Andreea Stăncescu

A studiat Relații Internaționale și Studii Europene în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, apoi Diplomație la Universitatea București. Pasiunea pentru scris a făcut-o să aleagă jurnalismul pe care îl practică de peste patru ani. În trecut a scris la Spynews.ro, iar acum este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL.

Vezi mai mult

BANC | Bulă simte că Bubulina vrea să-l părăsească

Bulă este unul dintre cele mai cunoscute personaje din folclorul românesc. Replicile sale sunt hilare și te vor amuza pe cinste! Dialogul pe care l-a avut cu Bubulina te va face să râzi cu gura până la urechi.  Bulă îi spune Bubulinei: – Simt că vrei să mă părăsești. Simt asta. Zi-mi, Bubulino, așa este? […]
BANC | Bulă simte că Bubulina vrea să-l părăsească

Ce amendă a primit Spitalul din Ștei, unde s-a descoperit primul caz de hantavirus. Normele sanitare nu au fost respectate

Inspecția Sanitară de Stat a aplicat sancțiuni Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Ștei după confirmarea unui caz de hantavirus în unitatea medicală. În urma verificărilor, inspectorii au descoperit mai multe probleme grave legate de igienă, deratizare și supraaglomerarea spitalului. Pacientul infectat, identificat inițial în județul Bihor, a fost transferat ulterior la Arad. […]
Ce amendă a primit Spitalul din Ștei, unde s-a descoperit primul caz de hantavirus. Normele sanitare nu au fost respectate

EXCLUSIV DINAMO, azi de la 16:45. Surpriză înainte de barajul pentru Europa! Ce va face Kopic

„Exclusiv Dinamo” ediție nouă astăzi, de la 16:45. Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu informații importante despre ce se petrece în club înainte de barajul pentru Europa: care e, de fapt, obiectivul adevărat? Vedem ce urmează pentru Zeljko Kopic. Discutăm despre contractul unui jucător important și foarte iubit de suporteri! Detaliul care a fost […]
EXCLUSIV DINAMO, azi de la 16:45. Surpriză înainte de barajul pentru Europa! Ce va face Kopic

Zoe Florescu Potolea, o tânără româncă de doar 17 ani, a devenit protagonista uneia dintre cele mai spectaculoase campanii publicitare internaționale ale anului alături de Usain Bolt

Zoe Florescu Potolea, în vârstă de doar 17 ani, este considerată unul dintre cele mai promițătoare nume ale noii generații din motorsportul internațional. Pilotul româno-american și-a construit rapid un renume în competițiile de karting și Formula 4, fiind inclusă în mai multe programe de dezvoltare dedicate viitorilor piloți de Formula 1. Reprezentată de Infinity Sports […]
Zoe Florescu Potolea, o tânără româncă de doar 17 ani, a devenit protagonista uneia dintre cele mai spectaculoase campanii publicitare internaționale ale anului alături de Usain Bolt

Un bărbat de 59 de ani a murit într-un tren care circula pe ruta Vaslui-Iași. Polițiștii fac cercetări

Un incident tragic a avut loc într-un tren care circula pe ruta Vaslui – Iași, unde un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost găsit fără viață. Călătorii au alertat autoritățile după ce au observat că acesta nu mai reacționa, iar la fața locului au intervenit imediat echipaje medicale și polițiști. Medicii sosiți […]
Un bărbat de 59 de ani a murit într-un tren care circula pe ruta Vaslui-Iași. Polițiștii fac cercetări

Decizia luată de Oana Roman pentru fiica sa, în lupta kilogramelor. Isabela va urma un tratament specializat: „Să nu fie singură”

Oana Roman a vorbit deschis despre una dintre cele mai importante decizii pe care le-a luat în ultima perioadă pentru fiica sa, Isabela. Vedeta a explicat că adolescenta se confruntă cu probleme legate de greutate și sănătate, motiv pentru care familia a apelat la ajutorul unui specialist în nutriție. Izabela urmează acum un program alimentar […]
Decizia luată de Oana Roman pentru fiica sa, în lupta kilogramelor. Isabela va urma un tratament specializat: „Să nu fie singură”

O nouă metodă de înșelăciune în România. Ministerul Transporturilor a tras un semnal de alarmă

Tehnologia a simplificat multe aspecte ale vieții de zi cu zi, însă odată cu avantajele au apărut și metode tot mai sofisticate de înșelătorie. În ultima perioadă, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a transmis un avertisment important pentru șoferii români, după apariția unei noi campanii de fraudă prin SMS care poate provoca pierderi financiare semnificative. Escrocii […]
O nouă metodă de înșelăciune în România. Ministerul Transporturilor a tras un semnal de alarmă

