Andreea Stăncescu

A studiat Relații Internaționale și Studii Europene în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, apoi Diplomație la Universitatea București. Pasiunea pentru scris a făcut-o să aleagă jurnalismul pe care îl practică de peste patru ani. În trecut a scris la Spynews.ro, iar acum este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL.

Vezi mai mult

Marius Tucă Show începe marți, 9 decembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. Adrian Severin

Invitatul zilei este prof Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”
Marius Tucă Show începe marți, 9 decembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. Adrian Severin

Cum arată Arsenie Todiraș de la O-Zone în prezent. Cu ce se ocupă la 42 de ani? „Am două minute până la mare”

La peste două decenii de la destrămarea trupei O-Zone, fanii se întreabă ce mai face Arsenie Todiraș și cu ce se ocupă acesta după 20 de ani de la desființarea grupului care a cucerit lumea cu hituri ca „Dragostea din tei”. Artistul, cunoscut sub numele de scenă Arsenium, a urmat un drum diferit, explorând atât […]
Cum arată Arsenie Todiraș de la O-Zone în prezent. Cu ce se ocupă la 42 de ani? „Am două minute până la mare”

Cât costă o sticlă de suc la 1,5 L sau 4 doze de bere în Bulgaria. Românii cumpără la greu de la vecini

Pentru românii care locuiesc în sudul țării, cumpărăturile în Bulgaria reprezintă o opțiune rapidă și convenabilă. Distanțele scurte până la graniță fac ca excursiile în supermarketurile vecinilor să fie ușor de organizat, iar diferențele de preț la produsele de bază și la băuturile răcoritoare fac aceste vizite și mai atractive. Creșterea constantă a prețurilor din […]
Cât costă o sticlă de suc la 1,5 L sau 4 doze de bere în Bulgaria. Românii cumpără la greu de la vecini

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 9 decembrie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ștefan Popescu

Invitatul emisiunii este Ștefan Popescu, analist de politică externă. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 9 decembrie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ștefan Popescu

Japonia, zguduită din nou de un cutremur cu magnitudinea 7,6! Alertă de tsunami emisă de autorități

Un cutremur cu magnitudinea 7,6 s-a produs, luni, în largul coastelor Japoniei, în apropierea prefecturii Aomori. Autorităţile au avertizat că un tsunami de până la trei metri înălţime ar putea lovi coasta de nord-est a arhipelagului nipon. Potrivit agenţiei americane de monitorizare geologică, USGS, seismul a avut magnitudinea de moment 7,6 şi s-a produs la […]
Japonia, zguduită din nou de un cutremur cu magnitudinea 7,6! Alertă de tsunami emisă de autorități

Vedeta de la Antena 1 care și-a împodobit 4 brazi de Crăciun în casă! Care este motivul „aroganței”

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, iar pregătirile pentru Crăciun au început deja în multe gospodării. Printre cei care trăiesc intens această perioadă se află o cunoscută vedetă de la Antena 1, care a decis să ducă decorul de sezon la un alt nivel. Mirela Vaida a împodobit nu unul, ci patru brazi […]
Vedeta de la Antena 1 care și-a împodobit 4 brazi de Crăciun în casă! Care este motivul „aroganței”

(P) Boala celiacă, sindromul colonului iritabil și glutenul

Boala celiacă, cunoscută și sub numele de enteropatie sensibilă la gluten, este o afecțiune autoimună cronică a intestinului subțire, declanșată de ingestia de gluten, la persoanele predispuse genetic. Ce este boala celiacă? Nu este o simplă alergie alimentară sau o intoleranță, ci o problemă medicală serioasă în care sistemul imunitar al organismului atacă propriile țesuturi. […]
(P) Boala celiacă, sindromul colonului iritabil și glutenul

Europa, ‘înghițită’ de episoade arctice! Vortexul polar preconizat să vină după Crăciun ar putea duce la o posibilă „iarnă a secolului”?

Iarna care se apropie ridică numeroase semne de întrebări, iar meteorologii din Europa analizează cu atenție evoluția fenomenelor atmosferice. Prognozele pe termen lung diferă semnificativ, însă specialiștii urmăresc atent comportamentul vortexului polar și influența fenomenului La Niña, factori esențiali în configurarea vremii din următoarele luni. Deși meteorologii nu au ajuns la un consens clar, mulți […]
Europa, 'înghițită' de episoade arctice! Vortexul polar preconizat să vină după Crăciun ar putea duce la o posibilă „iarnă a secolului”?

