Andreea Stăncescu

A studiat Relații Internaționale și Studii Europene în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, apoi Diplomație la Universitatea București. Pasiunea pentru scris a făcut-o să aleagă jurnalismul pe care îl practică de peste patru ani. În trecut a scris la Spynews.ro, iar acum este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL.

Vezi mai mult

Trei zodii primesc protecția astrelor până pe 30 iunie. Se pot bucura de bani, reușite și liniște

Luna iunie vine cu o serie de schimbări astrologice importante, care influențează modul în care comunicăm, relaționăm și luăm decizii. Începând cu 1 iunie, Mercur intră în zodia Rac, aducând o energie mai calmă și mai empatică în conversații. Pe 9 iunie, Jupiter își unește forțele cu Venus în același semn, un aspect considerat favorabil […]
Trei zodii primesc protecția astrelor până pe 30 iunie. Se pot bucura de bani, reușite și liniște

Marilu a primit o lovitură în instanță în procesul cu Iustin Petrescu. Cererea i-a fost respinsă

Scandalul dintre Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu este departe de a se încheia. După o relație care a durat aproximativ cinci ani, cei doi au ajuns să își dispute problemele în instanță, iar procesele dintre ei continuă să atragă atenția publicului. Deși în ultimele luni au existat mai multe amânări ale pronunțării, Judecătoria Sectorului 3 […]
Marilu a primit o lovitură în instanță în procesul cu Iustin Petrescu. Cererea i-a fost respinsă

Mama lui Dan Bălan, apariție spectaculoasă la 68 de ani. Are o siluetă de invidiat și o energie incredibilă

Ludmila Bălan a făcut adevărat show și a surprins pe toată lumea cu silueta și energia sa debordantă. La 68 de ani, mama lui Dan Bălan continuă să impresioneze prin aparițiile sale, iar imaginile cu ea dansând au devenit rapid virale pe internet. Mulți dintre urmăritori au fost uimiți de felul în care arată la […]
Mama lui Dan Bălan, apariție spectaculoasă la 68 de ani. Are o siluetă de invidiat și o energie incredibilă

Prima autostradă finanțată prin Programul SAFE în România. Anunțul dat de Ilie Bolojan

Ilie Bolojan a anunțat semnarea contractului pentru tronsonul Târgu Neamț – Târgu Frumos al Autostrăzii Unirii A8, subliniind importanța proiectului pentru dezvoltarea infrastructurii din nordul țării. Oficialul a precizat că aceasta este prima autostradă construită cu finanțare prin Programul SAFE Segmentul de drum va avea o lungime de aproximativ 27 de kilometri, iar valoarea contractului […]
Prima autostradă finanțată prin Programul SAFE în România. Anunțul dat de Ilie Bolojan

BANC | De ce parlamentarii nu sunt niciodată jefuiți de hoți?

Am pregătit o selecție de bancuri savuroase care îți vor aduce zâmbetul pe buze și te vor face să uiți, măcar pentru câteva minute, de stresul cotidian. Glumele sunt amuzante și îți vor face o zi mai bună.  – De ce parlamentarii nu sunt niciodată jefuiți de hoți? – Din respect profesional! Alte bancuri amuzante […]
BANC | De ce parlamentarii nu sunt niciodată jefuiți de hoți?

Test de perspicacitate | Găsiți iepurele înaintea vânătorului (5 secunde)!

Am pregătit un test interesant care îți pune la încercare atenția și spiritul de observație. Tot ce trebuie să faci este să găsești iepurele ascuns în imagine înainte ca vânătorul să îl descopere. Deși pare simplu la prima vedere, această provocare vizuală le dă mari bătăi de cap multor oameni, deoarece animalul este foarte bine […]
Test de perspicacitate | Găsiți iepurele înaintea vânătorului (5 secunde)!

Gândul prezintă Best Of Ai aflat! Cu Ionuț Cristache – vineri, 29 mai, de la ora 15.00

Exclusivități şi primele reacții la cele mai dezbătute teme ale săptămânii chiar de la protagonişti! Dezvăluiri explozive și declarații incitante, momente surpriză și analize care poartă marca celor mai cunoscuți analişti. Pe toate le regăsiți în Best of Ai aflat! Cu Ionuț Cristache! Nu ratați o ediție de excepție care readuce la rampă toate momentele […]
Gândul prezintă Best Of Ai aflat! Cu Ionuț Cristache - vineri, 29 mai, de la ora 15.00

Geanina Ilieș a confirmat plecarea de la Antena Stars. Ce a transmis prezentatoarea TV