Orașele din România care pierd cei mai mulți locuitori. Scăderea este uriașă de la un an la altul

România traversează o perioadă tot mai dificilă din punct de vedere demografic, iar datele recente arată că populația țării continuă să scadă într-un ritm îngrijorător. Diferența dintre numărul nașterilor și cel al deceselor devine din ce în ce mai mare, iar specialiștii avertizează că fenomenul are efecte serioase asupra economiei și societății pe termen lung. […]
Orașele din România care pierd cei mai mulți locuitori. Scăderea este uriașă de la un an la altul

Câți bani a primit eliminatul Aris Eram, de la Antena 1, pentru cele 19 săptămâni la Survivor

În urma duelului dintre Aris Eram și Lucian Popa, Aris a fost nevoit să părăsească Survivor România 2026. După 19 stage-uri petrecute în competiție, concurentul a plecat acasă nu doar cu experiențe intense și susținerea colegilor, ci și cu o sumă importantă de bani primită din partea Antena 1. Concurenții au trebuit să nominalizeze în […]
Câți bani a primit eliminatul Aris Eram, de la Antena 1, pentru cele 19 săptămâni la Survivor

Motivul real pentru care Aris Eram a fost eliminat de la Survivor. De ce a fost trimis acasă fiul Andreei Esca, de fapt

Aris Eram s-a duelat pentru a-și păstra locul în competiția Survivor România 2026, însă după o confruntare dramatică a fost eliminat și și-a luat rămas-bun de la colegii săi din Republica Dominicană. Ediția a adus multă tensiune, strategii neașteptate și momente emoționante care au schimbat complet atmosfera din tabără. Totul a început după un joc […]
Motivul real pentru care Aris Eram a fost eliminat de la Survivor. De ce a fost trimis acasă fiul Andreei Esca, de fapt

„Cel mai bun câștigă”. Reacția ministrului din Republica Moldova după punctajul dat României

În urma punctajului oferit de juriul Republicii Moldova României la Eurovision 2026, în mediul online a izbucnit un scandal de proporții. Reprezentanta României, Alexandra Căpitănescu, a primit doar trei puncte din partea juriului moldovean, deși publicul a susținut masiv prestația artistei. Diferența uriașă dintre votul juriului și cel al telespectatorilor a stârnit reacții dure atât […]
„Cel mai bun câștigă”. Reacția ministrului din Republica Moldova după punctajul dat României

BANC | Bulă intră într-o alimentară și cere 5 grame de salam

Este un nou început de sâmbătă și suntem optimiști pentru ceea ce urmează! Nu poți începe mai bine ziua decât cu selecția de bancuri de mai jos care te vor amuza și îți vor schimba starea în bine! Bulă intră într-o alimentară și cere: – Doamnă, dați-mi și mie 5 grame de salam, vă rog! […]
BANC | Bulă intră într-o alimentară și cere 5 grame de salam

BANC | Doctorul și pacientul bătut de nevastă

Duminica este ziua perfectă pentru relaxare și câteva momente în care să uităm de grijile cotidiene înainte de începutul unei noi săptămâni. După odihnă, ne pregătim din nou pentru agitația de luni, iar nimic nu merge mai bine alături de o cafea decât câteva bancuri bune care să ne aducă zâmbetul pe buze. Doctorul examinează […]
BANC | Doctorul și pacientul bătut de nevastă

Test IQ exclusiv pentru genii | 5×5=86 este greșit. Pentru a corecta egalitatea, mutați 2 chibruturi

Un test aparent simplu de matematică a devenit viral pe internet și le-a dat mari bătăi de cap chiar și celor care se consideră foarte atenți la detalii. Totul pornește de la o ecuație greșită, construită din bețe de chibrit: 5×5=86. Evident, rezultatul este complet eronat, iar provocarea este una extrem de interesantă: trebuie mutate […]
Test IQ exclusiv pentru genii | 5x5=86 este greșit. Pentru a corecta egalitatea, mutați 2 chibruturi

Motivul real pentru care Cristian Boureanu a fost părăsit de toate femeile din viața lui. Adevărul despre viața intimă a celui mai bătrân concurent din istoria Survivor

