Andreea Stăncescu

A studiat Relații Internaționale și Studii Europene în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, apoi Diplomație la Universitatea București. Pasiunea pentru scris a făcut-o să aleagă jurnalismul pe care îl practică de peste patru ani. În trecut a scris la Spynews.ro, iar acum este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL.

Vezi mai mult

Trei zodii care vor avea noroc pe toate planurile, de pe 5 febuarie. Vor fi numai schimbări pozitive

Începând cu 5 februarie, trei zodii se bucură de o perioadă extrem de favorabilă, în care norocul pare să le însoțească la fiecare pas. Fie că este vorba despre carieră, bani sau viață personală, lucrurile se aliniază într-un mod rar, iar deciziile luate acum pot avea efecte pozitive pe termen lung. Leul, Săgetătorul și Peștii […]
Trei zodii care vor avea noroc pe toate planurile, de pe 5 febuarie. Vor fi numai schimbări pozitive

Părinții lui Mario Berinde cer despăgubiri uriașe! Ce se întâmplă dacă familiile minorilor din Cenei nu au bani să plătească

Mario Berinde a fost ucis cu sânge rece de către prietenii lui în vârstă de 13 și 15 ani, în urmă cu puțin timp, în Cenei. Familia îndurerată va cere despăgubiri în valoare de sute de mii de euro de la familia criminalului, după ce se va deschide un proces civil între ei.  Familia lui […]
Părinții lui Mario Berinde cer despăgubiri uriașe! Ce se întâmplă dacă familiile minorilor din Cenei nu au bani să plătească

O nouă categorie de pensii va fi eliminată. Primeau între 6.000 și 18.000 lei

Un tip de pensii speciale ar putea fi eliminat în perioada următoare, potrivit unui proiect de lege aflat în prezent în dezbatere parlamentară. Este vorba despre indemnizațiile speciale acordate primarilor, viceprimarilor și președinților de consilii județene, un beneficiu reglementat printr-o lege adoptată în 2019, dar a cărei aplicare a fost amânată în mod repetat. Conform […]
O nouă categorie de pensii va fi eliminată. Primeau între 6.000 și 18.000 lei

Test de logică | Găsiți toate cele 3 diferențe dintre acești doi băieți! Recordul este de 71 de secunde

CANCAN.RO a pregătit un nou test de atenție și spirit de observație, perfect pentru cei care iubesc provocările vizuale și micile jocuri de inteligență. Este genul de exercițiu care pare simplu la prima vedere, dar care îți pune rapid mintea la treabă. Tot ce trebuie să faci este să privești două imagini aproape identice și […]
Test de logică | Găsiți toate cele 3 diferențe dintre acești doi băieți! Recordul este de 71 de secunde

Ei l-au înlocuit pe Cătălin Măruță, la Pro TV! Ce se difuzează începând cu 9 februarie 2026, de la orele 14:00 și 15:00

După ce emisiunea lui Cătălin Măruță a fost scoasă din grila PRO TV după 18 ani, postul vine cu schimbări importante în programul de după-amiază și mizează pe seriale pentru a atrage publicul. Ce se va vedea la televizor începând de luni, 9 februarie 2026. Emisiunea moderată de Cătălin Măruță a fost eliminată și acum urmează […]
Ei l-au înlocuit pe Cătălin Măruță, la Pro TV! Ce se difuzează începând cu 9 februarie 2026, de la orele 14:00 și 15:00

Zodia care va afla un adevăr dureros despre partenerul de viață, potrivit numerologului Mihai Voropchievici

Anul 2026 se anunță intens din punct de vedere emoțional și plin de revelații pentru toate zodiile. Este un an în care multe adevăruri ies la suprafață, iar relațiile sunt puse la încercare. Pentru unii nativi, Universul aduce claritate și eliberare, însă pentru una dintre zodii, vestea va fi greu de digerat: va descoperi un […]
Zodia care va afla un adevăr dureros despre partenerul de viață, potrivit numerologului Mihai Voropchievici

Ce amendă a primit o femeie după ce a anunțat pe Facebook unde este radar. Neplata duce la închisoare

O femeie din Elveția a fost sancționată cu o amendă consistentă după ce a distribuit pe Facebook un mesaj prin care îi avertiza pe șoferi de prezența unui radar al poliției. Plata pe care o are de făcut se ridică la câteva sute de euro și neplata ei poate duce la închisoare. Cazul a avut […]
Ce amendă a primit o femeie după ce a anunțat pe Facebook unde este radar. Neplata duce la închisoare

