Loriana Dasoveanu

Loriana Dasoveanu lucrează pe zona de Lifestyle la CANCAN.RO care face parte din Grupul de Presă Gândul Media Network. A debutat ca jurnalist la Antena Stars în anul 2018, acolo unde a fost redactor, reporter și prezentator.

STUDII

• Loriana Dașoveanu este absolventă a Academiei de Studii Economice ( ASE) – Relații Economice Internaționale București, a Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București și are un master în domeniul Administrației Publice.

EXPERIENȚĂ PROFESIONALĂ
• ANTENA STARS – Loriana Dasoveanu a realizat interviuri pe zona de monden cu personaje celebre din România și din străinătate. Printre acestea se numără și Andreea Marin, Andreea Esca, Constantin Cotimanis, Cătălin Botezatu, Florin Piersic, Flora Năstase, Carmen Tănase, Camelia Potec.

De asemenea, a realizat și interviuri în limba engleză cu artiști celebri precum cântărețul Nana, Jay Sean sau membri trupei Outlandish. A redactat materiale pentru Antena Stars pe zona de monden și lifestyle și a fost prezentă la cele mai importante evenimente mondene și sociale.

Loriana Dasoveanu a prezentat Bursa Zvonurilor și Teoriile Conspirației în cadrul matinalului de la Antena Stars.

CONTACT

Instagram: https://www.instagram.com/loriana.dasoveanu/

Facebook: https://www.facebook.com/loriana.dasoveanu

E-mail: loriana.dasoveanu@cancan.ro

Vezi mai mult

CANCAN.RO i-a provocat pe Dan Negru, Bogdan Vlădău sau Adi Nartea! S-au “spovedit” la final de 2025: “A fost ceva rău”

Cine nu iubește filmele în perioada sărbătorilor? Un film bun face ca totul să pară mai liniștit, mai cald și mai ușor de suportat, mai ales la final de an. Fie că vorbim despre comedii, drame sau povești inspiraționale, fiecare film spune, de fapt, o poveste. V-ați gândit vreodată însă cum s-ar numi „filmul” vieții […]
CANCAN.RO i-a provocat pe Dan Negru, Bogdan Vlădău sau Adi Nartea! S-au “spovedit” la final de 2025: “A fost ceva rău”

Altfel de Crăciun pentru Mădălina Ghenea! Regula pe care top-modelul nu o încalcă nici în ruptul capului

Friptura, sarmalele, piftia și soriciul sunt alimentele care nu lipsesc de pe masa de Crăciun, în general. Și, dacă în timpul anului, vedetele se feresc de astfel de preparate grele, de sărbători mai toată lumea face excepție. Din păcate, pentru Mădălina Ghenea nici de sărbători nu se poate înfrupta din preparatele tradiționale. Și nu, nu […]
Altfel de Crăciun pentru Mădălina Ghenea! Regula pe care top-modelul nu o încalcă nici în ruptul capului

Nici nu vor să audă de preparatele tradiționale! Care sunt cele mai pretențioase vedete la masa de Crăciun

De Craciun vedetele noastre se întorc la tradiții și la acele mâncăruri care le amintesc de copilărie. Friptura, sarmalele, piftia si soriciul sunt alimentele care nu lipsesc de pe masa festivă, în general. Și, dacă în timpul anului, au mare grijă la siluetă, atunci când vin sărbătorile, vedetele noastre spun adio dietei! Doar că, printre […]
Nici nu vor să audă de preparatele tradiționale! Care sunt cele mai pretențioase vedete la masa de Crăciun

Cu cine își petrece Lidia Buble sărbătorile. Artista a fost mustrată de tatăl ei: „Mi-a zis să mă întorc acasă”

Lidia Buble are o familie numeroasă, formată din 11 frați, astfel că rareori reușesc să se strângă cu toții. Nici de sărbători artista nu poate ajunge să petreacă alături de cei dragi, fiind deja al doilea an consecutiv când nu este alături de ei de Crăciun. Spune că îi este dor de „acasă”, de preparatele […]
Cu cine își petrece Lidia Buble sărbătorile. Artista a fost mustrată de tatăl ei: "Mi-a zis să mă întorc acasă"

De la vacanțe în Maldive, la private jet! Ce i-au cerut vedetele lui Moș Crăciun

Se apropie Crăciunul, iar vedetele au deja listele pline de planuri, dorințe și vise care mai de care mai interesante. Chiar dacă își permit multe și nu duc lipsă de nimic, iată că Moș Crăciun încă mai are ce să le aducă. Mai mult decât atât, le-am dat o temă serioasă de gândire: ce și-ar […]
De la vacanțe în Maldive, la private jet! Ce i-au cerut vedetele lui Moș Crăciun

Brad natural VS brad artificial. Vedetele au dat verdictul

În fiecare an, odată cu apariția colindelor și cu luminile care apar timid în oraș, vedetele se pregătesc de împodobirea casei și, desigur a bradului de Crăciun. Luminițe care de care mai colorate, decorațiuni superbe care arată aestetic pentru Instagram și totul pus la punct ca magia sărbătorilor să se simtă. Odată cu sosirea sărbătorilor […]
Brad natural VS brad artificial. Vedetele au dat verdictul