Geanina Ilieș a confirmat oficial plecarea de la pupitrul Știrilor Antena Stars, după ce CANCAN.RO a publicat informații importante despre încheierea colaborării sale cu postul de televiziune. Prezentatoarea, care timp de doi ani a fost una dintre figurile cunoscute ale jurnalului monden, și-a luat rămas-bun de la telespectatori printr-un mesaj publicat în mediul online. CANCAN.RO […]
Geanina Ilieș a confirmat plecarea de la Antena Stars. Ce a transmis prezentatoarea TV

Zodia protejată de rune în ultimele zile de primăvară. Mihai Voropchievici anunță intuiție, bani și „începutul unei povești importante de iubire”

Luna mai 2026 se încheie sub influența unei energii intense, iar rune vechi transmit mesaje puternice pentru toate zodiile. În interpretările atribuite lui Mihai Voropchievici, runa Thurisaz domină această perioadă și vorbește despre schimbări inevitabile, adevăruri care ies la suprafață și decizii care pot schimba complet direcția unei vieți. Finalul de mai nu este deloc […]
Zodia protejată de rune în ultimele zile de primăvară. Mihai Voropchievici anunță intuiție, bani și "începutul unei povești importante de iubire"

După ce a prezis pandemia Covid-19 și moartea Reginei Elisabeta a II-a, „Profetul Apocalipsei” face o predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: „Atac nuclear pe teritoriul SUA”

Craig Hamilton-Parker, cunoscut în spațiul public drept „Noul Nostradamus” sau „Profetul Apocalipsei”, a făcut o serie de previziuni controversate despre Statele Unite ale Americii și despre președintele Donald Trump. Acesta a menționat că vede un posibil atac asupra SUA în următorii doi ani. Craig Hamilton-Parker susține că a anticipat în trecut alegerea lui Donald Trump […]
După ce a prezis pandemia Covid-19 și moartea Reginei Elisabeta a II-a, "Profetul Apocalipsei" face o predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: "Atac nuclear pe teritoriul SUA"

BANCUL ZILEI | Întâmplare într-o farmacie din Botoșani

„Bancurile ne aduc mereu o stare de bine. Întâmplarea de la farmacie este una amuzantă și oferă o perspectivă specifică zonei Moldovei, care cu siguranță va stârni hohote de râs.” Intră o doamnă într-o farmacie în Botoşani: – Bună ziua, aş dori o cutie cu aspirină! Intră farmacistul pe uşa din spatele lui şi apare […]
BANCUL ZILEI | Întâmplare într-o farmacie din Botoșani

Ce destinație au ales Dorian Popa și soția lui pentru luna de miere. Cu cine vor merge

La o lună după ce s-a căsătorit cu Andreea, Dorian Popa a vorbit despre planurile pe care le are alături de soția sa și despre mult-discutata lună de miere. Artistul a explicat că momentul special pentru ei a avut deja loc în timpul vacanței din Maldive, acolo unde a cerut-o în căsătorie pe partenera sa. […]
Ce destinație au ales Dorian Popa și soția lui pentru luna de miere. Cu cine vor merge

Ce mesaj i-a transmis Orlando Zaharia câștgătoarei Marina Luca! Concurenta a obținut premiul în valoare de 30.000 de euro

Marina Luca a câștigat sezonul 17 al emisiunii Chefi la cuțite, iar victoria sa a fost urmată de numeroase reacții emoționante. Printre cei care au ținut să o felicite s-a numărat și chef Orlando Zaharia, care a transmis un mesaj plin de apreciere după marea finală a competiției culinare. Finala show-ului a fost una tensionată, […]
Ce mesaj i-a transmis Orlando Zaharia câștgătoarei Marina Luca! Concurenta a obținut premiul în valoare de 30.000 de euro

Gândul a sesizat ANCOM în legătură cu presupuse abuzuri ale Google în România

Publicația Gândul a sesizat Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii în legătură cu presupuse abuzuri ale Google pe piața media din România. Reprezentanții ziarului susțin că traficul provenit din motorul de căutare Google s-a redus drastic, deși interesul direct al cititorilor pentru site a crescut puternic în ultimele luni. Potrivit datelor interne transmise […]
Gândul a sesizat ANCOM în legătură cu presupuse abuzuri ale Google în România

Orașul din România în care transportul va costa un leu. Administrația a luat decizia

Administrația municipiului Arad a decis să reducă drastic prețurile pentru transportul public, în încercarea de a încuraja locuitorii să folosească mai des tramvaiele și autobuzele în locul mașinilor personale. Noile tarife au fost aprobate de consilierii locali și vor intra în vigoare de la 1 august. Conform noilor reguli, o călătorie urbană valabilă 24 de […]
Orașul din România în care transportul va costa un leu. Administrația a luat decizia