45.000 lei amendă în 2026, pentru toți românii care stau la casă și fac acest lucru în curtea proprie

Românii care locuiesc la curte trebuie să fie foarte atenți la regulile impuse de autorități, deoarece nerespectarea acestora poate aduce amenzi consistente. Una dintre cele mai dure sancțiuni este prevăzută pentru arderea deșeurilor în curtea proprie. Mulți români care locuiesc la curte obișnuiesc să ardă frunze, crengi sau resturi din grădină, considerând că este cea […]
45.000 lei amendă în 2026, pentru toți românii care stau la casă și fac acest lucru în curtea proprie

BANCUL ZILEI | Probleme pe zborul Helsinki – Toronto

Se anunță weekend-ul și este un momente prielnic să ne înveselim. Bancurile de mai jos te vor face să zâmbești și îți vor însenina ziua. Situația hilară din avion are o morală haioasă pe care o vei ține minte și în viitor.  Zborul Helsinki-Toronto a fost încărcat cu 400 de pasageri și doar 200 de […]
BANCUL ZILEI | Probleme pe zborul Helsinki - Toronto

Ce salariu are un controlor STB. Cât primește lunar

Într-o capitală aglomerată, cu un sistem de transport mereu solicitat, controlorii STB au rolul de a verifica titlurile de călătorie, dar și de a interveni în situații tensionate sau neprevăzute. Prezenți constant în mijloacele de transport, ei veghează la respectarea regulilor și se asigură că pasagerii circulă corect, iar activitatea lor ridică tot mai des […]
Ce salariu are un controlor STB. Cât primește lunar

După plecarea lui Cătălin Măruță de la PRO TV, o nouă demisie cutremură mass-media din România! „După 4 ani în care l-ați văzut aproape seară de seară”

O plecare importantă zguduie lumea televiziunii din România, după ce Cătălin Măruță a plecat de la PRO TV, un alt jurnalist a renunțat la aparițiile zilnice pe micul ecran. Este vorba despre Vitalie Cojocari, jurnalist cu o carieră solidă și o prezență extrem de activă și în mediul online. Vitalie Cojocari a făcut parte din […]
După plecarea lui Cătălin Măruță de la PRO TV, o nouă demisie cutremură mass-media din România! „După 4 ani în care l-ați văzut aproape seară de seară”

Produsele cu reducere de 90% care dispar rapid din supermarketuri. Au tot mai mult succes în ultima vreme

În contextul scumpirilor din ultima perioadă, tot mai mulți români caută soluții pentru a-și reduce cheltuielile, iar una dintre cele mai populare opțiuni a devenit zona de „vânzare accelerată” din supermarketuri. Aici sunt plasate produsele care se apropie de termenul de expirare și care beneficiază de reduceri considerabile. Aceste rafturi sunt printre cele mai frecventate, […]
Produsele cu reducere de 90% care dispar rapid din supermarketuri. Au tot mai mult succes în ultima vreme

Cum arată camera în care ucigașul lui Mario din Cernei s-a ascuns. Ce a rămas pe patul minorului de 13 ani, după ce părinții l-au luat de la bunici

Băiatul de 13 ani, care l-a ucis pe Mario Berinde, a fost mutat o scurtă perioadă de timă din Cenei în Sânmihaiu Român la bunicii lui, pentru a se ascunde. Acum au apărut imagini cu louința în care acesta a stat la câteva zile după crima odioasă pe care a comis-o.  Tragedia care a zguduit […]
Cum arată camera în care ucigașul lui Mario din Cernei s-a ascuns. Ce a rămas pe patul minorului de 13 ani, după ce părinții l-au luat de la bunici

Cum sunt păcăliți oamenii cu „metoda porumbelul”. Un bărbat a fost păgubit cu 52.000 de lei

A apărut o nouă metodă de înșelăciune! Un bărbat din Cluj-Napoca a fost jefuit și a rămas fără 52.000 de lei. Scenariul este unul banal, însă escrocii au reușit să păcălească mai multe persoane în acest fel.  „Metoda porumbelul” a fost descoperită recent de polițiști, după ce un bărbat în vârstă de 89 de ani […]
Cum sunt păcăliți oamenii cu „metoda porumbelul”. Un bărbat a fost păgubit cu 52.000 de lei

Adela Popescu s-a pus pe slăbit pentru Insula Iubirii. Cum arată vedeta în costum de baie? „N-am fost cea mai cuminte fată”