Lista orașelor din România în care pensionarii primesc 100, 125, 150 sau 200 lei în plus la pensie, începând cu 10 decembrie 2025

Lista orașelor din România în care pensionarii beneficiază de suplimente la pensie, între 100 și 200 de lei, este tot mai extinsă, iar luna decembrie aduce sprijin financiar suplimentar din partea administrațiilor locale. Ajutorul acordat nu are legătură cu tranșa de 400 de lei oferită prin poștă și nu este nici suma încărcată pe cardurile […]
Lista orașelor din România în care pensionarii primesc 100, 125, 150 sau 200 lei în plus la pensie, începând cu 10 decembrie 2025

EXCLUSIV DINAMO, azi de la 18.00. Detaliile despre derby-ul cu FCSB: răspunsul la întrebarea „a înlocuit Rapidul pe Dinamo în topul dușmăniei roș-albaștrilor?”

„Exclusiv Dinamo”, ediție nouă astăzi, de la 18.00. Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu analiza derby-ului FCSB-Dinamo: tot ce nu ați văzut la TV de la meci. Dăm calificativele: vedem dacă merită cineva patru stele și dacă ia cineva „garsonieră”. Discutăm despre ce s-a petrecut în tribune și comentăm declarația lui Meme Stoica: a […]
EXCLUSIV DINAMO, azi de la 18.00. Detaliile despre derby-ul cu FCSB: răspunsul la întrebarea „a înlocuit Rapidul pe Dinamo în topul dușmăniei roș-albaștrilor?”

Obiectul pe care prietenele Rodicăi Stănoiu i l-au pus în sicriu. A lăsat cu limbă de moarte

La înmormântarea Rodicăi Stănoiu, momentul despărțirii finale a fost încărcat de emoție. Chiar înainte ca sicriul să fie închis, câteva dintre prietenele sale apropiate au așezat în interior un obiect cu valoare simbolică, gest menit să îi poarte amintirea mai departe. Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției și nume cunoscut în mediul politic și academic, […]
Obiectul pe care prietenele Rodicăi Stănoiu i l-au pus în sicriu. A lăsat cu limbă de moarte

Rodica Stănoiu, înmormântare stranie. Colinde în loc de veșnica pomenire

Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției, a murit pe data de 3 decembrie 2025, la vârsta de 86 de ani. Astăzi a fost înmormântată într-un mod aparte, diferit de tiparul obișnuit al ceremoniilor religioase. În locul unei slujbe clasice, momentul despărțirii a fost marcat prin colinde, care au răsunat în memoria ei, creând o atmosferă solemnă, […]
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie. Colinde în loc de veșnica pomenire

A murit actorul care ne-a marcat copilăria. Cary-Hiroyuki Tagawa, cunoscut pentru rolul din Mortal Kombat, s-a stins la 75 de ani

Este doliu în lumea cinematografică. Îndrăgitul actor Cary-Hiroyuki Tagawa s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani și a lăsat în urmă o carieră impresionantă și o moștenire puternică în industria filmului și a jocurilor video. El a fost cunoscută pentru rolurile pe care le-a jucat în timpul vieții, mai ales seria Mortal […]
A murit actorul care ne-a marcat copilăria. Cary-Hiroyuki Tagawa, cunoscut pentru rolul din Mortal Kombat, s-a stins la 75 de ani

Ce reprezintă crucifixul de pe sicriul lui Artan? Semnificația profundă a simbolului

Astăzi, lumea muzicală îl conduce pe ultimul drum pe Adrian Pleșca, cunoscut drept Artan, care a murit pe 2 decembrie, la vârsta de 64 de ani. La slujba de înmormântare s-a putut observa că pe sicriul artistului a fost așezat un crucifix, un simbol cu o semnificație profundă. Vestea că Artan a murit a adus […]
Ce reprezintă crucifixul de pe sicriul lui Artan? Semnificația profundă a simbolului

Imagini de coșmar după fenomenele meteo extreme! Mai multe școli au fost închise, în Grecia

Imagini de coșmar în Grecia, acolo unde furtuna Byron a provocat haos și distrugeri pe scară largă. Străzi inundate, copaci rupți, drumuri blocate și mii de oameni izolați sunt doar câteva dintre efectele fenomenului extrem care a lovit țara. În mai multe regiuni, autoritățile au emis cod roșu, iar școlile au fost închise, în timp […]
Imagini de coșmar după fenomenele meteo extreme! Mai multe școli au fost închise, în Grecia