Mesajul dureros transmis de iubitul Storianei, tânăra care a murit subit în Timiș: „M-ai lăsat atunci când te iubeam mai mult”

Iubitul Storianei Boghiu suferă nespus după pierderea femeii pe care o considera sufletul său pereche. Tânăra din Dumbrăvița, cunoscută pentru energia pozitivă și bunătatea ei, s-a stins fulgerător, iar vestea tragică a îndurerat profund familia, prietenii și întreaga comunitate din Timiș. Moartea Storianei a lăsat în urmă multă durere, mai ales în sufletul partenerului ei, […]
Mesajul dureros transmis de iubitul Storianei, tânăra care a murit subit în Timiș: „M-ai lăsat atunci când te iubeam mai mult”

BANC | La internare în spital: „Pijama ați adus?”

Bancurile și glumele ne fac mereu viața mai frumoasă. Sistemul medical din România poate fi o sursă de inspirație pentru a ne amuza, așa cum este și exemplul de mai jos.  La internare în spital: – Pijama ați adus? – Da! – Mâncare aţi adus? -Da! – Medicamente ați adus? – Da! – Pansamente? – […]
BANC | La internare în spital: "Pijama ați adus?"

Ce a spus un român care s-a întors în țară după 30 de ani în Elveția. Ce l-a surprins în România

După trei decenii petrecute în Elveția, un român a decis să revină definitiv în țară și a povestit pe Reddit cum vede acum România, după ani întregi trăiți într-una dintre cele mai dezvoltate țări din Europa. Bărbatul, care are și cetățenie elvețiană, spune că întoarcerea acasă i-a oferit ocazia să observe rapid diferențele de mentalitate, […]
Ce a spus un român care s-a întors în țară după 30 de ani în Elveția. Ce l-a surprins în România

Cum arată Bianca Lăpuște acum. Soția lui Marius Moga este schimbată radical

Bianca Lăpuște și Marius Moga au avut o apariție rară în lumina reflectoarelor, după ce au fost nașii de cununie ai baronesei Nicoleta Scarlat și ai lui Răzvan Vasile. Evenimentul elegant a avut loc în weekend, la Palatul Știrbei, redeschis special pentru această nuntă, deși se află în plin proces de restaurare. Marius Moga și […]
Cum arată Bianca Lăpuște acum. Soția lui Marius Moga este schimbată radical

Câți bani cere Georgiana Lobonț ca să-ți cânte la nuntă, în 2026? Care este tariful pentru o oră sau pentru toată noaptea

Georgiana Lobonț se numără printre cele mai apreciate artiste din România, iar popularitatea sa continuă să crească de la an la an. Cântăreața este invitată frecvent la nunți, botezuri și petreceri private, unde reușește de fiecare dată să ridice atmosfera și să țină publicul pe ringul de dans până dimineața. Odată cu succesul său, au […]
Câți bani cere Georgiana Lobonț ca să-ți cânte la nuntă, în 2026? Care este tariful pentru o oră sau pentru toată noaptea

Sile Cămătaru dezvăluiri despre împrumuturile acordate lui Gigi Becali: „Îmi dădea dolari vechi și falși. Ieșeam în minus”

Noi detalii ies la iveală în serialul documentar „Cămătarii”, difuzat de PRO TV și disponibil pe VOYO. De această dată, Vasile Balint vorbește deschis despre relația pe care ar fi avut-o cu Gigi Becali și despre împrumuturile pe care acesta le-ar fi făcut de la clanul Cămătaru. Sile Cămătaru susține că Gigi Becali obișnuia să […]
Sile Cămătaru dezvăluiri despre împrumuturile acordate lui Gigi Becali: „Îmi dădea dolari vechi și falși. Ieșeam în minus”

Cât de mult l-a ajutat Nuredin Beinur pe Gigi Becali. Patronul FCSB a avut nevoie de bodyguarzi de la Nuțu Cămătaru: „El nu avea Steaua niciodată”

Documentarul Cămătarii scoate la iveală detalii surprinzătoare despre lumea interlopă și legăturile controversate din jurul clanului Cămătaru. Producția poate fi urmărită pe VOYO și la PRO TV, iar primul episod a avut premiera pe 25 mai. În urmă cu mai mulți ani, Gigi Becali a colaborat cu aceștia pentru ajutor. Printre cele mai discutate declarații […]
Cât de mult l-a ajutat Nuredin Beinur pe Gigi Becali. Patronul FCSB a avut nevoie de bodyguarzi de la Nuțu Cămătaru: „El nu avea Steaua niciodată”

