei, a fost arestat la Paris la cererea autorităţilor din România. Se presupune că la începutul lunii martie, bărbatul l-a împuşcat în cap pe Cezar Oancea, un hacker în vârstă de 21 de ani. Acesta a fost prins într-o suburbie […]
Un fost membru al Legiunii Străine, arestat pentru crimă. Victima ar fi hackerul Cezar Oancea

Incredibila viață a bunicului care a dansat de bucurie după ce a învins COVID-19: „Tati, nu vreau să mor!”

Teodor Popescu, bunicul din Gorj, care a devenit cunoscut pe rețelele de socializare după ce a dansat în fața spitalului de unde fusese externat după ce s-a vindecat după coronavirus. Povestea bătrânului este cu adevărat ieșită din comun. El și nepoata sa de 14 ani, pe care a crescut-o singur de când era doar un […]
Incredibila viață a bunicului care a dansat de bucurie după ce a învins COVID-19: „Tati, nu vreau să mor!”

Gafă incredibilă de Ziua Eroilor la Turda. Coroanele de flori, depuse la monumentul militarilor sovietici

Autoritățile civile și militare au făcut, de Ziua Eroilor, o gafă incredibilă. Au confundat cimitirul și au depus coroane de flori și au oferit onoruri militare soldaților ruși, nu celor români. Localnicii prezenți la fața locului s-au revoltat explicându-le militarilor că este o greșeală, dar ordinele sunt ordine. „Să vă fie rușine, împreună cu autoritățile […]
Gafă incredibilă de Ziua Eroilor la Turda. Coroanele de flori, depuse la monumentul militarilor sovietici

Urzeala tronurilor la Patriarhie. Motivul ascuns al lui ÎPS Teodosie pentru organizarea Paștelui a doua oară

Organizarea sărbătorii de Înviere pentru a doua oară anul acesta ar putea ascunde o luptă de putere la cârma Patriarhiei. Surse din interiorul BOR susțin că arhiepiscopul Tomisului ar face „campanie” pentru că își dorește să devină patriarh. La mijlocul acestei săptămâni ÎPS Teodosie a împărțit din noul lumină credincioșilor după ce a fost ridicată […]
Urzeala tronurilor la Patriarhie. Motivul ascuns al lui ÎPS Teodosie pentru organizarea Paștelui a doua oară

Alertă ANM de ultimă oră: România, lovită de furtuni violente! Care sunt zonele vizate de fenomenele extreme

Meteorologii au făcut un anunț de ultim moment! În următoarele ore, România va fi lovită de furtuni violente și mai multe regiuni din țară vor fi sub cod galben de fenomene extreme.  Specialiștii ANM au făcut un anunț de ultimă oră! Mai multe regiuni din România se află sub cod galben de fenomene meteo extreme […]
Alertă ANM de ultimă oră: România, lovită de furtuni violente! Care sunt zonele vizate de fenomenele extreme

Anunțul așteptat de toți românii. Când se redeschid sălile de fitness și care sunt regulile pe care le vor respecta cetățenii

În urma unei discuții cu Ministerul Sănătății, Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness a făcut anunțul așteptat de toți românii: sălile de fitness urmează să se deschidă pe 15 iunie! Președintele Federației Române de Culturism și Fitness a anunțat că sălile de fitness se vor deschide începând cu data de 15 iunie. […]
Anunțul așteptat de toți românii. Când se redeschid sălile de fitness și care sunt regulile pe care le vor respecta cetățenii

Gheorghe Dincă face un pas mare spre eliberare. Avocata familiei Melencu: „Procurorii au ascuns adevărul. Dorim să aflăm ce s-a întâmplat”

Dosarul crimelor de la Caracal se complică din nou. Sigure că Luiza și Alexandra sunt în viață, rudele fetelor cer refacerea anchetei. Astfel, judecătorii din Olt trebuie dacă trimit dosarul înapoi la DIICOT. Atât familiile victimelor, cât şi Gheorghe Dincă, au cerut ca ancheta să fie luată de la zero. Mai mult, părinții presupuselor victime […]
Gheorghe Dincă face un pas mare spre eliberare. Avocata familiei Melencu: „Procurorii au ascuns adevărul. Dorim să aflăm ce s-a întâmplat”