Adela Popescu a intrat oficial în „modul de slăbit”, hotărâtă să fie în cea mai bună formă până la următorul sezon al emisiunii Insula Iubirii, care va fi filmat în Thailanda. Vedeta a publicat mai multe fotografii în costum de baie și se poate vedea ce abdomen lucrat posedă, însă are scopuri mărețe în următoarea […]
Adela Popescu s-a pus pe slăbit pentru Insula Iubirii. Cum arată vedeta în costum de baie? „N-am fost cea mai cuminte fată”

Vortexul polar revine în România. Elena Mateescu, directorul ANM, a anunțat când se întoarce gerul

Debutul lunii februarie aduce o schimbare semnificativă a vremii în România, cu o răcire accentuată resimțită la nivel național. După o perioadă cu temperaturi mai blânde pentru această perioadă a anului, meteorologii anunță intrarea într-un episod de iarnă autentică, caracterizat prin ger, vânt puternic și precipitații. În estul și nord-estul țării, nopțile vor deveni foarte […]
Vortexul polar revine în România. Elena Mateescu, directorul ANM, a anunțat când se întoarce gerul

Ciorba pe care o poți mânca la micul dejun. Îți oferă un boost de energie

La prima vedere, ideea de a mânca mâncăruri mai „grele” la micul dejun pare neobișnuită. De regulă, dimineața este asociată cu preparate ușoare sau rapide: cafea, ouă, cereale ori ceva dulce. Există un tip de ciorbă pe care îl poți consuma la puțin timp după trezire pentru că are un efect energizant imediat și reușește […]
Ciorba pe care o poți mânca la micul dejun. Îți oferă un boost de energie

Constantin Popovici, desemnat cel mai bun sportiv din Europa la sărituri în apă de la mare înălţime

Sezonul competițional 2025 a fost unul spectaculos pentru săriturile în apă de la mare înălțime. Constantin Popovici a primit titlul de cel mai bun sportiv la nivel european în anul 2025 datorită performanțelor sale. Constantin Popovici a fost desemnat cel mai bun sportiv european al anului 2025 la sărituri în apă de la mare înălțime, […]
Constantin Popovici, desemnat cel mai bun sportiv din Europa la sărituri în apă de la mare înălţime

Cel mai sărăc județ din România. Cifrele care arată realitatea

În România, dezvoltarea economică este distribuită inegal, existând diferențe mari între regiunile bogate și cele rămase mult în urmă. În timp ce unele zone concentrează investiții, locuri de muncă și infrastructură modernă, există și județe care se confruntă cu sărăcie accentuată, oportunități limitate și un nivel scăzut al producției economice. Datele recente arată un contrast […]
Cel mai sărăc județ din România. Cifrele care arată realitatea

BANC | Mark Twain și doamna frumoasă

Dacă simți că ai nevoie de o porție zdravănă de bună dispoziție, ai ajuns unde trebuie. Urmează câteva bancuri savuroase care te vor face să râzi, să te destinzi.  Conducând o doamnă la masă, Mark Twain i-a spus: – Ce frumoasă sunteți! Mai puţin amabilă, doamna i-a răspuns: – Îmi pare rău că nu pot […]
BANC | Mark Twain și doamna frumoasă

Cine i-a făcut ”cadou” lui Mihai Morar cafeneaua din Oradea. Gândul demontează minciunile prezentatorului TV

Într-un text publicat pe Substack pe 27 ianuarie, Mihai Morar vorbește și despre cafeneaua sa din Oradea, respingând ideea că aceasta i-ar fi fost oferită cadou de Ilie Bolojan, pe care o numește „ticăloșie”. Totuși, nu este clar cine a lansat această afirmație, întrucât publicațiile care au scris despre subiect au prezentat doar informații legate […]
Cine i-a făcut ”cadou” lui Mihai Morar cafeneaua din Oradea. Gândul demontează minciunile prezentatorului TV

Alexander Adarich, un bancher cu cetățenie română, a fost găsit mort în Italia. Anchetatorii iau în calcul ipoteza unei crime

Trupul unui bărbat în vârstă de 54 de ani a fost găsit în centrul orașului Milano. Polițiștii au deschis un dosar și fac cercetări pentru a afla ce s-a întâmplat cu acesta și ce a dus la deces.  Alexander Adarich a fost descoperit mort pe 23 ianuarie 2026 în centrul istoric al orașului Milano. Autoritățile […]
Alexander Adarich, un bancher cu cetățenie română, a fost găsit mort în Italia. Anchetatorii iau în calcul ipoteza unei crime