Cum a apărut porecla clanului Cămătaru. Ce dezvăluiri au ieșit la iveală: „Tradiția a mers mai departe”

Numele clanului Cămătaru este cunoscut de aproape toată lumea, însă puțini știau până acum cum a apărut, de fapt, celebra poreclă. Noua producție VOYO semnată de Anghel Damian și Codin Maticiuc, „Cămătarii”, aduce în prim-plan povestea din spatele unuia dintre cele mai controversate nume din România și dezvăluie originile familiei conduse de Sile și Nuțu […]
Cum a apărut porecla clanului Cămătaru. Ce dezvăluiri au ieșit la iveală: „Tradiția a mers mai departe”

Vacanță sfârșită dramatic! O femeie de 56 de ani a murit după ce a fost lovită de umbrela unui restaurant

O femeie în vârstă de 56 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident neobișnuit petrecut în statul american Carolina de Sud, în timp ce lua masa alături de soțul său, pe terasa unui restaurant aflat pe malul lacului Marion. Incidentul s-a produs după ce vremea s-a schimbat brusc, iar rafalele puternice de vânt […]
Vacanță sfârșită dramatic! O femeie de 56 de ani a murit după ce a fost lovită de umbrela unui restaurant

Ce a spus Maria Dumitru de la Survivor despre Lucian Popa. Cum l-a atacat pe concurent, după ce a nominalizat-o: „Nu avea propria lui părere”

După aproape patru luni petrecute în competiția Survivor 2026, Maria Dumitru a fost eliminată în urma unui duel disputat împotriva Biancăi Stoica și a Ramonei Micu. La scurt timp după plecarea din concurs, concurenta a avut mai multe replici acide la adresa lui Lucian Popa, cel care a nominalizat-o. În consiliu, Ramona Micu și Bibi […]
Ce a spus Maria Dumitru de la Survivor despre Lucian Popa. Cum l-a atacat pe concurent, după ce a nominalizat-o: „Nu avea propria lui părere”

Pepe, declarații emoționante după ce a devenit tată din nou. Cum se simte artistul

Pepe se poate considera un bărbat împlinit din toate punctele de vedere. Artistul se bucură de o carieră de succes și apreciată de public, dar și de o familie care îi aduce cea mai mare fericire. Alături de soția sa, Yasmine Ody, cântărețul trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața lui, mai ales […]
Pepe, declarații emoționante după ce a devenit tată din nou. Cum se simte artistul

Cât a ajuns să coste un covrig cu mac pe Aeroportul Otopeni. Românii au crezut ca apare o cifră in plus la preț

Aeroportul Internațional Henri Coandă este cunoscut nu doar pentru traficul intens de pasageri, ci și pentru prețurile mult mai ridicate practicate în magazinele și punctele de alimentație din interiorul terminalelor. Printre cele mai discutate produse se numără și cele de la patiserii, unde un simplu covrig poate ajunge să coste de câteva ori mai mult […]
Cât a ajuns să coste un covrig cu mac pe Aeroportul Otopeni. Românii au crezut ca apare o cifră in plus la preț

Andreea Marin, moment de sinceritate în grădina sa. Ce le-a mărturisit vedeta fanilor

Andreea Marin este foarte activă pe rețelele de socializare, unde împărtășește frecvent momente din viața sa personală și profesională. După ce fiica sa, Violeta Bănică, a plecat la facultate în Statele Unite ale Americii, vedeta și-a descoperit tot mai multe pasiuni care să îi ocupe timpul și să îi aducă liniște. Una dintre cele mai […]
Andreea Marin, moment de sinceritate în grădina sa. Ce le-a mărturisit vedeta fanilor

Caz cutremurător. Un băiat de 16 ani a murit după ce a consumat o înghețată

O tragedie a avut loc în Italia, după ce un adolescent de doar 16 ani a ieșit la o înghețată împreună cu prietenii săi. Adriano și-a pierdut viața în urma unui șoc anafilactic sever, produs la scurt timp după ce a consumat un desert despre care credea că este sigur pentru el. Incidentul s-a petrecut […]
Caz cutremurător. Un băiat de 16 ani a murit după ce a consumat o înghețată