Avantajul pe care îl are Wiz Khalifa, după sentința definitivă din România. Cum ar putea fenta rapperul închisoarea

Rapperul american Wiz Khalifa, pe numele său real Thomaz Cameron Jibril, a fost condamnat definitiv în România la o pedeapsă de 9 luni de închisoare în regim de detenție, după ce a consumat droguri pe scena unui festival. Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă, iar acum autoritățile din România vor emite un mandat de […]
Avantajul pe care îl are Wiz Khalifa, după sentința definitivă din România. Cum ar putea fenta rapperul închisoarea

Cornel Păsat e zdruncinat! Soția lui a părăsit, din nou, căminul conjugal! “Nu ajungem la o înțelegere”

Bianca, soția lui Cornel Păsat, a luat o decizie radicală! Blondina a părăsit, din nou, domiciliul conjugal la doar două luni de la momentul în care a decis să se întoarcă. Așa cum știm, ea și soțul ei traversează una dintre cele mai grele perioade din viața de cuplu din ultimii 23 de ani. Fosta […]
Cornel Păsat e zdruncinat! Soția lui a părăsit, din nou, căminul conjugal! “Nu ajungem la o înțelegere”

Lidia Buble, outfit check de senzație! Cât costă ținuta care uimit România: „Nu există limite sau bariere”

Lidia Buble a întors toate privirile la Gala Elle, acolo unde a purtat o ținută îndrăzneață, iar întreg look-ul a fost unul spectaculos. Cu această ocazie artista ne-a făcut și un outfit check, în interviul exclusiv pentru CANCAN.RO. Împătimită a fashion-ului, Lidia ne-a spus și care este cea mai prețioasă bijuterie pe care a primit-o […]
Lidia Buble, outfit check de senzație! Cât costă ținuta care uimit România: "Nu există limite sau bariere"

Băieții răi ai trappului s-au cumințit! Rava și Petre Ștefan, „domesticiți”: „Nu mai golănim”

Rava și Petre Ștefan s-au făcut băieți de casă. Nu o spunem noi, ci au confirmat chiar ei, în interviul în exclusivitate pentru CANCAN.RO. Cei doi trapperi au vorbit despre „beef-ul” pe care l-au avut în trecut, dar și despre cum faima i-a marcat într-un mod negativ. Din fericire pentru ei, lucrurile s-au așezat cum […]
Băieții răi ai trappului s-au cumințit! Rava și Petre Ștefan, "domesticiți": "Nu mai golănim"

După relația cu milionarul, Xonia aruncă bomba: „Nu mai pot să aleg ca la 20 de ani”

În urmă cu patru ani, Xonia își găsise fericirea alături de Michael, un prosper om de afaceri taiwanez cu care se vedea pe termen lung. Se mutase cu el în Los Angeles și spera ca relația să ducă la o căsătorie. Din păcate, socoteala de acasă s-a potrivit cu cea din târg. Așadar, Xonia și […]
După relația cu milionarul, Xonia aruncă bomba: "Nu mai pot să aleg ca la 20 de ani"

Misha Miller, la momentul adevărului. Cine este persoana care i-a schimbat destinul celebrei artiste

Misha Miller este una dintre artistele care a avut parte de un succes răsunător în ultima perioadă. Însă puțini sunt cei care știu cine este artista de la noi care a inspirat-o și a motivat-o pe cântăreață să fie din ce în ce mai ambițioasă. În interviul în exclusivitate pentru CANCAN.RO, Misha ne-a spus cum […]
Misha Miller, la momentul adevărului. Cine este persoana care i-a schimbat destinul celebrei artiste

Primul bărbat din România care a rămas indiferent în fața Mădălinei Ghenea. A trecut top-modelul, dar el…

Adrian Nartea a bifat seara trecută performanța pe care mulți ar considera-o imposibilă: să rămână complet imun în momentul în care Mădălina Ghenea trece pe lângă el. Da, da, ai citit bine. În timp ce noi nu ne-am putut lua ochii de la ea, vorbim totuși despre una dintre cele mai frumoase femei din lume, […]
Primul bărbat din România care a rămas indiferent în fața Mădălinei Ghenea. A trecut top-modelul, dar el…

Bogdan Vlădău are viață grea de când e singur și caută ajutor în gospodărie: „Nu are cine să-mi calce hainele”

Bogdan Vlădău nu o duce prea bine la capitolul amor. Deși de curând l-am văzut alături de o brunetă carea seamănă izbitor cu fosta soție, artistul spune că este singur. În interviul în exclusivitate pentru CANCAN.RO, ne-a dezvăluit că a fost un an greu pentru el, dar din care a învățat foarte multe. Cât despre […]
Bogdan Vlădău are viață grea de când e singur și caută ajutor în gospodărie: "Nu are cine să-mi calce hainele"

Dorința ascunsă a Mădălinei Ghenea. Vrea să își mărească familia!

