Anca Chihaie

Anca-Maria Chihaie a terminat studiile la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, specializarea Jurnalism, în cadrul Universității de Vest din Timișoara.

A făcut practică în presă scrisă, radio și TV și a lucrat la două publicații din Timișoara. În urmă cu un an, a făcut un salt și s-a mutat în București pentru a urma Masterul de Jurnalism Tematic, din cadrul Universității București.

În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL.

Vezi mai mult

Cât costă cazarea în Mamaia, Eforie sau Costinești, în septembrie 2025? Oferte speciale pentru turiști

Deși calendarul indică început de toamnă, litoralul românesc trăiește încă atmosfera verii. Primele zile din septembrie au adus temperaturi de 28–30 de grade Celsius, iar acest lucru menține stațiunile animate, în ciuda faptului că sezonul estival s-ar fi încheiat, în mod tradițional, odată cu sfârșitul lunii august. Mulți turiști aleg să profite de vremea bună, […]
Cât costă cazarea în Mamaia, Eforie sau Costinești, în septembrie 2025? Oferte speciale pentru turiști

Irina și Răzvan Fodor, aventură neașteptată în pitoreștile străzi din Elveția! Ce au pățit cei doi

Cunoscuții prezentatori Irina și Răzvan Fodor se află într-o vacanță în Elveția, unde își dedică timpul explorării unor destinații pitorești și cunoscute pentru peisajele lor spectaculoase. Recent, cei doi au vizitat orășelul Weggis, situat pe malul Lacului Lucerna, un loc apreciat pentru combinația dintre natură, arhitectură tradițională și atmosferă relaxantă. Satul, recunoscut pentru priveliștile impresionante […]
Irina și Răzvan Fodor, aventură neașteptată în pitoreștile străzi din Elveția! Ce au pățit cei doi

CNA intervine după episodul controversat al podcastului lu Bursucu! Moderatorul chemat pentru explicații

Un recent episod al unui podcast online a stârnit un val de controverse în mediul online și a atras atenția autorităților din România. În centrul atenției se află Bursucu, pe numele său real Adrian Cristea, care a fost chemat la Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) după ce Tzancă Uraganu a făcut declarații considerate inacceptabile de […]
CNA intervine după episodul controversat al podcastului lu Bursucu! Moderatorul chemat pentru explicații

A murit Simona Șerbănescu! E doliu în presa românească

Jurnalismul românesc a pierdut una dintre cele mai puternice și respectate voci odată cu dispariția Simonei Șerbănescu, jurnalistă a Radio România Actualități. Avea 58 de ani și o carieră care a traversat mai bine de trei decenii, în care și-a construit un nume prin rigoare, sensibilitate și devotament față de misiunea radioului public. Parcursul său […]
A murit Simona Șerbănescu! E doliu în presa românească

Oana Monea, desființată de ex-iubita lui Marius Moise, după finala Insula iubirii! ”Ultima roată de la căruță”

Finala sezonului recent al reality show-ului „Insula Iubirii” a stârnit un val de reacții aprinse în mediul online. În centrul discuțiilor se află Oana Monea, ispita care a atras atenția prin interacțiunea apropiată cu Marius Moise. După difuzarea imaginilor din sezonul actual, fosta parteneră a concurentului, Bianca Giurcă, a lansat atacuri dure la adresa Oanei, […]
Oana Monea, desființată de ex-iubita lui Marius Moise, după finala Insula iubirii! ”Ultima roată de la căruță”

Cea mai penibilă taxă plătită de un turist pe plajă! Ce i-a fost scris pe nota de plată

Un episod petrecut recent pe litoralul italian a stârnit numeroase reacții în mediul online, după ce o turistă a relatat experiența avută într-un restaurant din Ostia, localitate aflată în apropierea Romei. Femeia s-a trezit cu o sumă suplimentară pe bonul fiscal pentru un gest obișnuit, pe care majoritatea oamenilor îl consideră banal: și-a conectat telefonul […]
Cea mai penibilă taxă plătită de un turist pe plajă! Ce i-a fost scris pe nota de plată

Teodora i-a dat ”fatala” chiar în timpul finalei Insula iubirii! Mesajul cu direcție către Ella, în brațele bărbatului pentru care și-a anulat nunta

Finala celui mai recent sezon Insula Iubirii a adus, așa cum era de așteptat, surprize, dezvăluiri și momente încărcate de tensiune. Dacă de-a lungul emisiunii multe cupluri au trecut prin provocări neașteptate, în ultima seară toată atenția s-a concentrat asupra unui gest neașteptat făcut de Teodora. Aceasta a transmis un mesaj puternic, interpretat imediat ca […]
Teodora i-a dat ”fatala” chiar în timpul finalei Insula iubirii! Mesajul cu direcție către Ella, în brațele bărbatului pentru care și-a anulat nunta