Ce pensionari vor primi 1.300 de lei din martie. Care sunt condițiile care trebuie îndeplinite

Anul 2026 aduce vești importante pentru pensionari, în contextul în care Casa Națională de Pensii Publice a anunțat demararea unui proiect care va aduce un beneficiu financiar suplimentar de 1.400 de lei pentru anumite categorii de pensionari. Suma va fi acordată începând din luna martie, oferind un sprijin semnificativ pentru cei cu venituri mai mici. […]
Ce pensionari vor primi 1.300 de lei din martie. Care sunt condițiile care trebuie îndeplinite

Ei sunt cei 3 suporteri PAOK care au murit în accidentul cumplit din Timiș: ”Toți erau prieteni”

Un tragic accident rutier petrecut în apropiere de Timișoara a îndoliat numeroase familii și comunități de suporteri ai echipei PAOK. Șapte persoane și-au pierdut viața, iar alte trei au fost rănite, după ce microbuzul în care călătoreau s-a răsturnat pe DN 6, cunoscut sub numele de „Drumul Morții”. Victimele erau fani dedicați ai echipei grecești, […]
Ei sunt cei 3 suporteri PAOK care au murit în accidentul cumplit din Timiș: ”Toți erau prieteni”

Decizia luată în cazul lui Cristian Andrei, după audieri. Primele declarații ale doctorului: ”Avem foarte multe de discutat”

Cristian Andrei a fost audiat miercuri, 28 ianuarie, în cadrul anchetei care vizează acuzații de agresiune și viol. După mai multe ore de audieri, el a părăsit sediul Poliției în jurul orei 20:00, fără a fi reținut pentru 24 de ore, însă ancheta continuă. Ce decizie s0a luat în cazul doctorului! Cristian Andrei a fost […]
Decizia luată în cazul lui Cristian Andrei, după audieri. Primele declarații ale doctorului: ”Avem foarte multe de discutat”

Creștere retroactivă a pensiilor pentru această categorie de pensionari români, de la 1 ianuarie 2027

O veste importantă pentru românii care au lucrat legal în Germania: în următorii ani, o categorie semnificativă de pensionari va beneficia de noi drepturi financiare datorită unei modificări a legislației pensiilor germane. Schimbările fac parte din implementarea Mütterrente III. Germania se pregătește pentru un proces amplu de revizuire a peste 10 milioane de conturi de […]
Creștere retroactivă a pensiilor pentru această categorie de pensionari români, de la 1 ianuarie 2027

BANCUL ZILEI | „Sunt fericit că am fost concediat”

Mai avem puțin până la weekend, iar asta înseamnă că este momentul perfect să ne relaxăm și să lăsăm grijile deoparte. Ce poate fi mai bun decât câteva bancuri savuroase care să ne aducă zâmbetul pe buze și să ne facă să râdem cu poftă? Glumele de mai jos sunt ideale pentru o a-ți schimba […]
BANCUL ZILEI | "Sunt fericit că am fost concediat"

Trei zodii care vor avea parte de un miracol în februarie. Schimbările le vor transforma viața

Luna februarie aduce energie pozitivă și schimbări neașteptate pentru trei zodii care se vor simți susținute de astre în toate domeniile vieții. Este perioada perfectă pentru noi începuturi, proiecte îndrăznețe și conexiuni profunde, iar trei zodii vor simți mai mult ca niciodată sprijinul universului. Vărsătorii, Peștii și Scorpionii vor avea parte de momente care le vor […]
Trei zodii care vor avea parte de un miracol în februarie. Schimbările le vor transforma viața

Cum a reacționat Melek, după ce l-a văzut pe Mario Iorgulescu în direct la Dan Capatos Show: ”Dumnezeu m-a ridicat din țărână”

La aproape șapte ani de la tragicul accident care i-a luat viața soțului ei, Dani Vicol, Melek iese din nou în public pentru a cere dreptate și pentru a răspunde criticilor. În urmă cu câteva zile, Mario Iorgulescu, implicat în accidentul din 2019, a vorbit pentru prima dată despre incident, după ce nu a stat […]
Cum a reacționat Melek, după ce l-a văzut pe Mario Iorgulescu în direct la Dan Capatos Show: ”Dumnezeu m-a ridicat din țărână”

Pe ce a cheltuit Marius Urzică mii de euro. Soția sa a fost uimită când a aflat: „Ferească Dumnezeu”