Iubitorii de evenimente în aer liber au de ce să se bucure. Anunțul făcut de Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în cursul zilei de joi, că începând de la 1 iunie vor fi permise concerte și spectacolele în aer liber, cu participarea a cel mult 500 de persoane, dar fără a fi ignorate măsurile pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. Iohannis a anunțat că începând de luni va începe o nouă […]
Iubitorii de evenimente în aer liber au de ce să se bucure. Anunțul făcut de Klaus Iohannis

Gelozie pierdută de sub control la Vaslui. O femeia a primit o „bătaie soră cu moartea” la propriu din partea soțului

Un bărbat de 54 de ani din comuna vasluiană Cretești și-a bătut soția cu o bâtă până aproape să o omoare pentru că avea senzația că femeia îl înșeală. Victima a ajuns în stare gravă la spital. Vecinii spun că aceasta nu este prima dată când Mihaela (nr. soția ) ajunge în această situație. Valter […]
Gelozie pierdută de sub control la Vaslui. O femeia a primit o „bătaie soră cu moartea” la propriu din partea soțului

Klaus Iohannis a făcut anunțul. Care sunt regulile pe care toți românii trebuie să le respecte la plajă

O nouă etapă de relaxare a măsurilor va avea loc începând cu data de 1 iunie. Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi, după o ședință la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri ai cabinetului, care sunt măsurile de relaxare care vor intra în vigoare odată cu 1 iunie.  Klaus Iohannis […]
Klaus Iohannis a făcut anunțul. Care sunt regulile pe care toți românii trebuie să le respecte la plajă

Mugur Isărescu a făcut anunțul. Când se schimbă banii în România: ”De acolo, drumul este doar înainte”

Guvernatorul Băncii Naționale a României a declarat – la Profit Financial Forum – că România ar putea intra în sistemul cursurilor de schimb, ceea ce înseamnă, practic, o antecameră a zonei euro. Dar acest pas ar urma să fie făcut abia în anul 2024, a mai transmis Mugur Isărescu. Accesul la sistemul cursurilor de schimb […]
Mugur Isărescu a făcut anunțul. Când se schimbă banii în România: ”De acolo, drumul este doar înainte”

Coronavirus în România – 28 mai 2020. Încă 197 persoane au fost infectate, iar bilanțul a ajuns la 18.791

Până astăzi, 28 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.791 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.629 au fost declarate vindecate și externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 197 de noi cazuri de îmbolnăvire. Totodată, până […]
Coronavirus în România - 28 mai 2020. Încă 197 persoane au fost infectate, iar bilanțul a ajuns la 18.791

Panică la mallul din Alba Iulia. Pompierii au intervenit de urgență: ”Se procedează în continuare pentru…”

S-a produs panică la mallul din Alba Iulia, iar pompierii au intervenit de urgență pentru a aduce situația sub control. Din primele informații obținute de la fața locului, a fost vorba despre o degajare de fum. Detașamentul de Pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice PSI – degajare și desfumare, în incinta Alba Mall, […]
Panică la mallul din Alba Iulia. Pompierii au intervenit de urgență: ”Se procedează în continuare pentru...”

PUZ Sector 1 și Pădurea Băneasa. Dezinformare marca Nicușor Dan și Clothilde Armand. Primarul Daniel Tudorache: ”Eu salvez pădurea!”

Tribunalul Bucureşti a suspendat avizul de mediu pentru Planul Urbanistic Zonal (PUZ) Sector 1, dar această decizie va fi contestată în instanță, a anunțat primarul Setorului 1, Daniel Tudorache, potrivit GÂNDUL.RO. Subiectul ”Pădurea Băneasa & Parcul Herăstrău” a fost prezentat distorsionat în mass-media de către Nicușor Dan – candidat la Primăria Capitalei – și europarlamentarul […]
PUZ Sector 1 și Pădurea Băneasa. Dezinformare marca Nicușor Dan și Clothilde Armand. Primarul Daniel Tudorache: ”Eu salvez pădurea!”