Mădălina Ghenea a fost prezentă la gala Elle Style Awards, fiind una dintre cele mai ravisante apariții de pe covorul roșu, unde eleganța, grația și magnetismul său au determinat ca toate privirile și flshurile camerelor de fotografiat să fie pe ea. A purtat o ținută superbă, semnată Cristina Săvulescu, iar silueta sa impecabilă a fost […]
Dorința ascunsă a Mădălinei Ghenea. Vrea să își mărească familia!

Finul lui Artan, detalii despre scandalul în care artistul a fost implicat înainte să moară: ”A fost înțeles greșit!”

În luna octombrie a acestui an, Adrian Pleşca devenea protagonistul unui scandal de proporții, fiind acuzat că a sărutat o tânără, fără acordul ei. Un scandal ce l-a măcinat și i-a umbrit ultimele luni de viață. La momentul respectiv, Artan și-a cerut scuze, iar acum finul acestuia face lumină. Chiar de la priveghiul artistului, Liviu […]
Finul lui Artan, detalii despre scandalul în care artistul a fost implicat înainte să moară: ”A fost înțeles greșit!”

Divorț cu scandal, ordine de protecție și acuzații grave. Artista detonează adevărul! Ce i-au făcut EX-ul și socrii ei

Alessia este una dintre artistele care rupeau topurile muzicale, iar melodiile ei erau hit-uri cu milioane de accesări. În urmă cu 10 ani, vedeta era pe val, iar presa scria mereu despre ea. Doar că, la un moment dat, a lovit-o dragostea, s-a pus la „casa ei” cu Ionuț, cel pe care l-a făcut și […]
Divorț cu scandal, ordine de protecție și acuzații grave. Artista detonează adevărul! Ce i-au făcut EX-ul și socrii ei

Colecția impresionantă de pălării a misterioasei doamne de la parada de 1 Decembrie | GALERIE FOTO

Judecătoarea Curții Constituționale, Iulia Scântei, a fost una dintre cele mai vizibile figuri ale tribunei oficiale la parada de 1 decembrie. Cu o ținută foarte colorată pentru asemenea ocazii, jachetă galbenă,  jeans, încălțăminte sport și o geantă office, magistratul a ieșit în evidență încă de la începutul paradei. Piesa de rezistență a fost, fără doar […]
Colecția impresionantă de pălării a misterioasei doamne de la parada de 1 Decembrie | GALERIE FOTO

1 Decembrie ca la carte la Cotroceni. Mutu, Cosoi și Maticiuc, invitați speciali la prima recepție a lui Nicușor Dan!

De Ziua Națională a României, Palatul Cotroceni s-a deschis pentru prima recepție organizată de Nicușor Dan de când a devenit președinte. În holurile istorice au pășit artiști, foști oficiali, oameni din media și societate civilă, vedete și personalități politice. Invitații au fost întâmpinați cu decor tricolor și un candy-bar festiv, în ton cu sărbătoarea. Adrian […]
1 Decembrie ca la carte la Cotroceni. Mutu, Cosoi și Maticiuc, invitați speciali la prima recepție a lui Nicușor Dan!

Vica Blochina și Maria Constantin, prietenie pe „interes”: „Eu și Robert am chemat-o acasă” | EXCLUSIV

Când ești femeie pe treabă și cu viața organizată, dar nu chiar atât de organizată, ai nevoie de o prietenă care știe cifrele mai bine decât știe Google Maps ieșirea din rond. Așa se face că Maria Constantin o sună pe Vica Blochina ori de câte ori are un impas, o idee de afacere sau, […]
Vica Blochina și Maria Constantin, prietenie pe "interes": "Eu și Robert am chemat-o acasă" | EXCLUSIV

Stelian Ogică, confuzie maximă: „Nu știu dacă am divorțat sau voi continua relația” | EXCLUSIV

Stelian Ogică are o poveste de viață presărată cu multe picanterii. A avut mereu „noroc” la femei, dar nu și în dragoste! S-a îndrăgostit rapid, și la fel de repede a și divorțat. Cu cinci căsnicii la activ, Stelian Ogică spune că și-a învățat lecția. Cel mai recent eșec în dragoste a fost după ce […]
Stelian Ogică, confuzie maximă: "Nu știu dacă am divorțat sau voi continua relația" | EXCLUSIV

Care vor fi zodiile-vedetă din 26 ianuarie 2026 încolo. Camelia Pătrășcanu: „Berbecii și Vărsătorii simt mai intens”

Celebrul astrolog, Camelia Pătrășcanu, a fost invitat special al podcastului Altceva, moderat de jurnalistul Adrian Artene. Într-un dialog captivant despre viitorul omenirii, astrologul a vorbit despre Neptun, planeta credinței, a inspirației și a legăturii cu divinul, cea care va guverna anul 2026. Când intră Neptun într-un nou ciclu astrologic, dar și cum va transforma modul […]
Care vor fi zodiile-vedetă din 26 ianuarie 2026 încolo. Camelia Pătrășcanu: "Berbecii și Vărsătorii simt mai intens"

Cei mai simpatici căței, față-n față cu dresori de top: „Am educat și câinii vedetelor” | EXCLUSIV