În timpul unei probe dificile din cadrul emisiunii Power Couple, Simona Urzică a aflat cu surprindere pe ce a cheltuit soțul ei, Marius Urzică, mii de dolari. Provocarea presupunea să curețe o mașină la înălțime și să adune litere pentru a forma un cuvânt legat de căsnicia lor. Marius și Simona Urzică sunt căsătoriți de […]
Pe ce a cheltuit Marius Urzică mii de euro. Soția sa a fost uimită când a aflat: „Ferească Dumnezeu”

Ce salariu are un viceprimar de comună. Cât câștigă lunar, în funcție de numărul de locuitori

Funcția de viceprimar presupune responsabilități importante în administrarea localităților, iar mulți se întreabă care este venitul real al acestei poziții. Salariul unui viceprimar depinde în primul rând de dimensiunea comunei și de numărul de locuitori, iar în 2026 acesta continuă să varieze considerabil. Viceprimarul joacă un rol esențial în administrația locală, lucrând alături de primar […]
Ce salariu are un viceprimar de comună. Cât câștigă lunar, în funcție de numărul de locuitori

Un cardiolog dezvăluie obiceiul de dimineață care poate prelungi viața. Ce trebuie să faci

Un simplu obicei practicat dimineața poate avea un impact major asupra longevității, susține Dr. Sanjay Bhojraj, cardiolog cu peste două decenii de experiență în medicina funcțională. Specialistul explică faptul că intervalul imediat după trezire este crucial pentru echilibrul metabolic, controlul glicemiei și gestionarea stresului zilnic. Pentru a avea o viață cât mai lungă, este recomandat […]
Un cardiolog dezvăluie obiceiul de dimineață care poate prelungi viața. Ce trebuie să faci

EXCLUSIV DINAMO, azi de la 16:45. Șefii încearcă o lovitură importantă la Dinamo. Moment special în emisiune

„Exclusiv Dinamo” ediție nouă astăzi, de la 16:45. Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu informații importante despre mutările încercate de Dinamo: clubul poate intra într-o nouă fază! Moment special în emisiune: avem o premieră pe care o așteptam încă din momentul în care am început să dăm calificative pentru jucătorii lui Dinamo. Nu neglijăm […]
EXCLUSIV DINAMO, azi de la 16:45. Șefii încearcă o lovitură importantă la Dinamo. Moment special în emisiune

Ce era pe asfalt în momentul impactului. Ce se observă în imaginile surprinse cu accidentul în care au murit 7 oameni

Un tragic accident de circulație s-a produs recent pe DN, între Caransebeș și Lugoj, în județul Timiș, soldat cu moartea a șapte suporteri ai echipei PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu. Victimele erau cetățeni greci, cu vârste între 28 și 30 de ani, aflați într-un microbuz care se îndrepta spre Lyon pentru a încuraja echipa […]
Ce era pe asfalt în momentul impactului. Ce se observă în imaginile surprinse cu accidentul în care au murit 7 oameni

Percheziții la casa lui Cristian Andrei. Medicul este cercetat pentru agresiune

În această dimineață, anchetatorii au desfășurat mai multe percheziții domiciliare în cadrul unui dosar care îl vizează pe doctorul Cristian Andrei. Lui i se aduc acuzații grave, printre care înșelăciune, exercitarea fără drept a profesiei și agresiune. Autoritățile au efectuat percheziții la locuința lui Cristian Andrei la aproximativ trei luni după ce  PressOne a publicat […]
Percheziții la casa lui Cristian Andrei. Medicul este cercetat pentru agresiune

Un american, uluit după ce a mâncat sarmale cu mămăligă în Queens, New York: ”Cine a ascuns mâncarea românească de mine?”

Un american pasionat de gastronomie a descoperit recent bucătăria românească chiar în Statele Unite și a rămas profund impresionat de gusturi și combinații. Fără să știe aproape nimic despre România sau despre mâncarea tradițională românească, acesta a decis să comande dintr-un restaurant românesc din Sunnyside, Queens, curios să încerce ceva complet nou pentru el.  Prima […]
Un american, uluit după ce a mâncat sarmale cu mămăligă în Queens, New York: ”Cine a ascuns mâncarea românească de mine?”