Cuplul care s-a împăcat după Insula Iubirii 2025. Au apărut de mână aseară, în București, pentru a urmări marea finală

Aseară, la București, atmosfera a fost incendiară la marea finală a celui mai urmărit reality-show al verii. Printre aplauze, priviri curioase și emoții puternice, un moment a atras toate atențiile: Claudiu Borca și Isabel Martinez Villa au apărut împreună, de mână, semn că povestea lor de dragoste, încercată până la limită, a găsit puterea să […]
Cuplul care s-a împăcat după Insula Iubirii 2025. Au apărut de mână aseară, în București, pentru a urmări marea finală

Majorări de la 1 ianuarie 2026. Veștile care îi vor dărâma pe români

România traversează o perioadă economică tensionată, iar începutul anului 2026 se anunță a fi unul dintre cele mai dificile pentru buzunarele populației. După o serie de scumpiri deja resimțite în ultimii ani  la energie, gaze naturale și produse de bază, autoritățile pregătesc un nou set de măsuri fiscale care vor influența costul vieții. Una dintre […]
Majorări de la 1 ianuarie 2026. Veștile care îi vor dărâma pe români

Ispitele Andreea Crăciun și Cătălin Brînză îl fac praf pe Marian Grozavu, înainte de marea finală: ”Și-a arătat adevărata față”

Ediția difuzată aseară a reality show-ului „Insula iubirii” a adus în prim-plan una dintre cele mai așteptate întâlniri ale sezonului, cea dintre Marian Grozavu și Bianca Dan. Cei doi concurenți, care au intrat în competiție pentru a-și testa relația, s-au regăsit față în față la bonfire, moment încărcat de emoții și dezvăluiri neașteptate. De-a lungul […]
Ispitele Andreea Crăciun și Cătălin Brînză îl fac praf pe Marian Grozavu, înainte de marea finală: ”Și-a arătat adevărata față”

Cele 2 ZODII care vor încheia un ciclu karmic de 10 ani. Scapă de ghinioane și li se schimbă viața la 180 de grade

Pe măsură ce anul 2025 se apropie de final, astrologii semnalează o schimbare importantă pentru două zodii. Cele două semne zodiacale încheie un ciclu karmic care a durat aproximativ zece ani, perioadă marcată de provocări complexe și lecții profunde în plan personal și profesional. Acest deceniu a testat răbdarea, încrederea în sine și modul în […]
Cele 2 ZODII care vor încheia un ciclu karmic de 10 ani. Scapă de ghinioane și li se schimbă viața la 180 de grade

De necrezut! Ce a pățit o femeie din București care a postat pe Facebook că își caută nași de nuntă

Într-o lume în care rețelele de socializare au devenit aproape un reflex al vieții cotidiene, oamenii nu mai folosesc doar platformele online pentru a păstra legătura cu prietenii sau pentru a împărtăși momente din viața lor. Acum, ele au devenit și un loc unde se nasc tradiții noi, inedite, iar unul dintre aceste trenduri surprinzătoare […]
De necrezut! Ce a pățit o femeie din București care a postat pe Facebook că își caută nași de nuntă

Viorica Dăncilă, primele declarații după ce a apărut alături de Putin, Xi și Kim: ”Nu eu fac lista de invitați ai președintelui Republicii Populare Chineze”

Fosta șefă a Guvernului, Viorica Dăncilă, a participat recent la Parada Victoriei din China, eveniment la care a fost prezentă la invitația președintelui Xi Jinping. Ea a subliniat importanța momentului, arătând că prezența sa la o ceremonie de asemenea amploare reprezintă un gest semnificativ din partea unei puteri mondiale, potrivit Gândul. Pe durata ceremoniei, Dăncilă […]
Viorica Dăncilă, primele declarații după ce a apărut alături de Putin, Xi și Kim: ”Nu eu fac lista de invitați ai președintelui Republicii Populare Chineze”

Ema Oprișan de la Insula Iubirii, dezvăluiri cutremurătoare despre copilăria marcată de violență: ”Este trauma femeilor din ziua de azi”

Ema Oprișan, cunoscută publicului dintr-un sezon anterior al emisiunii Insula Iubirii, a ales să vorbească deschis despre una dintre cele mai grele etape ale vieții sale: copilăria. Într-un interviu emoționant, aceasta a adus în atenție o realitate dureroasă trăită de mulți copii în România creșterea într-un mediu marcat de violență domestică și lipsa sprijinului patern. […]
Ema Oprișan de la Insula Iubirii, dezvăluiri cutremurătoare despre copilăria marcată de violență: ”Este trauma femeilor din ziua de azi”

Neda a murit la 26 de ani, la o săptămână după ce a devenit mamă. Ce i-a adus moartea fulgerător