În cartierul vedetelor, din zona de nord a Capitalei, un tată și un fiu trec zilnic în pas de patrulă (canină). Opt câini, uneori mai mulți, îl urmăresc pe Mihai Păsculescu ca pe un  lider construit prin respect, nu prin impunere. Toți îl ascultă cu sfințenie, iar noi am vrut să îi aflăm povestea, dar […]
Cei mai simpatici căței, față-n față cu dresori de top: "Am educat și câinii vedetelor" | EXCLUSIV

Dana Săvuică și Dana Sota distrug mituri: „După o anumită vârstă se spune că ești trecută” | EXCLUSIV

Prietenia între femei este din ce în ce mai rară în zilele noastre. În plus, dacă și rezistă în timp, este o mină de aur. Două vedete de la noi sunt dovada că o prietenie poate trece testul timpului, cu sinceritate, respect și… un strop de ironie fină. Dana Săvuică și Dana Sota nu se […]
Dana Săvuică și Dana Sota distrug mituri: "După o anumită vârstă se spune că ești trecută" | EXCLUSIV

Mihai Mitoșeru, ADIO România! Unde se va muta actorul cu logodnica, după ce vor deveni părinți: „Sper să iasă cât mai repede” | EXCLUSIV

Viața personală a lui Mihai Mitoșeru pare să meargă din plin. Actorul este logodit cu Alexandra, o tânără stewardesă din Italia, cu care este într-o relație de aproape un an. În vara anului 2025, tânăra s-a mutat în România pentru a fi alături de jumătatea ei, iar câteva luni mai târziu, prezentatorul a cerut-o în […]
Mihai Mitoșeru, ADIO România! Unde se va muta actorul cu logodnica, după ce vor deveni părinți: "Sper să iasă cât mai repede" | EXCLUSIV

Mara Bănică, super party de ziua ei! Ce cadou a primit de la soț: „De aia e bărbat” | EXCLUSIV

A fost petrecere mare în showbiz! Mara Bănică a împlinit 50 de ani și a sărbătorit cu fast într-un restaurant de top din Capitală, alături de 150 de invitați! Prieteni, colegi și nume sonore din industrie i-au fost aproape jurnalistei la împlinirea jubileului. Artiști de renume au cântat muzică live și au transformat evenimentul într-un […]
Mara Bănică, super party de ziua ei! Ce cadou a primit de la soț: "De aia e bărbat" | EXCLUSIV

Jador a dat jumătate de milion pe un teren. Pentru moment casa lipsește

Jador și-a găsit liniștea lângă Oana Ciocan, alături de care și-a format o familie frumoasă, care a căpătat sens în momentul în care bruneta l-a adus pe lume pe băiețelul lor, Avraam. Cântărețul se concentrează atât pe viața de familie, cât și pe cea profesională, pentru a se asigura că fiul și soția lui nu […]
Jador a dat jumătate de milion pe un teren. Pentru moment casa lipsește

Oana Ioniță, sinceră până la capăt! Ce bărbat căsătorit din showbiz o fascinează: “Mai ales că este frumos” | EXCLUSIV

Oana Ioniță nu se lasă și continuă lupta în instanță pentru fiul ei și al tenorului, Florin Budnaru. Așa cum știm deja, custodia copilului este comună, însă domiciliul este la tatăl lui, coregrafa ajungând, în timp, să nu-și mai vadă băiatul decât foarte puțin. În vară câștigase o bătălie importantă pentru ea, reușind să mai […]
Oana Ioniță, sinceră până la capăt! Ce bărbat căsătorit din showbiz o fascinează: “Mai ales că este frumos” | EXCLUSIV

În fața mamei, Jorge nu avea scăpare. Lecția dură care l-a făcut bărbat: “Pentru mine era o teroare” | EXCLUSIV

Jorge este cunoscut de o țară întreagă ca artist și om de televiziune, însă mai puțini sunt cei care l-au văzut în postura de copil, soț și tată. Artistul a decis să își deschidă sufletul în fața oamenilor și să spună lucruri mai puțin cunoscute despre el. A lansat o nouă carte prin care își […]
În fața mamei, Jorge nu avea scăpare. Lecția dură care l-a făcut bărbat: “Pentru mine era o teroare” | EXCLUSIV

Dan Negru și Horia Moculescu, o prietenie dincolo de generații! Prezentatorul și-a amintit de o replică genială a regretatului maestru: “M-a sunat și…”

Horia Moculescu s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, în urma unor probleme de sănătate cu care se confrunta de mai multă vreme. Regretatul compozitor a lăsat în urma sa o moștenire culturală imensă, fiind unul dintre cei mai prolifici muzicieni și compozitori din România. Printre cei care au fost mereu alături […]
Dan Negru și Horia Moculescu, o prietenie dincolo de generații! Prezentatorul și-a amintit de o replică genială a regretatului maestru: “M-a sunat și…”

Jean de la Craiova s-a botezat în Iordan. Trăirea din Țara Sfântă l-a marcat profund: “A fost revelator”

Jean de la Craiova este unul dintre artiștii care, atunci când au avut ocazia, și-au deschis sufletul și au vorbit cu sinceritate despre credința în Dumnezeu. Tatăl lui este creștin ortodox, iar mama și familia din partea ei sunt evrei. Artistul nu a dorit niciodată să își schimbe religia, pentru el credința fiind un capitol […]
Jean de la Craiova s-a botezat în Iordan. Trăirea din Țara Sfântă l-a marcat profund: “A fost revelator”

Apariție de gală pe scena Operei Naționale! Ioana Dichiseanu, într-un recital emoționant: ”Tatăl tău, de acolo de sus, sigur este alături de tine!”