Romeo Fantastik a rupt liniștea înmormântării lui Artan! S-a prăbușit la funeralii

Astăzi are loc slujba de înmormântare a lui Adrian Pleșca, cunoscut sub numele de Artan, care a încetat din viață pe 2 decembrie, la vârsta de 64 de ani. La ceremonie nu a lipsit nici Romeo Fantastik, unul dintre cei mai cunoscuți maneliști din România, care a venit să își ia rămas bun de la […]
Romeo Fantastik a rupt liniștea înmormântării lui Artan! S-a prăbușit la funeralii

Am aflat când se va circula pe autostradă de la București până aproape de Rm. Vâlcea (A1). Mai avem puțin de așteptat!

Autostrada Pitești – Sibiu (122 km), prima autostradă care va traversa Carpații, prinde viteză. Dacă deja se circulă pe loturile de capăt, Sibiu – Boița (13,44 km, constructor – compania austriacă Porr) și Pitești – Curtea de Argeș (30,35 km, constructor – compania italiană WeBuild), cel mai probabil din toamna viitoare se va circula și […]
Am aflat când se va circula pe autostradă de la București până aproape de Rm. Vâlcea (A1). Mai avem puțin de așteptat!

Din ce face bani Mayra, fiica cea mare a Rocsanei Marcu? Câștigă mii de euro lunar, la doar 18 ani

Rocsana Marcu are cu ce să se laude! După ce a renunțat la televiziune, s-a mutat peste hotare și locuiește în Dubai cu cele două fiice ale sale. Totodată, a aschimbat și domeniul în care s-a făcut cunoscută și a ales vânzările. Mayra a preluat determinarea acesteia și se poate considera independentă, căci la doar […]
Din ce face bani Mayra, fiica cea mare a Rocsanei Marcu? Câștigă mii de euro lunar, la doar 18 ani

Nu se mai ascund! Lino și-a prezentat iubita focoasă. Blondina a fost ținută la secret

Lino Golden trăiește o nouă poveste de iubire alături de o tânără blondă, specializată în machiaj profesional. Aceasta lucrează împreună cu sora și mama sa în salonul familiei, unde este foarte apreciată pentru talentul ei. Deși artistul a preferat multă vreme să păstreze discreția în privința vieții personale, în ultimele săptămâni a renunțat la anonimat […]
Nu se mai ascund! Lino și-a prezentat iubita focoasă. Blondina a fost ținută la secret

Mesajul soției jurnalistului Mihai Stănescu după ce a murit. Ce legătură profundă aveau cei doi: „Rămâi jumătatea mea”

Jurnalistul Mihai Stănescu a murit la doar 48 de ani, lăsând în urmă un gol uriaș în rândul familiei și al celor care l-au cunoscut. Vestea morții sale a zguduit presa din România, iar văduva sa îndurerată a publicat un mesaj emoționant în memoria lui, aducând astfel la lumină o legătură profundă. De acum înainte […]
Mesajul soției jurnalistului Mihai Stănescu după ce a murit. Ce legătură profundă aveau cei doi: „Rămâi jumătatea mea”

Invazie de meduze la Marea Neagră. Ce se întâmplă în această perioadă

Fenomen bizar în Marea Neagră! În această perioadă, țărmul este invadat de un număr neobișnuit de mare de meduze, o situație rar întâlnită la începutul lunii decembrie. Temperaturile apei sunt mult mai ridicate decât ar fi normal pentru acest moment al anului, iar acest lucru a dat peste cap ritmul obișnuit al vieții marine. În […]
Invazie de meduze la Marea Neagră. Ce se întâmplă în această perioadă

Rețeta de gogoși a Alinei Laufer. Cum să faci un desert simplu și delicios

Alina Laufer este o adevărată gospodină și gătește des pentru copiii ei. De data aceasta, ne prezintă rețeta ei de gogoși cu lingura, o variantă simplă și gustoasă, perfectă pentru momentele în care își dorește un desert rapid și pufos. Prepararea nu necesită dospire, iar rezultatul este surprinzător de bun, perfect pentru a fi servit […]
Rețeta de gogoși a Alinei Laufer. Cum să faci un desert simplu și delicios

Cât costă geanta pe care o poartă Andreea Marin. Vedeta nu cheltuie sume exorbitante pe accesorii