Tragedie în sportul sârbesc! O judoka de doar 26 de ani s-a stins la scurt timp după ce a devenit mamă. Iată care este motivul! O veste cutremurătoare a lovit comunitatea sportivă din Serbia. O tânără judoka, în vârstă de doar 26 de ani, și-a pierdut viața la scurt timp după ce adusese pe lume […]
Neda a murit la 26 de ani, la o săptămână după ce a devenit mamă. Ce i-a adus moartea fulgerător

Tragedie rutieră în județul Botoșani! Trei morți și mai mulți răniți după un accident între un autocar și un autoturism

O dimineață de miercuri s-a transformat într-un coșmar pe șoselele din județul Botoșani, unde un accident extrem de grav a dus la pierderea a trei vieți și la rănirea altor persoane. Evenimentul rutier s-a produs pe Drumul Național 24C, între localitățile Santa Mare și Dămideni, într-o zonă cunoscută pentru vizibilitatea redusă și traficul intens de […]
Tragedie rutieră în județul Botoșani! Trei morți și mai mulți răniți după un accident între un autocar și un autoturism

Singurul concurent de la Insula Iubirii care chiar s-a cuplat cu ispita! Cei doi formează un cuplu și astăzi!

În istoria reality show-ului „Insula Iubirii”, sezonul 8 a adus în prim-plan una dintre cele mai neașteptate evoluții sentimentale. Spre deosebire de majoritatea relațiilor născute sau destrămate în cadrul emisiunii, povestea dintre fostul concurent Claudiu Dragotă și ispita Anamaria Vaida a reușit să depășească barierele jocului și să continue dincolo de camerele de filmat. Cei […]
Singurul concurent de la Insula Iubirii care chiar s-a cuplat cu ispita! Cei doi formează un cuplu și astăzi!

Oana Monea îi dă „fatala” Mariei Avram acum, la 4 luni după filmările Insula Iubirii 2025: „Să mă pupe la…”

Drama continuă și după „Insula Iubirii” 2025! La patru luni de la încheierea filmărilor, Oana Monea a aruncat săgeți directe către Maria Avram printr-un TikTok care a stârnit reacții puternice. Maria și Marius Avram au venit în sezonul 9 să își testeze relația după mai bine de 10 ani de căsnicie. Testul fidelității s-a dovedit […]
Oana Monea îi dă "fatala" Mariei Avram acum, la 4 luni după filmările Insula Iubirii 2025: "Să mă pupe la..."

Cum a reușit Mara Bănică să slăbească 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a ținut vedeta

Mara Bănică, una dintre concurentele celui mai recent sezon al emisiunii „Asia Express”, a trecut printr-o experiență intensă care i-a schimbat nu doar perspectiva asupra vieții, ci și înfățișarea. Jurnalista a participat la competiția difuzată de Antena 1 alături de prietenul său apropiat, Serghei Mizil, iar aventura i-a adus atât provocări fizice, cât și emoționale. […]
Cum a reușit Mara Bănică să slăbească 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a ținut vedeta

BREAKING | Ruben, un tânăr de 22 de ani, a murit după ce s-a izbit cu motocicleta într-un cap de pod din Iași

O tragedie a avut loc în județul Iași, unde un tânăr de numai 22 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident de motocicletă produs în comuna Țibana. Evenimentul s-a petrecut la finalul săptămânii trecute și a șocat întreaga comunitate locală. Tânărul, originar din zona Sucevei, se afla în localitatea Vadu Vejei, parte a […]
BREAKING | Ruben, un tânăr de 22 de ani, a murit după ce s-a izbit cu motocicleta într-un cap de pod din Iași

Cine este și cu ce se ocupă Loredana Salanță, tânăra care a atras toate privirile la Festivalul de Film de la Veneția

Festivalul Internațional de Film de la Veneția, unul dintre cele mai prestigioase evenimente dedicate cinematografiei mondiale, desfășurat în perioada 27 august – 6 septembrie, a fost scena unor apariții memorabile pe covorul roșu. Printre vedetele consacrate de la Hollywood, atenția publicului și a presei a fost atrasă de prezența româncei Loredana Salanță, care a impresionat […]
Cine este și cu ce se ocupă Loredana Salanță, tânăra care a atras toate privirile la Festivalul de Film de la Veneția

Despărțire-ȘOC în showbiz! Florin Răducioiu și Andreea Albăstroiu și-au spus ADIO înainte de nuntă

Showbizul autohton este zguduit de o nouă despărțire surprinzătoare. Fostul mare internațional de fotbal, Florin Răducioiu, trece printr-un moment dificil pe plan personal, după ce relația sa cu logodnica Andreea Albăstroiu a ajuns la final. Cei doi urmau să se căsătorească în acest an, însă planurile de nuntă au fost anulate, iar povestea lor de […]
Despărțire-ȘOC în showbiz! Florin Răducioiu și Andreea Albăstroiu și-au spus ADIO înainte de nuntă