Ioana Dichiseanu a urcat pe scena Operei Naționale la Gala UCIN 2025 și a oferit publicului un moment de o profunzime și sensibilitate excepționale. Artista a interpretat un recital muzical încărcat de emoție. Cu vocea tremurând de trăire, fiica marelui actor a transformat scena într-un altar al  muzicii fado, genul în care se împletesc perfect […]
Apariție de gală pe scena Operei Naționale! Ioana Dichiseanu, într-un recital emoționant: ”Tatăl tău, de acolo de sus, sigur este alături de tine!”

Tragedia care i-a schimbat viața chiar de Halloween. O seară de distracție s-a transformat în coșmar pentru ea: „A fost omorât fără vină”

Halloween-ul este una dintre cele mai controversate sărbători. Pentru unii, este un prilej de distracție, de costume spectaculoase și de petreceri care durează până târziu. Dacă mulți sunt pro această sărbătoare și o tratează ca pe o seară în care să se revadă cu prietenii, pentru o vedetă de la noi Halloween-ul are o cu […]
Tragedia care i-a schimbat viața chiar de Halloween. O seară de distracție s-a transformat în coșmar pentru ea: „A fost omorât fără vină”

Fostă câștigătoare ”Bravo, ai stil!”, Marisa Paloma trăiește visul oricărei femei: milionară, cu soțul perfect și o veste mare! ”S-a mărit familia!”

Marisa Paloma a devenit cunocută după ce a câștigat concursul „Bravo, ai stil” și a primit titlul de „cea mai stilată femeie din România”, dar și marele premiu. Cu banii câștigați, bruneta a lăsat industria modei și și-a deschis două bussinessuri în zona de beauty. Vorbim despre două saloane de înfrumusețare care i-au rotunjit conturile […]
Fostă câștigătoare ”Bravo, ai stil!”, Marisa Paloma trăiește visul oricărei femei: milionară, cu soțul perfect și o veste mare! ”S-a mărit familia!”

Top apariții la Catedrală. Rochii elegante, pantaloni colorați și ceasuri de lux: cine a riscat și cine a jucat safe

Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, unul dintre cele mai importante evenimente religioase ale anului, a adus laolaltă numeroase personalități din viața publică, iar prezența lor nu a trecut neobservată. Toți au impresionat prin ținute impecabile, atent alese pentru solemnitatea momentului. De la lideri politici și oficiali străini până la membri ai Familiei Regale, fiecare apariție a […]
Top apariții la Catedrală. Rochii elegante, pantaloni colorați și ceasuri de lux: cine a riscat și cine a jucat safe

Valerie Lungu și iubitul, situație disperată din cauza unei neînțelegeri! Casa visurilor s-a transformat în coșmar: „Ne-a lăsat baltă!”

Influencerița Valerie Lungu și iubitul ei, Alex, pot răsufla, în sfârșit, ușurați: casa visurilor lor e aproape gata! După un an și nouă luni de muncă și bătăi de cap, Valerie și Alex Glika au reușit să se mute. Doar că, deși aveau totul planificat până la ultimul detaliu, realitatea de pe șantier i-a lovit […]
Valerie Lungu și iubitul, situație disperată din cauza unei neînțelegeri! Casa visurilor s-a transformat în coșmar: "Ne-a lăsat baltă!"

Maria Constantin a schimbat foaia, la 38 de ani! Artista își trăiește viața după propriile reguli: „Asta mi-ar mai lipsi, un copil”

Maria Constantin a luat o pauză de la emisiuni și evenimente mondene și preferă să se concentreze pe cariera de cântăreață și pe familie. Viața de artist nu e deloc ușoară, iar vedeta o știe cel mai bine! După ce ani la rândul a fost expusă și nu era săptămână să nu o vedem într-un […]
Maria Constantin a schimbat foaia, la 38 de ani! Artista își trăiește viața după propriile reguli: „Asta mi-ar mai lipsi, un copil”

Ce dorință are soțul Marinelei Chelaru, după moartea actriței. Adrian Cula a dezvăluit de ce nu au putut înfia un copil EXCLUSIV

Marinela Chelaru a pierdut lupta cu viața la doar 66 de ani, în cursul zilei de sâmbătă. A suferit în tăcere din cauza problemelor sale de sănătate, dar și a pensiei mici, după o viață petrecută pe scenă. S-a stins însă înconjurată de iubirea soțului său, care i-a fost alături nu mai puțin de 45 […]
Ce dorință are soțul Marinelei Chelaru, după moartea actriței. Adrian Cula a dezvăluit de ce nu au putut înfia un copil EXCLUSIV