Se mărește familia? Flavia Mihășan, detaliul care a ridicat semne de întrebare

În jurul Flaviei Mihășan și al lui Andrei Ciobanu au apărut tot mai multe discuții despre posibile planuri importante de viitor, după ce o fotografie aparent banală publicată recent de fosta prezentatoare a declanșat numeroase interpretări în rândul urmăritorilor. Mulți se întreabă dacă vedeta nu traversează o etapă nouă, care ar putea include chiar extinderea […]
Se mărește familia? Flavia Mihășan, detaliul care a ridicat semne de întrebare

Șoferul care a lovit mortal un polițist conduce în continuare. Imaginile care au stârnit indignare

Un polițist în vârstă de doar 22 de ani a murit într-un accident dramatic petrecut în apropiere de Veszprém, în Ungaria, după ce a fost lovit de o mașină în timp ce se afla în misiune. Deși tragedia a avut loc în urmă cu două luni, șoferul considerat responsabil continuă să conducă, iar familia tânărului […]
Șoferul care a lovit mortal un polițist conduce în continuare. Imaginile care au stârnit indignare

Zodiile lovite de noroc până în octombrie. Pluto aduce bani, șanse mari și transformări neașteptate

Pluto retrograd își continuă parcursul prin Vărsător, declanșând o perioadă intensă de transformare și reorganizare interioară. Energia acestui tranzit este descrisă de astrologi ca una profund curățitoare, care împinge fiecare semn zodiacal să renunțe la tipare vechi, relații toxice și situații care nu mai susțin evoluția personală. Până în octombrie 2026, multe direcții de viață […]
Zodiile lovite de noroc până în octombrie. Pluto aduce bani, șanse mari și transformări neașteptate

Românii au primit primele facturi la gaze după ce s-a eliminat plafonarea prețului. Care este diferența

Românii încep să resimtă efectele eliminării plafonării la gaze naturale, după ce primele facturi emise în noul sistem au ajuns deja la consumatori. În multe cazuri, sumele de plată sunt mai mari decât cele din perioada în care prețurile erau limitate prin măsurile adoptate de stat, iar diferențele sunt vizibile mai ales pentru familiile cu […]
Românii au primit primele facturi la gaze după ce s-a eliminat plafonarea prețului. Care este diferența

Cine este Ilona Stepan, membra juriului din Moldova care a explicat de ce România a primit doar 3 puncte la Eurovision

Ilona Dtepan, membră a juriului din Republica Moldova la Eurovision, a fost în centrul atenției după ce a acordat României doar 3 puncte pentru piesa interpretată de Alexandra Căpitănescu. Decizia a generat discuții aprinse în spațiul public, însă dincolo de controversă, este cunoscută în lumea muzicii, având o carieră solidă.  Ilona Stepan, membră a juriului […]
Cine este Ilona Stepan, membra juriului din Moldova care a explicat de ce România a primit doar 3 puncte la Eurovision

Ilona Stepan, membra a juriului din Moldova la Eurovision, a rupt tăcerea. De ce a primit România 3 puncte, de fapt

A fost scandal la Eurovision după ce juriul din Republica Moldova a acordat României doar trei puncte în finala concursului, deși reprezentanta țării, Alexandra Căpitănescu, a reușit să se claseze pe locul al treilea. Decizia a provocat numeroase reacții în mediul online și în spațiul public. Ilona Stepan a explicat criteriile de acordare a notelor.  […]
Ilona Stepan, membra a juriului din Moldova la Eurovision, a rupt tăcerea. De ce a primit România 3 puncte, de fapt

Cine era Georgiana, românca găsită moartă sub ruine în Germania. Avea doar 25 de ani

Georgiana, o tânără româncă în vârstă de 25 de ani, a fost găsită moartă sub dărâmăturile clădirii distruse de explozia puternică produsă în orașul german Görlitz. Salvatorii au căutat-o fără oprire timp de mai multe zile, într-o operațiune dramatică desfășurată contracronometru, însă intervenția s-a încheiat tragic după descoperirea trupului neînsuflețit al tinerei. Explozia a distrus […]
Cine era Georgiana, românca găsită moartă sub ruine în Germania. Avea doar 25 de ani

Produsul redus cu 46% începând de astăzi la LIDL. Costă doar 16 lei

Lidl a anunțat noile oferte pentru această săptămână, iar unul dintre produsele care atrag imediat atenția clienților este reprezentat de un aliment redus cu 46%. Promoția este valabilă în limita stocului disponibil și face parte din campania specială pregătită de retailer pentru zilele acestea. Noua campanie promoțională este gândită astfel încât reducerile și prețurile speciale […]
Produsul redus cu 46% începând de astăzi la LIDL. Costă doar 16 lei