Motivul REAL pentru care ispita Mattia a refuzat să meargă la dream date cu Bianca Dan: ”Face parte din meseria noastră”

Sezonul actual al emisiunii „Insula Iubirii” aduce în prim-plan una dintre cele mai discutate apropieri dintre o concurentă și o ispită. Este vorba despre relația tot mai vizibilă dintre Bianca Dan și ispita Mattia, care au petrecut din ce în ce mai mult timp împreună pe insulă. Momentele lor au fost adesea surprinse de camere […]
Motivul REAL pentru care ispita Mattia a refuzat să meargă la dream date cu Bianca Dan: ”Face parte din meseria noastră”

Cu ce se ocupă Olivia Steer în 2025, de fapt. Motivul pentru care a renunțat la aparițiile TV

Olivia Steer rămâne o figură prezentă în mediul online, chiar dacă s-a retras de ani buni din televiziune. Cunoscută inițial pentru aparițiile sale pe posturile Pro TV și Acasă TV, ea și-a schimbat treptat direcția profesională, renunțând la cariera din mass-media pentru a se concentra pe promovarea unui stil de viață alternativ. Andi Moisescu și […]
Cu ce se ocupă Olivia Steer în 2025, de fapt. Motivul pentru care a renunțat la aparițiile TV

Tragedie la o creșă privată din Timișoara! Un băiețel de aproape 2 ani a murit înecat într-un iaz

O tragedie cutremurătoare a avut loc la o creșă privată din Timișoara, unde un copil de nici doi ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-un iaz ornamental aflat în curtea unui restaurant vecin. Întâmplarea a scos la iveală grave probleme legate de supravegherea copiilor și de condițiile în care aceștia erau lăsați să […]
Tragedie la o creșă privată din Timișoara! Un băiețel de aproape 2 ani a murit înecat într-un iaz

Tzancă Uraganu’, declarații șocante despre femei în podcastul lui Bursucu. Centrul FILIA a reacționat public, după ce moderatorul nu a intervenit

Un nou val de indignare a cuprins spațiul public după apariția lui Tzancă Uraganu în podcastul realizat de Bursucu, unde artistul a făcut afirmații șocante legate de violența asupra femeilor. Discuția a aprins rapid dezbateri în mediul online, iar reacțiile organizațiilor neguvernamentale și ale instituțiilor responsabile nu au întârziat să apară. Ceea ce a atras […]
Tzancă Uraganu', declarații șocante despre femei în podcastul lui Bursucu. Centrul FILIA a reacționat public, după ce moderatorul nu a intervenit

Cum arată acum Cati „nu te mai droga” de la Insula Iubirii. Este de nerecunoscut, la 7 ani de la participarea la show-ul de la Antena 1

Participarea la emisiunea „Insula Iubirii” a reprezentat pentru Cătălina Mariana Dimache, cunoscută de public drept Cati, o experiență care i-a schimbat complet viața. În 2018, ea a intrat în sezonul patru al show-ului de televiziune alături de iubitul său de la acea vreme, Răzvan, iar relația lor a fost supusă unui test intens în Thailanda. […]
Cum arată acum Cati "nu te mai droga" de la Insula Iubirii. Este de nerecunoscut, la 7 ani de la participarea la show-ul de la Antena 1

Iluzie optică virală | Ai un IQ peste 140 dacă poți găsi șarpele ascuns în această grădină

Ești pregătit pentru o nouă provocare? Dacă da, ești în locul potrivit! Îți prezentăm o iluzie optică virală! Tot ce trebuie să faci este să găsiți șarpele ascuns în această grădină în 27 de secunde. Trebuie să precizăm încă de la început că numai geniile își vor da seama de rezolvare. Atenție! Nu ai prea […]
Iluzie optică virală | Ai un IQ peste 140 dacă poți găsi șarpele ascuns în această grădină

Vladimir și-a înmormântat fiul, apoi a plecat la muncă în Italia! La scurt timp, a murit și el

Tragedie la locul de muncă în Italia! Un muncitor moldovean și-a pierdut viața după ce a fost strivit de un cilindru metalic. Un grav accident de muncă a avut loc în localitatea Campagnola di Zevio, provincia Verona, unde un muncitor originar din Republica Moldova și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui cilindru de oțel cu […]
Vladimir și-a înmormântat fiul, apoi a plecat la muncă în Italia! La scurt timp, a murit și el

Betty Salam, gest bizar de iubire pentru noul iubit. Unde și-a scris numele lui Roberto

Betty Salam, fiica celebrului manelist Florin Salam, traversează o perioadă plină de entuziasm și energie pozitivă. Artista și-a făcut recent publică relația cu Roberto Tudor, un tânăr care pare să fi adus în viața ei liniște și echilibru. În scurt timp, cei doi au început să atragă atenția prin aparițiile comune, prin gesturile de afecțiune […]
Betty Salam, gest bizar de iubire pentru noul iubit. Unde și-a scris numele lui Roberto