Cristian Boureanu, în vârstă de 53 de ani, este cel mai în vârstă concurent care a participat la Survivor. De-a lungul anilor, fostul politician a fost constant în atenția publicului nu doar prin aparițiile sale controversate, ci și prin relațiile amoroase intens mediatizate. Deși a avut partenere extrem de cunoscute, poveștile sale de iubire s-au […]
Motivul real pentru care Cristian Boureanu a fost părăsit de toate femeile din viața lui. Adevărul despre viața intimă a celui mai bătrân concurent din istoria Survivor

Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei

Vara anului 2026 se anunță una neobișnuită pentru România. Meteorologii de la EaseWeather avertizează că această vară ar putea deveni cea mai ploioasă din ultimii ani, iar luna iunie va aduce precipitații aproape zilnice în multe regiuni ale țării. Cele mai afectate vor fi stațiunile de pe Valea Prahovei și majoritatea localităților din zonele montane, […]
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei

Directorul Teleradio-Moldova, „sfătuit” să-și dea demisia după cele (doar) 3 puncte date României la Eurovision 2026

După ce Eurovision s-a terminat și s-au anunțat câștigătorii, un nou scandal a luat amploare. Republica Moldova a oferit doar trei puncte României, deși prestația Alexandrei Căpitănescu a fost printre cele mai apreciate, motiv pentru care a obținut și locul al treilea. Directorul Teleradio-Moldova a fost „sfătuit” să-și dea demisia după decizia juraților din cadrul […]
Directorul Teleradio-Moldova, "sfătuit" să-și dea demisia după cele (doar) 3 puncte date României la Eurovision 2026

„Rușine!” Ce a scris presa din Republica Moldova, despre cele (doar) 3 puncte acordate României la Eurovision

România a fost reprezentată la Eurovision Song Contest 2026 de artista Alexandra Căpitănescu, care a reușit o clasare remarcabilă, ocupând locul al treilea cu piesa „Choke me”. Performanța a fost bine primită de public și de fanii competiției, însă rezultatele votului acordat de juriile naționale au generat discuții aprinse, în special în legătură cu decizia […]
"Rușine!" Ce a scris presa din Republica Moldova, despre cele (doar) 3 puncte acordate României la Eurovision

Ruxandra Luca s-a întors la Antena 1. Prima reacție după scandalul care a pus-o la zid

Ruxandra Luca a revenit în platoul emisiunii „Super Neatza” de la Antena 1, după o perioadă în care a lipsit de pe micul ecran, în contextul unor controverse apărute în spațiul public. Reîntoarcerea sa a fost una vizibil emoțională, vedeta alegând să vorbească deschis despre ultimele săptămâni, marcate de presiune și expunere mediatică intensă. Vedeta […]
Ruxandra Luca s-a întors la Antena 1. Prima reacție după scandalul care a pus-o la zid

Scandal cu acuzații dure după ce Republica Moldova ne-a dat doar 3 puncte în finala Eurovision: „Să vă fie rușine!”

Alexandra Căpitănescu a reușit să obțină locul al treilea la Eurovision Song Contest 2026, însă rezultatul a fost urmat de discuții aprinse în spațiul public. Controversa a apărut după ce juriul din Republica Moldova a acordat României doar 3 puncte, în timp ce punctajul maxim de 12 puncte a fost direcționat către Polonia. Distribuția voturilor […]
Scandal cu acuzații dure după ce Republica Moldova ne-a dat doar 3 puncte în finala Eurovision: "Să vă fie rușine!"

De asta a pierdut votul juriului? Alexandra Căpitănescu, acuzată că o copiază pe Lady Gaga. Detaliul observat de un celebru vocal coach la piesa de Eurovision

Alexandra Căpitănescu a primit doar 56 de puncte din partea juriilor naționale în finala Eurovision Song Contest 2026, însă votul publicului a schimbat complet clasamentul și a propulsat România printre favoritele competiției. Artista a încheiat concursul pe locul al treilea, după ce telespectatorii europeni au apreciat masiv momentul său de pe scena din Viena. Alexandra […]
De asta a pierdut votul juriului? Alexandra Căpitănescu, acuzată că o copiază pe Lady Gaga. Detaliul observat de un celebru vocal coach la piesa de Eurovision

Am aflat cine este iubitul secret al Alexandrei Căpitănescu. Este muzician și el!

Alexandra Căpitănescu a devenit una dintre cele mai apreciate artiste ale momentului după succesul obținut la Eurovision Song Contest 2026, unde România s-a clasat pe locul al treilea. Piesa „Choke Me” a impresionat publicul european, iar interpretarea artistei a fost considerată una dintre cele mai puternice apariții ale competiției. Dincolo de scenă însă, tânăra preferă […]
Am aflat cine este iubitul secret al Alexandrei Căpitănescu. Este muzician și el!