Cât costă operația soției lui Dumbo, de fapt. El s-a înscris la Desafio pentru a câștiga marele premiu și a salva viața Alexandrei

Dumbo a intrat în competiția Desafío: Aventura cu un singur gând: să câștige banii necesari pentru operația soției sale, Alexandra, care a suferit un infarct în urmă cu câteva luni. Timp de patru luni, concurentul a rezistat în condiții dificile, a trecut prin probe solicitante și a luptat până în marea finală, unde s-a duelat […]
Cât costă operația soției lui Dumbo, de fapt. El s-a înscris la Desafio pentru a câștiga marele premiu și a salva viața Alexandrei

Ce dietă are Kristen Bell? Are 45 de ani, dar arată de 30

Kristen Bell este cunoscută nu doar pentru rolurile sale din filme și seriale, ci și pentru stilul de viață echilibrat pe care îl urmează. Actrița are o dietă bazată în mare parte pe alimente vegetariene și acordă o atenție deosebită modului în care își menține energia pe parcursul zilei. Se mândrește cu o siluetă de […]
Ce dietă are Kristen Bell? Are 45 de ani, dar arată de 30

Ce salariu câștiga Nicolae Ceaușescu în perioada regimului comunist? Cum se majorau veniturile din salarii

În timpul regimului comunist, toate salariile importante din România erau stabilite și controlate direct de stat, inclusiv veniturile liderilor politici. De-a lungul anilor, mulți s-au întrebat cu cât este remunerat fostul președinte al României, Nicolae Ceaușescu în perioada în care conducea țara. Informațiile despre salariul acestuia au fost dezvăluite de Petre Gigea, care a explicat […]
Ce salariu câștiga Nicolae Ceaușescu în perioada regimului comunist? Cum se majorau veniturile din salarii

Gigi Becali, supervizor pe șantier. Cum a fost surprins patronul de la FCSB la biserica pe care o construiește

Gigi Becali duce mai departe unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale sale, biserica din Pipera. Lăcașul de cult atrage atenția încă de la prima vedere datorită dimensiunilor sale uriașe, arhitecturii grandioase și ușilor aurii care ies imediat în evidență. Patronul FCSB a fost prezent chiar la fața locului, unde a urmărit îndeaproape evoluția lucrărilor […]
Gigi Becali, supervizor pe șantier. Cum a fost surprins patronul de la FCSB la biserica pe care o construiește

ANM a anunțat cod galben de ploi și vijelii. Ce zone vor fi afectate

Administrația Națională de Meteorologie a publicat o informare de specialitate privind un episod de vreme instabilă, caracterizat prin ploi și intensificări ale vântului, valabil la nivelul întregii țări. Fenomenele vor debuta miercuri la ora 10:00 și se vor menține până sâmbătă la ora 10:00. În același timp, meteorologii au emis mai multe avertizări Cod galben, […]
ANM a anunțat cod galben de ploi și vijelii. Ce zone vor fi afectate

Femeia dată dispărută după operația estetică a fost găsită moartă. Nu se știe ce s-a întâmplat cu victima

O femeie în vârstă de 52 de ani, dată dispărută după ce a mers la o clinică pentru o intervenție estetică cu laser, a fost găsită fără viață la câteva zile după dispariție, pe marginea unui drum. Cazul a uimit opinia publică din Columbia, mai ales după apariția imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, care […]
Femeia dată dispărută după operația estetică a fost găsită moartă. Nu se știe ce s-a întâmplat cu victima

Ce i-a spus Florin Ristei Ruxandrei Luca, după s-a întors în platoul de la Super Neatza? ”Ai fost la terapie?”

Ruxandra Luca a revenit în platoul emisiunii Super Neatza după câteva săptămâni în care a lipsit de pe micul ecran, în urma scandalului provocat de apariția unor imagini controversate în spațiul public. (VEZI DETALII AICI) Vedeta a vorbit deschis despre perioada dificilă prin care a trecut și a recunoscut că ultimele luni au fost cele […]
Ce i-a spus Florin Ristei Ruxandrei Luca, după s-a întors în platoul de la Super Neatza? ”Ai fost la terapie?”