Cauza morții Marinelei Chelaru. Actrița nu a mai respectat sfatul medicilor și a comis două greșeli fatale

Lumea teatrului și a divertismentului românesc este în doliu! Actrița Marinela Chelaru, una dintre îndrăgitele figuri ale comediei, s-a stins din viață la vârsta de 66 de ani. Prietenii și apropiații regretatei actrițe sunt în șoc, căci, în ciuda numeroaselor probleme de sănătate cu care s-a confruntat, Marinela Chelaru își păstrase optimismul și pofta de […]
Cauza morții Marinelei Chelaru. Actrița nu a mai respectat sfatul medicilor și a comis două greșeli fatale

Emily Burghelea, pe ultima sută de metri! Are emoții uriașe și dorințe bizare înainte de naștere: “Am avut poftă de var, dar am luat puțin de pe pereți și am pus pe limbă”

Emily Burghelea și soțul ei sunt cu emoțiile la cote maxime! Cei doi urmează să devină pentru a treia oară părinți, iar CANCAN.RO a aflat toate detaliile despre viitoarea naștere, despre cum a decurs sarcina, dar și despre poftele bizare ale graviduței. Deși nu sunt la prima experiență de acest gen, cei doi mai având […]
Emily Burghelea, pe ultima sută de metri! Are emoții uriașe și dorințe bizare înainte de naștere: “Am avut poftă de var, dar am luat puțin de pe pereți și am pus pe limbă”

Cum a aflat Leonard Doroftei că va deveni bunic pentru prima oară. Nepotul s-a născut fix de ziua lui! „Am plecat în câteva minute!”

Leonard Doroftei și soția lui, Monica, trăiesc una dintre cele mai frumoase perioade din viață, dar totodată plină de schimbări. După ce s-au întors în România la îndemnul copiilor, cei doi au aflat că vor deveni bunici. Fiul mijlociu al cuplului le-a dat vestea, iar micuțul a venit pe lume chiar de ziua bunicului său. […]
Cum a aflat Leonard Doroftei că va deveni bunic pentru prima oară. Nepotul s-a născut fix de ziua lui! „Am plecat în câteva minute!”

Fosta asistentă TV şi fiul ei, prinși în mijlocul unui ATENTAT în Dublin! Forțele de ordine au intervenit de urgență: „Se călcau în picioare!”

Ceea ce trebuia să fie o seară de vis în Irlanda s-a transformat în momente de panică pentru Raluca Podea și fiul ei, David! Cei doi au fost prezenți la o nuntă cu fast, acolo unde fiul blondinei a fost vedeta serii. David le-a făcut o surpriză mirilor și le-a cântat câteva dintre melodiile lor […]
Fosta asistentă TV şi fiul ei, prinși în mijlocul unui ATENTAT în Dublin! Forțele de ordine au intervenit de urgență: "Se călcau în picioare!"

O fostă concurentă de la Puterea Dragostei s-a căsătorit în secret! A pus mâna pe un bărbat cu bani, dar a primit o notă de plată usturătoare! Și-a luat ”daună totală” chiar înainte de nuntă!

Iasmina Halas, fosta soție a lui Cristian Daminuță, a dat marea lovitură, după ani de dezamăgiri și iubiri ratate! Blonda a surprins pe toată lumea, recent, cu imagini de la Starea Civilă. S-a căsătorit în secret, dar identitatea soțului a rămas un mister. CANCAN.RO a aflat însă cine este bărbatul care i-a cucerit inima și […]
O fostă concurentă de la Puterea Dragostei s-a căsătorit în secret! A pus mâna pe un bărbat cu bani, dar a primit o notă de plată usturătoare! Și-a luat ”daună totală” chiar înainte de nuntă!

Vacanță cu surprize pentru familia Brancu: Carmen Harra i-a plimbat prin Miami și au rămas șocați: ”Ne-a spus că acolo se găsesc tone de…”

Cristi Brancu este un norocos! Fiul lui și al Oanei Turcu, Tudor, își câștigă singur banii, iar recent a obținut un premiu în cadrul unui concurs. Cu această ocazie, întreaga familie a petrecut câteva zile în America, în New York. Au mers toți trei pe Broadway, dar și în piața Times Square, acolo unde băiatul […]
Vacanță cu surprize pentru familia Brancu: Carmen Harra i-a plimbat prin Miami și au rămas șocați: ”Ne-a spus că acolo se găsesc tone de...”