Andreea Marin, considerată de ani buni una dintre cele mai rafinate apariții din lumea mondenă, dovedește încă o dată că eleganța nu trebuie să fie sinonimă cu luxul exagerat. Deși își permite cu ușurință să poarte branduri internaționale renumite și extrem de costisitoare, vedeta a surprins de data aceasta prin alegerea unei genți realizate de […]
Cât costă geanta pe care o poartă Andreea Marin. Vedeta nu cheltuie sume exorbitante pe accesorii

Adio Facebook și Instagram, din 10 octombrie 2025. Persoanele cărora li se vor șterge conturile

Australia a început deja să pună în aplicare măsurile impuse prin noua lege care interzice accesul minorilor sub 16 ani la platformele de socializare, înainte ca aceasta să devină oficială în data de 10 decembrie. Țara devine astfel prima din lume care introduce o restricție atât de amplă, cu scopul de a limita impactul negativ […]
Adio Facebook și Instagram, din 10 octombrie 2025. Persoanele cărora li se vor șterge conturile

Accident grav în Dolj. Un tânăr de 26 de ani a murit, după ce mașina în care se afla, s-a răsturnat

Una accident grav a avut loc în timpul nopții, de miercuri spre joi. Un tânăr de 24 de ani s-a urcat băut la volan și în timp ce conducea, a pierdut controlul volanului, incident care i-a curmat viața prietenului său, în vârstă de 26 de ani. Autoturismul în care se aflau cei cinci tineri s-a […]
Accident grav în Dolj. Un tânăr de 26 de ani a murit, după ce mașina în care se afla, s-a răsturnat

Doliu în lumea muzicii. O cântăreață a murit la 45 de ani

Lumea muzicii country este în doliu după ce Criscilla Anderson a trecut în lumea celor drepți la vârsta de 45 de ani. Aceasta a murit pe 2 decembrie, după o luptă dificilă cu cancerul de colon, diagnostic primit în 2019. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare de către una dintre prietenele sale, transmițând […]
Doliu în lumea muzicii. O cântăreață a murit la 45 de ani

Primele imagini de la înmormântarea lui Vlăduț din Satu Mare! Durere fără margini

Vlăduț, tânărul de 18 ani din Satu Mare care a murit în mod neașteptat, a fost înmormântat. El a lăsat în urmă o familie îndurerată și o comunitate întreagă în stare de șoc. Acesta era elev în clasa a XII-a la un liceu din Negrești-Oaș, a fost găsit fără viață în propria locuință, după ce […]
Primele imagini de la înmormântarea lui Vlăduț din Satu Mare! Durere fără margini

Unde s-a ascuns avocatul Sebastian Felecanu, acuzat că și-a ucis iubita. A primit o pedeapsă de 23 de ani

Avocatul ieșean Sebastian Felecanu, acuzat că a ucis-o pe iubita lui, după ce a aruncat-o de la etaj, a primit sentința finală din partea instanței. După un proces de durată și numeroase expertize, acesta a fost condamnat definitiv la 23 de ani, autoritățile au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei. Avocatul ieșean acuzat […]
Unde s-a ascuns avocatul Sebastian Felecanu, acuzat că și-a ucis iubita. A primit o pedeapsă de 23 de ani

Ninge 11 zile fără oprire, în România! Zonele în care iarna va lovi năprasnic

Meteorologii au actualizat prognoza pentru luna decembrie 2025, iar ultimele date aduc atenționări serioase pentru zonele montane. Potrivit analizei realizate de EaseWeather, mai multe localități aflate la altitudini ridicate ar putea fi afectate de ninsori constante pe o perioadă neobișnuit de lungă. Printre zonele cel mai expuse se află stațiunea Predeal, unde specialiștii estimează un […]
Ninge 11 zile fără oprire, în România! Zonele în care iarna va lovi năprasnic

Președinția va semna declarația de onoruri militare pentru înmormântarea Rodicăi Stănoiu. Nicușor Dan a luat decizia

Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției, va fi înmormântată cu onoruri militare. Decizia vine în urma statutului său de demnitar și ale contribuțiilor semnificative aduse sistemului juridic românesc, conform procedurilor prevăzute de lege pentru personalitățile decorate sau cu rang înalt în stat. Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției și una dintre figurile marcante ale vieții […]
Președinția va semna declarația de onoruri militare pentru înmormântarea Rodicăi Stănoiu. Nicușor Dan a luat decizia

Doliu în lumea muzicii! Rapperul Poorstacy a murit la doar 26 de ani: a fost găsit în stare gravă, la hotel

Rapperul Poorstacy a murit la doar 26 de ani într-un hotel din Florida, unde a petrecut mai multe zile. El a fost transportat de urgență la spital, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru el și a fost constatat decesul. Moartea artistului, pe numele real Carlito Milfort, a adus multă durere pentru familie […]
Doliu în lumea muzicii! Rapperul Poorstacy a murit la doar 26 de ani: a fost găsit în stare gravă, la hotel

Chinul prin care a trecut Bella Santiago de la Power Couple, ca să obțină cetățenia română: ”E foarte greu!”