Când vor intra banii pe cardurile sociale? Suma va veni în două tranșe

După o perioadă de câteva luni în care plățile au fost suspendate, cardurile sociale destinate pensionarilor și altor categorii vulnerabile urmează să fie încărcate din nou. Când vor intra banii pe cardurile sociale? Programul „Sprijin pentru România” rămâne astfel un mecanism de ajutor pentru cei care au cea mai mare nevoie de susținere, chiar dacă […]
Când vor intra banii pe cardurile sociale? Suma va veni în două tranșe

Cum a apărut Maia Sandu la întâlnirea cu Nicușor Dan? Toate privirile s-au întors către ea

Președintele României, Nicușor Dan, a participat recent la cea de-a treia ediție a evenimentului „Marea Dictare Națională”, organizată în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, alături de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Vizita acestuia a avut loc cu ocazia Zilei Limbii Române, marcând un moment simbolic de apropiere culturală și educațională între România și Republica […]
Cum a apărut Maia Sandu la întâlnirea cu Nicușor Dan? Toate privirile s-au întors către ea

Preparatele pe care ar fi bine să le eviți la restaurant. Pot pune sănătatea în pericol

O ieșire la restaurant este, în mod ideal, un moment de răsfăț, relaxare și bucurie culinară. Atmosfera plăcută, meniurile tentante și promisiunea unei mese fără griji îi atrag pe mulți să aleagă această experiență în locul gătitului acasă. Totuși, ceea ce se ascunde în spatele unei prezentări impecabile nu este întotdeauna la fel de inofensiv […]
Preparatele pe care ar fi bine să le eviți la restaurant. Pot pune sănătatea în pericol

Zodia care riscă să se îmbolnăvească grav în septembrie 2025, potrivit numerologului Mihai Voropchievici

Runele aduc avertismente pentru luna septembrie 2025: o zodie trebuie să acorde mai multă atenție sănătății Luna septembrie 2025 se anunță a fi una plină de transformări interioare și schimbări subtile pentru toate zodiile, potrivit interpretărilor runelor. Toamna începe cu o energie intensă, iar semnele mistice vorbesc despre o perioadă de echilibru, claritate și reorganizare. […]
Zodia care riscă să se îmbolnăvească grav în septembrie 2025, potrivit numerologului Mihai Voropchievici

Cum arăta Bianca, femeia care i-a pus coarne lui Marian Grozavu la Insula iubirii 2025, înainte de acid și botox? O recunoști?

Bianca Dan, una dintre concurentele sezonului 9 al emisiunii „Insula iubirii” difuzată de Antena 1, a devenit un nume tot mai menționat în spațiul public nu doar datorită participării sale în show, ci și datorită transformării vizibile prin care a trecut în ultimii ani. Telespectatorii au putut observa diferențele dintre felul în care arăta în […]
Cum arăta Bianca, femeia care i-a pus coarne lui Marian Grozavu la Insula iubirii 2025, înainte de acid și botox? O recunoști?

Ilie Bolojan își va pune toată țara în cap cu această decizie! Vrea să elimine toți viceprimarii din România

Viceprimarii ar putea dispărea din administrația locală. Guvernul ia în calcul desființarea funcției începând cu 2027. O posibilă schimbare majoră se conturează în administrația publică locală: funcțiile de viceprimar ar putea fi eliminate, începând cu mandatul din 2027. Măsura este analizată de Guvern în cadrul reformelor privind reducerea cheltuielilor bugetare și eficientizarea aparatului administrativ. Ilie […]
Ilie Bolojan își va pune toată țara în cap cu această decizie! Vrea să elimine toți viceprimarii din România

Kate Middleton dispare de la Palatul Buckingham! Decizia luată după tratamentul greu oncologic

Palatul Buckingham, clădirea-simbol a monarhiei britanice și una dintre cele mai vizitate atracții din Londra, își pierde treptat rolul de reședință principală a suveranilor Regatului Unit. După ce Regele Charles al III-lea a decis să rămână la Clarence House, acum și Prințul William, moștenitorul tronului, împreună cu soția sa, Prințesa Kate, se pregătesc să-și stabilească […]
Kate Middleton dispare de la Palatul Buckingham! Decizia luată după tratamentul greu oncologic

”Totul e o făcătură”! Fostul concurent de la Insula iubirii desființează Antena 1! Ella Vișan l-a aprobat

Unul dintre foștii participanți la show-ul de televiziune Insula Iubirii, difuzat de Antena 1, a revenit în atenția publică cu acuzații dure la adresa postului și a producătorilor emisiunii. Liviu Gherman, concurent în sezonul trei, a lăsat în urmă experiența exotică din Thailanda, însă rănile trecutului par să fie încă vii. După apariția sa controversată […]
”Totul e o făcătură”! Fostul concurent de la Insula iubirii desființează Antena 1! Ella Vișan l-a aprobat