Mădălin Geamănu a murit la doar 19 ani într-un accident teribil. Medicii nu au mai putut face nimic

Tragedie pe Valea Oltului, în urmă cu doar o zi. Mădălin Ionuț Geamănu , în vârstă de 19 ani din Pitești și-a pierdut viața într-un accident rutier grav în dimineața zilei de luni, în zona Călimănești, județul Vâlcea. Tânărul se întorcea în România după ce lucrase în Germania, însă drumul spre casă s-a încheiat într-un […]
Mădălin Geamănu a murit la doar 19 ani într-un accident teribil. Medicii nu au mai putut face nimic

Dana Roba, prezentă la protestul pentru Mario Berinde din Timișoara. Ce a spus makeup-artista: „Îmi este rușine”

La câteva zile după tragedia care a cutremurat comunitatea locală, centrul Timișoarei a devenit marți după-amiază locul unui protest amplu, organizat pentru a cere dreptate în cazul lui Mario Berinde. Zeci de oameni s-au adunat pentru a-și exprima revolta și nemulțumirea față de violența extremă și față de modul în care legea tratează astfel de […]
Dana Roba, prezentă la protestul pentru Mario Berinde din Timișoara. Ce a spus makeup-artista: „Îmi este rușine”

Alimentul tradițional românesc care te întinerește. Are efect „anti-aging” și ajută la detoxifierea ficatului

Un aliment simplu, tradițional și ușor de integrat în alimentația zilnică are numeroase beneficii și te va face să renunți la toate suplimentele achizițioante din magazine. Este consumat de generații întregi, este accesibil, sățios și poate avea beneficii reale pentru organism atunci când este ales și preparat corect. Deși adesea trecut cu vederea, el a […]
Alimentul tradițional românesc care te întinerește. Are efect „anti-aging” și ajută la detoxifierea ficatului

Test IQ exclusiv pentru genii | Găsiți toate cele 6 păsări ascunse în această iluzie optică virală

CANCAN.RO a pregătit astăzi un test vizual menit să-ți pună la încercare atenția și spiritul de observație. Este vorba despre o iluzie optică aparent simplă, dar care reușește să-i încurce chiar și pe cei mai atenți privitori. Provocarea promite să testeze rapiditatea cu care creierul tău procesează informațiile vizuale și capacitatea de a descoperi detalii […]
Test IQ exclusiv pentru genii | Găsiți toate cele 6 păsări ascunse în această iluzie optică virală

Orașul din România în care se nasc cei mai inteligenți oameni din țara noastră. Nu este București!

Un oraș din România a ajuns, în timp, să fie considerat locul în care se nasc cele mai multe genii ale țării. Acest fapt este susținut de rezultate academice constante, performanțe internaționale și o tradiție educațională solidă. Aici talentul nativ este descoperit, cultivat și transformat în performanță încă de la vârste fragede. Iașiul este adesea numit […]
Orașul din România în care se nasc cei mai inteligenți oameni din țara noastră. Nu este București!

Cătălin Măruță s-a ”autopropus” la Antena 1! Legătura cu Mona Segall și anunțul fără rețineri

După 18 ani petrecuți în fața telespectatorilor, Cătălin Măruță traversează una dintre cele mai sensibile perioade din cariera sa. Odată cu dispariția emisiunii care i-a purtat semnătura timp de aproape două decenii din grila PRO TV, prezentatorul se află în centrul atenției publice, iar speculațiile legate de viitorul său profesional nu au întârziat să apară. […]
Cătălin Măruță s-a ”autopropus” la Antena 1! Legătura cu Mona Segall și anunțul fără rețineri

Cu ce boală se confrunta Viviana Niță, doctorița găsită moartă în casă. A recurs la un gest extrem

Este doliu în lumea medicală din România, după ce o doctoriță în vârstă de doar 39 de ani a fost găsită fără viață în apartamentul său din nordul Capitalei. Descoperirea tragică a fost făcută în urmă cu două zile de fostul ei soț, care, îngrijorat că nu mai răspundea la apeluri și mesaje, a mers […]
Cu ce boală se confrunta Viviana Niță, doctorița găsită moartă în casă. A recurs la un gest extrem

Alimentul care îți îmbolnăvește creierul dacă îl consumi după masă. Riscul crește cu 69%

Un obicei aparent banal, practicat zilnic de milioane de oameni, ar putea avea consecințe grave asupra sănătății pe termen lung. Specialiștii atrag atenția că un anumit aliment consumat frecvent după masă poate favoriza îmbolnăvirea creierului și crește semnificativ riscul de apariție a bolii Alzheimer. Un aliment extrem de comun, consumat de majoritatea oamenilor zilnic, ar […]
Alimentul care îți îmbolnăvește creierul dacă îl consumi după masă. Riscul crește cu 69%

Top 3 zodii conflictuale. Sunt cunoscute pentru impulsivitate și reacții exagerate