Bella Santiago, artista originară din Filipine, este cunoscută publicului din țară încă din momentul în care a impresionat juriul și telespectatorii în semifinalele emisiunii „X Factor”. Ea locuiește în România din anul 2016 și își dorește să obțină cetățenia, însă procesul nu este atât de simplu.  Născută în 1989, Bella Santiago și-a descoperit pasiunea pentru […]
Chinul prin care a trecut Bella Santiago de la Power Couple, ca să obțină cetățenia română: ”E foarte greu!”

Recunoști vedeta din imagine?! Astăzi e unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV

Tu poți ghici cine este vedeta din imagine? Pasiunea lui pentru actorie a început pe vremea când arăta cu totul diferit, iar drumul parcurs de atunci l-a transformat într-una dintre cele mai îndrăgite prezențe de pe micile noastre ecrane. Înainte să devină prezentatorul carismatic pe care îl cunoaște toată România, acesta a fost pe scenele […]
Recunoști vedeta din imagine?! Astăzi e unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV

Imagine rară cu Simona Gherghe de la începutul carierei sale la Antena 1. Cum arăta în urmă cu 24 de ani

Simona Gherghe este prezentatoare de televiziune de 24 de ani și numeroși fani o cunosc datorită emisiunilor moderate la Antena 1. Recent, ea i-a încântat recent fanii printr-o serie de imagini în care apare la începutul carierei sale. Simona Gherghe este cunoscută publicului larg datorită emisiunilor pe care le-a moderat în ultimii 24 de ani. […]
Imagine rară cu Simona Gherghe de la începutul carierei sale la Antena 1. Cum arăta în urmă cu 24 de ani

Dieta Ozanei Barabancea. Cum a reușit jurata de la Te cunosc de undeva să ajungă la 65 de kilograme

Ozana Barabancea a reușit să își transforme complet stilul de viață și aspectul fizic, trecând de la 102 kilograme la 65 de kilograme. Jurata emisiunii Te cunosc de undeva a dezvăluit secretul prin care a reușit să slăbească și să poate, din nou, hainele din tmpul adolescenței.  După ce a făcut o operație la stomac […]
Dieta Ozanei Barabancea. Cum a reușit jurata de la Te cunosc de undeva să ajungă la 65 de kilograme

Ionuț, SPP-istul lui Nicușor Dan, a atras toate privirile la parada de 1 Decembrie. Imaginile s-au viralizat!

Ionuț, ofițerul de la SPP devenit popular pe rețelele de socializare, l-a însoțit pe președintele Nicușor Dan și la parada militară cu ocazia zilei de 1 Decembrie. El a captat atenția publicului și a internauților datorită prezenței sale discrete, dar impunătoare, mai ales prin uniforma apretată pe care o purta.  La ceremonia desfășurată la Arcul […]
Ionuț, SPP-istul lui Nicușor Dan, a atras toate privirile la parada de 1 Decembrie. Imaginile s-au viralizat!

Accident cumplit pe șoseaua București-Ploiești! Femeie de 30 de ani, ucisă de o basculantă în timp ce traversa strada

Pe șoseaua București – Ploiești, o femeie și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut în primele ore ale dimineții. Autoritățile au intervenit rapid și circulația a fost blocată. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a salva victima.  O tragedie a avut loc marți dimineață pe șoseaua București […]
Accident cumplit pe șoseaua București-Ploiești! Femeie de 30 de ani, ucisă de o basculantă în timp ce traversa strada

BANCUL DE MARȚI | ”Unde trebuie să săruți un bărbat, ca să nu te uite?”

Indiferent că te afli la locul de muncă sau acasă, câteva glume vor prinde excelent și îți vor ridica starea de bine imediat. Bancurile de mai jos îți vor schimba starea și te vei simți mai fericit, după hohote de râs. – Unde trebuie să săruți un bărbat ca să nu te uite niciodată? – […]
BANCUL DE MARȚI | ”Unde trebuie să săruți un bărbat, ca să nu te uite?”