Ilie Bolojan, o nouă decizie controversată care îi ”distruge” pe românii săraci: ”Scutește bogații”

Decizia recentă a Guvernului condus de Ilie Bolojan de a renunța la impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) aplicat companiilor mari a stârnit numeroase dezbateri și critici. Măsura vizează în special corporațiile care înregistrează o cifră de afaceri anuală de peste 50 de milioane de euro, adică marile multinaționale ce dețin o parte semnificativă […]
Ilie Bolojan, o nouă decizie controversată care îi ”distruge” pe românii săraci: ”Scutește bogații”

David Popovici, lecție de modestie! Cum a reacționat după ce fost întâlnit în vacanță

La numai 20 de ani, David Popovici reușește să îmbine două lumi aparent opuse: cea a performanței sportive de nivel mondial și cea a unei vieți simple, trăite cu discreție și modestie. Iată în ce vacanță a plecat sportivul! Considerat deja unul dintre cei mai valoroși înotători ai generației sale, sportivul român și-a consolidat statutul […]
David Popovici, lecție de modestie! Cum a reacționat după ce fost întâlnit în vacanță

Andi Moisescu s-a baricadat bine înainte de divorț! Ce se întâmplă cu averea lui, după ce a părăsit-o pe Olivia Steer

Andi Moisescu și Olivia Steer, unul dintre cele mai cunoscute cupluri din televiziunea românească, s-au despărțit după 22 de ani de căsnicie. Deși cei doi nu au confirmat oficial ruptura, surse apropiate susțin că divorțul ar fi fost finalizat la notar, într-o manieră discretă, în linie cu modul rezervat în care și-au trăit întreaga viață […]
Andi Moisescu s-a baricadat bine înainte de divorț! Ce se întâmplă cu averea lui, după ce a părăsit-o pe Olivia Steer

Ce a pățit Rehan, un livrator străin, când s-a angajat în România: ”Am fost șocat”

Un incident violent a avut loc marți seară pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei, în care un livrator de mâncare de origine străină a fost agresat de un bărbat necunoscut. Atacul, surprins într-un videoclip, arată cum agresorul și-a filmat gestul înainte de a aplica un pumn victimei, care se afla pe scuter. Scena […]
Ce a pățit Rehan, un livrator străin, când s-a angajat în România: ”Am fost șocat”

Pasagerii în alertă! Geam spart la Wizz Air, lipit cu scotch înainte de decolare

Pasagerii unui zbor Wizz Air cu ruta Londra–Bacău au trecut prin momente de panică, după ce personalul aeronavei a descoperit un geam crăpat înainte de decolare. Problema a fost observată la unul dintre hublourile avionului, ceea ce a determinat echipajul să solicite imediat intervenția unui specialist. După aproximativ 20 de minute de așteptare, un inginer […]
Pasagerii în alertă! Geam spart la Wizz Air, lipit cu scotch înainte de decolare

Dan Bittman și-a donat TOATĂ averea! Motivul șocant și beneficiara surpriză

Cântărețul Dan Bittman a făcut o mărturisire surprinzătoare într-un recent podcast: și-a donat întreaga avere. Artistul a explicat că nu mai deține nici locuințe, nici terenuri sau alte bunuri, toate fiind trecute în proprietatea altei persoane, potrivit evz.ro Beneficiara generozității sale este chiar mama copiilor săi, fosta sa parteneră. Bittman a subliniat că gestul nu […]
Dan Bittman și-a donat TOATĂ averea! Motivul șocant și beneficiara surpriză

Imagini șocante de la Amara, după explozia terifiantă! Zonă de risc, oamenii au fost evacuați

Un incident deosebit de grav a avut loc ieri, 29 august 2025, în localitatea Amara, județul Ialomița, în urma unui foraj de mare adâncime destinat captării apei potabile. Din primele informații, forajul a generat un jet puternic de apă combinat cu gaze și materiale solide care a atins înălțimi de până la 50–60 de metri. […]
Imagini șocante de la Amara, după explozia terifiantă! Zonă de risc, oamenii au fost evacuați

Cum arăta Olivia Steer pe vremea când a prezentat Dansez pentru tine, cu Ștefan Bănică? Imagini rare cu fosta soție a lui Andi Moisescu

Unul dintre cele mai discrete și longevive cupluri din showbiz-ul românesc s-a destrămat. Andi Moisescu și Olivia Steer au divorțat după mai bine de 20 de ani de mariaj, însă separarea a fost ținută departe de ochii publicului. Potrivit CANCAN ruptura a avut loc în urmă cu câteva luni. Andi Moisescu, cunoscut pentru rolul său […]
Cum arăta Olivia Steer pe vremea când a prezentat Dansez pentru tine, cu Ștefan Bănică? Imagini rare cu fosta soție a lui Andi Moisescu