Cove, la momentul adevărului: îşi dezvăluie secretele din culisele emisiunilor care l-au făcut celebru! “Când eram ceva mai tinerel…”

Gabriel Coveșeanu sau Cove, așa cum îl știe publicul, și-a clădit una dintre cele mai longevive cariere în televiziune. Fostul coprezentator al emisiunii „Surprize, surprize”, a semnat de o bună perioadă cu Prima TV, acolo unde a prezentat showuri de succes, iar acum ne surprinde cu o nouă emisiune TV. Deschis și sincer, Cove ne-a […]
Cove, la momentul adevărului: îşi dezvăluie secretele din culisele emisiunilor care l-au făcut celebru! “Când eram ceva mai tinerel…”

Șerban Huidu nu iartă nimic! După ce a pulverizat ispitele de la Insula Iubirii, lovește din nou! “Înainte să își îndrepte nasul şi să își ridice pomeții…”

Șerban Huidu a revenit în atenția presei cu ocazia lansării noii grile de toamnă a Prima TV. Prezentatorul tv a vorbit cu nostalgie despre cele mai importante momente de la Cronica Cârcotașilor în cei 25 de ani de emisiune, dar și despre ruptura dintre el și fostul coleg, Mihai Găinușă. În plus, prezentatorul nu s-a […]
Șerban Huidu nu iartă nimic! După ce a pulverizat ispitele de la Insula Iubirii, lovește din nou! “Înainte să își îndrepte nasul şi să își ridice pomeții…”

Fosta prezentatoare de la Kanal D şi-a dat demisia pentru familie, dar la scurt timp a primit o veste şocantă: „Mi s-a spus că sunt suspectă de cancer”

A fost una dintre cele mai apreciate prezențe de pe micul ecran, iar alături de partenerul ei formau unul dintre cele mai urmărite cupluri din televiziune. Avea totul la picioare, însă un moment greu avea să-i schimbe traiectoria pentru totdeauna. Și-a dat demisia din televiziune pentru a-și clădi o familie, însă planurile sale s-au dat […]
Fosta prezentatoare de la Kanal D şi-a dat demisia pentru familie, dar la scurt timp a primit o veste şocantă: „Mi s-a spus că sunt suspectă de cancer”

Trump a stârnit rumoare la Palat! A depășit limita în fața lui Kate Middleton. Replică tăioasă pentru Regele Charles

Donald Trump și soția sa, Melania, au ajuns miercuri, 17 septembrie, la Castelul Windsor, unde au fost întâmpinați de Prințul și Prințesa de Wales și de Regele Charles și Regina Camilla. Președintele Americii a avut parte de cea mai impresionantă ceremonie militară din ultimii 500 de ani din Marea Britanie. După evenimentul de primire organizat […]
Trump a stârnit rumoare la Palat! A depășit limita în fața lui Kate Middleton. Replică tăioasă pentru Regele Charles

Bogdan Mocanu rupe tăcerea despre separarea de Iasmina! Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi: „Știu că sună egoist, dar trebuie să fiu eu ok”

Bogdan Mocanu traversează o perioadă plină de incertitudini și turbulențe pe toate planurile. În urmă cu puțin timp, artistul a încheiat relația cu Iasmina, femeia care îl făcuse să simtă, din nou, fiorii dragostei. Deși erau împreună de puțin timp, cei doi păreau făcuți unul pentru celălalt, iar fanii se bucuraseră nespus pentru ei. În […]
Bogdan Mocanu rupe tăcerea despre separarea de Iasmina! Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi: "Știu că sună egoist, dar trebuie să fiu eu ok"

Sorin Constantinescu a dat cărţile pe faţă! ADEVĂRUL despre greșelile care l-au costat milioane de euro: „Am fost nevoit să o iau de la zero”

Sorin Constantinescu s-a făcut remarcat ca fiind „Regele cazinourilor”, dar și prin prisma deschiderii cu care vorbește despre viață. Asumat, deschis și cu zâmbetul pe buze, în ciuda greutăților cu care s-a confruntat în trecut, omul de afaceri nu s-a sfiit să răspundă celor mai mari curiozități despre el. Într-un interviu exclusiv CANCAN.RO, Sorin Constantinescu […]
Sorin Constantinescu a dat cărţile pe faţă! ADEVĂRUL despre greșelile care l-au costat milioane de euro: „Am fost nevoit să o iau de la zero”

Dana Roba, confruntare finală cu fostul soţ! Strategia prin care vrea să-l doboare pe Daniel Balaciu: “O să le zic fetelor că le-a murit bunica și…”

Dana Roba și fostul ei soț, Daniel Balaciu, care aproape că îi devenise călău au divorțat oficial în urmă cu câteva luni, însă lucurile nu s-au încheiat între ei. Divorțul a fost, desigur, din vina exclusivă a lui Daniel Balaciu, iar instanța a hotărât ca make-up artistul să aibă custodie exclusivă a fetelor lor. Doar […]
Dana Roba, confruntare finală cu fostul soţ! Strategia prin care vrea să-l doboare pe Daniel Balaciu: “O să le zic fetelor că le-a murit bunica și…”

Au dat-o la pace după 7 ani de procese şi tensiuni, dar bomba sexy nu se lasă! „Trebuie să dețin controlul absolut”

Lucrurile merg din ce în ce mai bine pentru Andreea Podărescu și tatăl copilului ei! După ce vă dezvăluiam bomba anului că cei doi s-au împăcat după șapte ani de procese și tensiuni, acum bruneta și fostul partener construiesc o relație cât mai solidă de dragul fiului lor. Au început să facă din ce în […]
Au dat-o la pace după 7 ani de procese şi tensiuni, dar bomba sexy nu se lasă! "Trebuie să dețin controlul absolut"

Larisa Iordache, TOTAL schimbată după ce a devenit mămică. Regula de la care nu se abate în viaţa de cuplu: „Am fost foarte vulnerabilă. I-am dat voie lui Cristian să…”

Larisa Iordache si Cristian Chiriță au parte de o perioadă plină de schimbări de când au devenit părinți. Fetița lor le completează perfect viața, chiar dacă, cei doi recunosc că trec prin numeroase provocări alături de ea. Cu toate că abia învață să devină părinți, cei doi își fac timp și pentru viața de cuplu […]
Larisa Iordache, TOTAL schimbată după ce a devenit mămică. Regula de la care nu se abate în viaţa de cuplu: „Am fost foarte vulnerabilă. I-am dat voie lui Cristian să...”