BANC | Bulă, vecina și poșeta de firmă

Bancurile cu Bulă mereu ne vor aduce zâmbetul pe buze indiferent de locul în care se aflăm. Încă de dimineață, câteva glume vor putea să ne înveselească întreaga zi.  – Bulă, am văzut că vecina de la 4 a primit o poșetă de firmă foarte frumoasă. Îmi iei și mie una, te rooooog?! – Bubulino, […]
BANC | Bulă, vecina și poșeta de firmă

România s-a clasat pe locul al treilea la Eurovision. Alexandra Căpitănescu a obținut cel mai bun punctaj din istorie

Seara de 16 mai a fost una plină de emoții și spectacol la Viena, unde a avut loc marea finală a Eurovision Song Contest 2026. România a reușit una dintre cele mai bune performanțe din istoria participării sale, clasându-se pe locul al treilea, cu cel mai mare punctaj obținut vreodată de țara noastră în competiție. […]
România s-a clasat pe locul al treilea la Eurovision. Alexandra Căpitănescu a obținut cel mai bun punctaj din istorie

Ce spune Cătălin Botezatu despre participarea la Asia Express. Cât de pregătit ar fi designerul pentru show: „Faci foamea”

Numeroase vedete din România sunt tentate să participe la show-uri de aventură și supraviețuire pentru a-și testa limitele, rezistența fizică și capacitatea de adaptare în condiții extreme. Astfel că emisiuni precum Asia Express sau Survivor au devenit adevărate provocări pentru celebrități. În acest context, Cătălin Botezatu a vorbit deschis despre posibilitatea de a participa într-un […]
Ce spune Cătălin Botezatu despre participarea la Asia Express. Cât de pregătit ar fi designerul pentru show: „Faci foamea”

Profesoara care a murit în fața elevilor, în timpul orei. Medicii nu au putut face nimic pentru a o salva

O profesoară s-a prăbușit în fața elevilor chiar în timpul orei, la scurt timp după ce a început să predea, iar momentele dramatice i-au șocat pe toți cei aflați în clasă. Copiii și cadrele didactice au asistat neputincioși la scena petrecută într-o școală din Marea Britanie, unde femeia de 40 de ani și-a pierdut viața […]
Profesoara care a murit în fața elevilor, în timpul orei. Medicii nu au putut face nimic pentru a o salva

Amendă de 5.000 de lei pentru cei care au câini. Autoritățile aplică sancțiuni

Mulți români au câini pe care îi consideră adevărați membri ai familiei și încearcă să le ofere cele mai bune condiții de trai. Cu toate acestea, puțini proprietari știu că există o obligație legală importantă pe care trebuie să o respecte. În caz contrar, riscă amenzi care pot ajunge până la 5.000 de lei. Este […]
Amendă de 5.000 de lei pentru cei care au câini. Autoritățile aplică sancțiuni

Localul celebru al lui Florin Călinescu a fost scos la vânzare. Suma cerută este amețitoare

Restaurantul asociat ani la rând cu numele lui Florin Călinescu, situat în zona Tineretului din București, a fost scos la vânzare. Localul, cunoscut în trecut pentru deserturile sale apreciate, în special papanașii și clătitele, poate fi preluat acum pentru o sumă amețitoare. Spațiul are o suprafață generoasă și este promovat ca o afacere gata de […]
Localul celebru al lui Florin Călinescu a fost scos la vânzare. Suma cerută este amețitoare

Pescobar, mesaj de susținere pentru Alexandra Căpitănescu. Ce a spus despre influencerii care au îndemnat fanii să voteze o altă țară

În mediul online s-a iscat un adevărat scandal înainte de finala Eurovision, după ce mai mulți influenceri români au ales să promoveze reprezentntul Maltei, în loc să o susțină pe Alexandra Căpitănescu, artista care reprezintă România la competiția desfășurată la Viena. Pescobar a transmis un mesaj în care critică această atitudine și a făcut un […]
Pescobar, mesaj de susținere pentru Alexandra Căpitănescu. Ce a spus despre influencerii care au îndemnat fanii să voteze o altă țară

Amendă de 100.000 de lei pentru românii care fac asta în propria curte. Mulți proprietari nu știu regula