Marius Moise, bărbatul care a hărțuit-o pe Oana Monea la Insula iubirii 2023, de nerecunoscut. S-a schimbat total după ce s-a făcut de râs la Antena 1

Marius Moise, fost concurent la „Insula Iubirii”, de nerecunoscut după scandalul care a stârnit reacții puternice. Iată cum arată acum bărbatul care a hărțuit-o pe Oana Monea! În 2023, unul dintre momentele care au atras atenția publicului la „Insula Iubirii” a fost cel în care Marius Moise, participant la experimentul televizat, a fost implicat într-o […]
Marius Moise, bărbatul care a hărțuit-o pe Oana Monea la Insula iubirii 2023, de nerecunoscut. S-a schimbat total după ce s-a făcut de râs la Antena 1

Mirela Vaida, out de la Acces Direct începând de luni! A acceptat o nouă provocare

Surpriză pentru telespectatorii Antena Stars: Mirela Vaida, una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare de televiziune, nu va apărea la pupitrul emisiunii „Acces Direct”. Iată care este motivul!  Luni, marți și miercuri, emisiunea care o are de ani de zile gazdă principală va fi difuzată fără ea. Motivul absenței are legătură cu un proiect special, într-un […]
Mirela Vaida, out de la Acces Direct începând de luni! A acceptat o nouă provocare

Teo, ”pulverizat” după noaptea cu Ella! Ispita care l-a umilit: ”Nu i-a plăcut ce jucării…”

Tensiuni și răsturnări de situație pe „Insula Iubirii”. Noaptea petrecută de Ella alături de Teo a schimbat dinamica competiției. Ce ispită feminină l-a umilit pe Teo! Sezonul actual al emisiunii „Insula Iubirii” continuă să fie unul plin de surprize, intrigi și decizii neașteptate. Printre concurente, Ella Vișan s-a impus rapid drept una dintre cele mai […]
Teo, ”pulverizat” după noaptea cu Ella! Ispita care l-a umilit: ”Nu i-a plăcut ce jucării...”

Primele imagini cu bărbatul din Otopeni bănuit că și-a ucis fiul vitreg. Era baricadat de peste 12 ore!

Primele imagini cu bărbatul din Otopeni, prins după 12 ore de negocieri. Suspectul crimei a fost scos în cătușe din apartament! Momente tensionate s-au încheiat în Otopeni, după ce bărbatul de 28 de ani suspectat că și-a ucis fiul vitreg de aproape trei ani a fost imobilizat de trupele speciale. După mai bine de 12 […]
Primele imagini cu bărbatul din Otopeni bănuit că și-a ucis fiul vitreg. Era baricadat de peste 12 ore!

Maria Avram de la Insula Iubirii, dezvăluiri despre relația cu Cătălin Brînză. N-a mai ținut cont de nimic: ”Îl luam în cameră, la mine”

Maria Avram, reacție fermă după speculațiile privind apropierea de ispita Cătălin Brînză. Ce declarații a făcut concurenta! Maria Avram, una dintre concurentele care au atras atenția în actualul sezon Insula Iubirii, a revenit în atenția publicului după ce în mediul online au apărut numeroase comentarii referitoare la relația sa cu ispita Cătălin Brînză. Soția lui Marius, […]
Maria Avram de la Insula Iubirii, dezvăluiri despre relația cu Cătălin Brînză. N-a mai ținut cont de nimic: ”Îl luam în cameră, la mine”

Primul concurent eliminat de la Mireasa, sezonul 12. Mesajul transmis de Simona Gherghe: ”Îmi pare rău!”

Noul sezon al reality show-ului matrimonial „Mireasa” a intrat deja într-o etapă intensă, iar emoțiile au atins un nivel maxim în cea mai recentă ediție. După săptămâni de așteptări, discuții, apropiere între concurenți și primele afinități, competiția și-a scris primul moment dureros: prima eliminare. Casa „Mireasa” s-a dovedit a fi un spațiu al speranțelor și […]
Primul concurent eliminat de la Mireasa, sezonul 12. Mesajul transmis de Simona Gherghe: ”Îmi pare rău!”

După 12 ore de negocieri, bărbatul din Otopeni bănuit că și-a ucis fiul vitreg a fost prins! IMAGINI de la fața locului

În această seară, în Otopeni, o intervenție a forțelor de ordine a avut loc într-un bloc din oraș, unde un bărbat de 28 de ani, suspectat că și-ar fi ucis fiul vitreg de aproape trei ani, s-a baricadat într-un apartament împreună cu propriul copil, în vârstă de un an. După 12 ore de negocieri intense, […]
După 12 ore de negocieri, bărbatul din Otopeni bănuit că și-a ucis fiul vitreg a fost prins! IMAGINI de la fața locului

Bărbatul din Otopeni bănuit că şi-a ucis fiul vitreg s-a închis în apartament și amenință că își va lua viața. Rudele fac dezvăluiri cutremurătoare: ”Vreau să facă pușcărie!”