Dumbo îi răspunde lui Vladimir Drăghia, după ce i-a cerut 30.000€ din marele premiu de 150.000€ câștigat azi-noapte la Desafio: Aventura: „Atât de simplu”

Marți, 19 mai, competiția Desafío a ajuns la final după patru luni pline de provocări extreme și momente tensionate petrecute în Thailanda. Marele câștigător al sezonului a fost Marius Alexandru (Dumbo), care a obținut premiul în valoare de 150.000 de euro după un duel spectaculos cu Vladimir Drăghia. Traseul finalei a fost unul dintre cele […]
Dumbo îi răspunde lui Vladimir Drăghia, după ce i-a cerut 30.000€ din marele premiu de 150.000€ câștigat azi-noapte la Desafio: Aventura: "Atât de simplu"

Cum a reacționat Daniel Pavel, după ce a aflat decizia fără precedent de la Desafio, privind marele premiu: ”Pentru cei care mai cred în caractere”

După marea finală a competiției Desafío, câștigată de Marius Alexandru (Dumbo), concurenții au luat o decizie care i-a surprins pe mulți. După luni întregi petrecute împreună în condiții dificile, unde au trecut prin probe extreme și au luptat umăr la umăr, premiul de 150.000 de euro nu va rămâne integral la câștigător. Anunțul a fost […]
Cum a reacționat Daniel Pavel, după ce a aflat decizia fără precedent de la Desafio, privind marele premiu: ”Pentru cei care mai cred în caractere”

Câte mii de euro au primit Vladimir Drăghia și Vali Tănase, din partea Pro TV, pentru că au ajuns până în finala Desafio, deși au pierdut-o

Competiția „Desafío” s-a încheiat după luni întregi de provocări extreme, trasee dificile și momente tensionate, iar marele câștigător al sezonului a fost Marius Alexandru (Dumbo), care a plecat acasă cu trofeul și premiul de 150.000 de euro. Totuși, și ceilalți concurenți care au ajuns până aproape de finală au fost recompensați consistent pentru efortul depus […]
Câte mii de euro au primit Vladimir Drăghia și Vali Tănase, din partea Pro TV, pentru că au ajuns până în finala Desafio, deși au pierdut-o

Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura

După patru luni intense de competiție, pline de provocări dificile, momente-limită și multă presiune, marea finală „Desafío” a adus un duel spectaculos pentru trofeu. Cei trei concurenți care au ajuns să se lupte pentru marele premiu au fost Vladimir Drăghia, Valentin Tănase și Marius Alexandru (Dumbo). Finala s-a desfășurat pe un traseu extrem de solicitant, […]
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura

BANC | Bulă, instructorul și frâna de mână

Bancurile mereu ne aduc o stare bună, indiferent de ocazie. Personajul Bulă ne va face să râdem cu gura până la urechi chiar în această dimineață pentru a avea o zi excelentă.  – Bulă, ce faci? Trageeeeee frâna de mână, că picăm în șanț! – Domnule instructor, frâna are mâini???! Alte bancuri amuzante -Măi vecine, […]
BANC | Bulă, instructorul și frâna de mână

Cu ce își umple timpul liber Ella Vișan după despărțirea de Răzvan Kovacs. Ipostaza în care nu te așteptai să o vezi

Ella Vișan și Răzvan Kovacs s-au despărțit după o relație care a durat doar câteva săptămâni, iar vestea i-a surprins pe cei care îi urmăreau în mediul online. După separare, fosta concurentă de la Insula Iubirii pare că și-a găsit o nouă preocupare, pe lângă activitatea de influencer și specialist în social media, domeniu în […]
Cu ce își umple timpul liber Ella Vișan după despărțirea de Răzvan Kovacs. Ipostaza în care nu te așteptai să o vezi

Sectorul din București în care prețul unui apartament nou a ajuns la 4.326 euro/mp

Prețurile locuințelor din București au crescut spectaculos în ultima perioadă, iar pentru mulți români achiziționarea unui apartament a devenit tot mai dificilă. Piața imobiliară din Capitală continuă să surprindă prin sumele tot mai mari cerute de dezvoltatori, în special în zonele considerate exclusiviste. În unele sectoare, costurile au ajuns la niveluri amețitoare, depășind praguri record […]
Sectorul din București în care prețul unui apartament nou a ajuns la 4.326 euro/mp

EXCLUSIV FCSB, azi de la 16:45. Anamaria Prodan, totul despre Marius Baciu, noul antrenor al roș-albaștrilor

FCSB are antrenor! Gigi Becali a anunțat că l-a pus în funcție pe Marius Baciu, despre care vom discuta astăzi la EXCLUSIV FCSB. Producția marca ProSport revine în această seară, de la ora 16:45, pe canalul de YouTube ProSport și pe pagina de Facebook ProSport. Subiectul săptămânii este legat de venirea fostului căpitan al Stelei […]
EXCLUSIV FCSB, azi de la 16:45. Anamaria Prodan, totul despre Marius Baciu, noul antrenor al roș-albaștrilor