Vicepremierul Raluca Turcan, anunț de ultimă oră: ”S-a semnat ordinul care permite reluarea producțiilor cinematografice. Va fi analizată posibilitatea spectacolelor în aer liber”

Vicepremierul Raluca Turcan a anuțat găsirea unei serii de soluții pentru sprijinirea domeniului cultural românesc. Producțiile cinematografice vor fi reluate cu respectarea măsurilor sanitare, iar sectorul cultural independent va primi ajutoare sub formă de subvenții. Totodată, Raluca Turcan a declarat că va fi analizată și reluarea spectacolelor în aer liber, dar totul depinde de evoluția […]
Vicepremierul Raluca Turcan, anunț de ultimă oră: ”S-a semnat ordinul care permite reluarea producțiilor cinematografice. Va fi analizată posibilitatea spectacolelor în aer liber”

Ce se întâmplă cu elevii care au temperatura mai mare de 37,3 grade la Bacalaureat sau Evaluarea Națională? Soluția găsită de Ministerul Educației

La intrarea în centrele de susținere a Bacalaureatului și Evaluării Naționale, elevilor li se va măsura temperatura corporală. În eventualitatea în care aceasta depășește 37,3 grade, elevii nu vor putea susține examenul alături de colegii lor. Citește AICI ce soluție a găsit Ministerul Educației pentru această problemă. „Dacă reprezentanții Ministerului Sănătății spun că, dacă se depășește temperatura […]
Ce se întâmplă cu elevii care au temperatura mai mare de 37,3 grade la Bacalaureat sau Evaluarea Națională? Soluția găsită de Ministerul Educației

Un bărbat de 92 de ani din Botoșani s-a vindecat de coronavirus: ”Dumnezeu m-a respins, m-a trimis tot jos la agricultură…”

Petru Alexei din județul Botoșani este unul dintre cei mai vârstnici pacienți din România care a reușit să învingă COVID-19, ”ucigașul nevăzut”. A fost spitalizat timp de o lună de zile, însă a ieșit victorios în lupta cu noul coronavirus și crede că a fost vorba și de o intervenție divină. Încă nu știe, sigur, […]
Un bărbat de 92 de ani din Botoșani s-a vindecat de coronavirus: ”Dumnezeu m-a respins, m-a trimis tot jos la agricultură...”

Gheorghe Mărmureanu, anunţ important! Când va fi lovită România de un cutremur uriaş: „Avem un centru unde se controlează tot ce se întâmplă în lume”

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului oferă toate informațiile necesare legate de evoluția fenomenului seismic în România și nu numai. În ultima perioadă, în țara noastră au fost înregistrate 18 cutremure, au anunțat specialiștii INFP, acestea având magnitudini mici sau medii. Bineînțeles, există temerea că România ar putea fi afectată, în următoarea perioadă, de […]
Gheorghe Mărmureanu, anunţ important! Când va fi lovită România de un cutremur uriaş: "Avem un centru unde se controlează tot ce se întâmplă în lume"

A murit Lascăr Duiliu Zamfirescu, ultimul coleg de Clasă Palatină al Regelui Mihai: ”L-a cunoscut pe Regele Mihai în anii formării sale educaţionale”

Lascăr Duiliu Zamfirescu a fost ultimul coleg de Clasă Palatină a Regelui Mihai, iar Principesa Margareta, Custodele Coroanei Regale a României deplânge această pierdere. Principesa Margareta spune că Lascăr Duiliu Zamfirescu a fost ”un tezaur viu al istoriei contemporane”. ”Majestatea Sa Custodele Coroanei a aflat cu mare tristeţe de trecerea la cele veşnice a ultimului […]
A murit Lascăr Duiliu Zamfirescu, ultimul coleg de Clasă Palatină al Regelui Mihai: ”L-a cunoscut pe Regele Mihai în anii formării sale educaţionale”

Curs valutar 28 mai 2020. Ce se întâmplă cu leul în această dimineață

Ieri, la ora 13.00, Banca Națională a României a comunicat informațiile oficiale despre evoluția cursului valutar, iar moneda națională s-a depreciat ușor în raport cu moneda europeană.  1 euro a fost cotat de specialiștii Băncii Naționale a României la 4,8432 lei, în timp ce moneda americană a fost cotată la 4,4053 lei, înregistrând o ușoară […]
Curs valutar 28 mai 2020. Ce se întâmplă cu leul în această dimineață

Primarul Sectorului 1 dă de pământ cu Nicușor Dan & Co.: ”Este sau dezinformare crasă sau neştiinţă sau prostie!”

Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1, susține că decizia prin care Tribunalul Bucureşti a suspendat avizul de mediu pentru PUZ Sector 1 va fi contestată, pentru că Nicușor Dan, candidat Primăria Capitalei, și europarlamentarul USR Clotilde Armand, au dezinformat când au susţinut că zone din Pădurea Băneasa şi din Parcul Herăstrău vor deveni construibile. Mai mult, […]
Primarul Sectorului 1 dă de pământ cu Nicușor Dan & Co.: ”Este sau dezinformare crasă sau neştiinţă sau prostie!”

Povestea impresionantă a asistentului SMURD care și-a salvat propriul copil: „Tati, dar de ce ai venit tu să mă salvezi?”

Sebastian Petruș, un asistent medical SMURD din Timișoara, a avut parte de curând avut parte de o misiune de salvare mai puțin obișnuită. În timp ce se afla în avion și mergea spre caz, tânărul a realizat că victima este chiar fiul său. Povestea impresioanată, care s-a terminat cu bine, a fost postată de ministerul […]
Povestea impresionantă a asistentului SMURD care și-a salvat propriul copil: „Tati, dar de ce ai venit tu să mă salvezi?”

Încă patru români au pierdut lupta cu noul coronavirus. Bilanțul total urcă la 1227 de victime

Institutul de Sănătate Publică a anunțat, miercuri seară, decesul altor patru români din cauza noului coronavirus. Bilanțul total al victimelor urcă astfel, la 1227 decese. Printre ultimele victime se numără patru bărbați, unui din Bihor, altul din Bistrița-Năsăud și doi din județul Giurgiu. Toți aveau comorbidități. Până astăzi, 27 mai, pe teritoriul României, au fost […]
Încă patru români au pierdut lupta cu noul coronavirus. Bilanțul total urcă la 1227 de victime

Două persoane au murit în ultima săptămână după ce au căzut într-o fântână. Ultima tragedie s-a produs la Piatra Șoimului

Pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț au fost solicitați să intervină pentru scoaterea unei persoane căzute într-o fântână din localitatea Piatra Șoimului. Pentru degajarea persoanei căzute în fântână au intervenit două echipaje cu o autospecială complexă de intervenție și o ambulanță SMURD TIM. Pompierii au scos din fântână (aproximativ 14 m adâncime) o femeie de […]
Două persoane au murit în ultima săptămână după ce au căzut într-o fântână. Ultima tragedie s-a produs la Piatra Șoimului

Femeia rănită în explozia de la Uzina Mecanică Cugir a murit. Avea arsuri pe 70% din suprafața corpului

Femeia de 53 de ani rănită vineri în după-amiază explozia de la Uzina Mecanică Cugir, în județul Alba, a murit la spital, din cauza arsurilor grave. Surse medicale informează că victima a decedat în noaptea de marți spre miercuri într-un spital din Capitală. Femeia avea arsuri pe 70% din corp. După deflagrație, femeia a fost […]
Femeia rănită în explozia de la Uzina Mecanică Cugir a murit. Avea arsuri pe 70% din suprafața corpului

Un bunic dansează de bucurie după ce s-a vindecat de COVID-19. Imagini emoționante din Gorj. VIDEO

Un bărbat din Motru, în vârstă de 60 de ani, a fost externat din spital după ce s-a vindecat de coronavirus. Pacientul fusese internat împreună cu nepoata sa, în vârstă de 14 ani. Bunicul și adolescenta au fost internați la Spitalul Târgu Cărbunești. Fata s-a vindecat mai repede de Covid-19, însă nu a vrut să […]
Un bunic dansează de bucurie după ce s-a vindecat de COVID-19. Imagini emoționante din Gorj. VIDEO