Mulți români își construiesc garaje în curtea casei fără să știe că pot încălca legea și că riscă amenzi uriașe. Deși numeroși proprietari consideră că o astfel de lucrare este minoră și poate fi realizată fără aprobări, legislația din România prevede reguli clare pentru orice construcție ridicată pe un teren privat. În unele cazuri, cei […]
Amendă de 100.000 de lei pentru românii care fac asta în propria curte. Mulți proprietari nu știu regula

Alexandra Căpitănescu, locul 1 în finala Eurovision de diseară? Ce șanse îi oferă casele de pariuri

România a reușit să se califice în marea finală Eurovision, iar Alexandra Căpitănescu a devenit una dintre surprizele competiției din acest an. Artista a impresionat publicul și juriul cu piesa „Choke Me”, având un moment intens și spectaculos care a atras atenția. Ea va urca din nou pe scena din Viena sâmbătă seara, în finala […]
Alexandra Căpitănescu, locul 1 în finala Eurovision de diseară? Ce șanse îi oferă casele de pariuri

ANM anunță vijelii și grindină în jumătate de țară. Bucureștiul, pe lista zonelor vizate

Meteorologii avertizează că urmează ore dificile în mai multe regiuni ale țării. După zile cu temperaturi ridicate și atmosferă de primăvară autentică, instabilitatea atmosferică pune stăpânire pe aproape întreaga țară. Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină, avertizarea fiind valabilă pentru 19 județe și municipiul București. În […]
ANM anunță vijelii și grindină în jumătate de țară. Bucureștiul, pe lista zonelor vizate

Câte clase are Gigi Burger, de fapt. Am aflat adevărul despre năbădăiosul concurent de la Survivor 2026

Gigi „Burger” Nicolae, devenit cunoscut după participarea la emisiunea „Chefi la cuțite”, a intrat în competiția Survivor, după eliminarea lui CAV, în urmă cu două luni, pe 15 martie. Obișnuit deja cu lumina reflectoarelor, a acceptat provocarea unui show plin de provocările țin de rezistență, adaptare și spirit de echipă. Viața lui  Gigi Burger a […]
Câte clase are Gigi Burger, de fapt. Am aflat adevărul despre năbădăiosul concurent de la Survivor 2026

Cabral Ibacka, relație secretă cu un model Playboy cu origini africane. Când s-a întâmplat

Cabral Ibacka este cunoscut pentru stilul său nonconformist, energia debordantă și viața exuberantă pe care a afișat-o de-a lungul anilor în showbiz. Deși astăzi puțini își mai amintesc de acel episod sentimental, prezentatorul TV a trăit în trecut o poveste de dragoste intensă cu modelul african Aminata Diakite, una dintre cele mai exotice apariții din […]
Cabral Ibacka, relație secretă cu un model Playboy cu origini africane. Când s-a întâmplat

BANC | Bulă și brânza roquefort din Mega Image

Bancurile cu Bulă îți vor face ziua mai buă încă de dimineață. Indiferent că te așteaptă o zi lungă sau vei sta să te relaxezi, câteva glume sunt perfecte în orice moment pentru a te amuza.  Bulă intră într-un Mega Image şi întreabă una dintre vânzătoare: – Doamnă, brânză roquefort aveți? – Nu ştiu. Ce-i […]
BANC | Bulă și brânza roquefort din Mega Image

Dosar penal pentru Alexandru Rafila, după accidentul din Capitală. O persoană a ajuns la spital

După accidentul rutier produs în București, Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Incidentul a avut loc într-o intersecție aglomerată din Capitală și s-a soldat cu rănirea unei persoane, care a fost transportată la spital pentru investigații medicale. Accidentul s-a produs ieri, în jurul orei 18:16, […]
Dosar penal pentru Alexandru Rafila, după accidentul din Capitală. O persoană a ajuns la spital

Un tânăr de 25 de ani și-a pus capăt zilelor live, pe TikTok. Motivul pentru care a recurs la gestul extrem

Gestul făcut de un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova a șocat și revoltat opinia publică, după ce acesta și-a pus capăt zilelor în timpul unei transmisiuni live pe TikTok. Cazul a stârnit numeroase reacții, mai ales după ce s-a aflat că zeci de persoane urmăreau imaginile în direct, iar unii dintre cei […]
Un tânăr de 25 de ani și-a pus capăt zilelor live, pe TikTok. Motivul pentru care a recurs la gestul extrem

Filmul tragediei din Chitila. Adolescenta de 16 ani ar fi alunecat în lac, iar băiatul a sărit să o salveze