Lidia Buble radiază în braţele lui Horaţiu Nicolau, dar nu uită trecutul! “O dragoste toxică!”

Lidia Buble a bifat o nouă performanță la cei 32 de ani ai săi! Vedeta și-a lansat noul album la care a muncit nu mai puțin de doi ani, într-un concert spectaculos. Artista susține că muzica este singura ei formă de expresie sinceră, iar trăirile sale de-a lungul anilor au fost transpuse în cele 11 […]
Lidia Buble radiază în braţele lui Horaţiu Nicolau, dar nu uită trecutul! “O dragoste toxică!”

Laurette, schimbare radicală! S-a întors în România şi se reinventează: „Am început să fac treaba asta profesionist”

Laurette este o femeie puternică și sigură pe ea, astfel că nimic nu a împiedicat-o să obțină orice își dorește. Și-a crescut fiica singură, având custodie totală asupra ei, a avut o carieră longevivă în modelling și este cunoscută de o țară întreagă. Viața ei s-a schimbat semnificativ în momentul în care a decis să […]
Laurette, schimbare radicală! S-a întors în România şi se reinventează: „Am început să fac treaba asta profesionist”

Imagini rare cu Emil Constantinescu pe stradă, însoțit de SPP-ist! Fostul președinte al României este, acum, o prezență discretă

Emil Constantinescu a atras tot timpul atenția asupra sa, nu doar prin prisma funcției politice pe care a avut-o, mai exact de Președinte al României între anii 1996-2000, ci și prin atitudinea demnă. Nu face des declarații publice, nu se afișează în cercuri mondenă, iar aparițiile sale sunt destul de rare. Ultima dată când a […]
Imagini rare cu Emil Constantinescu pe stradă, însoțit de SPP-ist! Fostul președinte al României este, acum, o prezență discretă

Ultimele detalii despre nunta Otiliei Bilionera! A schimbat rochia de mireasă în ultima clipă: va fi sultăniță!

Otilia Bilionera și soțul ei de origine turcă sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru nuntă! La doi ani de la cununia civilă, care a avut loc în toamna anului 2023, artista și partenerul ei se pregătesc de marea petrecere. Nunta lor va avea loc în două zile, pe 30 și 31 august, […]
Ultimele detalii despre nunta Otiliei Bilionera! A schimbat rochia de mireasă în ultima clipă: va fi sultăniță!

Alina Eremia şi Eduard Barbu se căsătoresc! E BOMBA verii! Cine sunt naşii celebrului cuplu: au construit un imperiu de milioane

Este o zi specială pentru Alina Eremia și Eduard Barbu! Cei doi își unesc destinele în fața lui Dumnezeu. Într-o ceremonie restrânsă, cu prietenii, părinții și apropiații, cuplul se pregătește de cea mai importantă zi din viața lor. Nunta va avea loc într-o locație de suflet, iar mirii sunt pe ultima sută de metri cu […]
Alina Eremia şi Eduard Barbu se căsătoresc! E BOMBA verii! Cine sunt naşii celebrului cuplu: au construit un imperiu de milioane

Fiul Romaniței Iovan părăsește România! Creatoarea de modă, dezvăluiri despre plecarea lui Albert: “Va fi o etapă dificilă!”

Romanița Iovan și fiul ei, Albert, au o relație extrem de apropiată și deschisă. Sunt născuți în aceeași zi, iar legătura dintre ei s-a dezvoltat armonios în timp, mai ales că o bună perioadă creatoarea de modă l-a crescut singură, după ce regretatul Adrian Iovan a decedat într-un accident aviatic. Și, cu toate că aceea […]
Fiul Romaniței Iovan părăsește România! Creatoarea de modă, dezvăluiri despre plecarea lui Albert: “Va fi o etapă dificilă!”

Adrian Năstase și Traian Băsescu, mesaje de adio pentru Ion Iliescu: „A fost un om de stat care a…”

Decesul lui Ion Iliescu a fost marcant pentru România și pentru cei care l-au cunoscut și au avut o relație cu primul Președinte Ales. Printre figurile emblematice cu care Ion Iliescu a avut o relație apropiată s-au numărat atât Traian Băsescu, cât și Adrian Năstase. Ion Iliescu şi-a încheiat cariera politică de preşedinte al Românie, […]
Adrian Năstase și Traian Băsescu, mesaje de adio pentru Ion Iliescu: „A fost un om de stat care a...”