Victor Slav și Selina s-au despărțit? Ce i-a dat de gol de pe cei doi

Victor Slav și Selina formau unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz, iar aparițiile lor împreună erau mereu urmărite cu interes de fani. Totuși, în ultima perioadă, tot mai multe semne i-au făcut pe internauți să creadă că povestea lor de dragoste ar fi ajuns la final. Mesajele publicate de cei doi pe rețelele […]
Victor Slav și Selina s-au despărțit? Ce i-a dat de gol de pe cei doi

Compania aeriană care anulează rutele de pe Aeroportul Otopeni. Destinațiile erau preferate de români

O companie aeriană care operează zboruri de pe Aeroportul Otopeni din București a decis să renunțe la mai multe curse pe care le anunțase anterior, reducând semnificativ planurile de extindere pentru anul 2026. Măsura vine în contextul unei reorganizări interne a rețelei de rute și a unei reevaluări a cererii pe anumite destinații europene. FLYONE […]
Compania aeriană care anulează rutele de pe Aeroportul Otopeni. Destinațiile erau preferate de români

O campioană la tenis, angajată la LIDL. Cum s-a luat această decizie

Steffi Graf, una dintre cele mai mari legende din istoria tenisului mondial, revine în atenția publicului printr-un nou parteneriat important. Deși și-a încheiat cariera sportivă în urmă cu mai bine de două decenii și are o avere estimată la peste 140 de milioane de euro, fosta campioană a acceptat o colaborare cu lanțul german de […]
O campioană la tenis, angajată la LIDL. Cum s-a luat această decizie

Bebe Cotimanis are talent și la grădinărit. Modul în care a plantat roșiile a surprins pe toată lumea

Bebe Cotimanis este unul dintre cei mai îndrăgiți actori români și este prezent și pe rețelele de socializare, unde a adunat aproape 200.000 de urmăritori și milioane de aprecieri. Acesta își surprinde frecvent fanii cu filmulețe realizate fie din culisele teatrului, fie din viața de zi cu zi, iar multe dintre acestea ajung rapid virale […]
Bebe Cotimanis are talent și la grădinărit. Modul în care a plantat roșiile a surprins pe toată lumea

Nașul Puya, așa cum rar îl vezi. Cum s-a îmbrăcat la botezul finuței sale

Puya și soția lui, Melinda, continuă să demonstreze că formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbizul românesc. Cei doi sunt împreună de peste 15 ani și au construit o familie frumoasă alături de cei trei copii ai lor. Recent, ei au trăit un nou moment special, devenind nașii unei fetițe, într-un eveniment plin […]
Nașul Puya, așa cum rar îl vezi. Cum s-a îmbrăcat la botezul finuței sale

Un român de 52 de ani a căzut într-o râpă de 200 m în Italia. A anunțat că este bine, dar a fost găsit mort

Un incident mortal a avut loc în regiunea Calabria, din sudul Italiei, unde un român în vârstă de 52 de ani și-a pierdut viața după o cădere într-o râpă extrem de adâncă. Tragedia s-a petrecut în zona Gerace, într-un loc dificil de accesat, iar autoritățile încearcă acum să stabilească exact cum s-a produs accidentul. Potrivit […]
Un român de 52 de ani a căzut într-o râpă de 200 m în Italia. A anunțat că este bine, dar a fost găsit mort

Meteorologii Accuweather anunță fenomene meteo rarisime în București, începând cu 20 mai. Nu s-a mai întâmplat așa ceva de ani de zile

Vremea din București se anunță extrem de schimbătoare în perioada următoare, după ani în care primăverile și verile au fost dominate de secetă și temperaturi ridicate. Dacă în ultimii ani ploile au fost rare, iar canicula și lipsa precipitațiilor au devenit aproape o obișnuință, prognozele meteorologice pentru finalul lunii mai și începutul lunii iunie vin […]
Meteorologii Accuweather anunță fenomene meteo rarisime în București, începând cu 20 mai. Nu s-a mai întâmplat așa ceva de ani de zile

BANC | Bulă simte că Bubulina vrea să-l părăsească

Bulă este unul dintre cele mai cunoscute personaje din folclorul românesc. Replicile sale sunt hilare și te vor amuza pe cinste! Dialogul pe care l-a avut cu Bubulina te va face să râzi cu gura până la urechi.  Bulă îi spune Bubulinei: – Simt că vrei să mă părăsești. Simt asta. Zi-mi, Bubulino, așa este? […]
BANC | Bulă simte că Bubulina vrea să-l părăsească