Adolescentul de 16 ani care a sărit în lac pentru a o salva pe fata care alunecase în apă se zbate între viață și moarte. Intervenția salvatorilor s-a desfășurat contracronometru, fiind mobilizate numeroase echipaje medicale, scafandri, bărci de salvare și două elicoptere SMURD. În prezent, băiatul se află în stare gravă la spital, ventilat mecanic […]
Filmul tragediei din Chitila. Adolescenta de 16 ani ar fi alunecat în lac, iar băiatul a sărit să o salveze

Cazul lui Alexandru, băiețelul dispărut și găsit în pădure, preluat de presa internațională. Ce au relatat jurnaliștii străini

Presa internațională a relatat pe larg cazul lui Alexandru, băiețelul de 5 ani din județul Sibiu care a dispărut și a fost găsit în viață în pădure după două zile de căutări intense. Povestea copilului a impresionat atât România, cât și publicații importante din străinătate, care au urmărit operațiunea de salvare și au prezentat detalii […]
Cazul lui Alexandru, băiețelul dispărut și găsit în pădure, preluat de presa internațională. Ce au relatat jurnaliștii străini

Mărturia tatălui lui Alexandru, băiețelul de 5 ani dat dispărut și găsit după zeci de ore de salvatori. Ce le cere, zilnic, medicilor din spital

După două zile în care a fost căutat fără oprire de zeci de salvatori, Alexandru, băiețelul de 5 ani dispărut într-o zonă împădurită din județul Sibiu, a fost găsit în viață și transportat de urgență la spital. Copilul se află acum sub supraveghere medicală, iar medicii îi fac mai multe investigații pentru a se asigura […]
Mărturia tatălui lui Alexandru, băiețelul de 5 ani dat dispărut și găsit după zeci de ore de salvatori. Ce le cere, zilnic, medicilor din spital

BREAKING | Plutonierul major în rezervă Rădoiu Ovidiu-Nicolae a murit la doar 37 de ani

Este doliu în Poliția Română după moartea lui Rădoiu Ovidiu-Nicolae, fost polițist al IPJ Sibiu, care s-a stins din viață la numai 37 de ani. Vestea tragică a îndurerat colegii și apropiații, mai ales că acesta și-a dedicat întreaga carieră serviciului în slujba comunității. Cei care l-au cunoscut vorbesc despre un om devotat, profesionist și […]
BREAKING | Plutonierul major în rezervă Rădoiu Ovidiu-Nicolae a murit la doar 37 de ani

Trucurile de înfrumuțare ale actriței Marilyn Monroe. Tehnicile ingenioase la care apela

Marilyn Monroe a fost considerată unul dintre cele mai mari simboluri ale frumuseții feminine din secolul XX. Celebra actriță de la Hollywood a cucerit publicul prin aparițiile sale în numeroase filme și prin imaginea elegantă și sofisticată pe care și-a construit-o de-a lungul anilor. Dincolo de farmecul natural, acorda o atenție uriașă modului în care […]
Trucurile de înfrumuțare ale actriței Marilyn Monroe. Tehnicile ingenioase la care apela

Alimentul care te scapă de gastrită și ulcer, potrivit dr. nutriționist Mihaela Bilic: ”Face bine și la siluetă!”

Mihaela Bilic atrage atenția asupra unui aliment simplu și accesibil, pe care mulți îl ignoră în supermarket, deși are numeroase beneficii pentru sănătate. Este vorba despre gulie, o legumă recomandată în special persoanelor care se confruntă cu probleme digestive, gastrită sau ulcer. Nutriționistul spune că gulia poate fi o alternativă sănătoasă la gustările procesate precum […]
Alimentul care te scapă de gastrită și ulcer, potrivit dr. nutriționist Mihaela Bilic: ”Face bine și la siluetă!”

Un cuplu a cumpărat o fermă în Franța cu aproximativ 80.000 de euro. Cât i-a costat renovarea, de fapt

Tot mai mulți oameni aleg să renunțe la viața agitată din marile orașe pentru un trai mai liniștit la țară, iar povestea a doi britanici care s-au mutat în Franța a devenit virală datorită schimbării radicale pe care au făcut-o. Ben Pearson și Nathan au decis să lase în urmă rutina din Marea Britanie și […]
Un cuplu a cumpărat o fermă în Franța cu aproximativ 80.000 de euro. Cât i-a costat renovarea, de fapt

Alexandru Rafila, implicat într-un accident rutier în Capitală! O persoană a fost transportată la spital