Opt situații în care mediile elevilor pot fi încheiate. Anunțul de ultimă oră al ministerului Educației

În urmă cu puțin timp, ministerul Educației și Cercetării a explicat cum vor fi încheiate mediile școlare pentru anul 2019-2020, pe fondul închiderii școlilor ca mijloc de prevenție împotriva COVID-19. Astfel, elevii nu vor mai susține ucrările scrise pentru semestrul al II-lea (teze), iar mediile vor fi încheiate cu minimum două calificative/note, au anunțat reprezentanții […]
Opt situații în care mediile elevilor pot fi încheiate. Anunțul de ultimă oră al ministerului Educației

România, lovită de tornade. Anunțul apocaliptic al unui climatolog: „Ați văzut covorul de grindină…”

Roxana Bojariu, climatolog de profesie, a vorbit despre fenomenele naturale extreme din această perioadă subliniind faptul că România ar putea fi lovită în următoarea perioadă de mai multe tornade. Mai mult, climatologul a adăugat și faptul că în următoarele luni temperaturile vor crește foarte tare. „Dacă vorbim de fenomene extreme, chiar dacă sunt normale pentru […]
România, lovită de tornade. Anunțul apocaliptic al unui climatolog: „Ați văzut covorul de grindină...”

Nepoata unui președinte de stat, descoperită moartă în Timișoara. Cum au găsit-o salvatorii într-o cameră de cămin

Mercy Kajuma Birungi, o tânără de 24 de ani din Uganda, studentă la Universitatea de Vest din Timișoara, a fost găsită moartă într-o cameră de cămin. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, in rem. Tânăra era studentă în anul întâi la masterat, fiind găsită moartă în camera de cămin unde era cazată. […]
Nepoata unui președinte de stat, descoperită moartă în Timișoara. Cum au găsit-o salvatorii într-o cameră de cămin

Efectele secundare ale pandemiei de COVID-19. Peste 80 de milioane de copii, inclusiv din România, sunt în pericol

Efectele secundare ale pandemiei de coronavirus au început să se vadă. În această perioadă, programele de imunizare au avut de suferit. Bebelușii sunt predispuși să facă boli grave, cum ar fi poliomielită. Părinții s-au temut să îi ducă pe cei mici. Astfel, cel puțin 80 de milioane de copii riscă să moară de alte boli, […]
Efectele secundare ale pandemiei de COVID-19. Peste 80 de milioane de copii, inclusiv din România, sunt în pericol

Se pregăteşte o nouă Ordonanţă de Urgenţă! Schimbări importante în viaţa românilor, de la 1 iunie

Începând cu data de 1 iunie, în viața românilor ar putea avea loc schimbări extrem de importante. Ludovic Orban a anunțat că va fi discutat în primă lectură, în cadrul ședinței de Guvern, proiectul ce prevede instaurarea unei alte Ordonanțe de Urgență. Ludovic Orban a menționat faptul că începând cu data de 1 iunie, în […]
Se pregăteşte o nouă Ordonanţă de Urgenţă! Schimbări importante în viaţa românilor, de la 1 iunie

El este pescarul care s-a bătut cu cel mai mare ”monstru” din România. L-a învins după o oră și… „Stă mai bine într-o poză decât în farfurie”

Un băcăuan a stabilit un nou record național la pescuit Catch and Release. Puiu Savastre a așteptat ”liberul la pescuit” pregătindu-și sculele, cu mult tact și documentându-se pentru o partidă bună. Așteptarea nu a fost degeaba, pentru că pescarul băcăuan a reușit să captureze un exemplar de toată lauda… și invidia – un crap care […]
El este pescarul care s-a bătut cu cel mai mare ”monstru” din România. L-a învins după o oră și... "Stă mai bine într-o poză decât în farfurie”

Când se redeschid sălile de jocuri și păcănele. Noile reguli pe care trebuie să le respecte toți clienții

Autoritățile au făcut o precizare de ultimă oră cu privire la redeschiderea sălilor de jocuri de noroc. Acest lucru ar putea fi posibil pe 15 iunie, după cum estimează consilierul guvernamental în domeniu.  Redeschiderea sălilor de jocuri de noroc și păcănele ar putea avea loc pe 15 iunie, iar acest lucru vine la pachet cu […]
Când se redeschid sălile de jocuri și păcănele. Noile reguli pe care trebuie să le respecte toți clienții