Momente de tensiune au loc în Otopeni, unde un tânăr de 28 de ani este în centrul unei intervenții de amploare a poliției și trupelor speciale. Bărbatul este bănuit că și-a omorât în bătaie fiul vitreg, un copil de nici trei ani, și s-a închis în apartamentul său de la ultimul etaj al unui bloc […]
Bărbatul din Otopeni bănuit că şi-a ucis fiul vitreg s-a închis în apartament și amenință că își va lua viața. Rudele fac dezvăluiri cutremurătoare: ”Vreau să facă pușcărie!”

Dovada irefutabilă că Andrei a rupt logodna cu Ella Vișan, după Insula Iubirii. Imagine realizată azi, 29 august 2025

Unul dintre cele mai urmărite cupluri ale sezonului trecut de Insula Iubirii, format din Ella Vișan și Andrei Lemnaru, pare să fi ajuns definitiv la final de drum. Iată detaliul ce a dat-o de gol pe concurentă! Deși cei doi au intrat în emisiune cu planuri de nuntă și cu o logodnă oficială anunțată, realitatea […]
Dovada irefutabilă că Andrei a rupt logodna cu Ella Vișan, după Insula Iubirii. Imagine realizată azi, 29 august 2025

Crimă șocantă în Iași! Mihai, un bărbat de 54 de ani, a fost înjunghiat mortal de propriul tată

Crimă șocantă într-un sat din județul Iași! Un bărbat de 54 de ani a fost înjunghiat mortal de propriul tată. Cum s-a întâmplat întregul incident! Joi, 28 august 2025, liniștea satului Cotul lui Ivan, din comuna Golăiești, județul Iași, a fost spulberată de o tragedie care a cutremurat întreaga comunitate. Un bărbat de 54 de […]
Crimă șocantă în Iași! Mihai, un bărbat de 54 de ani, a fost înjunghiat mortal de propriul tată

Fredy, un tânăr din Timișoara, umilit în Barcelona! Motivul IREAL pentru care nu a fost lăsat să intre în club

Un incident cu tentă discriminatorie a stârnit indignare în comunitatea românilor din Spania, după ce un tânăr venit din România a fost oprit la intrarea într-un club exclusivist din Barcelona, deși deținea bilete achiziționate online. Iată ce spune tânărul! Tânărul, aflat în vacanță alături de familie, și-a propus să participe la un eveniment muzical găzduit […]
Fredy, un tânăr din Timișoara, umilit în Barcelona! Motivul IREAL pentru care nu a fost lăsat să intre în club

Teo a recunoscut ADEVĂRUL după Insula Iubirii: Ce sentimente are pentru Ella, de fapt

Teo Costache a devenit, fără îndoială, unul dintre cele mai discutate nume din universul „Insula Iubirii”. După ce în sezonul trecut a stârnit vâlvă prin modul în care a reușit să pună la încercare cupluri deja tensionate, acesta a revenit și în cel mai recent sezon, al nouălea, demonstrând încă o dată că statutul de […]
Teo a recunoscut ADEVĂRUL după Insula Iubirii: Ce sentimente are pentru Ella, de fapt

Cele 2 zodii „blestemate” în septembrie 2025, potrivit numerologului Mihai Voropchievici: Și săraci, și divorțați!

Lunile de sfârșit de vară și început de toamnă, respectiv august și septembrie 2025, aduc o perioadă tensionată pentru două dintre cele mai sensibile zodii ale horoscopului. Astrele și numerologia indică faptul că acestea vor trece prin provocări puternice, cu impact direct asupra vieții personale și relațiilor de cuplu. Dincolo de aspectele practice, perioada marchează […]
Cele 2 zodii "blestemate" în septembrie 2025, potrivit numerologului Mihai Voropchievici: Și săraci, și divorțați!

Claudia Pătrășcanu lovește din nou! A dat-o iar în judecată pe Bianca Drăgușanu

Claudia Pătrășcanu a deschis un nou proces împotriva Biancăi Drăgușanu. Scandalul dintre cele două vedete continuă. Conflictul dintre Claudia Pătrășcanu și Bianca Drăgușanu este departe de a se încheia. După ce în urmă cu două săptămâni cântăreața a obținut o primă victorie în instanță împotriva iubitei lui Gabi Bădălău, aceasta a făcut un nou pas […]
Claudia Pătrășcanu lovește din nou! A dat-o iar în judecată pe Bianca Drăgușanu