Alexandru Rafila a fost implicat miercuri seară într-un accident rutier produs în nordul Bucureștiului, într-o intersecție intens circulată din zona Bulevardului Aerogării. Au fost implicate patru autoturisme, iar o persoană a ajuns la spital pentru investigații medicale, în urma impactului în lanț. Potrivit informațiilor transmise de Brigada Rutieră, accidentul s-a produs în jurul orei 18:16, […]
Alexandru Rafila, implicat într-un accident rutier în Capitală! O persoană a fost transportată la spital

Florin Dumitrescu a câștigat procesul cu Antena 1! I s-au cerut daune de 100.000 de euro

Conflictul dintre Florin Dumitrescu, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Antena Group continuă în instanță, după ruptura produsă în urma plecării celor trei chefi de la emisiunea „Chefi la cuțite”. Disputa s-a transformat într-un adevărat război juridic, cu procese deschise de ambele părți și pretenții financiare importante. Florin Dumitrescu a obținut recent o victorie importantă în […]
Florin Dumitrescu a câștigat procesul cu Antena 1! I s-au cerut daune de 100.000 de euro

Ei sunt tinerii care au murit în accidentul cumplit din Vrancea. Alex și Miruna au rămas captivi în mașina cuprinsă de flăcări

Un grav accident rutier petrecut în județul Vrancea s-a transformat într-o tragedie pentru patru tineri aflați într-un autoturism care s-a izbit violent de un cap de pod și a luat foc imediat după impact. Un tânăr de 22 de ani, și prietena lui în vârstă de 20 de ani, au murit carbonizați, fără să mai […]
Ei sunt tinerii care au murit în accidentul cumplit din Vrancea. Alex și Miruna au rămas captivi în mașina cuprinsă de flăcări

Cele 2 zodii care ajung la despărțire până la sfârșitul lunii mai. Perioadă dificilă pentru acești nativi

Urmează o perioadă delicată pentru nativii a două zodii, iar astrologii spun că relațiile lor pot trece prin momente tensionate în următoarele săptămâni. Neînțelegerile, reacțiile impulsive și dificultățile de comunicare ar putea duce la certuri serioase, iar unele cupluri riscă chiar să ajungă la despărțire. Cele mai afectate semne zodiacale în această perioadă sunt Gemeni […]
Cele 2 zodii care ajung la despărțire până la sfârșitul lunii mai. Perioadă dificilă pentru acești nativi

Cum arată și cu ce se ocupă fosta soție a lui Cabral. Luana Mitran și prezentatorul de la Pro TV au divorțat în 2006

Deși în urmă cu mulți ani era una dintre prezențele cunoscute din televiziunea românească, Luana Mitran a ales treptat să se retragă din atenția publicului și să ducă o viață mult mai discretă. Fosta parteneră a lui Cabral Ibacka apare rar în spațiul public, însă și-a construit în timp o carieră diferită de cea care […]
Cum arată și cu ce se ocupă fosta soție a lui Cabral. Luana Mitran și prezentatorul de la Pro TV au divorțat în 2006

Anunțul făcut de medici despre starea de sănătate a lui Alexandru, băiețelul de 5 ani dispărut în Sibiu

După două nopți petrecute singur într-o zonă împădurită din județul Sibiu, Alexandru a fost găsit în viață, iar primele informații arată că băiețelul este conștient și poate comunica cu cei din jur. Deși a trecut prin momente extrem de dificile, copilul a reacționat calm în clipa în care salvatorii au ajuns la el, semn că, […]
Anunțul făcut de medici despre starea de sănătate a lui Alexandru, băiețelul de 5 ani dispărut în Sibiu

BANC | Un român, un francez și un italian plănuiesc un picnic

Bancurile au rolul de a ne aduce zâmbetul pe buze în orice momente. Glumele de mai jos te vor înveseli chiar dacă ai avut o zi dificilă la locul de muncă.  Un român, un francez şi un italian plănuiesc un picnic. Italianul: – Eu aduc mâncarea! Francezul: – Eu aduc băutura! Românul: – Eu aduc […]
BANC | Un român, un francez și un italian plănuiesc un picnic

Iluzie optică virală | Doar geniile pot găsi calul ascuns în această fotografie

Iluziile optice sunt cunoscute pentru modul în care reușesc să păcălească ochii și creierul uman, iar testul de astăzi presupune găsirea unui cal ascuns într-o imagine aparent obișnuită. Aceste provocări vizuale îi pot induce în eroare chiar și pe cei mai atenți observatori, motiv pentru care au devenit extrem de populare pe internet. Mulți oameni […]
Iluzie optică virală | Doar geniile pot găsi calul ascuns în această fotografie