Conflictele fac parte din viața fiecăruia, însă unele persoane par să atragă tensiunile mai des decât altele. Astrologia sugerează că anumite trăsături de personalitate, influențate de semnul zodiacal, pot amplifica reacțiile impulsive, orgoliul sau nevoia de control, transformând situații banale în adevărate dispute. Berbec Nativii Berbec sunt recunoscuți pentru energia lor explozivă și reacțiile rapide, […]
Top 3 zodii conflictuale. Sunt cunoscute pentru impulsivitate și reacții exagerate

(P) Mai mult decât hrană și joacă pentru câinele sau pisica ta

Animalele de companie nu sunt doar prezențe drăgălașe în viețile noastre. Sunt membri ai familiei. Oferă afecțiune necondiționată. Creează rutine. Aduc echilibru emoțional. Tocmai de aceea, responsabilitatea îngrijirii lor nu poate fi tratată superficial. Un animal are nevoie de atenție constantă, de siguranță, de empatie și de o rutină adaptată nevoilor sale specifice. Absența stăpânului, […]
(P) Mai mult decât hrană și joacă pentru câinele sau pisica ta

Urmează un fenomen meteorologic extrem. Ciclonul-bombă va lovi în mai multe zone din Europa

Un ciclon extrem de puternic se apropie de Europa, anunțat de meteorologi ca o „ciclogeneză explozivă” care va aduce vânt intens, ninsori și schimbări majore ale vremii. Fenomenul, cunoscut și sub numele de „ciclon-bombă”, va influența traiectoria maselor de aer și va marca începutul unei perioade de instabilitate atmosferică. Un ciclon puternic se formează în […]
Urmează un fenomen meteorologic extrem. Ciclonul-bombă va lovi în mai multe zone din Europa

Ce salariu are un polițist local în 2026. Suma pe care o câștigă lunar

Locurile de muncă în cadrul Poliției sunt extrem de râvnite de mulți români, datorită stabilității, beneficiilor și perspectivelor de avansare pe termen lung. Pentru cei care își doresc să devină polițiști locali, este esențial să cunoască nivelul salariilor înainte de a se angaja. Veniturile variază semnificativ în funcție de grad, experiență, dar și de localitatea […]
Ce salariu are un polițist local în 2026. Suma pe care o câștigă lunar

Grațiela Duban a jignit-o în ultimul hal pe Daniela Crudu: ”Are contoarul dat peste cap”

Grațiela Duban a stârnit controverse și hohote de râs după ce a „desființat-o” pe Daniela Crudu în cadrul emisiunii prezentate de Cătălin Măruță. Soția lui Andrei Duban a acceptat provocarea rubricii „Sosurile picante”, iar răspunsurile ei directe și pline de ironie au transformat momentul într-unul extrem de savuros pentru publicul din platou. Grațiela Duban este […]
Grațiela Duban a jignit-o în ultimul hal pe Daniela Crudu: ”Are contoarul dat peste cap”

Ce a făcut Ioniță de la Clejani, cu doar câteva minute înainte să se prăbușească. Imaginile care au prevestit ”nenorocirea”

Ioniță de la Clejani, în vârstă de 55 de ani, a trecut printr-un episod delicat sâmbătă seara, pe 24 ianuarie, după un concert susținut într-o berărie din Timișoara. La scurt timp după ce a coborât de pe scenă, artistului i s-a făcut rău, moment care a stârnit îngrijorare în rândul celor prezenți.  Viorica și Ioniță […]
Ce a făcut Ioniță de la Clejani, cu doar câteva minute înainte să se prăbușească. Imaginile care au prevestit ”nenorocirea”

Test de personalitate | Stânga, dreapta sau centru? Oglinda aleasă ce fel de om ești, de fapt

Testele bazate pe imagini sunt percepute ca fiind mai intuitive decât cele clasice, deoarece se bazează pe reacții spontane, nu pe raționamente logice. Alegerile făcute instinctiv scot la suprafață credințe și preferințe inconștiente, motiv pentru care acest tip de teste este extrem de eficient în procesul de autocunoaștere. Ai de ales între trei oglinzi și […]
Test de personalitate | Stânga, dreapta sau centru? Oglinda aleasă ce fel de om ești, de fapt

Tatăl călăului lui Mario a fost găsit în podul locuinței unde se credea că se ascunde și adolescentul. Imagini uluitoare

După ce băiatul de 13 ani a fost implicat în crima din localitatea Cenei, unde și-a pierdut viața Alin Mario Berinde, mama acestuia a decis să-l mute din zonă și să îl ducă în Sânmihaiu Român, la bunici. Decizia a stârnit un val de revoltă în rândul localnicilor, care nu au acceptat ideea ca un […]
Tatăl călăului lui Mario a fost găsit în podul locuinței unde se credea că se ascunde și adolescentul. Imagini uluitoare