Doliu în familia Măruță! Cumnata Andrei, primele declarații: ”L-a încercat o boală urâtă!”

Aurora Mihai traversează una dintre cele mai dificile perioade din viața sa, după pierderea tatălui. În timp ce familia ei încearcă să găsească putere pentru a merge mai departe, aceasta are multe amintiri despre părintele său pe care încearcă să le păstreze vii.  Moartea tatălui său a lovit întreaga familie, iar perioada a fost cu […]
Doliu în familia Măruță! Cumnata Andrei, primele declarații: ”L-a încercat o boală urâtă!”

Cel mai mare regret al Anastasiei Soare. A spus-o public: ”Acesta este cel mai mare eșec!”

Anastasia Soare este unul dintre acele nume care au depășit granițele unei industrii și au devenit sinonime cu succesul global. Plecată din România cu visuri mari și resurse puține, ea a ajuns să redefinească standardele de frumusețe la Hollywood, câștigând titlul de „regina sprâncenelor”. Deși are o carieră împresionată și nu duce lipsuri, niciodată nu […]
Cel mai mare regret al Anastasiei Soare. A spus-o public: ”Acesta este cel mai mare eșec!”

Doliu în lumea televiziunii! A murit la doar 28 de ani, după o luptă cu o boală nemiloasă

Moartea fulgerătoare a unei prezentatoare a lăsat în urmă multă durere pentru cei care au cunoscut-o și i-au apreciat prezența pe micile ecrane. La doar 28 de ani, tânăra care își cucerise audiența cu zâmbetul ei luminos și cu profesionalism s-a stind mult prea devreme.  Prezentatoarea Raquel Escalante, în vârstă de doar 28 de ani […]
Doliu în lumea televiziunii! A murit la doar 28 de ani, după o luptă cu o boală nemiloasă

Șofer român, la un pas de tragedie pe o autostradă în Germania. Consumase alcool înainte să se urce la volan

Un român a fost la un pas de un accident rutier grav pe o autostradă din Germania. Bărbatul care conducea un TIR s-a urcat la volan sub influența alcoolului și a condus haotic timp de mai mulți kilometri, până a fost oprit de către polițiștii ce au fost alertați de alți conducători ce se aflau […]
Șofer român, la un pas de tragedie pe o autostradă în Germania. Consumase alcool înainte să se urce la volan

GALA MARI SPORTIVI, transmisă de ProSport de Ziua Națională a României de la ora 20:00. David Popovici şi alte nume uriaşe vor putea fi văzute într-o ediție eveniment de 1 Decembrie

De 1 Decembrie, Ziua Națională a României, ProSport va transmite Gala Mari Sportivi 2025, începând cu ora 20:00. Astfel, publicația noastră îi aduce în atenția publicului, în zi de sărbătoare, pe unii dintre cei mai valoroși oameni din sport, printre aceștia numărându-se și marele campion David Popovici. Lista premianților a fost una impresionantă, iar numele […]
GALA MARI SPORTIVI, transmisă de ProSport de Ziua Națională a României de la ora 20:00. David Popovici şi alte nume uriaşe vor putea fi văzute într-o ediție eveniment de 1 Decembrie

Cum arată mormântul Jasminei, tânăra care a murit în accidentul din București. Ce au făcut prietenii pentru ea

Durere fără margini în București, acolo unde Jasmina, tânăra de 20 de ani care și-a pierdut viața în tragicul accident rutier, a fost condusă pe ultimul drum. Familia, prietenii și cei care au cunoscut-o s-au adunat pentru a-i spune „adio”, în cadrul unei ceremonii încărcate de suferință. Imaginile surprinse la înmormântare sunt unele dureroase.  Rudele […]
Cum arată mormântul Jasminei, tânăra care a murit în accidentul din București. Ce au făcut prietenii pentru ea

Alertă alimentară în România. Produsul care a fost contaminat

Alertă în supermarketuri, după ce un sortiment de file de somon marinat a fost retras de urgență de la vânzare. Produsul a fost depistat ca fiind contaminat cu bacteria Listeria, un agent patogen care poate provoca simptome serioase precum febră, dureri musculare, greață sau vărsături. Persoanele cele mai expuse riscului sunt femeile însărcinate și cei […]
Alertă alimentară în România. Produsul care a fost contaminat

Influencerița care a murit la 25 de ani într-un accident rutier. Era o pasionată a motocicletelor