Amalia Enache a mers în Piața Obor și a făcut poza virală. Cât costă acum un kilogram de corcodușe

În ultima perioadă, prețurile fructelor de sezon au devenit un subiect intens discutat atât pe rețelele sociale, cât și în piețele din România. Dacă până nu demult cireșele erau considerate un adevărat lux, acum atenția s-a mutat asupra corcodușelor, care au ajuns să coste surprinzător de mult. Curioasă să vadă cu ochii ei situația, Amalia […]
Amalia Enache a mers în Piața Obor și a făcut poza virală. Cât costă acum un kilogram de corcodușe

Pensionarii care au plătit CASS pot primi banii înapoi. Condiția importantă anunțată de specialiști

Pensionarii din România care plătesc contribuția la sănătate pentru pensii mai mari de 3.000 de lei așteaptă o decizie importantă din partea Curtea Constituțională a României. Tot mai mulți seniori contestă în instanță taxa introdusă de Guvern, considerând că aceasta le afectează și mai mult veniturile deja diminuate de scumpirile din ultimii ani. Mulți pensionari […]
Pensionarii care au plătit CASS pot primi banii înapoi. Condiția importantă anunțată de specialiști

Bebeluș mort la Maternitatea Polizu. Micuțul s-ar fi infectat cu o ciupercă din spital

Un caz îngrijorător s-a petrecut la Maternitatea Polizu și a stârnit revoltă, după ce părinții unui bebeluș născut prematur îi acuză pe medici de neglijență și tratament nepotrivit. Copilul, venit pe lume la doar șase luni de sarcină, a murit după ce ar fi contractat o infecție intraspitalicească extrem de gravă. Mama micuțului a fost […]
Bebeluș mort la Maternitatea Polizu. Micuțul s-ar fi infectat cu o ciupercă din spital

Marius Tucă Show începe miercuri, 13 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”
Marius Tucă Show începe miercuri, 13 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Bariera din Pipera s-a blocat și a paralizat traficul! Pietonii au ridicat-o cu mâna ca să poată trece

Traficul din zona Pipera a fost dat peste cap după ce bariera de la trecerea la nivel cu calea ferată de pe Șoseaua Petricani s-a defectat, provocând blocaje uriașe pentru șoferii care circulau în zonă. Coloanele de mașini s-au întins rapid pe mai multe artere importante, iar circulația a rămas paralizată. Fiind o zonă intens […]
Bariera din Pipera s-a blocat și a paralizat traficul! Pietonii au ridicat-o cu mâna ca să poată trece

Ce i-a făcut un fan lui James Hetfield chiar la ieșirea din hotel. Solistul trupei Metallica a reacționat imediat

Membrii trupei Metallica se bucură de un succes uriaș în întreaga lume, însă celebritatea vine uneori și cu momente neplăcute provocate de fani prea insistenți. Ajunși în România pentru concertul de pe Arena Națională, artiștii au atras imediat atenția fanilor și a curioșilor, iar un incident petrecut chiar la ieșirea din hotelul în care sunt […]
Ce i-a făcut un fan lui James Hetfield chiar la ieșirea din hotel. Solistul trupei Metallica a reacționat imediat

James Hetfield și proaspăta logodnică au atras toate privirile în centrul Capitalei. Solistul trupei Metallica, „lună de miere” în România

James Hetfield pare să îmbine utilul cu plăcutul în această perioadă. Solistul trupei Metallica a ajuns în România alături de logodnica sa, Adriana Gillett, iar vizita lor la București pare să fie mai mult decât o simplă deplasare pentru concert. Artistul profită de prezența în țara noastră atât pentru show-ul de pe Arena Națională, programat […]
James Hetfield și proaspăta logodnică au atras toate privirile în centrul Capitalei. Solistul trupei Metallica, „lună de miere” în România

Ce meniu special au avut Andreea Bălan și Victor Cornea la nunta lor. Invitații au fost răsfățați cu preparate delicioase

Andreea Bălan și Victor Cornea au trăit unul dintre cele mai importante momente din viața lor pe 10 mai 2026, când și-au unit destinele într-un decor spectaculos, pe malul Lacului Buftea. Evenimentul a atras rapid atenția publicului și a devenit unul dintre cele mai comentate subiecte din showbizul românesc, datorită atmosferei elegante și organizării atent […]
Ce meniu special au avut Andreea Bălan și Victor Cornea la nunta lor. Invitații au fost răsfățați cu preparate delicioase