Cutremur în România, în noaptea de marți spre miercuri. Ce magnitudine a avut seismul

Un nou cutremur a avut loc în România, în noaptea de marți spre miercuri. Seismul s-a produs în Buzău și a avut o magnitudine de 3,4 grade pe scara Richter.  A avut loc un nou cutremur în România, în noaptea de marți spre miercuri, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a înregistrat o magnitudine de 3,4 […]
Cutremur în România, în noaptea de marți spre miercuri. Ce magnitudine a avut seismul

Curs valutar BNR 27 mai 2020. Leul se depreciază din nou! Cât costă azi 1 euro

Banca Națională a României a oferit informații cu privire la cursul valutar de astăzi, 27 mai. Leul se depreciază din nou și euro câștigă teren și la fel se întâmplă și în cazul unui dolar și în cazul unei lire sterline.  Potrivit informațiilor afișate în cadrul cursului valutar interbancar din această dimineață, euro este din […]
Curs valutar BNR 27 mai 2020. Leul se depreciază din nou! Cât costă azi 1 euro

Panică în orașul Bîrlad după ce un director de bancă a fost preluat cu izoleta. Bărbatul interacționase cu mulți clienți

Un director de bancă din Bârlad a fost preluat, în cursul zilei de luni, cu izoleta, de la reședința sa. Internarea bărbatului a stârnit panică pentru că acesta muncise, inclusiv vineri, unde intrase în contact cu mai mulți clienți. Mai mult, potrivit informațiilor furnizate de Vremea Nouă, și soția bărbatului suspectat de infectare cu coronavirus […]
Panică în orașul Bîrlad după ce un director de bancă a fost preluat cu izoleta. Bărbatul interacționase cu mulți clienți

Vești excelente. Se vor relua cursele pe ruta Bucureşti-Paris. Zborurile se vor face cu măsuri sporite de siguranță

Prin intermediul unui comunicat de presă, compania aeriană Air France a anunțat luni că de la începutul lunii iunie va relua zborurile pe ruta Bucureşti-Paris, după o pauză de aproximativ două luni. Potrivit companiei franceze, programul de zbor include, într-o primă etapă, operarea unei singure curse pe săptămână, urmând să crească succesiv la 3, respectiv […]
Vești excelente. Se vor relua cursele pe ruta Bucureşti-Paris. Zborurile se vor face cu măsuri sporite de siguranță

Ministrul Sănătății confirmă cea mai așteptată veste de români. Când se vor redeschide terasele și barurile

Ministrul Sănătății a anunțat în cursul serii zilei de marți că începând din data de 1 iunie vor intra în vigoare alte măsuri de relaxare. Nelu Tătaru a dat exemplul teraselor, care pot fi redeschise doar cu respectarea distanțării fizice. Discuția despre măsurile care vor intra în vigoare după 1 iunie va fi discutată, potrivit […]
Ministrul Sănătății confirmă cea mai așteptată veste de români. Când se vor redeschide terasele și barurile

Explicațiile halucinante ale lui IPS Teodosie despre reluarea Paștelui: „Nu este o dorinţă a mea, ci o sete a credincioşilor”

În această seară Biserica Ortodoxă sărbătorește un eveniment cât se poate de deosebit. Credincioșii constănțeni sunt chemați la lăcașul de cult pentru a primi Lumina Sfântă din nou. Decizia îi aparține lui IPS Teodosie, Arhiepiscopului Tomisului. Mulți s-au întrebat de ce totuși înaltul prelat a decis să facă repetiție Paștelui. Iată cum a explicat Înaltpreasfințitul […]
Explicațiile halucinante ale lui IPS Teodosie despre reluarea Paștelui: „Nu este o dorinţă a mea, ci o sete a credincioşilor”

Ana Maria Brânză, internată de urgență la spital. Primele declarații ale sportivei: „Nu mi-a lăsat alternativă”