Tragedie în lumea influencerilor! Karen Sofía Quiroz Ramírez, originară din Columbia, era cunoscută în online drept Bikegirl, a murit într-un accident rutier. Ea era o mare pasionată a motocicletelor și a lăsat în urma sa un gol adânc atât pentru familie, cât și pentru fani. O influencerița cunposcută pentru pasiunea sa pentru motociclete a murit […]
Influencerița care a murit la 25 de ani într-un accident rutier. Era o pasionată a motocicletelor

Gândul Media Network, nr. 1 în clasamentul grupurilor de presă, la nivel national

 Grupul de presă GÂNDUL NETWORK MEDIA a fost duminică, 30 noiembrie 2025, liderul absolut al internetului în România. Potrivit cifrelor furnizate prin intermediul SATI (Studiul de Audiență și Trafic de Internet), la nivelul grupurilor de presă, GÂNDUL NETWORK MEDIA a obținut prima poziție, devansând DIGI România, Intact Media Group, Ringier sau PRO TV. Site-urile din […]
Gândul Media Network, nr. 1 în clasamentul grupurilor de presă, la nivel national

107 ani de la Marea Unire. „România onestă” petrece în Capitală, „România suveranistă”, la Alba Iulia

„Uniți prin dezbinare” este o expresie care, din păcate, descrie foarte bine Ziua Națională a României din anul 2025. Sub drapelul tricolor există două Românii care se privesc cu neîncredere. Una se numește „România Suveranistă”, condusă de Călin Georgescu, George Simion și Diana Șoșoacă, care sărbătoresc la Alba Iulia, dar nu împreună, ci fiecare de […]
107 ani de la Marea Unire. „România onestă” petrece în Capitală, „România suveranistă”, la Alba Iulia

Mesajul lui Volodimir Zelenski pentru români, de 1 Decembrie. Ce a transmis de Ziua Națională

Cu ocazia Zilei Naționale a României, președintele Ucrainei a transmis un mesaj pentru români.  Volodimir Zelenski a atras atenția prin tonul său prietenos și prin accentul pus pe cooperarea strategică dintre cele două state. Mesajul președintelui Ucrainei subliniază relațiile strânse și colaborarea solidă dintre România și Ucraina, accentuând sprijinul reciproc în fața provocărilor de securitate […]
Mesajul lui Volodimir Zelenski pentru români, de 1 Decembrie. Ce a transmis de Ziua Națională

Tradiții și obiceiuri de 1 Decembrie, despre care puțini români au auzit. Ce preparate sunt servite azi, de Ziua Națională

Astăzi, pe 1 decembrie, comemorăm 107 ani de la înfăptuirea Marii Uniri, momentul în care Adunarea Națională a Românilor convocată la Alba Iulia a proclamat unirea Transilvaniei cu România, alături de Banat, Crișana și Maramureș, care au devenit parte a Regatului Român. Unirea din 1 decembrie 1918 rămâne un reper definitoriu pentru evoluția statului român, […]
Tradiții și obiceiuri de 1 Decembrie, despre care puțini români au auzit. Ce preparate sunt servite azi, de Ziua Națională

La mulți ani, România! Primele imagini de la parada de 1 Decembrie

Astăzi, cu ocazia Zilei Naționale a României, când se împlinesc 107 ani de la Marea Unire, România îmbracă haine de sărbătoare. În București, pregătirile pentru parada militară au fost intense, iar evenimentul promite să fie unul spectaculos. Manifestările încep la ora 11:00, marcând deschiderea oficială a tuturor activităților dedicate acestei zile importante. CANCAN.RO are primele […]
La mulți ani, România! Primele imagini de la parada de 1 Decembrie

Cum s-a răzbunat o ieșeancă pe iubita ei infidelă: ”Cine e Sara, de ce m-ai înșelat?”

Un incident neașteptat a atras atenția trecătorilor din Iași, după ce o femeie, aparent înșelată, a decis să își exprime furia într-un mod cât se poate de vizibil. Mașina partenerei în cauză a fost acoperită din plin cu ouă și făină, transformând vehiculul într-o adevărată „operă” de răzbunare în mijlocul orașului. Imaginile au devenit virale […]
Cum s-a răzbunat o ieșeancă pe iubita ei infidelă: ”Cine e Sara, de ce m-ai înșelat?”