Motivul real pentru care Yasmin Awad a fost dată afară de la Survivor. Ce au descoperit producătorii de la Antena 1

Yasmin Awad a intrat în competiția Survivor cu multă ambiție și dorința de a-și demonstra forța, atât fizică, cât și psihică. Pe parcursul emisiunii, aceasta a arătat că este o concurentă determinată și capabilă, reușind să aducă numeroase puncte Faimoșilor. Cu toate acestea, parcursul ei în competiție s-a încheiat mai devreme decât și-ar fi dorit, […]
Motivul real pentru care Yasmin Awad a fost dată afară de la Survivor. Ce au descoperit producătorii de la Antena 1

BANC | Politica by Bulă

Este un nou început de săptămână și trebuie să-l începem așa cum se cuvine: mai exact cu voie bună. Bancurile de mai jos îți vor aduce zâmbetul pe buze și îți vor ridica dispoziția.  La școală: -Copii, să presupunem că aș băga mâna în buzunarul unui om și i-aș lua banii. Ce ar însemna că […]
BANC | Politica by Bulă

Pensii mai mari pentru o categorie de pensionari. Ministrul a făcut anunțul

O categorie importantă de pensionari ar putea primi, în curând, pensii mai mari, dacă un nou proiect legislativ va fi adoptat de Parlament. Inițiativa vizează recunoașterea unor perioade de muncă drept stagii contributive, ceea ce ar permite unor persoane care nu au avut până acum dreptul la pensie sau au primit sume foarte mici să […]
Pensii mai mari pentru o categorie de pensionari. Ministrul a făcut anunțul

Greșeala pe care majoritatea românilor o fac când folosesc mașina de spălat

Mulți români fac o greșeală majoră atunci când folosesc mașina de spălat, repetând același tip de program la fiecare spălare. Deși pare o soluție practică și economică, acest obicei aparent inofensiv poate avea consecințe serioase atât asupra igienei, cât și asupra duratei de viață a electrocasnicului. Mașina de spălat este unul dintre cele mai utilizate […]
Greșeala pe care majoritatea românilor o fac când folosesc mașina de spălat

BANCUL ZILEI | De ce nu nasc bărbații

Râsul este cea mai bună terapie, iar bancurile sunt doza zilnică de bună dispoziție de care avem cu toții nevoie. Indiferent dacă ai avut o zi liberă sau vrei să te destinzi după o activitate solicitantă, glumele de mai jos te vor face să uiți de tot și îți vor aduce zâmbetul pe buze. Bărbaţii […]
BANCUL ZILEI | De ce nu nasc bărbații

Un bărbat din Botoșani a făcut un credit de 50.000 de euro. Ce a făcut cu banii e ireal

Un bărbat din județul Botoșani a fost victima unei înșelăciuni, după ce a fost convins de persoane necunoscute să contracteze un împrumut bancar și să trimită suma obținută către mai multe conturi controlate de escroci. Infractorii s-au prezentat drept procurori DIICOT și angajați ai unor instituții bancare, folosind această identitate falsă pentru a câștiga încrederea […]
Un bărbat din Botoșani a făcut un credit de 50.000 de euro. Ce a făcut cu banii e ireal

Obiceiul care îmbătrânește inima mai repede decât fumatul. Afectează îmbătrânirea biologică

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, sănătatea inimii devine tot mai importantă. Există un obicei care se dovedește a fi unul dintre cei mai mari „dușmani” ai inimii, accelerând îmbătrânirea organismului și crescând riscul bolilor cardiovasculare. Sănătatea inimii devine o preocupare tot mai importantă odată cu înaintarea în vârstă. Persoanele de peste 60 de ani […]
Obiceiul care îmbătrânește inima mai repede decât fumatul. Afectează îmbătrânirea biologică

Zodiile care își schimbă destinul în 2026. O să fie o schimbare majoră de energie

Astrologul profesionist Amy Demure atrage atenția asupra faptului că patru zodii, deși au trecut prin ani dificili, se află în pragul unei perioade de abundență, stabilitate și evoluție, care se va accentua până la finalul anului 2026. Schimbările nu se vor resimți imediat, dar procesul de transformare este deja în curs. Leu 2026 se anunță […]
Zodiile care își schimbă destinul în 2026. O să fie o schimbare majoră de energie