Una dintre cele mai valoroase sportive din România, spadasina Ana Maria Popescu (Brânză) a ajuns la spital după ce o accidentare la un genunchi a început să îi facă probleme. Sportiva a fost operată de urgență de către medici. Ana Maria le-a dat fanilor săi din mediul online chiar în seara zilei în care a […]
Ana Maria Brânză, internată de urgență la spital. Primele declarații ale sportivei: „Nu mi-a lăsat alternativă”

Marcel Vela, în pericol să își piardă fotoliul de ministru. Moțiunea simplă împotriva lui a fost adoptată

Moţiunea simplă intitulată „Democraţia românească în derivă. Cu Vela ruptă, în timp de pandemie”, depusă de parlamentarii social-democraţi împotriva ministrului de Interne, Marcel Vela, a fost adoptată de Senat în timp zilei de marți. Senatorii au votat 65 „pentru”, 25 „împotriva”. Din punct de vedere juridic, adoptarea Moțiunii simple nu obligă Executivul să ia măsuri […]
Marcel Vela, în pericol să își piardă fotoliul de ministru.  Moțiunea simplă împotriva lui a fost adoptată

Încă șase români au murit răpuși de noul coronavirus. Numărul deceselor a ajuns la 1216

Institutul de Sănătate Publică a anunțat, în cursul serii zilei de luni, că numărul deceselor provocate de coronavirus a urcat la 1216. Victimele sunt din Brașov, Timiș, Suceava și Ilfov. Mai mult, INSP informează că DSP Suceava a solicitat explicații privind raportarea întârziată a decesului numărul 1215, un bătrân rezident al unui cămin de bătrâni […]
Încă șase români au murit răpuși de noul coronavirus. Numărul deceselor a ajuns la 1216

Gest inedit, în direct la TV. O prezentatoare își cere scuze fața de medicul pe care l-a declarat mort de COVID-19. VIDEO

Jurnalista de la Digi 24, Carla Tănasie, a avut ocazia să îi ceară scuze Alidei Moise, medicului de la Spitalul Gerota pe care despre care anunța, în urmă cu două luni, că a murit de coronavirus. Cazul a ajuns chiar și pe masa CNA, unde a fost sancționat cu o amendă de 5.000 de lei. […]
Gest inedit, în direct la TV. O prezentatoare își cere scuze fața de medicul pe care l-a declarat mort de COVID-19. VIDEO

Imagini de neconceput. Un drum din județul Alba a fost acoperit complet cu gheață. FOTO

În urma unei furturi puternice, drumul dintre Poiana Aiudului și Livezile, din județul Alba, a fost acoperit în totalitate cu un strat gros de gheață. Finalul lunii mai a adus tot felul de fenomene meteorologice neobișnuite în județul Alba. Grindina a bătut marți, 26 mai, iar în comuna Livezile, cantitatea de gheață și lapoviță a […]
Imagini de neconceput. Un drum din județul Alba a fost acoperit complet cu gheață. FOTO

90 de cetățeni români din Belgia și Olanda au ajuns în România cu un zbor TAROM

Ministrul Afacerilor Externe informează că, marți, 26 mai, au revenit în țară 90 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatului Belgiei și al Regatului Țărilor de Jos, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne. Printre cetățenii români repatriați se regăsesc […]
90 de cetățeni români din Belgia și Olanda au ajuns în România cu un zbor TAROM

Dezacord al ministrului Educației la Camera Deputaților: „Am fost persoana care am organizat concursul de directori”

Ministrul Educației, Monica Anisie, a reușit să facă un nou dezacord în timpul unui discurs pe care l-a susținut, pe 25 mai, la Camera Deputaților. Greșeala a fost făcută în cadrul discursului susținut de Anisie în Camera Deputaților, unde astăzi, 25 mai 2020, a fost dezbătută moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei. Moţiunea intitulată “Pas cu […]
Dezacord al ministrului Educației la Camera Deputaților: „Am fost persoana care am organizat concursul de directori”

Coronavirus România, 26 mai. Numărul infectărilor a ajuns la 18.429 – 146 noi cazuri înregistrate doar azi