Tabel zodii | Cu cine ești compatibil la sărut, în funcție de zodia ta

Astrele nu influențează doar personalitatea sau relațiile de zi cu zi, ci pot spune multe și despre chimia dintre două persoane în cele mai romantice momente. Un sărut poate dezvălui conexiuni neașteptate, iar potrivirea dintre zodii joacă adesea un rol surprinzător. În funcție de energia și temperamentul fiecărui semn zodiacal, există combinații care se completează […]
Tabel zodii | Cu cine ești compatibil la sărut, în funcție de zodia ta

Vârsta nu iartă pe nimeni! Nicoleta Luciu a ajuns de nerecunoscut: complet îmbătrânită, la 45 de ani

După mai mulți ani în care și-a pus cariera pe pauză pentru a se dedica familiei, aceasta s-a întors cu mai multe proiecte importante. Nicoleta Luciu a atras atenția publicului după ce ultima sa apariție a stârnit atât aprecieri, cât și câteva comentarii de hate, venite în special din mediul online.  Recent, Nicoleta și-a lansat […]
Vârsta nu iartă pe nimeni! Nicoleta Luciu a ajuns de nerecunoscut: complet îmbătrânită, la 45 de ani

Primele imagini cu gemenele Indiggo după ce au fost arestate! Cu greu le mai recunoști

Gemenele Indiggo au fost arestate în SUA, fiind puse sub acuzare pentru mai multe fapte grave, printre care tâlhărie și furt. Cele două s-au mutat peste Ocean de peste 17 ani, unde au încercat să devină cunoscute în industria muzicală. Acum au 41 de ani recent au fost arestate. Cum arată cele două în custodia […]
Primele imagini cu gemenele Indiggo după ce au fost arestate! Cu greu le mai recunoști

Bancul începutului de săptămână | ”De ce m-ai lăsat în restaurant?”

Este o nouă săptămână și suntem pregătiți pentru orice proovocare. Cei mai mulți dintre noi vor rămâne acasă cu ocazia zilei de 1 decembrie, însă nu trebuie să uite de voia bună. Bancurile de mai jos vor aduce zâmbetul pe buze oricui. – Unde ești? De ce m-ai lăsat singura în restaurant? – De unde […]
Bancul începutului de săptămână | ”De ce m-ai lăsat în restaurant?”

Cum a reușit Andreea Popescu să slăbească 14 kilograme. Ce a ajutat-o pe vedetă

Andreea Popescu traversează una dintre cele mai bune perioade ale vieții sale, după ce a reușit să slăbească nu mai puțin de 14 kilograme. Fosta dansatoare este extrem de încântată de transformarea sa, mai ales că, în urmă cu doar câteva luni, nu credea că va ajunge vreodată la măsura XS. Rezultatul Andreei Popescu nu […]
Cum a reușit Andreea Popescu să slăbească 14 kilograme. Ce a ajutat-o pe vedetă

Se lansează OLX by ANAF! Va include marfă confiscată, inclusiv mașini

În contextul intensificării controalelor fiscale, ANAF pregătește o serie de schimbări menite să facă activitatea instituției mai transparentă și mai eficientă. Se urmărește crearea unei platforme online prin care românii vor putea cumpăra bunurile confiscate de stat. Șeful ANAF, Adrian Nica, a anunțat că instituția pregătește o platformă online unde vor fi puse la vânzare […]
Se lansează OLX by ANAF! Va include marfă confiscată, inclusiv mașini

Grav accident la Azuga, soldat cu 8 răniți! Un tânăr de 23 de ani, în stare gravă

Un incident rutier extrem de grav a pus pe jar autoritățile și echipele de intervenție duminică seară, după ce mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident produs pe DN1, în zona orașului Azuga. Un accident rutier grav a avut loc duminică seară în orașul Azuga, pe DN1, la granița […]
Grav accident la Azuga, soldat cu 8 răniți! Un tânăr de 23 de ani, în stare gravă

Cine este românul care a făcut 700.000€ dintr-o platformă destinată adulților? ANAF l-a descoperit imediat

ANAF a anunțat că va începe impozitarea celor care își desfășoară activitatea pe platforme destinate pentru adulți. Inspectorii fiscali au identificat un bărbat din România care a câștigat sume impresionante, după ce a făcut conținut pe OnlyFans, fără a le declara statului. Președintele ANAF, Adrian Nica, a explicat cât de ușor au fost urmărite tranzacțiile […]
Cine este românul care a făcut 700.000€ dintr-o platformă destinată adulților? ANAF l-a descoperit imediat