Astăzi, 26 mai, numărul infectărilor cu noul coronavirus a ajuns la 18.429, potrivit ultimelor informații. Azi au fost înregistrate 146 de noi cazuri de infectare cu COVID-19. Potrivit ultimelor informații oferite de Grupul de Comunicare Strategică, numărul infectărilor cu COVID-19 ajunge astăzi, 26 mai, la 18.429. Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității noul bilanț […]
Coronavirus România, 26 mai. Numărul infectărilor a ajuns la 18.429 - 146 noi cazuri înregistrate doar azi

A murit Constantin Ștefănache! „Drum lin, domnule inginer”

Este o zi tristă pentru toți cei care l-au cunoscut și iubit pe inginerul Constantin Ștefănache. Acesta a încetat din viață, lăsând în urmă o familie îndurerată și foarte mulți oameni care au învățat de la el numai lucruri bune, atât în meseria pe care a practicat-o, cât și în viața de zi cu zi.  […]
A murit Constantin Ștefănache! „Drum lin, domnule inginer”

Doliu uriaș în România! A murit Lenuța Buta: „Îngrijea bolnavii, în timp ce alții spuneau că nu există virusul”

Este o zi tristă pentru sistemul sanitar din România, după ce Lenuța Buta, o asistentă medicală din Botoșani care a luptat în prima linie împotriva COVID-19 s-a stins din viață.  Lenuța Buta avea numai 46 de ani și era asistentă medicală în Botoșani, în prima linie. Ca mulți alți asistenți medicali și medici, și-a dedicat […]
Doliu uriaș în România! A murit Lenuța Buta: „Îngrijea bolnavii, în timp ce alții spuneau că nu există virusul”

O nouă Ordonanță de Urgență a intrat în vigoare, începând chiar de ieri! Orban și Vela au anunțat noile schimbări

În contextul pandemiei de coronavirus, a intrat ieri în vigoare o nouă Ordonanță de Urgență ce prevede noi schimbări. Ludovic Orban și Marcel Vela au anunțat deja ce categorii de români sunt vizați de schimbările prevăzute în această Ordonanță. A intrat în vigoare ieri o nouă Ordonanță de Urgență! Aceasta vizează mai multe categorii de […]
O nouă Ordonanță de Urgență a intrat în vigoare, începând chiar de ieri! Orban și Vela au anunțat noile schimbări

Un bărbat din Constanța a amenințat că se aruncă în gol. Ce a făcut înainte să recurgă la acest gest

Un bărbat din Constanța, supărat că s-a certat cu soția, a vrut să se sinucidă urcându-se de la etajul 10 al blocului în care locuia. Mai multe echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului, după ce au fost solicitate de femeia bărbatului. Oamenii legii au reușit să îl rețină pe bărbat, după ce l-au […]
Un bărbat din Constanța a amenințat că se aruncă în gol. Ce a făcut înainte să recurgă la acest gest

Tragedie în fotbal. Un mijlocaș de U Cluj a murit! Sportivul avea 21 de ani și a făcut un stop cardiac spontan

Tânârul camerunez Joseph Perfection Bouasse Ombiogno, fotbalist care se afla în probe U Cluj și a crescut la AS Roma, a murit la doar 21 de ani. Conform publicaţiei Football-Italia, fostul mijlocaş a făcut un stop cardiac spontan. Decesul a avut loc în noaptea de duminică. „O veste tragică pentru lumea fotbalului. Joseph Perfection Bouasse […]
Tragedie în fotbal. Un mijlocaș de U Cluj a murit! Sportivul avea 21 de ani și a făcut un stop cardiac spontan

Alexandru Rafila dă vești bune românilor: „ Așa cum arată lucrurile acum s-ar putea gândi o relaxare suplimentară de la 1 iunie”

Medicul Alexandru Rafila a vorbit, luni seară, într-o emisiune TV că dacă numărul noilor infectări cu noul coronavirus rămâne ca în prezent, de la 1 iunie relaxarea măsurilor va merge mai departe. Până astăzi, 25 mai, pe teritoriul României au fost confirmate 18.283 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre […]
Alexandru Rafila dă vești bune românilor: „ Așa cum arată lucrurile acum s-ar putea gândi o relaxare suplimentară de la 1 iunie”